Cum contribuie muzica la dezvoltarea copiilor

Muzica ne însoțește permanent în viața noastră, chiar dacă uneori mai uităm de ea. Este suficient doar să ne oprim pentru câteva clipe din iureșul zilnic și o vom descoperi acolo, lângă noi.

Încă din perioada sarcinii, viitoarele mame folosesc muzica pentru a comunica mai bine cu cei mici, iar după naștere, utilizează sunetele pentru a-i calma și liniști, dar și pentru a-și exprima dragostea față de minunea ce le-a fost dăruită.

Beneficiile muzicii pentru cei mici

Numeroase studii de specialitate au demonstrat, de parcă mai era nevoie, cât de multe sunt beneficiile muzicii pentru copii. Astfel, experiențele musicale îi ajută pe cei mici să își dezvolte creierul, îi pot face să învețe mai ușor o limbă străină și chiar abilitățile pentru lectură. De asemenea, se pare că acei copii care studiază un instrument muzical au rezultate mai bune la școală și înțeleg mai bine și matematica.

Jucării muzicale pentru copii

Copiii comunică prin muzică. Nu, nu este o afirmația gratuită. Chiar și cei care nu sunt încă verbali se mișcă, fac anumite gesturi drept răspuns la muzica pe care o aud. Nu este așadar, de mirare, că există numeroase jucarii muzicale pentru copii, pe care le poți folosi și tu pentru a-l ajuta să se dezvolte.

Sugarii și muzica

Chiar dacă nu par să își dea seama de multe din jurul lor, sugarii sunt foarte receptivi la muzică. Astfel, se pare că aștia recunosc melodia unui cântec chiar înainte de a înțelege cuvintele. Muzica de fundal liniștitoare îi poate ajuta pe aceștia să se odihnească mai bine, să nu mai sufere atât de mult din cauza colicilor.

Copiii mici și muzica

Pe măsură ce cresc, copiii sunt tot mai fascinați de muzică. Au deja melodii preferate, pe care și ”dansează” ori de câte ori au ocazia. Adoră rimele și cântecele scurte, despre locuri familiare. Este un bun prilej de a începe să învețe unele lucruri prin acele jocuri muzicale atât de cunoscute.

Muzica și școlarii

În primii doi ani de școală, copiii vor adora acele cântece prin care învață mult mai ușor să numere, să scrie corect, sau oricare alte informații importante pentru ei. Deja încep să-și exprime preferința către unele tipuri de muzică, își doresc să învețe să cânte la un instrument sau să ia lecții de canto. De altfel, și specialiștii sunt de părere că acum este cel mai bun prilej pentru părinți spre a-i îndrepta pe cei mici către studierea unui instrument muzical. Ține cont și de preferința lui: dacă el adoră chitara, degeaba încerci tu să îl faci să iubească pianul.

Adolescenții și muzica

Deja lucrurile au evoluat foarte mult, și nu putem să vorbim despre adolescent fără să folosim două cuvinte: toane și muzică. Adolescenții știu deja ce gen muzical le place și se pot folosi de muzică pentru a scăpa de cicăleala părinților, pentru a-și găsi prieteni, a socializa în general. Este momentul în care mulți aleg să își facă o trupă. În calitate de părinți, fiți alături de el și va aprecia asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *