De Ziua Mondială a Animalelor, Mars încurajează adopțiile de căței și pisici

Pe măsură ce pandemia de Coronavirus a evoluat la nivel global, oamenii au redescoperit cât de importante sunt animalele de companie. Odată cu restricțiile pandemice și carantina, aceștia s-au simțit singuri și și-au dorit să aibă un prieten blănos care să le fie alături. Astfel, numărul adopțiilor de animale a crescut considerabil, atât în România, cât și în întreaga lume. Conform unui studiu realizat de Ipsos pentru Mars Petcare, România se află pe locul 2, după Ungaria, atât din punct de vedere al cățeilor adoptați de la începutul pandemiei, cât și al pisicilor.

În luna octombrie celebrăm Ziua Mondială a Animalelor

În fiecare an pe 4 octombrie marcăm Ziua Mondială a Animalelor, ziua în care celebrăm animalele și drepturile acestora. Data reprezintă sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi, patronul spiritual al ecologiei și al animalelor.

Ziua de 4 octombrie a fost sărbătorită pentru prima dată în urmă cu aproape un secol, în 1925, de către Heinrich Zimmermann, scriitor german și apărător al drepturilor animalelor și își propune să îi unească pe toți cei care își doresc să facă o lume mai bună pentru animale. Însemnătatea acestei zile a crescut odată cu pandemia de Coronavirus, atunci când oamenii și-au dat seama de impactul pe care îl pot avea asupra calității vieții animalelor.

Numeroase studii confirmă un fapt deja știut: compania animalelor este benefică pentru sănătatea noastră mentală și fizică. În plus, animalele de companie nu sunt doar o distragere a atenției de la singurătate, ci pot îmbunătăți considerabil calitatea vieții. La rândul lor, animalele de companie pot avea o viață mai bună alături de o familie responsabilă și iubitoare. Mars Petcare consideră că fiecare animal merită să aibă alături o familie iubitoare și susține adăposturile de animale și pe cei care își doresc să adopte un prieten blănos.

78% dintre gospodăriile din România au un animal de companie

Pandemia de Covid-19 a schimbat comportamentul românilor și i-a inspirat să redescopere dragostea pentru animalele de companie. Conform studiului realizat de Ipsos pentru Mars Petcare, 78% dintre gospodăriile din România au un animal de companie. Dintre acestea, 57% au acasă un cățel și 45% o pisică.

Atunci când vine vorba despre prietenii patrupezi, 42% dintre cei care aveau deja un cățel înainte de pandemie au adoptat încă unul, în timp ce 5% dintre gospodării au devenit părinți de cățeluși odată cu introducerea restricțiilor de Covid-19.

Românii au înțeles că decizia de a adopta un prieten patruped înseamnă un angajament pe termen lung, așa că mai mult de jumătate (51%) dintre adopțiile de la începutul pandemiei au fost cățeluși cu vârsta de până la 12 luni, în timp ce 16% dintre cățeii adoptați au avut vârsta cuprinsă între 1-2 ani, 21% au avut vârsta între 3-7 ani și 11% au avut peste 8 ani.*

Odată cu ridicarea restricțiilor, oamenii și-au reluat viețile de dinainte de pandemie, s-au întors la birou și s-au trezit adesea în imposibilitatea de a avea grijă de animalele lor de companie. Mulți părinți au renunțat rapid la câinii lor, iar acest lucru a dus la creșterea numărului de animale abandonate. Mai mult, comparativ cu anul anterior, numărul animalelor adoptate aproape s-a înjumătățit în 2022.

„Cu toții avem puterea să contribuim la îmbunătățirea condiției și vieții animalelor prin conștientizare și schimbarea comportamentului. Ajutorul poate avea multe forme – de la o donație către o asociație sau un adăpost de animale, la voluntariat în adăposturi de animale și până la educarea copiilor noștri și a-i învăța de ce este important să tratăm întotdeauna animalele cu respect și bunătate. La Mars, credem că fiecare animal merită o familie iubitoare. Ca parte a planului nostru de a construi o lume mai bună pentru toate animalele, ne-am propus să susținem concret adăposturile, campaniile de adopție și să educăm părinții de animale aflați la început de drum despre importanța de a avea grijă de animalele lor în mod responsabil,” a declarat Mihaela Negrescu, Portfolio Manager Pedigree | Mars Central Europe.

Mars încurajează adopția cățeilor și pisicilor din adăposturi

Creșterea interesului pentru căței în timpul pandemiei a dus automat la creșterea comerțului ilegal cu animale. În 2020, comerțul ilegal cu animale a înregistrat creșteri în întreaga Europa, cele mai multe animale fiind provenite din Europa de Est și vândute în Europa de Vest. Deseori, vânzătorii ilegali nu oferă documente de identificare sau certificate de vaccinare ale animalelor. Mai mult, puii de căței sunt ținuți în condiții precare și astfel dezvoltă deseori probleme de comportament, care îi pot face pe părinți să îi abandoneze sau să le găsească o altă casă după câteva luni. Adoptând dintr-un adăpost de animale, oferiți șansa pentru o viață mai bună unui animal care a fost abandonat și care este pregătit să meargă într-o casă sigură și iubitoare.

De asemenea, decizia de a adopta un animal de companie vine cu responsabilitate. Este important ca cei care doresc să aibă alături un prieten patruped să cântărească această decizie și, nu în ultimul rând, să urmeze sfaturile medicului veterinar pentru a-i oferi o viață bună și o alimentație adecvată.

*Raportul Ipsos realizat pentru Mars Petcare a fost realizat în 8 țări europene (Austria, Belgia, Danemarca, Italia, Spania, Suedia, România și Ungaria) pe un eșantion total de 8,028 de respondenți în perioada martie 2020 – februarie 2021 și 8,088 de respondenți din martie 2021. Dintre respondenți, 1,061, respectiv 1,100 au fost din România.

 

Despre Mars, Incorporated

Mars, Incorporated are la bază convingerea că lumea pe care ne-o dorim mâine începe cu modul în care facem afaceri astăzi. În calitate de afacere globală, deținută de o familie, Mars se transformă, inovează și evoluează pentru a avea un impact pozitiv asupra lumii.

În portofoliul nostru divers și în expansiune de produse de calitate precum dulciuri, alimente și hrană și servicii pentru animalele de companie, angajăm peste 140.000 de Asociați dedicați. Cu aproape 45 de miliarde de dolari în vânzări anuale, producem unele dintre cele mai îndrăgite branduri din lume, printre care se numără Ben’s Original™, CESAR®, Cocoavia®, DOVE®, EXTRA®, KIND®, M&M’S®, SNICKERS®, PEDIGREE®, ROYAL CANIN® și WHISKAS®. Creăm o lume mai bună pentru animalele de companie prin rețeaua noastră globală de spitale și servicii de diagnosticare pentru animale de companie – inclusiv AniCura, BANFIELD™, BLUEPEARL™, Linnaeus și VCA™ – folosind tehnologie de ultimă oră pentru a dezvolta programe inovatoare în screeningul genetic al sănătății și testarea ADN. Pentru mai multe informații despre Mars, vă rugăm să vizitați http://www.mars.com.Vă invităm să ne urmăriți pe Facebook, Twitter, LinkedIn, Instagram și YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *