NOTA DE PRESA | Xiaomi a dat startul competitiei de fotografie destinata fanilor

Xiaomi a dat startul celei de-a treia ediții a competiției internaționale ShotByMi Photography Challenge și le oferă fanilor Mi din România ocazia de a se alătura comunității globale și de a surprinde cele mai frumoase și colorate momente din viața lor. Până la data de 22 mai, utilizatorii de telefoane inteligente Xiaomi din întreaga lume sunt invitați să își încarce creațiile pe site-ul https://event.mi.com/global/shotbymi/.

d6d0c3aa10

ShotByMi Photography Challenge este o competiție anuală de fotografie care își propune să inspire creativitatea, cu ajutorul celor mai noi tehnologii. Anul trecut, în concurs s-au înregistrat 81.000 de fotografii și videoclipuri din 170 de țări.

În urma înscrierilor vor fi reunite imagini și videoclipuri scurte sub tema ”Colorful Life”. Juriul competiției este format din Mattia Passarini (fotograf din Italia), Max Rive (fotograf din Țările de Jos) și din celebrul duo de creatori de tutoriale foto-video, Mango Street. Marele premiu constă într-un fond creativ de 5.000 USD,  o diplomă și o cutie cadou ShotByMi. Alte 14 premii vor fi acordate, iar lista completă a câștigătorilor va fi anunțată pe data de 18 iunie 2021.

KV Colorful Life (1)

Xiaomi încurajează Fanii Mi să participe la jurizare și să voteze în fiecare săptămână lucrările preferate.

Pentru mai multe detalii despre competiție, vă rugăm să accesați ShotByMi Awards 2021

O selecție din fotografiile înscrise în competiție până acum puteți vedea AICI.  

Primul smartwatch de la OnePlus va fi disponibil la precomandă începând de mâine

Primul dispozitiv OnePlus wearable dedicat piețelor globale oferă până la două săptămâni de viață a bateriei, mai multe funcții de monitorizare a sănătății și a activității și un design elegant

 

București, România – 13 aprilie 2021 – OnePlus Watch, primul dispozitiv wearable OnePlus dedicat unui public global, este disponibil pentru pre-comandă începând de mâine la OnePlus.com, la prețul de 159 euro. OnePlus Watch va fi apoi disponibil în ofertele partenerilor locali începând cu 30 aprilie.

OnePlus Watch - 2

OnePlus Watch oferă un design elegant, conexiune perfectă, monitorizarea activității sportive și o durată de viață extrem de lungă a bateriei. Acesta este conceput pentru a oferi fanilor OnePlus o experiență de utilizare facilă. OnePlus Watch are un design rotund care imită aspectul unui ceas tradițional, cu o carcasă din oțel inoxidabil lustruită manual, sticlă curbată 2.5D și un model CD lucios subtil pe rama afișajului.

ONEPLUS_WATCH_1565

Ceasul OnePlus Watch se integrează perfect în viața digitalizată; le permite utilizatorilor să vizualizeze și să răspundă la notificări, să efectueze și să răspundă la apeluri telefonice. OnePlus Watch ”rezistă” până la două săptămâni între încărcări, în timp ce tehnologia de încărcare rapidă oferă energie pentru o zi întreagă în doar cinci minute sau pentru o săptămână în doar 20 de minute de încărcare.

ONEPLUS_WATCH_0104

OnePlus Watch dispune de rezistență la apă și praf 5ATM și IP68 și oferă peste 110 tipuri de antrenament. De asemenea, ceasul poate urmări valori precum pulsul, distanța, caloriile, monitorizează viteza și eficiența SWOLF pentru înotători. Între timp, GPS-ul său încorporat urmărește cu precizie toată activitatea, chiar și atunci când telefonul nu este lângă utilizator. În plus, monitorizează saturația oxigenului din sânge, detectează nivelul de stres, oferă antrenamentele pentru respirație, alerte rapide pentru ritmul cardiac și memento-uri pentru utilizatorii sedentari, toate acestea putând fi gestionate cu ușurință prin aplicația OnePlus Health.

ONEPLUS_9_Winter_Mist_Watch_0112

OnePlus Watch va avea un preț începând de la 159 euro; precomenzile pot fi plasate începând de mâine pe OnePlus.com, urmând ca acesta să fie disponibil în magazinele partenerilor locali începând cu data de 30 aprilie.

OnePlus Watch - 1

Despre OnePlus

 

OnePlus este o companie globală de tehnologie mobilă care forțează conceptele convenționale de tehnologie. Creat în jurul mantrei „Never Settle”, OnePlus creează dispozitive proiectate într-un mod deosebit, cu o construcție premium și hardware performant. OnePlus prosperă prin cultivarea unor legături puternice și prin creșterea împreună cu comunitatea sa de utilizatori și fani.

ONEPLUS_9_Winter_Mist_Watch_0037

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați OnePlus.com.

Instagram – https://www.instagram.com/oneplus_romania/

Facebook – https://facebook.com/oneplus

Twitter – https://twitter.com/oneplus

LinkedIn – https://www.linkedin.com/company/oneplus

Legrand lansează pe plan local gama Living Now

De la întrerupător la interfață.

Tradițional și conectat, cele două fețe ale unei singure game.

 

București, 13 aprilie 2021 – Legrand România lansează gama Living Now, continuarea gamei de succes Living a mărcii BTicino, care reprezintă un punct de referință în piața aparatelor electrice pentru casă, pe standard italian. Noua gamă reunește cele mai avansate cercetări în design, precum și cele mai avansate tehnologii smart.

Living Now a fost conceput pentru a se potrivi în orice casă. Noua gamă poate fi utilizată în sistemele tradiționale, garantând toate funcțiile de control, oferind în plus un design unic. În sistemele inteligente conectate, își poate exprima pe deplin potențialul inovator.

Gama Living Now are la bază infrastructura tradițională, concepută pentru noile experiențe de utilizare. Living Now poate gestiona principalele funcții ale sistemului electric de acasă: luminile, storurile și energia electrică, chiar și de la distanță, cu ajutorul unui smartphone și al aplicației Home + Control, dar și prin comenzile vocale, ce reprezintă o premieră în acest sector.

Realizată în colaborare cu Netatmo, lider în domeniul soluțiilor IoT pentru case, Living Now este compatibilă cu cele mai populare difuzoare smart, oferind astfel posibilitatea creării unor noi scenarii de utilizare.  Living Now este compatibilă cu Apple Homekit, Google Home și cu Amazon Alexa.

 “Pentru BTicino, Living Now reprezintă cea mai importantă lansare din ultimii 15 ani. În spatele acestei noi game smart stau leadership-ul industrial al brandului, precum și abilitățile unice ale echipei noastre. Living Now întruchipează performanța italiană, iar cu ajutorul tehnologiilor electronice avansate ale Grupului, ne-a permis să reinventăm controlul casei și să redefinim standardele de referință ale acestui sector, la fel ca în cazul seriei precedente Living.”, a declarat Franco Villani, Managing Director BTicino.

De asemenea, gama Living Now revoluționează prin design. Liniile verticale reprezintă un simbol distinctiv, expresie a simplității, comanda având o singură formă cu o suprafață unică prin spațiul mărit, dedicat funcțiunilor.

Living Now este dotat cu un cadru flexibil ce asigură aderența perfectă la orice perete, ascunzând imperfecțiunile și neregularitățile acestuia, prin crearea unui efect de plutire, datorită sistemului patentat de auto-centrare a tastelor.

Produsele sunt disponibile în 3 variante de culori: alb, bej nisip și negru, precum și în 16 variante de finisaje din diverse materiale, cum ar fi tehnopolimeri, metal sau lemn.

Datorită funcțiilor de realitate augmentată ale aplicației Living Now, multiplele combinații pot fi afișate direct pe peretele din casă.

 “Pentru noi, performanța design-ului reprezintă esențialul. Design-ul gamei Living Now poate fi astfel caracterizat prin simplitate sporită și precizie geometrică. O formă unică și distinctivă, cu o planeitate perfectă a suprafeței și o aliniere precisă între diferitele componente ale întrerupătorului. Prin evoluția sa funcțională și tehnologică, clasicul întrerupător devine o adevărată interfață de control.”, a declarat Milka Eskola, Vicepreședintele Departamentului de Design, BTicino și Grupul Legrand.

 

”Produsele Living Now, prin calitatea, design-ul și tehnologia inovatoare, au fost realizate pentru clienții ce își doresc confort în case, adaptându-se cu ușurință la stilurile diferite de viață ale acestora. Ne bucurăm că am lansat pe piața din România o gamă de produse ce integrează în mod ideal tehnologia, design-ul și personalitatea oamenilor care beneficiază de ele,” a declarat Călin Pașcalău, Director General Legrand România.

 

Gama Living Now este realizată de BTicino în Italia, în centrul de dezvoltare, producție și design, Varese și în fabrica Erba, responsabilă pentru dezvoltarea tehnologică.

Datorită înființării a trei noi linii de asamblare la Varese, precum și modificării a cinci linii existente, toate sistemele de producție și control al calității sunt acum inteligente și interconectate la sistemele de gestionare a procesării datelor, în contextul Industriei 4.0.

BTicino, cea mai importantă companie din Grupul Legrand în Italia, are o structură organizațională ce include 10 zone industriale și aproximativ 2700 de angajați.

 

Premiul Compasso d’oro ADI 2020

Living Now BTicino este premiat cu Mențiunea de Onoare.

Juriul internațional de la ediția a 26-a a Compasso d’Oro ADI Award, a acordat Living Now, gamei revoluționare de comenzi electrice de la BTicino, filiala italiană a Legrand Group, Mențiunea de Onoare.

În istoria premiului, BTicino a câștigat Compasso d’Oro ADI de trei ori: în 1989 cu seria Living, în 2001 cu sistemul de automatizare a casei My_Home și în 2014 cu evenimentul Slim and White Axolute Code. La această ediție, juriul a examinat 226 de candidați cu produse, procese și servicii care fuseseră selectați anterior de o sută de experți din ADI, Asociația pentru Design Industrial.

Despre Netatmo

Pentru a-și consolida prezența în sectorul IoT, Grupul Legrand a achiziționat în noiembrie 2018 compania franceză Netatmo, lider în domeniul soluțiilor de casă inteligentă.

Fondată în 2011, Netatmo dezvoltă produse electronice de ultimă generație, intuitive și cu un design contemporan, produse premiate la nivel internațional atât pentru design, cât și pentru tehnologiile utilizate. Cu adevărat inteligente, produsele inovatoare Netatmo oferă o experiență perfectă care îi ajută pe utilizatori să creeze o casă mai sigură, mai sănătoasă și mai confortabilă.

Netatmo proiectează cu atenție mecanica, electronica și software-ul încorporat al tuturor produselor la cele mai înalte standarde. Aplicațiile mobile și web sunt concepute pentru a fi simplu de folosit, oferind totuși o experiență bogată pentru utilizatori.

Despre Legrand

Legrand este specialistul global în infrastructuri electrice și digitale. Soluțiile sale complete pentru toate tipurile de clădiri – rezidențiale, comerciale, de birouri, învățământ, centre de date, spitale și alte centre de sănătate, hoteluri și construcții industriale, îl fac un etalon în domeniu pentru utilizatorii din întreaga lume.

Bazându-se pe un program în care sunt implicați toți angajații şi partenerii cheie, strategia Legrand pentru o creştere sustenabilă include lansarea constantă de produse și servicii de înaltă tehnologie adaptate la nevoile și cerințele pieței.

Legrand a raportat vânzări de aproximativ 6,1 miliarde de euro în 2020. Compania este listată la Euronext Paris și este o componentă notabilă a indicilor bursieri CAC 40 (cod ISIN FR0010307819).

În România și Republica Moldova, Grupul Legrand este prezent de peste 20 de ani şi comercializează, prin intermediul distribuitorilor săi, cele mai variate și inovatoare produse din domeniul electric sub umbrela a 15 mărci de top, dintre care cele mai reprezentative sunt: Legrand, BTicino, Zucchini, Cablofil, Netatmo.

XPG primeste trei premii Red Dot: Design de produs

Doua module DRAM si un SSD au fost onorate cu prestigiosul premiu

 

XPG, renumit furnizor de sisteme, componente si periferice pentru gameri, profesionisti Esports si pasionatii de tehnologie, anunta astazi ca trei dintre produsele sale au primit prestigiosul premiu al Red Dot Award 2021: Product Design. Cele trei produse premiate sunt SSD-ul PCIe Gen4 GAMMIX S70, modulele de memorie DDR4 SPECTRIX D70G si SPECTRIX D50 Xtreme.

„Suntem incantati ca trei dintre produsele noastre au fost onorate de Red Dot, acest lucru ne afirma angajamentul de a livra nu numai produse cu performante de top, dar si cu design impresionant”, a declarat Ibsen Chen, Product Marketing Director la ADATA. „Cu mostenirea noastra inradacinata si leadership in dispozitivele de stocare si memorie, este potrivit ca printre cei trei castigatori ai Red Dot sa existe o unitate SSD si doua module DRAM.”

XPG_RedDotAward2021_1000x1000-01

SSD PCIe Gen4 XPG GAMMIX S70

Cu cea mai recenta interfata PCIe Gen4, GAMMIX S70 va ajuta jucatorii sa domine concurenta cu performante secventiale de citire/scriere de pana la 7400/6400 MBps. Pentru operatiuni fiabile si stabilitate, radiatorul S70 are un design proprietar XPG. Radiatorul din aluminiu are o structura stratificata, care este inspirata de valurile oceanului si ofera o suprafata crescuta pentru disiparea caldurii. Alveolele de aerisire de dedesubt vin in completarea capacitatii de optimizare termica a dispozitivului, incurajand fluxul de aer si transferul de caldura prin convectie.

XPG_RedDotAward2021_1000x1000-02

Modulele de memorie DDR4 XPG SPECTRIX D70G

SPECTRIX D70G utilizeaza o abordare de proiectare diferita de alte module de memorie prin faptul ca este construit pe o filozofie a „personalitatilor duale”. O suprafata este neteda si curata, in timp ce cealalta suprafata este canelata si zimtata. Dispozitivul ofera, de asemenea, doua infatisari distincte atunci cand iluminarea RGB este pornita sau oprita. Cand este dezactivata, invelisul exterior din plastic al produsului seamana cu metalul. Cand RGB este pornit, materialul semi-transparent permite luminii RGB multicolore sa straluceasca. In ceea ce priveste performanta, D70G ofera frecvente de pana la 4600 MHz pentru multitasking eficient.

XPG_RedDotAward2021_1000x1000-06

Modulele de memorie DDR4 XPG SPECTRIX D50 Xtreme

Cu frecvente ridicate de pana la 5000MHz, modulele de memorie DDR4 XPG SPECTRIX D50 Xtreme cu iluminare RGB ofera utilizatorilor viteze incredibile pentru a finaliza sarcinile pe PC cat mai rapid si eficient. Designul exterior a fost creat pentru a inspira viteza si robustete. O folie din metal cu grosimea de 2 mm a fost utilizata ca baza pentru radiatorul exterior pentru a crea un produs de inalta calitate si cu un design atractiv. Pe folia din metal se regasesc caneluri in forma de V care se incruciseaza pe suprafata produsului si creaza modele in forma de „x”, reprezentand viteza si prima litera a marcii XPG.

XPG_RedDotAward2021_1000x1000-07

Red Dot Award: Product Design evalueaza cele mai bune design-uri de produs de la producatori si designeri din intreaga lume inca din anul 1955. Recunoaste excelenta in proiectarea produselor, designul comunicarii si conceptele de design. Premiile sunt acordate pe principiul selectiei si prezentarii si sunt selectate de un comitet international format din membrii juriului de experti.

 

Despre XPG – XTREME PERFORMANCE GEAR

XPG (XTREME PERFORMANCE GEAR) este un brand infiintat de ADATA pentru a oferi produse de inalta performanta jucatorilor, profesionistilor Esports si pasionatilor de tehnologie. Suntem dedicati dezvoltarii de produse care sa ofere performante extreme si, prin urmare, colaboram indeaproape cu comunitatea de gaming si e-sports pentru a obtine informatii despre nevoile reale ale utilizatorilor. Oferim o gama completa de produse, de la sisteme, componente, periferice la dispozitive si le producem la cele mai inalte standarde de stabilitate, fiabilitate si performanta. Dezvoltam, de asemenea, produse cu design modern si elegant, care ne-au adus mai multe premii internationale de prestigiu cum ar fi iF Design si Good Design. Dincolo de produse, jucam un rol activ in sponsorizarea si sustinerea evenimentelor si echipelor eSports din intreaga lume pentru a realiza experiente de joc extreme, la cele mai inalte niveluri.

Samsung lansează noul Galaxy SmartTag+: calea cea mai inteligentă de a găsi obiectele pierdute

Localizare vizuală a bunurilor pierdute cu ajutorul tehnologiei AR

integrată pe noul Galaxy SmartTag+

București, România – 12 aprilie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi lansarea oficială a Galaxy SmartTag+, disponibil începând cu 16 aprilie. Galaxy SmartTag+ este echipat atât cu tehnologia Bluetooth Low Energy (BLE), cât și cu tehnologia ultra-wideband (UWB), astfel încât să poată identifica locația cu o precizie mai mare. De asemenea, folosește o tehnologie cu realitate augmentată (AR) pentru a oferi un serviciu de ghidaj vizual către locul în care elementul lipsă se află, utilizând camera smartphone-ului.

Galaxy SmartTag+_KV_low-res (2)

Identificarea cu ușurință a obiectelor pierdute

Galaxy SmartTag+, cea mai nouă versiune a lui Galaxy SmartTag de la Samsung, poate fi atașat articolelor de zi cu zi, precum rucsacul sau brelocul cheilor, astfel încât acestea să poată fi localizate cu precizie și cu ușurință prin intermediul serviciului SmartThings Find de pe dispozitivul Galaxy.

Localizare vizuală a lucrurilor pierdute cu noua tehnologie AR Finder

Deoarece Galaxy SmartTag+ este compatibil atât cu BLE, cât și cu UWB, utilizatorii pot folosi acum tehnologia AR pentru a găsi obiectul lipsă. Tehnologia AR Finder proiectează în timp real o hartă de ghidaj cu o interfață ușor de urmărit pe smartphone-ul echipat cu UWB, precum Galaxy S21+ sau S21 Ultra, care arată cu exactitate distanța până la Galaxy SmartTag+. Odată ce utilizatorii se apropie de locația tag-ului, aceștia pot alege ca dispozitivul să producă un semnal sonor puternic, astfel încât, găsirea obiectului respectiv să fie mai eficientă.

Galaxy SmartTag+_Product image_high-res (1)

„UWB este cu adevărat revoluționară, făcând posibilă identificarea poziției unui obiect cu o precizie mult mai mare. De aceea, continuăm să extindem tehnologia UWB către întreg ecosistemul de dispozitive Galaxy, căutând noi modalități eficiente de utilizare a acestei tehnologii în dorința de a ușura viața de zi cu zi a oamenilor”, a declarat KJ Kim, EVP and Head of Mobile R&D Office, Mobile Communications Business la Samsung Electronics.

Identificarea locației tag-ului, chiar și de la distanțe mari

Galaxy SmartTag+ poate, de asemenea, să beneficieze de capacitățile puternice de detectare ale serviciului SmartThings Find, permițându-le utilizatorilor să-și localizeze articolele identificate pe hartă, chiar dacă acestea sunt foarte departe de locul în care aceștia se află. Acest lucru se datorează faptului că tag-urile utilizează conectivitatea BLE și puterea rețelei de dispozitive Galaxy. Prin intermediul aplicatie SmartThings Find utilizatorii pot să opteze și să activeze smarphonu-ul sau tableta Galaxy pentru a-i ajuta pe ceilalți să-și găsească propriile tag-uri sau dispozitive pierdute. Odată ce lipsa tag-ului este raportată în SmartThings Find, orice dispozitiv Galaxy activat, din apropiere, va alerta serverul SmartThings cu privire la locația tag-ului și va trimite o notificare. Toate datele din SmartThings Find sunt criptate și protejate, astfel încât locația tag-ului nu este dezvăluită nimănui decât utilizatorului în cauză.

Galaxy SmartTag_Product image_high-res

Controlul de la distanță a dispozitivelor inteligente printr-o simplă apăsare de buton

În plus, Galaxy SmartTag+ și SmartTag nu ajută doar în localizarea bunurilor pierdute. Să spunem că utilizatorul a uitat să stingă lampa de pe noptieră, dar a părăsit deja casa. În loc ca acesta să se întoarcă acasă, el poate utiliza SmartTag+ sau SmartTag pentru a opri lumina de la distanță. Prin intermediul aplicației SmartThings, utilizatorii pot alege să folosească diferite funcții din aplicație pentru finalizarea unor acțiuni de către tag-ul lor, apăsând butonul acestuia.

Galaxy SmartTag+ va fi disponibil progresiv, începând din 16 aprilie. Galaxy SmartTag+ funcționează prin utilizarea serviciul SmartThings Find, furnizat de aplicația SmartThings. Pentru a afla mai multe, vizitați www.samsung.com/smartthings .

 

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Axis Talk 2021 – Reunind imaginatia umana cu tehnologia inteligenta

Axis Communications, lider global in echipamente video de retea, organizeaza pe 20 si 21 aprilie evenimentul regional Axis Talk 2021. Aflat la a doua editie in format online, evenimentul este o platforma deschisa tuturor clientilor Axis, retelei de parteneri, integratori si distribuitori, utilizatorii tehnologiei Axis, precum si celor interesati de tendintele in domeniul supravegherii si securitatii.

Axis Talk 2021 aduce in atentia participantilor noi inovatii inteligente din domeniul securitatii, povesti de succes ale clientilor, conversatii relevante si solutii inspirate atat pentru integratori, cat si pentru clientii finali.

Inovarea este, ca de fiecare data, „firul rosu” al evenimentului. „Growth through innovations – Today & Tomorrow” este prezentarea de deschidere a evenimentului sustinuta de Verena Rathjen, Vice President EMEA, si Magnus Zederfeld, Regional Director – Eastern Europe, urmata de „Innovations in a horizontal world and a portfolio update” in care Johan Paulsson, Chief Technology Officer, si Peter Rietz, Director of Product Management, vor analiza noutatile din portofoliul companiei. Liderii Axis Communications vor arata cum imaginatia proiectantilor de solutii si tehnologiile inteligente integrate de parteneri in sisteme de securitate vor contribui la definirea unei lumi mai sigure.

Echipa locala a companiei va avea o prezenta activa in cea de-a doua zi a evenimentului. In prezentarea „Smart and safer cities, the future is now”, Bogdan Gavril, Sales Engineer si Trainer Axis Academy, va detalia modul in care pot fi gestionate solutii inovatoare si scalabile pentru orasele viitorului. „Conectand oameni, date si echipamente, orasul inteligent va crea un loc mai prietenos, mai sigur, mai bun pentru comunitate. Impreuna cu partenerii nostri, Axis ofera solutii scalabile pentru sistemele de camere de supraveghere si IoT, prin intermediul carora autoritatile gasesc modalitati de a proteja siguranta cetatenilor si calitatea vietii, in timp ce isi utilizeaza bugetul mai eficient”, a declarat Bogdan Gavril.

O privire de detaliu asupra securitatii la nivel de companie, de la perimetru pana in orice punct din spatiile de birouri sau de operatiuni, propune Marius PotoracRoman, Major Accounts Manager, in cadrul prezentarii „End-to-end – complete surveillance and security solution to protect your premises”. Dar ce se intelege prin „end-to-end”? „In acceptiunea Axis, acesta este un sistem de securitate complet, adaptat si validat nevoilor specifice unui client, bazat pe solutiile Axis, de la sistemul de management video la toate echipamentele conectate,” ne-a declarat Marius Potorac-Roman, completand: „Acesta poate varia de la o singura camera video care sa urmareasca intrarea in birou sau o suta de camere si alte dispozitive de securitate conectate in retea, cum ar fi difuzoare, interfoane si solutii de control al accesului, un sistem in care scalabilitatea si interoperabilitatea sunt cuvinte de ordine”.

Mircea Tudosie, Inside Sales Account Manager, se va concentra pe provocarile cu care se confrunta jucatorii din retail si va expune viziunea Axis pentru acest sector in prezentarea „Retail – adapting to the new normal ahead of the competition”. Solutiile video de retea oferite de Axis pot ajuta la reducerea furturilor si a fraudei si pot actiona ca un factor de descurajare a infractiunilor. „Dar rolul acestora nu se limiteaza la atat,” subliniaza Mircea Tudosie. „Combinand hardware-ul cu analiza video, managerii magazinelor vor gasi modalitati de a reduce timpul de asteptare al clientilor, de a crea un mediu prietenos pentru a atrage vizitatori, de a aloca eficient personalul si, in cele din urma, de a creste profiturile,” a adaugat Tudosie.

Acestea sunt doar cateva dintre subiectele abordate pe parcursul celor doua zile ale evenimentului, 20 si 21 aprilie 2021. Va invitam sa vizitati site-ul Axis Talk 2021, acolo unde puteti consulta agenda, face cunostinta cu speakerii si va puteti inregistra.

Despre Axis Communications

Axis contribuie la dezvoltarea unei lumi mai inteligente si mai sigure, prin crearea de solutii inovative, care ajuta la imbunatatirea securitatii si ofera noi moduri de dezvoltare a afacerilor. Ca lider al industriei de echipamente video de reţea, Axis ofera produse si servicii de supraveghere si analiza video, control acces, interfoane video si sisteme audio complete. Axis are peste 3.000 de angajati in peste 50 de tari si colaboreaza cu parteneri din intreaga lume pentru a oferi solutii. Fondata in 1984, Axis este o companie cu sediul in Suedia, listata la bursa NASDAQ Stockholm sub numele de AXIS. Pentru mai multe informatii despre Axis, vizitati site-ul: www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/

Samsung EYELIKE™ reutilizează camerele smartphone-urilor Galaxy pentru a crește accesibilitatea în zona de îngrijire oftalmologică

Programul Galaxy Upcycling transformă smartphone-urile mai vechi în camere de diagnostic medical, ajutând populațiile defavorizate din Vietnam, India, Maroc și Papua Noua Guinee

București, România – 9 aprilie 2021 – Samsung Electronics reutilizează smartphone-urile mai vechi pentru a facilita accesul unui număr cât mai mare de oameni în sectorul de asistență medicală oftalmologică în comunitățile slab dezvoltate din întreaga lume. Samsung a colaborat cu Agenția Internațională pentru Prevenirea Orbirii (IAPB) și cu Sistemul de Sănătate Universitară Yonsei (YUHS) din Coreea de Sud pentru a crea dispozitive medicale care depistează bolile la nivel ocular prin reciclarea smartphone-urilor Galaxy scoase din uz. Acest program Galaxy Upcycling ajută la soluționarea a aproximativ 1 miliard de cazuri la nivel global de tulburări de vedere care pot fi prevenite printr-un diagnostic adecvat.

Galaxy Upcycling - EYELIKE - in Vietnam(1) (1)

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), cel puțin 2,2 miliarde de persoane au o formă de deficiență de vedere și aproape jumătate dintre aceste cazuri puteau fi prevenite sau încă nu au fost abordate. Există o mare diferență în ponderea tulburărilor de vedere, în funcție de accesibilitatea și disponibilitatea serviciilor de îngrijire a ochilor. Se estimează că acest lucru este de patru ori mai frecvent în regiunile cu venituri mici și medii în comparație cu regiunile cu venituri mari.

Galaxy Upcycling - EYELIKE (1)

„Oamenii din întreaga lume se confruntă cu bariere privind accesul la asistența medicală fundamentală, iar noi am văzut aici o bună oportunitate în a concepe soluții inteligente și inovatoare prin care să putem reutiliza produsele, încurajând astfel la practici mai sustenabile care să aibă un impact pozitiv în comunitățile noastre. Acest program întruchipează convingerea Samsung că tehnologia poate îmbogăți viețile oamenilor și ne poate ajuta să construim un viitor mai echitabil și mai sustenabil pentru toți”, a spus Sung-Koo Kim, VP of Sustainability Management Office, Mobile Communications Business, Samsung Electronics.

 

  IMAGINE: prezentare cameră de tip fundus EYELIKE la Samsung Developer Conference 2019

În 2017, Samsung a creat programul Galaxy Upcycling pentru a introduce modalități inovatoare prin care dispozitivele Galaxy pot avea un impact pozitiv asupra mediului înconjurător. Prin intermediul programului, un smartphone Galaxy mai vechi poate deveni creierul camerei de tip fundus portabilă EYELIKE™, care se conectează la un atașament de obiectiv pentru un diagnostic îmbunătățit, în timp ce smartphone-ul este utilizat pentru surprinderea imaginilor. Dispozitivul Galaxy utilizează apoi un algoritm de inteligență artificială pentru a analiza și diagnostica imaginile pentru boli oftalmologice și se conectează la o aplicație care captează cu exactitate datele pacienților și sugerează un regim de tratament la o fracțiune din costul instrumentelor comerciale. Camera de diagnostic unică și accesibilă poate examina pacienții pentru afecțiuni care pot duce la orbire, inclusiv retinopatie diabetică, glaucom și degenerescență maculară legată de vârstă.

Galaxy Upcycling - EYELIKE - in India(2) (1)

Din 2018, Samsung a colaborat cu IAPB și cu Centrul Medical Yonsei pentru a sprijini activitățile a peste 19.000 de rezidenți din Vietnam cu camera sa retinală portabilă. Numai în 2019, a furnizat 90 de oftalmoscoape portabile profesioniștilor din domeniul sănătății care operează în regiuni îndepărtate ale țării fără acces la clinicile de sine stătătoare. Acum, Samsung a extins programul în India, Maroc și Papua Noua Guinee. De asemenea, Samsung își extinde capacitatea către noi zone de screening, precum utilizarea dispozitivelor Galaxy reciclate pentru a crea colposcoape portabile bazate pe tehnologia smartphone-urilor pentru a depista cancerul de col uterin și pentru a îmbunătăți accesibilitatea femeilor la asistență medicală de calitate.

IMAGINE: Pacienții sunt supuși screeningului bolilor oculare în Vietnam (stânga), Maroc (dreapta)

IMAGINE: Pacienții sunt supuși screeningului bolilor oculare în India (stânga și dreapta)

„Pe măsură ce lumea își revine încet după pandemia de COVID-19, este mai evident ca niciodată că tehnologia poate fi implementată și ca o soluție pentru sănătatea ochilor. În țările în care este testată platforma EYELIKE, relieful greu accesibil, distanțele mari și oamenii care trăiesc în zone îndepărtate contribuie la această nevoie de tehnologie care să ne ajute să ne conectăm și să îmbunătățim accesul tuturor la îngrijire medicală. IAPB este foarte încântată că Samsung lucrează îndeaproape cu organizațiile sale membre pentru a testa aceste soluții. Colaborarea cu Samsung permite organizațiilor noastre membre să livreze tehnologie în țările cu programe pilot și să construiască relații de cooperare și consolidare în aceste regiuni”, a declarat Drew Keys, Western Pacific Region (WPR) Coordinator at the International Agency for the Prevention of Blindness (IAPB).

Galaxy Upcycling - EYELIKE - in India(1) (1)

Dincolo de angajamentul său față de inovația care are un scop bine conturat, Samsung are în vedere partea de sustenabilitate în relație cu mediul înconjurător în tot ceea ce face. Tot în această direcție regăsim și îndeplinirea obiectivului de colectare a 7,5 milioane de tone de deșeuri electronice și utilizarea a 500,000 de tone de plastic reciclat până în 2030. Prin transformarea smartphone-urilor Galaxy în echipamente portabile de diagnosticare a afecțiunilor oftalmologice, Samsung ajută la redirecționarea deșeurilor electronice de la depozitul de deșeuri în timp ce oferă soluții medicale inovatoare comunităților defavorizate. În plus, echipamentul de diagnosticare ce folosește cameră de tip fundus este realizat cu 35% conținut reciclat și este conceput pentru o reutilizare eficientă. Agenția pentru Protecția Mediului din Statele Unite (EPA) a recompensat acest dispozitiv cu Sustainable Materials Management Cutting Edge Champion Award. Programul Galaxy Upcycling face parte din angajamentul continuu al Samsung de a sprijini Agenda 2030 pentru dezvoltare sustenabilă prin intermediul a 17 obiective sustenabile.

Prin programe precum Galaxy Upcycling, Samsung nu numai că oferă tehnologii inovatoare care remodelează experiențele noastre cu lumea, ci și angrenează utilizatorii într-un rol cheie în promovarea unor comportamente mai ecologice.

Galaxy Upcycling - EYELIKE - at SDC2019 (2)

 

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Despre Agenția Internațională pentru Prevenirea Orbirii.

Corpul global de vârf în sănătatea ochilor, înființat în 1975 cu peste 180 de organizații membre care operează în întreaga lume. IAPB se concentrează pe eforturile de advocacy pentru a uni sectorul din spatele recomandărilor Raportului mondial privind viziunea și obiectivele de dezvoltare sustenabilă.Galaxy Upcycling - EYELIKE - in Morocco(1)

Despre sistemul de sănătate al Universității Yonsei.

Yonsei University Health System (YUHS) este prima instituție medicală modernă din Coreea de Sud și este o instituție medicală de vârf în țară de mai bine de 130 de ani. Spitalul Severance și Colegiul de Medicină al Universității Yonsei fac parte din sistemul de sănătate al Universității Yonsei. Spitalul Severance operează în jur de 2.437 de paturi în cinci spitale generale: Spitalul pentru cancer Yonsei, Spitalul de reabilitare, Spitalul cardiovascular, Spitalul pentru ochi și Spitalul pentru copii și urmărește să fie liderul mondial în domeniul tratamentului medical și al îngrijirii pacienților. Și, YUHS răspândește continuu cunoștințele și experiența către societatea globală în domeniul asistenței medicale și al serviciilor medicale. În consecință, Institutul Yonsei pentru Sănătate Globală, un departament dedicat sănătății globale la YUHS, comunică și colaborează cu societatea globală pe baza cunoștințelor și a experienței lor profesionale pentru a garanta sănătatea universală și pentru a îmbunătăți inegalitățile în materie de sănătate din întreaga lume.

HUAWEI FreeBuds 4i a înregistrat vânzări peste așteptări în prima săptămână de precomandă

Căștile sunt în continuare disponibile împreună cu HUAWEI Band 4

București, 9 aprilie 2021 – În prima săptămână de la startul precomenzilor pentru căștile HUAWEI FreeBuds 4i interesul consumatorilor a fost peste așteptări, depășind ținta propusă de companie de 1.000 de solicitări. Toți clienții care au comandat noile căști TWS primesc în prețul de 399 lei și HUAWEI Band 4, având ocazia de a beneficia, astfel, de monitorizarea sănătății și un antrenor de fitness inteligent, în același timp.

Având în vedere interesul ridicat al consumatorilor pentru această ofertă tip bundle, în perioada următoare, până pe 22 aprilie, căștile vor continua să fie disponibile împreună cu HUAWEI Band 4, tot la prețul de 399 lei, în rețelele partenerilor de retail Huawei.

Căștile TWS HUAWEI FreeBuds 4i le permit utilizatorilor să se bucure de mai mult confort, de o baterie care durează până la 10 ore de redare continuă, sau chiar 22 de ore de autonomie alături de cutia de încărcare, și de tehnologia de anulare activă a zgomotului (ANC), fiind ideale pentru tineri, studenți sau angajații în corporații.

Ofertă bundle HUAWEI FreeBuds 4i (8)

Atunci când funcția ANC este oprită, HUAWEI FreeBuds 4i oferă 10 ore de redare continuă a muzicii sau 6,5 ore de apel vocal. Alături de resursele oferite și de cutia de încărcare, pot oferi 22 de ore de redare a muzicii sau 14 ore de apel vocal.

Atunci când ANC este activată, căștile pot oferi 7,5 ore de redare continuă a muzicii și 5,5 ore de apel vocal. Mai mult, tehnologia de încărcare rapidă, lider în industrie, oferă 4 ore de redare audio după o încărcare de numai 10 minute, astfel, în timpul petrecut pentru a bea un ceai sau o cafea, într-o scurtă pauză școlară, căștile se încarcă pentru 4 ore.

Design-ul oval și compact al căștilor HUAWEI FreeBuds 4i este inspirat de faimoasa plajă cu nisip negru din Islanda. Alături de variantele de culoare clasice – Ceramic White și Carbon Crystal Black – va fi disponibilă începând cu luna iunie și varianta Honey Red.

Noile HUAWEI FreeBuds 4i se conectează cu ușurință la toate smartphone-urile și oferă cea mai bună experiență audio, fiind compatibile cu toate sistemele de operare, inclusiv iOS și Android.

Pentru mai multe informații despre HUAWEI FreeBuds 4i și oferta care include un HUAWEI Band 4, vă invităm să vizitați website-ul oficial Huawei: https://consumer.huawei.com/ro/audio/freebuds4i/.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Cu ce fel de roboți se construiesc cipurile și cât dureaza?

Cei mai mari producători de procesoare de PC (CPU), smartphone sau cipuri grafice (GPU) nu au propriile fabrici, ci se bazează pe linii de producție specializate aflate în mare parte în Asia. Însă, mașinile pe care sunt construite așa-zisele placi grafice AMD Radeon sau procesoare Ryzen, cipuri grafice NVIDIA, procesoare de telefon Exynos sau Qualcomm sunt litografiate (tipărite) pe mașini ASML, cel mai mare producător din lume, cu sediul în Olanda.

 

Componente nanometrice

Un microcip, cunoscut și sub denumirea de cip, cip de computer ori circuit integrat, reprezintă un set de circuite electronice montat pe o fâșie plană din siliciu. Setul de circuite poartă numele de tranzistori ce acționează asemenea unor întrerupătoare în miniatură, activând sau dezactivând trecerea curentului. Siliciul este ales în industria cipurilor pentru că este un metal „semiconductor”, ceea ce înseamnă că prin combinarea cu alte materiale (fosfor sau bor), proprietățile conducătoare ale siliciului vor crește considerabil. Acest fapt conferă cadrul perfect prin care este permisă trecea eficientă a curentului electric.

TWINSCAN NXE3400C_NEW_Hero

Un microcip înglobează miliarde de tranzistori, iar dimensiunea acestuia poate fi comparată cu proporțiile unei unghii ale corpului uman. Caracteristicile microcipului sunt măsurate în nanometri. Astfel, vorbind în termeni tehnici, un nanometru este o miliardime, unitate de măsură extrem de mică.

Proiectarea celor mai mici componente

Procesul de fabricație a microcipurilor cuprinde sute de etape și poate dura până la 4 luni doar proiectarea acestuia până la producția propriu-zisă. Astfel, producătorii de cipuri întreprind ca etape preliminare, calibrarea calității și temperaturii aerului din spațiile destinate construirii cipurilor. Cele mai noi cipuri pot conține până la 100 de straturi de siliciu suprapuse și aliniate până la cel mai mic detaliu. Spațiile special destinate creării microcipurilor sunt foarte bine igienizate (clasa ISO 1), ceea ce înseamnă că există foarte puține particule ale căror dimensiuni pot fi observate doar la cele mai performante microscoape. Procesul prin care sunt realizate cipurile este numit litografie sau fotolitografie.

Litografia este un sistem de proiecție, prin intermediul căruia lumina este transpusă printr-un plan al modelului pe o placă de siliciu fotosensibilă, ulterior modelul urmând să fie tipărit. Specific procesului de litografie este controlul fidelității modelelor (PFC) ce vizează analizarea întregului procesor de dezvoltare și fabricație a cipurilor, oferind date esențiale pentru producători. Așadar, algoritmii de putere își fac prezența în acest proces, traduc și implementează datele obținute pentru a preveni ulterioarele erori sau defecte ale produsului finit, generând randamente ridicate în cadrul proiectărilor chiar și pentru cele mai complexe cipuri.

TWINSCAN NXT2000i

Programatorii ASML au dezvoltat un algoritm de Inteligenta Artificiala care imbunatateste in timp real calitatea cipurilor litografiate si care a fost folosit pentru prima data la producerea procesoarelor AMD Ryzen, astfel crescand eficienta masinilor si numarul de cipuri valide la finalul unui ciclu de productie.

Clasificarea cipurilor

Când vine vorba de cipuri, acestea se clasifică în două tipuri: „cipuri logice” și „cipuri de memorie”

  • „Cipurile logice” reprezintă „creierul” dispozitivelor electronice și au rolul de a procesa informații pentru a finaliza o sarcină. Această categorie este formată din procesoarele (unității centrale de procesare), GPU-urile (unități de procesare grafică) și NPU-uri (unități de procesare neuronală, destinate aplicațiilor de învățare profundă și automată – regăsite de exemplu in produse cum ar fi AMD Ryzen Series). Printre producătorii de top care folosesc aceste cipuri, se regăsesc AMD, Samsung, NVIDIA, Qualcomm ce implementează cipurile în gama variată de procesoare.
  • „Cipurile de memorie” sunt destinate stocării de informații

 

Toata lumea: GAMING!

 

În primul val al pandemiei de COVID-19 de anul trecut, oamenii aflați în lockdown, lucrând de acasă au realizat că au nevoie de un computer (PC, Laptop, consolă) mai performant pentru job sau gaming. Precedentul s-a întâmplat, iar aceștia au achiziționat numeroase computere asamblate ori componente individuale, dar și console video, generând o cerere în expansiune pe un trend de producție în scădere (fabricile închise din zona asiatică din cauza măsurilor din timpul începutului de pandemiei).

Pentru industria auto, reglementările autorităților de anul trecut au scăzut producția companiilor, însă vânzările de autoturisme nu s-au destabilizat, contrar așteptărilor analiștilor economici. În anul 2021, tot mai multe dispozitive și mașinării au la bază un cip sau mai multe pentru a oferi consumatorilor experiențele promise. Astfel, numeroase companii auto integrează cipurile în autovehicule pentru a deveni semi-autonome sau complet autonome, acestea fiind un concurent serios pentru piața cipurilor și semiconductorilor.

Producătorii de cipuri întâmpină momente dificile pe segmentul livrării în timp corespunzător a termoconductorilor către proprii clienți din diferite domenii de producție chiar și la un an de la începutul pandemiei. ASML deține monopolul tehnologiei cu litografie ce facilitează realizarea celor mai mici, mai puternice și mai avansate cipuri din prezent. Contextul actual a pus toată planeta în dificultate, iar îmbunătățirea mașinilor existente ASML cu tehnologie nouă și producerea altor mașini au fost de asemenea îngreunate.

Pentru a încerca să diminueze din criza actuală, ASML va livra mașinării de fabricare a propriilor procesoare clienților de top astfel ASML așteptându-se în acest an la vânzări totale de 5,8 miliarde de dolari de euro cu 30% mai mari decât anul precedent.

Criza cipurilor de orice fel se reflecta in stocurile magazinelor IT, dar si in cazul producatorilor auto sau in alte industrii. Un exemplu puternic al pandemiei si al cererii extrem de ridicate este cel al placilor grafice sau a consolelor (Playstation si Xbox) – fortati sa petreaca mai mult timp in casa, oamenii s-au orientat catre gaming si socializare prin joc, iar placile grafice au disparut din magazine in mainile si mai multor gameri casual sau entuziasti.

Motorola anunță disponibilitatea locală pentru modelele entry-level, moto e7 și e7i power. Descoperă performanța esențială la prețuri incredibile

Motorola anunță disponibilitatea locală a dispozitivelor entry-level moto e7 și moto e7i, pe platforma eMAG, la un preț accesibil. moto e7 poate fi achiziționat la un preț special de 549,99 lei, în timp ce moto e7i este disponibil la prețul de 499,99 lei. Familia moto e este cunoscută pentru caracteristicile esențiale și calitatea produselor oferite la un preț excepțional.

moto e7 a fost creat pentru rezultate foarte bune, fiind echipat cu o cameră remarcabilă, dar și cu un ecran ultra-wide, un procesor performant și o baterie cu autonomie de până la 36 de ore. Dispozitivul se remarcă printr-o camera cu senzor de 48MP1 pentru o experiență de fotografiere premium.

Display-ul de 6,5” MaxVision HD+ al lui moto e7, cu un raport de aspect 20:9, impresionează printr-un ecran generos, ultra-wide, care le oferă utilizatorilor posibilitatea de a se bucura mai mult de jocuri și de conținutul video. În plus, moto e7 este alimentat cu o baterie de 4.000 mAh, iar procesorul octa-core 2.0 GHz îmbunătățește eficiența energetică pentru mai multe ore de divertisment pe telefon. În plus, datorită tehnologiei HyperEngine, procesorul permite performanțe îmbunătățite, experiențe de gaming competitive și o mai bună autonomie.

Utilizatorii noului moto e7 se pot bucura de o serie de caracteristici hardware și software premium:

  • senzor pentru amprentă localizat în spatele telefonului, ce permite deblocarea rapidă, printr-o simplă atingere;
  • noul dispozitiv rulează sistemul de operare AndroidTM 10, fără aplicații duplicate sau skin-uri incomode de software.

Moto e7i oferă o durată de viață uimitoare a bateriei, o cameră și un afișaj remarcabil. Utilizatorii care caută performanță pot accesa jocurile preferate și pot învăța și lucra ore în șir, totul datorită unei baterii masive de 5000 mAh. Cu o singură încărcare a telefonului, muzica poate rula până la 76 de ore, conținutul video până la 14 ore, iar navigarea pe internet poate dura până la 12 ore. Cu până la două zile de baterie puternică, dispozitivul este perfect pentru a surprinde tot ceea ce vrei să faci pe tot parcursul weekend-ului.

Afișajul Max Vision HD + de 6,5 “oferă una dintre cele mai bune experiențe de vizionare din familia moto, cu un raport de aspect 20:9, astfel încât filmele, jocurile și chat-urile video să arate mult mai bine. În plus, conținutul preferat va rula perfect pe ecranul ultra-wide al telefonului.

Procesorul octa-core de 2,0 GHz oferă o reacție rapidă, incredibilă, astfel încât activitățile derulate pe dispozitiv să nu sufere întârzieri.

Sistemul cu cameră dublă al lui moto e7i power asigură cea mai bună expunere, indiferent dacă se dorește surprinderea unei  imagini de ansamblu sau a unor detalii. Camera principală de 13 MP cu focalizare rapidă și PDAF permite capturi rapide, iar obiectivul Macro Vision facilitează o apropiere de 4 ori mai aproape de subiect, pentru a surprinde detaliile minuscule. În plus, camera frontală de 5 MP ajută la obținerea unui aspect ideal al fotografiilor.

Toate fotografiile și videoclipurile pot fi păstrate pe telefon datorită spațiului de stocare de 32 GB, la care se poate adăuga până la 1 TB printr-un card microSD.

Motorola este dedicat furnizării de caracteristici hardware și software care să facă timpul petrecut pe telefon mai ușor și mai plăcut. Cititorul de amprente amplasat discret în sigla „batwing” de pe spatele telefonului permite deblocarea cu o singură atingere. În plus, butonul dedicat Asistentului Google de pe partea laterală a fiecărui dispozitiv ajută la obținerea rapidă a răspunsurilor și la realizarea operațiunilor doar prin intermediul vocii.

moto e7 și moto e7i power sunt disponibile începând de astăzi pe platforma eMAG.ro , la prețurile de 549,99 și 499,99 lei.

Pentru mai multe informații despre produs și întreaga listă de specificații, vizitați site-ul https://www.motorola.com/ro/ , pagina de Facebook, Instagram și YouTube.

 

Despre Motorola

Anumite caracteristici, funcționalități și specificații ale produsului pot depinde de rețea și sunt supuse unor termeni, condiții și taxe suplimentare. Toate pot fi modificate fără notificare prealabilă. MOTOROLA, Logo-ul stilizat M, MOTO și familia MOTO de mărci sunt mărci înregistrate ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și/sau subsidiarelor acesteia. GOOGLE și ANDROID sunt mărci comerciale ale Google LLC. Fabricat cu tehnologii Dolby sub licență de la Laboratoarele Dolby. Dolby, Dolby Audio și simbolul dublu-D sunt mărci comerciale ale Dolby Laboratories. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea proprietarilor respectivi. ©2020 Motorola Mobility LLC.

1 Senzorul de 48MP combină 4 pixeli în 1, pentru o rezoluție foto eficientă de 12MP.

2 Toate revendicările privind durata de viață a bateriei sunt aproximative și se bazează pe utilizatorul mediu testat pe un profil de utilizare mixtă (care include atât timpul de utilizare, cât și timpul de așteptare) în condiții optime de rețea. Performanța reală a bateriei variază și depinde de mulți factori, inclusiv puterea semnalului, setările rețelei și dispozitivului, temperatura, starea bateriei și tiparele de utilizare.