Allview a demarat campania Rabla pentru televizoare

Cea mai nouă campanie de comunicare Allview – desfășurată sub sloganul „Go Green, Go Smart”, aduce utilizatorilor Smart TV-urile gamei ePlay, prevăzute cu sistem de operare Android TVTM, Google Assistant, dar și tehnologii de top integrate, la prețuri competitive, cu discount-uri de până la 400 lei. Pe lângă beneficiul prețului promoțional, clienții ce vor participa la campanie prin achiziționarea unui nou televizor, se vor implica automat în demersurile de protejare a mediului înconjurător întreprinse de compania brașoveană, întrucât Allview plantează câte un copac pentru orice achiziție de Smart TV participant.

În prim planul campaniei se află vârful gamei – modelele seriei ePlay7100, ce îi introduc pe utilizatori într-o nouă eră tehnologică, definită de conceptul Touchless. Pe lângă cele mai noi modele de Smart TV-uri lansate în prima parte a acestui an, în cadrul campaniei Rabla pentru televizoare, clienții își pot achiziționa și modele Allview QLED, a căror lansare a însemnat democratizarea tehnologiei Quantum Dot. Paricipante în noua campanie sunt și primele Smart TV-uri ale gamei ePlay: modelele HD, Full HD și 4K, iar în acest fel sunt acoperite nevoile unei plaje variate de utilizatori.

Campania se desfășoară până pe 11 iunie, exclusiv online pe site-ul Allview – Promo – Campania Rabla. Tot aici utilizatorii pot vizualiza și regulamentul campaniei.

Un televizor nou Allview ePlay achiziționat, aduce un copac plantat

Campania Rabla – inițiativa demarată de Allview, are în principal o componentă de responsabilitate socială, compania reușind să parcurgă în mod direct prin aceasta, doi pași spre un viitor mai puțin poluat. Pe de o parte, utilizatorii sunt încurajați să își înlocuiască televizorul vechi cu unul mai performant tehnologic și energetic, iar pe de altă parte achiziția oricărui Smart TV Allview ePlay ce face parte din această campanie, aduce un copac plantat. Astfel, Allview își aduce propria contribuție la menținerea echilibrului ecologic și protejarea mediului înconjurător, iar acest tip de campanie va deveni sursă de oxigen pentru generațiile următoare.

Despre Allview

Allview este brandul autohton de electronice numărul 1 din România, ce activează în peste 10 țări europene. Allview crede în puterea inovației și a tehnologiei de a schimba lumea, având misiunea de a îmbunătăți viețile oamenilor prin inovații tehnologice relevante, accesibile tuturor. Prin construirea,  adaptarea rapidă și constantă a unui portofoliu complet de produse, creăm experiențe și oportunități noi pentru clienții de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://www.allview.ro/despre-companie

Pentru a rămâne conectatați la noutățile Allview, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/allview

YouTube: https://www.youtube.com/allviewmobile

Instagram: https://www.instagram.com/allviewmobile/

Studiu Microsoft: Gradul de pregătire digitală, factor esențial în susținerea organizațiilor, în perioada pandemiei

La nivel global, companiile și-au îndreptat atenția spre gradul de implicare al angajaților la locul de muncă și spre bunăstarea socială

Economist Intelligence Unit (EIU) a publicat rezultatele unui amplu studiu privind evoluția relației dintre tehnologie, mediul de afaceri și oameni, în perioada pandemiei COVID-19. Studiul publicat de EIU prezintă perspectiva liderilor de afaceri din opt industrii distincte asupra provocărilor și oportunităților aduse de pandemie la nivelul organizațiilor și despre modul în care inițiativele digitale au fost adaptate la noua realitate.

Comandat de Microsoft, studiul EIU este menit să scoată la lumină perspectivele anului trecut și să se axeze pe aspectele care trebuie luate în considerare pentru viitor. Studiul a analizat în special aspectele legate de lanțurile de aprovizionare, munca de la distanță, analiza predictivă, procesul de luare a deciziilor și siguranța și bunăstarea angajaților.

Cercetătorii au făcut conexiuni între gradul de maturitate digitală a organizațiilor și capacitatea acestora de a rezista în fața acestor schimbări fără precedent, descoperind o corelație puternică: cu cât companiile s-au axat mai mult pe transformarea digitală, cu atât mai repede au reușit să-și redreseze capacitățile operaționale și să-și sprijine angajații în a se adapta noilor condiții de muncă.

„Pandemia COVID-19 a arătat importanța instrumentelor digitale în ceea ce privește capacitatea companiilor de a răspunde rapid la schimbări majore”, a declarat Michael Gold, managing editor, The Economist Intelligence Unit.

Toate industriile își concentrează atenția asupra angajaților și impactului social

Studiul a arătat că industriile acordă o atenție tot mai mare implicării și gradului de apropiere al angajaților – între ei, la munca lor și la definirea și urmărirea unui scop comun. Procentul respondenților care susțin că gradul de implicare al angajaților este un efect urmărit când vine vorba de noi tehnologii a crescut de la 24% (înainte de pandemie) la 36% (în perioada COVID), și a fost mai mare cu peste 10 puncte procentuale în industria prelucrătoare, în sectorul serviciilor financiare, în retail și în educație.

Pandemia a evidențiat preocupările sociale – 75% dintre respondenți sunt de părere că transformarea digitală ar trebui să treacă dincolo de succesul unei afaceri pentru a sprijini societatea, pentru a crea oportunități de muncă accesibile și pentru a găsi modalități de abordare a problemelor legate de schimbările climatice și amprenta de carbon.

La nivel global, se remarcă tendința de accelerare a investițiilor în tehnologie

Instrumentele digitale au devenit indispensabile în toate industriile, iar cele care sunt puternic digitalizate au raportat o mai mare agilitate în ceea ce privește facilitarea muncii de la distanță, refacerea lanțurilor logistice afectate și identificarea unor noi metode de relaționare cu piața.

Fie că erau pregătite sau nu, organizațiile din toate industriile au accelerat procesele de transformare și au început să se bazeze mai mult pe instrumentele digitale. În cazul acestora, tehnologia cloud a fost foarte importantă, 50% dintre organizații spunând că aceasta a jucat un rol esențial în ceea ce privește operațiunile lor, în perioada pandemiei. Alte instrumente digitale menționate de organizații sunt: tehnologiile care facilitează munca de la distanță (40%), soluțiile de inteligență artificială și machine learning (33%), precum și IoT (31%).

Impactul pandemiei asupra industriilor arată efectele priorităților digitale asupra oamenilor

Fiecare industrie funcționează diferit, iar pandemia a expus lacunele digitale în moduri diferite. Profesorii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la aspectele legate de accesul la educație și incluziune, în timp ce producătorii auto s-au axat pe schimbările climatice. În toate industriile, răspunsul uman la tehnologie a fost un factor de neignorat și o contragreutate la beneficiile pe care le-ar putea avea afacerile. Concluziile studiului, în funcție de industrie, sunt următoarele:

  • Respondenții din industria autoau menționat schimbările climatice ca fiind principalul beneficiu al transformării digitale. De asemenea, în industrie, investițiile sunt direcționate spre automatizare, eficiența proceselor și îmbunătățirea competențelor digitale la nivelul forței de muncă.
  • Respondenții din domeniul educațieimenționează dezvoltarea competențelor și incluziunea ca beneficii majore ale transformării digitale în domeniul lor, dar sunt îngrijorați de lipsa instrumentelor, fapt care creează o barieră în calea progresului digital, precum și de integrarea fragmentată a soluțiilor tehnologice la nivelul departamentelor.
  • Organizațiile care activează în domeniul serviciilorfinanciare au fost cele mai pregătite din punct de vedere digital pentru a face față provocărilor aduse de pandemie (precum carantina sau sincopele din lanțurile de aprovizionare). Respondenții au considerat că pandemia a evidențiat avantajul competitiv pe care îl au companiile pregătite din punct de vedere digital.
  • Organizațiilor guvernamentalele-a fost mai ușor să obțină bugete pentru investiții în tehnologie, la începutul pandemiei, și au prioritizat, în general, instrumentele care facilitează munca de la distanță și colaborarea. Cu toate acestea, deficitul în materie de competențe, precum și potențialul impact negativ asociat cu noile tehnologii rămân bariere în calea transformării digitale.
  • Organizațiile din domeniul sănătății,care se bazează într-o măsură foarte mare pe interacțiunile directe, au trecut prin cele mai mari transformări cauzate de pandemie, în ceea ce privește interacțiunile interne și externe. Respectând cu strictețe reglementările privind confidențialitatea pacienților, industria s-a adaptat rapid și a adoptat capabilități virtuale, în paralel cu investițiile sporite datorate presiunii cauzate de pandemie.
  • Înainte de pandemie, în industria prelucrătoare se făceau deja demersuri pentru a acoperi deficitul în materie de competențe. De asemenea, diversitatea și incluziunea, dezvoltarea competențelor și schimbările climatice se numără printre principalele preocupări care pot fi adresate prin intermediul transformării digitale, potrivit respondenților.
  • Respondenții din mass-media și comunicațiisunt îngrijorați de faptul că nu vor putea ține pasul cu schimbările tehnologice și sunt de părere că principalul beneficiu al transformării digitale, la nivelul industriei, este reprezentat de combaterea dezinformării.
  • Industria de retail și a bunurilor de larg consumse arată optimistă, considerând că transformarea digitală ar putea avea un impact pozitiv asupra oportunităților de locuri de muncă, acesta fiind sectorul care a acordat cea mai mare atenție impactului social pozitiv al tranziției la modelul de lucru de la distanță.

Studiul a acoperit 15 țări de pe continentul american, Asia-Pacific și Europa, fiind efectuat pe un eșantion de 800 de respondenți (directori executivi), câte 100 din cele opt industrii: automotive, bunuri de larg consum și retail, educație, servicii financiare, sectorul guvernamental, sănătate, producție, mass-media și comunicații.

Despre The Economist Intelligence Unit

EIU este divizia de leadership, cercetare și analiză a The Economist Group și lider global în aria de business intelligence pentru management. EIU aduce noi perspective, orientate spre viitor, având acces la peste 750 de analiști, experți și colaboratori la nivel național, care aduc informații de cea mai bună calitate, pentru mai bine de 200 de țări și regiuni.

Despre Microsoft

Microsoft susține companiile în procesul transformării digitale și facilitează dezvoltarea, implementarea și utilizarea tehnologiilor inteligente de tip cloud. Misiunea Microsoft este aceea de a sprijini fiecare organizație și individ, de la nivel global, în a realiza mai mult.

Media alert – realme 8 5G și C21 vor fi lansate pe 12 mai

realme, producătorul de smartphone-uri cu cea mai rapidă ascensiune din piață, anunță astăzi data de lansare a noilor sale modele realme 8 5G și realme C21 pe piața locală.

realme dorește să popularizeze tehnologie 5G și să o facă accesibilă astfel încât toată lumea să o poată folosi. Astfel, realme 8 5G va fi un smartphone cu tehnologie 5G fiind și primul telefon echipat cu procesorul Dimensity 700 5G în categoria sa de preț. Cu o grosime de doar 8.5mm și o greutate de doar 185 grame, realme 8 5G ascunde la interior o putere mare de procesare și o baterie generoasă de 5000mAh cu Smart Power Saving, un mod performant care poate oferi extra autonomie la nevoie. Astfel, realme 8 5G poate oferi o autonomie egală cu cea a unul telefon cu tehnologie 4G.

Ecranul noului model realme 8 5G masoară 6.5 inch diagonală, oferă o rezoluție Full HD, o rată de refresh ridicată de 90Hz și un touch sampling rate de 180Hz. Astfel, noul model este ideal și pentru gameri oferind o experiență cursivă și culori bogate. Compatibil cu două cartele SIM 5G dar și cu suport SA/NSA, realme 8 5G este un telefon modern gândit pentru tehnologiile din viitor care vor acapara piața în scurt timp.

Împreuna cu acest model va fi lansat și noul realme C21, un telefon care va oferi un raport preț-performanță imbatabil și care va fi rege în categoria sa de preț. realme C21 oferă o baterie generoasă de 5000mAh, AI Triple Camera de 13MP, ecran de 6.5 inch Mini Drop cu rezoluție Full HD, senzor de amprentă rapid, precum şi alte tehnologii care vor evidenţia calităţile brand-ului realme chiar şi în segmentul de telefoane low price.

Informații complete și imagini cu telefoanele vor fi disponibile în momentul lansării din România de pe 12 mai.

Kingston Technology anunță module DDR5 cu opţiuni de overclock   

București, România – 7 Mai, 2021 – Kingston Technology Europe Co LLP  producător afiliat Kingston Technology Company, Inc., lider pe piața mondială de soluții de memorie și tehnologie, anunță că urmează să aducă pe piaţă primele module DDR5 overclockabile.

Memoriile au fost trimise către partenerii Kingston, printre care se numără cunoscuți producători de plăci de bază, urmând ca aceștia să valideze integrarea memoriilor pe noile plăci de bază ce vor sosi în piață. Kingston a dezvoltat noile memorii DDR5 cu un profil XMP prestabilit, dar permite producătorilor de plăci de bază să regleze manual circuitul integrat de gestionare a energiei (PMIC) dincolo de specificațiile DDR5 de 1.1V, permițând astfel flexibilitate maximă la overclock. Kingston se așteaptă să livreze soluțiile DDR5 în Q3 2021.

Validarea memoriilor este un pas important ce necesită o cooperare strânsă cu întreg ecosistemul de calcul. În 33 de ani de activitate, Kingston a reușit să fie alături de parteneri săi și să aibă strânse legături cu producătorii de placi de bază și chipset-uri. Acest aspect continua și în prezent, fiind un proces critic de aducere pe piață a noii generații de memorie DDR5 cu performanțe înalte și posibilitate de overclock, până la sfârșitul acestui an.

De trei decenii, Kingston a proiectat meticulos și a testat 100% din fiecare celulă aflată în modulele sale de memorie. Testarea metodică combinată cu o garanție pe viață și un serviciu client de neegalat, au făcut din Kingston cel mai mare producător de memorii din lume, cu o cotă de piață de peste 80%. De asemenea, Kingston a fost membru de lungă durată al JEDEC, entitatea guvernantă pentru industria de microelectronică. De peste un deceniu, Kingston a deținut un loc și în consiliul JEDEC, ajutând la stabilirea standardelor respectate de toți producătorii.

Pentru mai multe informații accesați kingston.com.

 

Informații despre Kingston pot fi găsite la:

YouTube: http://www.youtube.com/kingstontechmemory

Facebook: http://www.facebook.com/kingstontechnologyeurope

Twitter: https://twitter.com/KingstonTech

Instagram: https://www.instagram.com/kingstontechnology

LinkedIn: http://www.linkedin.com/company/kingston

 

Despre Kingston Digital Europe Co LLP  

Kingston Digital Europe Co LLP şi Kingston Technology Company, Inc., fac parte din acelaşi grup (“Kingston”). Kingston este cel mai mare producător independent de memorii din lume. De la centre de date la laptop-uri şi PC-uri sau dispozitive IoT, Kingston oferă soluţii folosite pentru stilul de viaţă, lucru şi joacă. Cei mai mari producători de computere din lume și companiile de găzduire în cloud depind de Kingston pentru nevoile lor de fabricație, iar pasiunea noastră alimentează tehnologia utilizată de lume în fiecare zi. Ne străduim dincolo de produsele noastre să vedem imaginea de ansamblu, să satisfacem nevoile clienților noștri și să oferim soluții care fac diferența.

Pentru a afla mai multe despre filozofia noastră Kingston Is With You, vizitați www.kingston.com  

PC Garage lansează propriul brand de carcase, AlphaGear by PC Garage

PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România și în același timp un reper pentru toți cei pasionați de tehnologie, a anunțat lansarea AlphaGear – propria marcă de carcase, prin care își propune să ofere pasionaților de jocuri un raport calitate/preț cât mai bun.

Construirea sau achiziționarea PC-ului optim raportat la cerințele, nevoile și bugetul utilizatorului se poate dovedi adeseori o sarcină dificilă, care presupune printre altele analizarea scenariului de utilizare vizat, a duratei de utilizare, a volumului de lucru la care va fi supus și, mai recent, a aspectului estetic. Iar după parcurgerea tuturor acestor etape, atunci când se optează pentru sisteme realizate din componente achiziționate separat, urmează asamblarea și punerea în funcțiune, care necesită un anumit nivel de cunoștințe și pot rezerva surprize. PC Garage depune constant eforturi pentru a răspunde tuturor acestor dileme, prin desfășurarea de diferite campanii și activități de informare, derularea de promoții și fidelizarea unei comunități dedicate pasionaților de tehnologie. Mai mult decât atât, compania deține o echipă de specialiști pregătiți să ofere consultanță de calitate potențialilor clienți și oferă servicii de asamblare și testare la cele mai înalte standarde. În plus, are propria gamă de sisteme gata asamblate, proiectate pentru a asigura un raport calitate/preț excelent pentru fiecare sector de activitate și segment de preț în parte. Mergând pe același principiu, PC Garage lansează acum AlphaGear – propria marcă de carcase, ce conține pentru început trei modele: Sentinel, Archon și Oathkeeper.

Alphagear Oathkeeper (2)

AlphaGear Sentinel – cel mai accesibil model al gamei, cu un preț recomandat de numai 269,99 Lei, adoptă formatul Middle Tower ce poate adăposti plăci de bază mITX, mATX și ATX, ceea ce o face potrivită pentru o mare varietate de sisteme. Ea permite montarea de coolere CPU înalte de până la 160mm, de plăci video lungi de până la 300mm și conține 2 locașuri pentru unități de stocare de 3,5” sau 3 pentru 2,5” (2 sunt convertibile din cele de 3,5”). În cazul în care se optează pentru soluții de răcire cu apă, partea frontală a carcasei permite instalarea unui radiator de până la 360mm. Fluxul de aer este asigurat de nu mai puțin de 4 ventilatoare de 120mm, utilizatorul având posibilitatea de a adăuga, separat, încă 2. Pentru un aspect estetic modern și personalizabil, acestea sunt prevăzute cu iluminare LED RGB, căreia i se adaugă telecomandă și controller RGB, plus un panou lateral din plexiglas. Pe panoul frontal, se află 2 porturi USB 2.0, 1 USB 3.0 și cele 2 jack-uri de 3,5” pentru căști și microfon.

Alphagear Archon (2)

Cu un preț recomandat de 359,99 Lei, modelul intermediar Archon Clear permite montarea de plăci video mai lungi, de până la 380mm și a până la 4 unități de stocare – 2 de 3,5” și 2 de 2,5”. În plus, panoul lateral transparent este confecționat de această dată din sticlă, iar flexibilitatea în ceea ce privește răcirea cu apă este îmbunătățită. Astfel, este permită montarea unui radiator de până la 360mm pe partea frontală, 240mm pe cea superioară și respectiv 120mm pe cea din spate. Și de această dată, modelul este livrat cu 4 ventilatoare de 120mm, plus posibilitatea de a adăuga încă 2. Pe panoul frontal se află 2 porturi USB 3.0 și 2 conectori de 3,5”.

Alphagear Archon (1)

Vârful de gamă Oathkeeper are un preț recomandat de 449,99 Lei și este cel mai încăpător model ce poartă sigla AlphaGear by PC Garage. Aceasta permite montarea de coolere CPU înalte de până la 180mm și de plăci video lungi de până la 400mm. În plus, este posibilă instalarea a două radiatoare cu apă de până la 360mm, plus un al treilea de până la 240mm, iar celor 4 ventilatoare de 120mm incluse standard li se mai pot adăuga încă 5 de 120 sau 140mm. De asemenea, a fost extins suportul pentru plăci de bază până la formatul E-ATX, iar pe panoul frontal și-a făcut apariția și un port USB 3.1 Tip-C.

Alphagear Sentinel (1)

Toate cele 3 modele beneficiază de o perioadă de garanție de 24 luni, dispun de opțiuni pentru Wire Management și permit asamblare Premiu și Gold. Pentru mai mult informații, vizitați www.pcgarage.ro.

Despre PC Garage

Înființat în 2005, PC Garage este unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România. Acesta numără peste 30 000 de produse active, peste 250 000 de clienți înregistrați și reprezintă un reper pentru toți cei pasionați de produsele IT. Tot din pasiune a fost creat și forumul My Garage definit ca fiind comunitatea pasionaților de hardware, overclocking, modding și cai putere. Comunitatea My Garage înregistrează peste 60 000 de membri, aproximativ 450 000 vizite în fiecare lună și peste 1400 recenzii realizate de clienții PC Garage. Filosofia de afaceri a PC Garage presupune să ofere clienților săi, pe lângă produsele din ofertă, servicii specializate și de calitate.

Huawei anunță Huawei Live Tech Talk: o serie de live streaming-uri inedite care aduc premii, discount-uri și invitați surpriză

București, 6 mai 2021 – Huawei Consumer Business Group lansează pe 7 mai seria de live streaming-uri dedicate tuturor consumatorilor, intitulată Huawei Live Tech Talk, care vine cu premii și discount-uri inedite pentru iubitorii de produse Huawei, dar și cu sesiuni interesante de tips & tricks, și  cu invitați surpriză.  Evenimentul online  se va desfășura pe pagina de Facebook HuaweiMobileRO, în fiecare vineri a lunii mai, continuând și în luna iunie, cu o recurență din două în două săptămâni.

Prima ediție din seria Huawei Live Tech Talk va avea loc vineri, 7 mai, de la ora 11:00, invitatul pentru această ediție fiind îndrăgita artistă Lidia Buble. Evenimentul va cuprinde sesiuni de tips & tricks și demonstrații inedite în legătură cu cele mai interesante specificații ale produselor Huawei, cum ar fi funcția Huawei Share, detalii despre ce este monitorizarea nivelului de oxigen în sânge (SpO2) sau un ghid pentru declanșarea foto de la distanță cu ajutorul unui smartwatch Huawei.

Huawei Live Tech Talk (2)

De asemenea, evenimentul online va pune la dispoziția consumatorilor oportunitatea de a achiziționa produse cu reduceri substanțiale, în stoc limitat, doar de pe https://www.huaweistore.ro/. În prima ediție Huawei Live Tech Talk, utilizatorii vor putea achiziționa un produs Huawei surpriză la prețul de 9.9 lei.

Transmisiunea live vine și cu diverse concursuri desfășurate în timp real care constau în trei momente inedite de Q&A. Așadar, participanții care răspund corect la întrebările adresate în timpul Huawei Live Tech Talk pot câștiga pe loc Mystery Box-uri. În plus, la finalul live-ului va exista și o tragere la sorți unde vor participa automat toate persoanele care au urmărit transmisiunea și au lăsat un comentariu în secțiunea dedicată a live-ului.

Pe lângă concursurile deja menționate, prima ediție din 7 mai a Huawei Live Tech Talk vine cu o serie de vouchere de reduceri de 800 lei pentru notebook-urile HUAWEI MateBook D14 2021, care va fi astfel disponibil la 3.099 lei, și HUAWEI MateBook D15 2021, care va fi disponibil la 2.999 lei. Aceste notebook-uri vor fi livrate împreună cu câte un rucsac. De asemenea, vor beneficia de vouchere de 1.000 lei și flagship-urile HUAWEI Mate 40 Pro, al cărui preț ajunge la 3.999 lei după aplicarea reducerii, și HUAWEI P40 Pro al cărui preț scade la 2.999 lei după aplicarea voucher-ului. Cei care comandă oricare dintre aceste patru produse vor primi și cadoul surpriză Mystery Box.

În plus,  Huawei Live Tech Talk aduce discount-uri de peste 45% disponibile doar în magazinul online huaweistore.ro, între orele 11:00 și 24:00, pe data de 7 mai, pentru produse din categoriile audio, smartphone sau wearebles.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Nokian Powerproof și Nokian Wetproof: performanță și un condus fără griji pe timpul verii

Nokian Tyres și-a câștigat renumele internațional pentru anvelopele de înaltă calitate pe care le produce, oferind siguranță și confort sporit la volan, în toate condițiile climatice. Compania scandinavă a lansat recent anvelopele de vară Nokian WetproofNokian Wetproof SUVNokian Powerproof și Nokian Powerproof SUV, care au fost concepute pentru a face față cu succes variațiilor mari de temperatură din timpul verii, care pot schimba rapid condițiile de condus.

 Nokian Tyres pune întotdeauna pe primul plan siguranța și calitatea, deoarece acestea garantează un condus fără griji atât în timpul verilor cu temperaturi ridicate, cât și în timpul ploilor, în condiții de carosabil umed, iar setul potrivit de anvelope îi poate ajuta pe șoferi să se adapteze rapid acestor schimbări.

Nokian Wetproof oferă performanțe constante în zilele ploioase și confort suplimentar pentru condiții de drum mai puțin bune.

„Datorită conceptului special Dual Zone Safety și compusului de cauciuc de ultimă generație, anvelopele de vară Nokian Wetproof garantează siguranța, stabilitatea și aderența în toate scenariile cu ploi abundente. Șoferii pot face față cu ușurință vremii de vară care poate presupune schimbări bruște de temperatură, precipitații sau chiar furtuni. Anvelopele își păstrează proprietățile și pe suprafețe uscate, inclusiv pe autostrăzile arse de soare.”, a precizat Martin Dražík, Product Manager Nokian Tyres pentru Europa Centrală.

Prestigioasa revistă germană Auto Motor und Sport (7/2021) a clasat Nokian Wetproof pe locul al doilea în topul anvelopelor analizate, rezultatele evidențiind în special siguranța pe suprafețe umede, completarea cu sistemul ECS și manevrabilitatea ridicată pe asfalt uscat. Anvelopele au obținut locul al doilea și într-un alt clasament al revistei germane, AUTO Strassenverkehr (8/2021), fiind declarate totodată câștigătoare incontestabile la testul privind raportul preț/performanță.

În plus, publicația germană ACE Lenkrad (martie 2021) a descris Nokian Wetproof ca fiind echilibrate, fără puncte slabe evidente. Testul a evidențiat și raportul foarte bun preț/performanță. Potrivit analizei, Nokian Wetproof a primit un rating de 4,5/5, indicând satisfacția consumatorilor cu privire la performanța anvelopelor.

Nokian Wetproof SUV este un produs premium performant, cu tehnologie brevetată Aramid Sidewall, astfel că că a devenit o alegere populară pentru proprietarii de SUV-uri. Anvelopele au primit calificativul „bine” într-un test al revistei germane Auto Bild Allrad din martie 2021, fiind printre primele cinci branduri din clasament. Potrivit revistei, printre avantajele anvelopelor Nokian Wetproof SUV se numără distanța scurtă de frânare pe suprafață umedă și uscată, precum și marje bune de siguranță la acvaplanare. Testul a arătat și forța mare de tracțiune a anvelopelor pe iarbă și pietriș, demonstrând astfel o altă caracteristică importantă pentru SUV-uri.

 

Pe de altă parte, cel mai nou model din categoria UHP, Nokian Powerproof pentru mașini sport, s-a bucurat de o mare popularitate în rândul șoferilor care preferă un condus rapid și sigur. Ambasadorul Nokian Tyres și dublul campion mondial de Formula 1, Mika Häkkinen a vorbit despre experiența sa după ce a testat anvelopele:

„Mașinile rapide sunt pasiunea mea, însă întotdeauna trebuie să mă bazez pe anvelope pentru un răspuns precis și rapid în timpul condusului. Stabilitatea excelentă și aderența perfectă a anvelopelor Nokian Powerproof garantează siguranța pentru șofer.”, a declarat acesta.

Calitatea premium a anvelopelor Nokian Powerproof a atras atenția popularei reviste poloneze Motor (14/2021). Clasându-se pe locul al treilea în testul realizat de publicație, acestea au fost recunoscute pentru manevrabilitatea bună atât pe suprafețele umede, cât și pe cele uscate, dar și pentru experiența de condus silențioasă și confortabilă pe care o oferă. Potrivit revistei, Nokian Powerproof demonstrează performanțe bune la un preț atractiv.

În revista italiană Quattroruotte, anvelopele au obținut cel mai mare punctaj în comparație cu toate celelalte produse participante, pentru aderența ridicată pe carosabil uscat, confortul excelent și viteza rapidă pe suprafețe umede. Potrivit revistei germane Gute Fahrt, Nokian Powerproof sunt anevlope extrem de agile, cu manevrabilitate și confort excelente.

De asemenea, Nokian Powerproof SUV oferă un condus sigur și fără griji, datorită construcției solide pentru SUV-uri puternice și tehnologiei Aramid Sidewall.

 

Mulți șoferi preferă anvelopele all-season, din rațiuni de cost și confort. Noua familie de anvelope all-season, Nokian Seasonproof, a fost special dezvoltată pentru a satisface nevoile șoferilor din Europa Centrală, fiind adaptabilă condițiilor de condus de pe tot parcursul anului. Cu noul model al benzii de rulare optimizat, anvelopele vin cu mai multe inovații care garantează siguranță maximă, rezistență excelentă la uzură și rezistență redusă la rulare.

„Nevoia tot mai mare de siguranță în condiții neașteptate de umezeală și ninsoare, chiar și în afara sezonului rece, este unul dintre motivele principale pentru care o serie de vehicule din Europa Centrală sunt echipate cu anvelope care pot suporta condiții meteorologice variate.”, a completat Martin Dražík.

Potrivit unui sondaj realizat recent de Nokian Tyres în rândul utilizatorilor de anvelope all-season, șoferii europeni apreciază în special siguranța anvelopei în toate condițiile meteorologice. Printre alte caracteristici importante pentru utilizatori se-numără și o bună aderență, la care se adaugă manevrabilitatea ridicată, rezistența la uzură și siguranța pe drumurile de iarnă.

 

Citește mai multe:

Oferta curentă de anvelope de vară premium Nokian Tyres

Noile anvelope all-season Nokian Tyres

Rezultatele testelor pentru anvelopele de vară Nokian Tyres

Informații suplimentare:

Jaroslav Nálevka, PR manager McCann Prague, 00420 725 865 874,

Nokian Tyres dezvoltă și produce anvelope premium pentru persoanele care apreciază siguranța și durabilitatea. Inspirați de moștenirea scandinavă, fabricăm produse inovatoare pentru autoturisme, camioane și utilaje grele, pentru un condus fără griji în orice condiții. Lanțul nostru Vianor furnizează anvelope și service auto. În 2020, vânzările nete ale companiei au fost de 1,3 miliarde de euro, iar numărul de angajați a ajuns la aproximativ 4.600. Compania Nokian Tyres este listată la Nasqad Helsinki. Mai multe informații: www.nokiantyres.com

Canalys: Xiaomi – locul 2 în România, locul 2 în Europa și locul 3 în lume la livrările de telefoane inteligente din T1 2021

Xiaomi a atins cea mai bună performanță trimestrială din istorie, potrivit Canalys

[București, România, 06.05.2021] CanalysIDC și Strategy Analytics au făcut publice datele financiare pentru primul trimestru din 2021 referitoare la livrările de telefoane inteligente din întreaga lume. Xiaomi s-a menținut pe locul al treilea la nivel mondial și a ocupat poziția secundă în Europa, dar și în România.

Canalys Smartphone Market Pulse: Q1 2021 a anunțat că Xiaomi a realizat la nivel global cea mai bună performanță trimestrială din istorie, cu o creștere de 62% și livrări de 49.0 milioane de unități. Xiaomi a avut cea mai mare creștere anuală a livrărilor în primul trimestru din 2021 dintre primele cinci branduri de telefoane inteligente.

Screenshot 2021-05-06 130851

De asemenea, diferența dintre cota de piață Xiaomi la nivel global (14%) și a brandului de telefoane de pe locul al doilea (15%) a fost de un singur procent.

Potrivit raportului Canalys, Xiaomi s-a clasat pe locul al doilea în România la livrările de telefoane inteligente pentru prima dată din istorie. În primul trimestru din 2021, Xiaomi a avut o cotă de piață pe segmentul smartphone de 16% și o creștere anuală de 248%.

Screenshot 2021-05-06 130822

Datele Canalys referitoare la livrările din T1 2021 arată că Xiaomi a fost numărul 2 în Europa pentru prima oară, cu o cotă de piață pe segmentul smartphone de 23% și o creștere de 85% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În Europa Centrală și de Est, Xiaomi s-a menținut pe locul 1 cu o creștere anuală de 82% și o cotă de piață pe segmentul telefoanelor inteligente de 32%.

Screenshot 2021-05-06 130917

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT.

Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Screenshot 2021-05-06 130906

Xiaomi este al treilea cel mai mare brand de telefoane inteligente la nivel mondial, din punct de vedere al livrărilor din primul trimestru din 2021. De asemenea, compania a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) din lume pentru utilizatorii săi, cu 324.8 milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume. În august 2020, compania s-a clasat pe locul 422 în topul Fortune Global 500, urcând 46 de poziții față de 2019. De asemenea, s-a situat pe locul 7 între companiile de internet din clasament.

Screenshot 2021-05-06 130940

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Noile anvelope Nokian Seasonproof C oferă siguranță deplină pe tot parcursul anului

Nokian Tyres, producătorul scandinav de anvelope premium, introduce anvelopele Seasonproof C, pentru uz profesional. Aceste anvelope all-seasons sunt concepute pentru șoferii care au nevoie de fiabilitate și siguranță în zilele de iarnă cu zăpadă și zloată, dar care doresc totodată performanțe de top și un condus fără efort pe timpul verii.

Dezvoltate pentru o utilizare dură și versatilă, Nokian Seasonproof C oferă manevrabilitate precisă și stabilitate, un kilometraj excelent și durabilitate îmbunătățită. În traficul urban, unde fiecare secundă contează, sau în călătorii cu rulota pe drumuri de țară, anvelopele Nokian Seasonproof C pot transporta sarcini grele în condiții de siguranță și fiabilitate.

Potrivit sondajului realizat de Nokian Tyres privitor la anvelopele all-season, șoferii europeni apreciază, în special, siguranța în toate condițiile meteorologice, pe tot parcursul anului. Pentru șoferii de autoutilitare și vehicule de transport, fiabilitatea în diverse condiții și la temperaturi scăzute este foarte importantă. Aderența și manevrabilitatea, alături de o bună rezistență la uzură, au fost alte caracteristici relevante menționate de utilizatori.

 Ilustrare comunicat de presă

„Anvelopele Seasonproof C au structuri și materiale special concepute pentru transportul greu, iar modelele benzii de rulare și compușii din cauciuc au fost dezvoltate pentru a putea face față utilizării profesionale. Noile anvelope Nokian Seasonproof C sunt flexibile și adaptabile chiar și în condiții meteorologice diverse. Acestea sunt potrivite pentru utilizare optimă pe tot parcursul anului și vin cu multiple inovații pentru a garanta siguranță maximă, kilometraj excelent și durabilitate. Proprietățile de manevrabilitate sunt impresionante atât pe carosabil uscat și umed, cât și pe drumurile cu zăpadă.”, spune Mikko Liukkula, Development Manager, Nokian Tyres.

Noile Nokian Seasonproof C oferă siguranță și confort pe tot parcursul anului pentru șoferii din Europa Centrală. Toate dimensiunile vin echipate cu simbolul Fulg de zăpadă (3PMSF), care indică faptul că anvelopele au fost omologate oficial pentru a fi utilizate iarna. Cele mai multe dimensiuni sunt incluse în clasa de aderență A, pe teren umed. Gama de produse oferă dimensiuni pentru utilizare profesională și recreativă versatilă, cu o selecție de 25 de produse de la 14 la 17 inci, în categoriile de viteză R (170 km/h), S (180 km/h), T (190 km/h) și H (210 km/h). Gama de produse va fi disponibilă pentru consumatori în toamna anului 2021.

Ilustrare comunicat de presă 2

Confort și siguranță

Noua anvelopă Nokian Seasonproof C oferă o soluție practică pentru profesioniștii care vor să renunțe la schimbarea sezonieră a anvelopelor, dar care doresc totuși o opțiune sigură pentru fiecare zi a anului. Expertiza Nokian Tyres în materie de siguranță pe timp de iarnă și performanțele excelente în condiții variate de condus sunt caracteristice noului produs, datorită conceptului Season Sense. Acest concept este creat special pentru utilizarea pe tot parcursul anului, pentru a garanta un condus sigur în zilele ploioase și pe carosabil umed, dar și confortabil și precis pe drumuri uscate, în timpul verii.

Conceptul Season Sense combină mai multe caracteristici inovatoare în designul benzii de rulare, structura și compusul din cauciuc. Modelul de rulare multifuncțional direcțional, în formă de V, cu blocuri centrale rigide, este adaptat pentru a oferi siguranță și confort pe tot parcursul anului. Noul compus al benzii de rulare pentru toate anotimpurile oferă aderență excelentă pe șosele umede și eficiență în materie de combustibil și kilometraj. Structura rezistentă cu tehnologia brevetată Aramid Sidewall de la Nokian Tyres oferă durabilitate unică și durată de viață îmbunătățită.

Durabilitate prin structură și materiale

 

Viața este mai ușoară pentru profesioniști și turiști datorită aderenței excelente pe teren umed și rezistenței la acvaplanare, îmbinate cu o durabilitate de top. Durabilitatea noului produs este maximizată prin tehnologia unică Aramid Sidewall de la Nokian Tyres. Fibrele de aramidă extrem de puternice întăresc pereții laterali oferind mai multă durabilitate și protecție în situații de condus exigente. Această tehnologie protejează anvelopa împotriva impacturilor, tăieturilor și gropilor. Datorită construcției robuste, adaptate, cu curele groase de oțel, Nokian Seasonproof C oferă durabilitate maximă și o durată de viață îmbunătățită pentru sarcini grele și în condiții de drum accidentat. Noile anvelope Nokian Seasonproof C vin cu o rezistență la uzură cu peste 15% mai mare față de modelul Nokian Weatherproof C, în condiții de drum diferite.

 

Manevrabilitate și stabilitate excelente pe tot parcursul anului

 

Modelul multifuncțional al benzii de rulare este prevăzut cu o zonă centrală rigidă, care oferă manevrabilitate perfectă și stabilitate pe tot parcursul anului. Fiecare bloc de rulare este atașat la nervura centrală, ceea ce îmbunătățește răspunsul la direcție și controlul anvelopei pe drumurile uscate. Canelurile puternice de pe banda de rulare încep din zona centrală și se întind spre umeri. Canelurile pentru apă și lapoviță din mijlocul benzii de rulare sunt proiectate pentru a maximiza rezistența la planare și acvaplanare. Acestea stochează apa și zloata dintre anvelopă și drum și accelerează eliminarea lor de pe anvelopă.

Ghearele pentru aderență dintre blocurile benzii de rulare de pe suprafața anvelopei îmbunătățesc aderența, mai ales la frânare și accelerare. Aceste gheare speciale au fost proiectate pentru deplasarea pe drumuri înzăpezite și alte suprafețe moi. Ghearele aderă la suprafața drumului în mod controlat și asigură tracțiune și aderență la frânare îmbunătățite.

 

Împreună cu noul compus al benzii de rulare, acest design asigură o uzură uniformă, un condus confortabil și o rezistență redusă la rulare. Rezistența redusă la rulare face ca Nokian Seasonproof C să fie o opțiune eficientă din punct de vedere al consumului de combustibil pentru șoferii care doresc să mențină o amprentă de mediu scăzută, economisind în același timp costurile combustibilului.

 

Nokian Seasonproof C – Experiență de condus liniștită în orice anotimp

 

  • Siguranță și stabilitate de primă clasă pe tot parcursul anului
  • Kilometraj și randament energetic excelente
  • Fiabilitate și durabilitate îmbunătățite cu sarcini grele

Inovații principale:

Conceptul Season Sense: Modelul multifuncțional de rulare cu compusul pentru toate anotimpurile oferă performanțe versatile pe tot parcursul sezonului și un condus echilibrat și sigur pe suprafețe umede și uscate. Compusul benzii de rulare pentru toate anotimpurile oferă o aderență impresionantă pe teren umed, kilometraj și randament energetic excelente.

 

Ghearele pentru aderență: Aderență mai bună la tracțiune și frânare. Proiectate pentru a facilita deplasarea pe suprafețe moi, ghearele oferă o aderență de înaltă clasă la frânare și accelerare. 

 

Canelurile pentru apă și lapoviță: Rezistență la planare și acvaplanare. Canelurile stochează apa și zloata dintre anvelopă și drum și accelerează eliminarea lor de pe anvelopă. 

 

Tehnologia Aramid Sidewall: Durabilitate extremă. Fibrele de aramidă extrem de puternice consolidează pereții laterali ai anvelopei, oferind o mai mare durabilitate și protecție pentru situații de condus exigente. Fibra face ca anvelopa să fie mai rezistentă la impacturi și tăieturi, care în caz contrar ar străpunge cu ușurință anvelopa.
Pentru un plus de siguranță, Nokian Seasonproof dispun de un indicator de siguranță (DSI) patentat de Nokian Tyres. La acesta se adaugă indicatorii de locație și presiune din zona cu informații de pe peretele lateral al anvelopei. Zona de informații permite înregistrarea presiunii corecte de umflare și a locației de instalare la schimbarea anvelopelor. Confortul și siguranța sunt îmbunătățite și printr-o secțiune suplimentară care poate fi utilizată pentru înregistrarea cuplului de strângere a șuruburilor.

Nokian Seasonproof C

Descarcă fotografii

 Nokian Tyres dezvoltă și produce anvelope premium pentru persoanele care apreciază siguranța și durabilitatea. Inspirați de moștenirea scandinavă, fabricăm produse inovatoare pentru autoturisme, camioane și utilaje grele, pentru un condus fără griji în orice condiții. Lanțul nostru Vianor furnizează anvelope și service auto. În 2020, vânzările nete ale companiei au fost de 1,3 miliarde de euro, iar numărul de angajați a ajuns la aproximativ 4.600. Compania Nokian Tyres este listată la Nasqad Helsinki. Mai multe informații: www.nokiantyres.com

Samsung dă start invitației la evenimentul virtual „Bespoke Home” pentru a dezvălui noua sa gamă de electrocasnice 2021

Cu ocazia evenimentului „Bespoke Home” 2021, Samsung sărbătorește extinderea globală a liniei de frigidere Bespoke împreună cu gama lărgită a noilor electrocasnice concepute să satisfacă fiecare stil de viață

București, România – 4 mai 2021 – Samsung Electronics a anunțat astăzi că va găzdui primul său eveniment marca „Bespoke Home” pe 11 mai 2021, în cadrul căruia își va prezenta viziunea în materie de design personalizabil, caracteristici flexibile și conectivitate inteligentă, materializată pe deplin prin intermediul ultimelor sale inovații.

„Deși rolul electrocasnicelor nu s-a schimbat foarte mult în ultimul secol, stilul nostru de viață la domiciliu s-a modificat semnificativ și rapid. Locuințele de astăzi sunt mai inteligente, iar gusturile noastre în materie design sunt mai variate și mai sofisticate. Ne dorim ca electrocasnicele noastre să reflecte modul în care trăim în acest moment. De aceea am creat Bespoke – realizat special pentru a se potrivi nevoilor de astăzi la nivel de conectivitate și design rafinat.”, a spus J.S. Lee, President and Head of Digital Appliances Business at Samsung Electronics.

Bespoke Global Media Day_Invitation_preview

Bespoke Home

Evenimentul „Bespoke Home” prezintă cele mai inovatoare produse Samsung dezvăluite până în prezent și axate exclusiv pe utilizator, precum și electrocasnice lifestyle care urmează să fie lansate. Toate acestea întruchipează filosofia Samsung în materie de personalizare prin customizare, funcționalitate multiplă și viață conectată.

Noile frigidere Bespoke pentru bucătărie și electrocasnice lifestyle de la Samsung răspund diverselor nevoi cu care utilizatorii se confruntă zi de zi. Prin intermediul celor mai recente inovații, Samsung redefinește conceptul de casă – o casă personalizată – care se potrivește perfect cu o varietate de stiluri de viață ale utilizatorilor.

Conceput pentru tine

Utilizatorii de astăzi au gusturi mai diverse și mai minuțioase. Acești „prosumatori” vor să-și personalizeze și să-și aranjeze mediul de acasă în așa fel încât acesta să reflecte cât mai bine dorințele personale. Pentru a răspunde acestei nevoi, Samsung și-a proiectat gama extinsă Bespoke tocmai pentru a le permite utilizatorilor să-și armonizeze electrocasnicele cu decorurile locuinței, în raport cu cerințele propriului stil de viață, prin opțiuni personalizabile și modulare.

Flexibil pentru tine

În timpul pandemiei, locuințele au absorbit trăsături multifuncționale, luând locul, totodată, sălilor de sport, birourilor și sălilor de clasă. Odată cu gama extinsă Bespoke, Samsung oferă electrocasnice echipate cu caracteristici flexibile și design modular pentru a se potrivi cu orice stilul de viață al utilizatorilor. De la posibilitatea de a adăuga unități care să se potrivească perfect cu schimbările din locuință, până la ajustarea rafturilor și a temperaturilor de răcire a frigiderului, utilizatorii pot maximiza și personaliza spațiile locuinței pentru o funcționalitate îmbunătățită.

Smart pentru tine

Întrucât oamenii se bazează mai mult ca oricând pe conectivitate, aceștia se așteaptă ca electrocasnicele lor să dispună și de componenta de conectivitate pentru un stil de viață casnic mai inteligent și mai eficient. Pentru a răspunde acestei nevoi, Samsung folosește AI și SmartThings, oferind soluții de gestionare a locuinței fără efort, care economisesc timp și sporesc eficiența.

Bespoke Home este susținut de platforma Samsung SmartThings și include un serviciu culinar care oferă recomandări de rețete, opțiunea de a face cumpărături alimentare online, planificarea meselor și așa mai departe; o platformă de monitorizare de la distanță a animalelor de companie aflate la domiciliu; un sistem inteligent de gestionare a garderobei care oferă instrucțiuni de îngrijire a hainelor; un sistem intuitiv de monitorizare a calității aerului și alte servicii IoT.

Sustenabil pentru toți

Întrucât utilizatorii petrec mai mult timp acasă, aceștia își doresc să adopte un stil de viață mai sustenabil prin reducerea deșeurilor și a consumului de energie. Samsung se angajează să ofere produse mai sustenabile și mai eficiente din punct de vedere energetic pentru a susține și încuraja, totodată, utilizatorii în reducerea propriei amprente de carbon.

Samsung a proiectat frigidere personalizate, cu panouri interschimbabile și modulare, care le permit utilizatorilor să-și actualizeze frigiderele odată cu trecerea timpului, prelungind, astfel, durata de viață a produsului. Mai mult decât atât, mașinile de spălat Samsung maximizează eficiența detergentului și debitul de apă, economisind, totodată, energie prin intermediul tehnologiei Ecobubble™, QuickDrive™ și AI, care nu doar că reduc timpul ciclului de spălare, dar permit și o curățare puternică la temperaturi mai scăzute. Începând cu 2012, Samsung și-a mărit constant capacitatea de utilizare a materialelor plastice reciclate în construirea produselor sale electrocasnice și va introduce pachete ecologice reciclate, începând cu Coreea, anul acesta.

Pentru mai multe informații despre Bespoke și noile electrocasnice de lifestyle Samsung, urmăriți evenimentul de lansare „Bespoke Home” 2021 pe canalul global de YouTube de pe Samsung și Samsung.comNewsroom.samsung.com, la ora 17:00.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .