POR – Ghidul solicitantului 3.1 B ITI, privind creșterea eficienței energetice a clădirilor publice în zona Investiției Teritoriale Integrate Delta Dunării – în consultare publică

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 25.04.2017 spre consultare publică, „Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu titlul POR/2017/3/3.1/B/ITI/1, Axa prioritară 3, Prioritatea de Investiții 3.1, Operațiunea B – clădiri publice, apel dedicat zonei de Investiţie Teritorială Integrată Delta Dunării”.
POR – Ghidul solicitantului 3.1 B ITI, privind creșterea eficienței energetice a clădirilor publice în zona Investiției Teritoriale Integrate Delta Dunării – în consultare publică
Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, la adresa info@mdrap.ro, până la data de 10.05.2017(15 zile calendaristice de la data publicării).

Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale, clădirile publice și sistemele de iluminat public, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari.

Prioritatea de investiție 3.1, Operaţiunea B – clădiri publice, va sprijini activități/acțiuni specifice realizării de investiții pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice.

Valoarea finanțării nerambursabile acordate este de minimum 100 000 euro și maximum 25 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb Inforeuro valabil la data lansării apelului de proiecte. Aceste plafoane se aplică valorii eligibile a finanțării nerambursabile. Sunt eligibile numai proiectele implementate în zona Investiţiei Teritoriale Integrate Delta Dunării.

Programul Operațional Regional POR 201-2020 urmează POR 2007-2013 şi este unul programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale şi de investiţii provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare. POR 2014-2020 este gestionat de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi a fost adoptat de Comisia europeană pe data de 23 iunie 2015. Obiectivul său general este creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.

Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistenţă tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,25 miliarde de euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde de euro – contribuţie naţională.

Directia ComunicareMinisterul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene

Bd. Libertatii nr. 16, Latura Nord, sector 5, cod 050706, Bucuresti

Tel. 0372 111 499

presa@mdrap.ro

Site: www.mdrap.ro

www.fonduri-ue.ro

Facebook: MinisterulDezvoltarii

Twitter: eDezvoltare

YouTube: eDezvoltare

Issuu: mdrt

Slideshare: eDezvoltare

LinkedIn: http://bit.ly/1AKRZV6

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *