Dacă credeai că Inteligența Artificială este doar o tehnologie interesantă, dar nu importantă, mai gândește-te o dată! Iată cinci situații în care AI îți va oferi avantajul de care ai nevoie la momentul potrivit:
1.Prea multe aplicații care rulează în fundal
Cu toții cunoaștem acest scenariu: Facebook, Twitter, Snapchat, Instagram, Youtube, Spotify – toate aceste aplicații sunt deschise simultan, sunt utilizate și consumă energie. Din nefericire, majoritatea utlizatorilor consideră că nu este nimic de făcut în acest sens. Însă, din fericire, majoritatea se înșeală. De fapt, nu toate aplicațiile sunt utilizate în același timp, ceea ce înseamnă că cele mai multe dintre ele pot fi închise sau suspendate. Cu condiția, bineînțeles, să fie posibil ca smartphone-ul să prezică precis când, cât de mult și în ce fel utilizatorii vor folosi fiecare dintre aplicații. Inteligența Artificială integrată în unitatea de procesare neurală NPU poate face exact asta! Cu cât utilizatorul este mai activ, cu atât AI va colecta mai multe informații despre acesta și cu atât mai precis va ști cum să gestioneze rularea aplicațiilor din fundal pentru a economisi cât mai multă energie.
2.Alternarea deschiderii și opririi aplicațiilor
Deschizi o aplicație – apoi o închizi. Deschizi o altă aplicație – apoi o închizi. Deschizi din nou prima aplicație și tot așa. În mod normal, sistemul de operare al unui telefon “este luat prin surprindere” de acțiunile tale. Nu are niciun indiciu despre următoarea sarcină pe care i-o comanzi, așadar nu se poate pregăti în acest sens, nu poate încărca date în memorie de fiecare dată, apoi să le descarce, sau să activeze și să dezactiveze senzorii de care are nevoie o aplicație. Consumă mult prea mult timp, iar deschiderea aplicațiilor durează mai mult, crește consumul de energie alocat în mod normal și, în consecință, scade durata de viață a bateriei. Dar, cu ajutorul Inteligenței Artificiale, Mate 10 Pro poate prezice următorul lucru pe care îl vei face și poate gestiona resursele mult mai bine, deschizând aplicațiile mai repede și economisind energie.
3.Ecranul strălucește inutil în întuneric
Când te afli într-un spațiu întunecat, luminozitatea ecranului poate fi redusă. Vederea îți va fi protejată de un display inconfortabil de luminos, iar consumul de energie va fi redus semnificativ. Deși ajustarea luminozității poate fi controlată destul de bine de un algoritm tradițional, controlat de un senzor de lumina extern, este mult mai indicat ca Inteligența Artificială să fie utilizata in acest scop. Datorită tehnologiei Machine Learning, sistemul va recunoaște nu doar coordonatele de timp, ci și care sunt condițiile meteorologice și, prin urmare, condițiile de iluminare. Chiar și astfel de mici economii, din lucruri simple, se adaugă la durata de viață a bateriei Huawei Mate 10 Pro, care poate rezista aproape dublu față de competitorii săi.
4.Nevoia de a gasi ceva rapid
Atunci când ai nevoie să cauți o imagine specifică pe web, smartphone-ul se pregătește pentru un consum mare de energie. La polul opus, procesarea de date realizată cu ajutorul rețelelor neurale, este foarte eficientă – asistat de unitatea de procesare neurală, Kirin 970 este capabil să atingă de 25 de ori mai multă performanță cu un consum de 50 de ori mai mic decât grupul de 4 nuclee Cortex A-73! Inteligența Artificială integrată în unitatea de procesare neurală “vede” imaginea exact cum o facem și noi, “percepând” imaginile ca pe un tot unitar și identificând conținutul bazându-se pe trăsături specifice, chiar dacă în baza de date nu găsește ceva care să se potrivească. Echipat cu procesorul Kirin 970, Huawei Mate 10 Pro poate recunoaște până la 2000 de imagini într-un timp de două ori mai scurt decât cel mai rapid competitor din aceeași categorie de smartphone-uri.
5.Timp redus pentru încărcarea telefonului
Uneori, în ciuda tuturor trucurilor la care apelezi ca să extinzi durata de viață a bateriei, la un moment dat telefonul se descarcă. Iar cel mai nefericit scenariu în care acest lucru se poate întâmpla este atunci când ieși din casă. Din fericire, Tehnologia SuperCharge este disponibilă și permite încărcarea bateriei până la 50% în doar jumătate de oră. Acest lucru este posibil tot datorită Inteligenței Artificiale. Solicitând precizie extremă și monitorizare continuă, procesul de încărcare trebuie să aibă loc astfel încât să nu cauzeze supraîncălzirea telefonului și, astfel, auto-aprinderea. Abilitatea de a evalua și de a prezice schimbările este oferită de AI, care face posibilă încărcarea smartphone-ului Mate 10 Pro incredibil de rapid, dar totodată foarte sigur.