Analiză Trusted Advisor Strategy & Finance|60% dintre serviciile financiare accesate de către IMM-uri sunt destinate fiscalităţii

Bucureşti, 13 decembrie 2022

Trusted Advisor Strategy & Finance, compania românească de contabilitate şi strategie financiară, condusă de Ioana Arsenie, strateg financiar, a realizat o analiză a celor mai accesate servicii financiare de către IMM-uri, pe parcursul acestui an.

Din datele companiei, rezultă că mai mult de 60% dintre companiile româneşti au cerut servicii de fiscalitate, 30% au fost interesate de către servicii de construcţie bugetară şi strategie de preţ şi doar 10% dintre IMM-uri au folosit implementarea de instrumente financiare, precum Simulatorul de Business.

„Din perspectiva noastră, 2022 este fără nicio îndoială anul fiscalităţii. Înţelegem că antreprenorii au două mari provocări în atingerea obiectivelor de creştere şi scalare, respectiv generarea de vânzări şi capacitatea de livrare – performanţa operaţională – echipe şi procese. Trebuie să găsim pârghii ca aceste preocupări să fie permanent incluse în abordarea financiară şi să generăm indicatori de performanţă financiari corelaţi cu cei non-financiari”, declară Ioana Arsenie, Fondator Trusted Advisor Strategy & Finance și strateg financiar.

De ce IMM-urile au cerut mai multe servicii fiscale anul acesta?

IMM-urile care au accesat serviciile fiscale au fost mai atente la conformare şi deschise să vadă ce variante sunt atât pentru tranzacţiile speciale, la care solicită implicarea expertului, cât şi pentru business-ul curent, afectat de creşterile preţurilor şi de perspectiva creşterii taxelor, în 2023. Întotdeauna, abordarea noastră este una integrată şi pornim de la modelul de business şi fluxurile operaţionale, pentru a înţelege vulnerabilităţile şi unde se poate interveni pentru optimizare.

Cum au ajutat serviciile de construcţie bugetară şi de preţ companiile româneşti în 2022?

Obiectivul principal al acestor companii a fost de a crea o structură între construcţia bugetară şi de preţ dar şi de a interconecta politica comercială cu trezoreria. Acest proiect strategic se continuă cu asistenţă lunară pentru implementare, pe diferite etape, în funcţie de priorităţi. Aceste companii nu au resurse dedicate proiectelor şi ne adaptăm la disponibilitatea antreprenorului, care are de multe ori şi alte priorităţi, si observăm două provocări mari – adaptarea la structura nouă şi tendinţa de a reveni la vechile tool-uri mai familiare, dar rudimentare, respectiv dificultatea de a pune la dispoziţie datele – fie că sunt neagregate sau nu au nivelul de detaliu necesar. Atât activităţile de producţie cât şi cele de livrare servicii dintr-o companie sunt mapate pe criterii de productivitate şi standarde de performanţă, de la care se stabilesc bugetele.

Cum a influenţat aplicarea Simulatorului de Business bunul mers al proceselor financiare dintr-un IMM?

Anul acesta, antreprenorii care au optat pentru implementarea unui instrument financiar în cadrul companiei, au fost mult mai atenţi la bugete şi cash-flow şi au dorit să fie susţinuţi pentru a crea un Simulator de Business, un buget dinamic, conform condiţiilor actuale, care solicită elaborarea permanentă a bugetelor, având în vedere variaţiile semnificative pe categoriile principale de costuri, de la materii prime, la energie, salarii, transport/supply-chain, dobânzi.

Înţelegerea interdisciplinară ca bază a abordării Trusted Advisor Strategy & Finance  ajută să atragem conturi noi de contabilitate, ca şi serviciu de bază, completat cu raportare financiară în aplicaţia noastră, Trusted App, în care putem lucra şi bugetul de venituri şi cheltuieli.

Principalele domenii de unde provin clienţii Trusted Advisor Strategy & Finance

Proiectele complexe din acest an sunt în sfera serviciilor profesionale, a serviciilor medicale, proiecte industriale – companii producătoare în zone de nişă, cu planuri de internaţionalizare sau extindere a capacităţii de producţie şi a canalelor de vânzare, dar şi foarte multe magazine online, în care provocarea este standardizarea fluxurilor şi maparea tranzacţiilor curente pentru automatizarea proceselor contabile şi financiare.

Trusted Advisor Strategy & Finance este o companie românească de strategie financiară și contabilitate, iar abordarea este de a segmenta lanţul valoric şi profitabilitatea pe activităţi, pornind de la achiziţii – cercetare-dezvoltare – producţie – vânzare – colectare. Compania a reuşit anul acesta să atragă în portofoliu 30 de clienţi recurenţi noi, o parte sunt companii mici, sub 100 kEuro cifră anuală, iar 7 companii au depăşit pragul de 1 mEuro.

Ioana Arsenie este profesionist în finanțe cu experiență din anul 2000, în roluri strategice, board advisor și fondatoarea Trusted Advisor & Trusted App – aplicaţia de raportare financiară și bugetare digitalizată pentru IMM-uri.

Mai multe infohttps://trustedadvisor.ro/ si https://ioanaarsenie.ro/

Dă „flip” la reguli cu noua colecție capsulă Samsung | Musette inspirată de Galaxy Z Flip4

Noua colecție de mini-genți de piele „Flip The Rules” inspirate de Galaxy Z Flip4 este acum disponibilă în magazinele Samsung și Musette sau online

 

București, România – 12 decembrie 2022 – Samsung, împreună cu Musette, lansează Flip The Rules, o colecție capsulă de genți de piele, inspirate de Galaxy Z Flip4. Colecția este disponibilă în România și este rezultatul unei colaborări ce aduce laolaltă ingeniozitatea, autenticitatea și creativitatea celor două companii.

Prin această colaborare, Samsung și Musette, lideri de piață în domeniile în care activează, reușesc să îmbine în mod armonios inovația și funcționalitatea cu un design ieșit din tipare. Cele două companii își propun să schimbe perspectiva utilizatorilor asupra modei și a tehnologiei deopotrivă, într-un mod care să răspundă totodată nevoilor lor de astăzi.

Samsung X Musette_1

Flip The Rules – colecția celor care sfidează regulile

Prin „flip the rules” înțelegem „a da flip la reguli”, a ne permite să schimbam regulile, norma, a răsturna o situație. De la gesturi mărunte precum a renunța la manualul de utilizare atunci când asamblăm un corp de mobilier sau a ignora imaginea atunci când rezolvăm un puzzle, nevoia de a sfida regulile se regăsește în fiecare dintre noi. Iar în tehnologie și modă, două domenii extrem de competitive și în cadrul cărora companiile trebuie să inoveze constant pentru a ține pasul, depășirea normelor este esențială.

Samsung X Musette_2

Asemeni Galaxy Z Flip4, conceptul a urmărit să sfideze normele a ceea ce utilizatorii obișnuiau să considere „firesc” în materie de utilizare și să îi încurajeze să adopte o nouă perspectivă – atât când vine vorba de smartphone-uri, cât și de accesorii. Astfel, au luat naștere o serie mini-genți gândite special pentru Galaxy Z Flip4 și Galaxy Buds2 Pro.

Elementele care au stat la baza realizării lor sunt:

  1. Inovația– un design revoluționar, care să reprezinte în sine o declarație și un mod de auto-exprimare pentru cei care le poartă, și totodată, care să atingă standarde înalte de calitate
  2. Eficiența– pe care o regăsim în mărimea și forma aleasă pentru produse, în faptul că sunt niște produse nu doar atrăgătoare și estetice, ci și funcționale, practice
  3. Sustenabilitatea– produse care să reziste în timp, să fie dezirabile pe o perioadă îndelungată, dar mai presus de orice, să fie prietenoase cu mediul și realizate în mod responsabil, la nivel local
  4. Progresul – asocierea a două branduri puternice, din două industrii complet diferite, care realizează împreună ceva inedit și autentic

 Flip The Rules_4

 

O revoluție în fashion – statement-ul perfect

Lansarea telefoanelor pliabile a schimbat industria de mobile și a arătat utilizatorilor din întreaga lume ca pot avea parte de tot ceea ce au nevoie de la telefonul lor mobil într-o formă diferită de ceea ce cunoșteau până la acest moment. Galaxy Z Flip4, prin design-ul său compact, deschide noi posibilități pentru utilizatori și oferă o experiență de utilizare completă.

Colecția de genți realizată în colaborare cu Musette este inspirată de design-ul unic al lui Galaxy Z Flip4 și se adresează celor care se exprimă prin piesele pe care le poartă, care sunt constant în căutare de noi moduri de a-și arăta personalitatea și își doresc în garderobă o piesă statement, un accesoriu perfect care să le întregească ținuta. Prin colecția Samsung | Musette gențile devin mai mult decât un simplu accesoriu, un element decorativ, cât și un must-have pentru utilizatorii de telefoane pliabile.

Flip The Rules_5

Suntem foarte entuziasmați de lansarea acestei colecții de accesorii, care inovează nu doar la nivel de concept, dar și la nivel de execuție și prezentare. Credem că aceste accesorii sunt o continuare firească în evoluția telefoanelor pliabile, întrucât au devenit un must-have pentru fanii Z Flip, nu doar la nivel practic – prin faptul că, având un telefon de dimensiuni mai mici decât unul obișnuit, devine important să ai o geantă care îți oferă acces rapid la el pe parcursul zilei, dar și la nivel de design și auto-exprimare, în contextul în care smartphone-urile reprezintă acum niște accesorii în sine, care spun lucruri despre noi și ne reflectă personalitatea – ele sunt un fashion statement în sine.”, declară Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria.

Flip The Rules_1

Un plus de funcționalitate pentru cei care sunt mereu pe fugă

Factorul de coolness al acestei colecții se regăsește atât în concept, cât și în execuție și prezentare. Gențile sunt de dimensiuni mici, în ton cu trendul de microgenți care a luat lumea modei cu asalt în ultimii ani și vin în cinci variante de culori: negru, alb, bej, mov și piersică. În plus, ele sunt și extrem de practice, putând fi alăturate mai multor tipuri de ținute, atât de zi, cât și de noapte. Accesoriile pot fi purtate pe umăr sau chiar direct în mână – cordoanele acestora putând fi detașate dacă este nevoie.

În plus, au fost create special pentru a fi un obiect funcțional – telefonul poate fi încărcat direct prin geantă, fără a mai fi nevoie să fie scos, lucru care le oferă utilizatorilor un plus de confort.

Flip The Rules_2

Mobilitatea pe care o oferă telefonul utilizatorilor se transferă astfel genții, care devine accesoriul ideal pentru cel mai important obiect pe care oamenii îl folosesc cel mai mult pe parcursul unei zile și la care au nevoie de acces rapid.

Produse din materiale naturale, 100% local

Materialele din care sunt realizate gențile sunt naturale, moderne și de cea mai înaltă calitate. Pielea folosită este una biodegradabilă și sustenabilă, un aspect prioritar pentru Samsung și Musette, pentru care grija față de mediul înconjurător este extrem de importantă.

În plus, colecția reprezintă o investiție în comunitatea locală, lucru demonstrat de faptul că producția genților este realizată exclusiv în România, la fabricile Musette, dar și de faptul că procesul de fabricație respectă cele mai înalte standarde de la nivel european.

Cred cu tărie că atunci când două branduri puternice colaborează rezultatul nu are cum să nu fie unul excepțional. Mă bucur foarte mult că Samsung ne-a ales pentru crearea acestei colecții de genți, special create pentru noul telefon pliabil. Aceasta colecție este despre gențile miniatură, un trend foarte popular în prezent. Ce am reușit noi să facem este să creăm accesorii care nu sunt doar frumoase ca elemente decorative, dar și utile și extrem de practice, care oferă un plus de valoare unei ținute”, afirmă Cristina Batlan, CEO Musette.

Flip The Rules_3

Un pas înainte în modă și tehnologie

Moda este modalitatea prin care majoritatea oamenilor se exprimă, motiv pentru care aceștia optează întocmai pentru acele elemente de îmbrăcăminte și accesorii care vorbesc despre ei, despre personalitatea lor.

Colecția capsulă Samsung | Musette depășește barierele și setează un nou trend în modă, cel al genților bijuterie, care sunt nu doar un element de decor, dar și unul extrem de funcțional.

Parteneriatul dintre Samsung și Musette aduce un suflu nou pe piața din România și demonstrează că viitorul este despre activități colaborative, despre diversitate și despre regândirea conceptelor pe care le consideram de neschimbat.

Colecția capsulă „Flip The Rules”, împreună cu Galaxy Z Flip4 și Galaxy Buds, vor putea fi achiziționată fizic, din 14 magazine Musette din toată țara sau din cele 6 magazine Samsung Experience Store, precum și online, de pe musette.ro sau aplicația Musette (disponibilă pe Android), începând cu data de 8 decembrie 2022.

Mai multe informații despre colecție găsiți aici: https://www.samsung.com/ro/explore/brand/flip-the-rules-collection/.

Lactate de Ibănești, brandul comercializat de MIRDATOD Prod, afacere de familie 100% românească se extinde la nivel național și se pregătește de ancorarea pe piața internațională

Povestea produselor Mirdatod Prod SRL și a brandului Lactate de Ibănești, o afacere de familie la a doua generație, ce funcționează cu capital privat 100% românesc de aproape trei decenii își are izvorul în rețete cu veche tradiție pentru producția de lactate naturale, produse din lapte crud. Portofoliul de produse Lactate de Ibănești include: Telemeua de Ibănești, varietăți de cașcaval de la rețeta clasică, la cașcaval afumat sau ruladă de cașcaval cu boia și piper, urdă, brânză de burduf păstrată în bășică naturală de porc, smântână, mozzarella, iaurt, chefir, sana și chiar Unt de Ibănești. Pe lângă produsele de bază, gama premium include produse cu nume autentic românești, desprinse din basmele și legendele populare, pentru a onora tradițiile de la care a pornit totul: Ileana – Telemea de povesteSpecialitate din caș maturat NeliaCașcaval boieresc Mitruț.

Afacerea familiei Todoran își propune să revoluționeze modul în care românii aleg să consume produsele lactate și să ducă mai departe rețetele din bătrâni chiar și către export. Frații Mircea și David Todoran au continuat și extins afacerea începută de părinții lor de la 50 de litri de lapte pe zi, iar astăzi, în fabrica de lactate Mirdatod Prod se procesează zilnic aproape 100.000 litri lapte. Analiza calității laptelui este un proces riguros și complex, fabrica dispune de un adevărat sistem de colectare a laptelui prin centrele de colectare proprie, dar primește și laptele colectat de intermediari. Laptele este achiziționat zilnic de la producătorii de pe Valea Gurghiului, coagulând, însă, și producția din alte zone ale județelor Mureș, Harghita, Alba și Cluj.

Telemea de Ibanesti (1)

Cu multe obstacole am reușit să obținem de la Uniunea Europeană certificatul de produs cu denumire de origine protejată (DOP) pentru Telemeaua de Ibănești. Dosarul pentru obținerea acestei certificări a însumat peste 400 de file, dar argumentul suprem a fost mostra de Telemea de Ibănești pusa pe masă la Bruxelles.”, a punctat domnul David Todoran, proprietarul MIRDATOD Prod, deținător brand Lactate de Ibănești.

Telemeaua de Ibănești, recunoscută la nivel european prin acordarea titlului Denumire de Origine Protejată (DOP), se fabrică din laptele obținut de la vacile ce pășunează pe un areal bogat, reprezentat de pășuni cu floră spontană, al celor trei comune: Ibănești, Gurghiu și Hodac. Mirdatod Prod a înființat în 2010 Asociația de Promovare a Produselor Tradiționale de pe Valea Gurghiului. Pentru conservarea brânzei telemea, Asociația folosește apa sărată dintr-un izvor natural, vechi de sute de ani din localitatea Orșova, comuna Gurghiu, apă care are o concentrație de sare de peste 25% și pe care, de sute de ani, oamenii care locuiesc în valea Gurghiului, o folosesc atunci când pun murăturile și își sărează ciorba.

Cascaval de Ibanesti

„Pentru anul 2023 ne dorim să diversificăm canalele de distribuție pentru produsele noastre către consumatorul direct. În acest sens, la finalul acestui an am identificat, negociat și încheiat o serie de contracte cu societăți de mare notorietate în domeniul HoReCa, și suntem convinși că aceste parteneriate vor avea longevitate datorită calității produselor Lactate de Ibănești, obiectiv strategic al societății noastre de la care noi nu am făcut niciodată rabat. De asemenea, am diversificat portofoliul de produse

 

ca urmare a cererii din piața de retail, unde suntem prezenți de câțiva ani buni.” a declarat domnul Mircea Todoran, proprietarul MIRDATOD Prod, deținător brand Lactate de Ibănești.

Industria noastră este, din păcate, direct afectată de creșterea prețurilor la energia electrică și a combustibililor, care se reflectă în creșterea prețurile cartoanelor folosite la ambalarea produselor, a etichetelor, a lăzilor de transport etc. De asemenea, prețul de achiziție a laptelui de la crescătorii de animale urcă zilnic din cauza creșterii prețului furajelor destinate hranei animalelor. În acest moment fabrica lucrează cu lapte produs 100% de către producători români de la sate din județele menționate, lapte pe care îl achiziționează cu prețuri de până la 2,95 lei/litru. Trebuie amintit și faptul că sunt necesari 10,8 litri de lapte pentru obținerea unui kilogram de cașcaval, respectiv 8,2 litri lapte pentru obținerea unui kilogram de brânză telemea. 

În acest moment Lactatele de Ibănești sunt produse în două locații: manufactura de la Ibănești și noua fabrică de la Reghin. 

“Fabrica noastră de la Reghin este o investiție de 9 milioane euro în care astăzi lucrează un număr de 198 de angajați, iar generarea acestor locuri de muncă pentru comunitatea locală este o formă de sprijin pentru familii întregi. Ne bucurăm că putem contribui la bunăstarea comunității din care s-a născut afacerea Mirdatod. Însă toate aceste scumpirile din lanț despre care vorbeam mai devreme se regăsesc, evident, în prețul produsului la raft, locul în care Lactatele de Ibănești se întâlnesc cu produse lactate similare care provin din alte țări. Aici sperăm că în decizia de cumpărare a clientului final va prima nu doar prețul, ci și povestea din spatele brandului, tradiția și procesul curat de prelucrare a laptelui cu care ne mândrim.”, a subliniat domnul Nicu Aurel Bumb, directorul fabricii de Lactate de Ibănești, MIRDATOD Prod.

***

MIRDATOD Prod SRL este o afacere de familie, aflată la a doua generație, o societate de prelucrare a laptelui obținut de la fermele de vaci situate doar de pe valea Gurghiului, de la fermieri care își cresc animalele pe pășuni virgine, nealterate de produsele chimice. Frații Mircea și David Todoran au preluat această afacere de la părinții lor în anul 1994 când au deschis manufactura de brânză de la Ibănești. Este o afacere în care laptele este adus de la ferma de peste deal, procesat după o rețetă moștenită de la mama bunicului din partea tatălui, un produs 100% românesc, un produs nealterat de niciun fel de produse chimice.

Cu ajutorul extensiei YOXO pentru Chrome, clienții au contribuit la plantarea a 2 hectare de pădure în comuna Călugăreni

București, 12 decembrie 2022. YOXO, primul abonament de mobil 100% digital din România, continuă seria de inițiative dedicate protejării mediului și reducerii amprentei de CO2 prin lansarea unei noi versiuni a extensiei YOXO pentru Chrome și implicarea clienților în plantarea a 2 hectare de pădure, în Călugăreni, județul Giurgiu.

YOXO Forest – prima pădure digitală, devenită realitate

Noua direcție de business a bradului YOXO, ce prioritizează grija față de mediu și un comportament responsabil față de natură, se traduce nu doar prin acțiuni de reducere a emisiilor de CO2 asociate mediului digital ci și prin acțiuni mult mai palpabile în mediul offline. O astfel de inițiativă este cea realizată pe 26 noimbrie 2022, în cadrul căreia au fost plantate 2 hectare de pădure în comuna Călugăreni, județul Giurgiu cu ajutorul asociației Plantăm Fapte Bune în România.

O contribuție importantă în susținerea acestui proiect au avut-o clienții YOXO care au downlodat extensia pentru Chrome, dar și voluntarii implicați direct în această acțiune din care a facut parte inclusiv echipa YOXO, alături de parteneri, colaboratori și prieteni. Astfel, pentru fiecare extensie descărcată și instalată a fost plantat un copac în YOXO Forest, clienții devenind o componentă activă a campaniei de plantare prin implicarea lor directă.

Mai informat pentru binele mediului înconjurător

Recent, YOXO a lansat o nouă versiune a extensiei YOXO pentru Chrome ce permite tuturor celor care o instalează să vadă efectul activității lor din mediul online asupra naturii, în funcție de obiceiurile pe care le au. Prin această inițiativă, YOXO continuă demersul prin care își propune să crească nivelul de conștientizare în rândul clienților despre modul în care pot reduce impactul asupra planetei asociat activităților din online. Astfel, clienții vor putea să facă alegeri conștiente și vor putea să își adapteze comportamentul atunci când stau pe net, pentru a-și reduce în mod responsabil propria amprentă de CO2.

Noua versiune a extensiei YOXO pentru Chrome permite clienților:

  • să urmărească consumul de CO2 generat de activitatea lor din mediul online din ultimele 7, 14 sau 30 de zile.
  • să vadă numărul de grame de CO2 economisit, dar și câte grame de CO2 mai trebuie să economisească pentru a salva unul sau mai mulți copaci.
  • să vizualizeze activitățile care au generat cea mai mare cantitate de CO2 (social media, căutări online, apeluri video) și cum a evolut procentual această cantitate.
  • să primească recomandări personalizate cu sfaturi despre ce pot face pentru a fi mai responsabili față de natură atunci când navighează pe internet
  • să obtină cât mai multe insigne digitale care arată comportamentul responsabil pe care il au și grija față de naturăÎn plus, prin modul în care a fost dezvoltat și prin funcționalitățile pe care le oferă, YOXO adresează în mod natural principalele provocări ale clienților când vine vorba despre responsabilitatea față de mediu. Prin simpla alegere de a deveni client YOXO, aceștia contribuie la protejarea naturii. Astfel, activarea unui număr nou ori portarea unui număr existent se întâmplă 100% digital, iar aceasta presupune zero deplasări făcute în magazine și contribuie la reducerea poluării asociate transportului. De asemenea, tehnologia eSIM elimină plasticul folosit de cartelele SIM clasice.Mai multe recomandări despre cum poți reduce amprenta de CO2 din medul online sunt disponibile aici:  yoxo.ro/eco/

Vila Sipot – Casa Arhitectilor care au construit Domeniul Regal Peles a intrat intr-un amplu proces de consolidare

Asociatia pentru Patrimoniul Regal Peles a demarat in luna noiembrie 2022 lucrarile de consolidare a imobilulului – monument istoric Vila Sipot, parte a Domeniului Regal Peles si locul unde a luat nastere proiectul uneia dintre cladirile-simbol ale Romaniei: Castelul Peles.

Este cel mai important demers de conservare, restaurare si dezvoltare a patrimoniului istoric, arhitectural si natural al Domeniului Regal Sinaia din ultimii 60 de ani. Dupa incheierea lucrarilor, cladirea – monument va fi readusa in circuitul cultural si turistic al Romaniei.

Procesul de restaurare a fost demarat la jumatatea anului 2022, iar initiatorii proiectului sunt increzatori ca vor reusi finalizarea acestuia pana la sfarsitul anului 2023.

Vila Sipot Peles_Consolidare 1

Vila Sipot, cunoscuta si drept „Casa Arhitectilor”, a fost atelierul de lucru si locuinta arhitectului ceh al Casei Regale, Karel Liman, pe perioada activitatilor de proiectare a extinderilor si amenajarii Castelului Peles, pe care l-a adus, la inceputul secolului, la forma pe care o cunoastem astazi. Conform documentelor istorice, insusi Regele Carol I facea vizite dese la biroul de arhitectura pentru a supraveghea proiectarea si punerea in opera a cerintelor sale. Cladirea este amplasata pe valea paraului Peles si constituie, impreuna cu calea de acces catre Castelul Pelisor, latura de vest a domeniului de la Sinaia, langa Economat.

Vila Sipot Casa Arhitectilor _Consolidare

Vila Sipot – Casa Arhitectilor a revenit in posesia Regelui Mihai in anul 2011, dupa o lunga perioada de exploatare de catre RA APPS, care o utilizase in regim de vila turistica, fara a face insa investitii majore in restaurarea si intretinerea acesteia. In perioada instrainarii Vilei din patrimoniul regal, mobilierul original a fost inlocuit cu unul specific anilor 70-80, in contradictie cu identitatea arhitecturala a imobilului, iar interioarele s-au degradat in urma renovarilor neprofesioniste, a lipsei sistemelor de incalzire, a izolatiilor deficitare si a infiltratiilor severe din acoperis. In timp, vila a ajuns intr-o situatie de pre-colaps si nu a mai putut fi deschisa publicului.

Vila Sipot Peles_aspect final dupa restaurarea completa

Din luna noiembrie, insa, gratie sustinatorilor APRP, am reusit sa demaram procesul de renastere al acestei spendide constructii.

Cu autorizarea Ministerului Culturii, lucrarile demarate in acest an vizeaza inlocuirea instalatiilor sanitare termice si electrice, refacerea terasei care acopera spatiul ce va fi destinat Galeriei Arhitectilor Pelesului, precum si lucrarile de consolidare recent incepute. Pentru anul 2023 sunt prevazute lucrari de restaurare a fatadelor exterioare ale Vilei Sipot, precum si restaurarea vitraliilor originale (care reprezinta un element de o valoare arhitecturala aparte, asociat direct identitatii regalitatii romane).

Dupa modelul marilor monumente istorice ale lumii, Vila Sipot va putea fi valorificata ulterior prin deschiderea sa ca obiectiv turistic, spatiu multifunctional pentru evenimente, spatiu inspirational de lucru pentru tineri arhitecti sau cu alte profesii creative s.a.

Vila Sipot Sinaia _ arhiva

„Inca din anul 2019 am lansat un amplu program de revigorare a Domeniului Regal Peles, cuprinzand edificii simbolice, patrimoniul natural dar si comunitatea din Sinaia, program care are, deja, reverberatii la nivel national. Acest vast program de restaurare a monumentelor regalitatii ne ofera sansa ca,  impreuna parteneri inspirati de aceleasi valori si de pasiunea pentru arhitectura, cultura si istorie, sa scriem urmatorul capitol al dezvoltarii Romaniei,” declara Ion Tuca, Director Executiv al Asociatiei pentru Patrimoniul Regal Peles.

Toate lucrarile sunt executate de specialisti autorizati de Ministerul Culturii pentru monumente istorice. Din echipa de specialisti coordonatori ai proiectui fac parte Ing. Mihai Biris – proiectant Rezistenta, Arh. Smaranda Baciu – Proiectant General, Arh. Matei Badea – Proiectant, Ing. Marilena Malai – Diriginte santier, ing. constructor Catalin Bianga, dar si specialisti din cadrul UAU „Ion Mincu”, USAMV Bucuresti si UTCB.

Vila Sipot Peles_Consolidare 5

Restaurarea Vilei Sipot se realizeaza exclusiv prin finantari obtinute in urma unei campanii nationale de fundraising, derulata de Asociatia pentru Patrimoniul Regal Peles. Numeroase companii dar si donatori individuali s-au alaturat deja demersurilor de restaurare a Vilei Sipot, sponsorul principal fiind CEC Bank.

Valoarea totala a investitiilor necesare pentru readucerea monumentului la starea de stralucire initiala, asa cum a fost proiectat de arhitectii vremii, se ridica la peste o jumatate de million de euro, iar termenul de finalizare este prevazut pentru finalul anului 2023.

Asociatia pentru Patrimoniul Regal Peles este singura entitate non-guvernamentala si non-profit creata cu misiunea de a salva si valorifica potentialul domeniului Peles, ca element – cheie al culturii, turismului si identitatii Romaniei in lume. Revalorizand acest patrimoniu, APRP promoveaza, pe plan intern si international, cultura si valorile istorice ale Romaniei.

Franciza Used Products ajunge în Ungaria. Compania se află în plin proces de expansiune la nivel de regiune

București, 12 decembrie 2022: Retailerul olandez Used Products, specializat în vânzarea de produse noi şi pre-utilizate, caută parteneri strategici în Ungaria pentru extinderea cu magazine în sistem de franciză. Este o măsură care face parte dintr-un proces mai amplu de dezvoltare în țările din regiune. Compania este prezentă deja în România cu trei magazine deschise în aceleași condiții.

”Căutăm noi parteneri de business în România și în Ungaria, candidați la franciza Used Products. Este o oportunitate pentru oricine dorește să devină antreprenor prin lansarea unui magazin în franciză, generând venituri substanțiale chiar din primul an și, totodată, promovând un mod de viață sustenabil și eco-friendly. Toți francizații beneficiază de acces la website-ul usedproducts.ro, care s-a dovedit a fi un canal excelent de vânzare, într-o continuă creștere”, spune Kun Norbert, Director de Franciză în cadrul companiei.

Acest anunț care vizează piața din Ungaria vine la doar o lună de la deschiderea primului magazin în Slovenia, ceea ce demonstrează că Used Products mai face   încă un pas în direcția consolidării numelui său în această parte a Europei. La momentul de față, compania are peste 60 de magazine în regim de franciză în mai multe țări europene..

Referitor strict la piața românească, sunt luate în calcul mai multe astfel de deschideri, planul fiind ca franciza Used Products să ajungă în orașele care au o populație de peste 50.000 locuitori.

Primul magazin în franciză din România a fost lansat în 2018 la Cluj-Napoca, iar al doilea anul trecut, în Timișoara, urmat de cel de-al treilea la București, în luna februarie 2022, pentru acesta din urmă (amplasat în zona Calea Moșilor, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați) investiția inițială fiind de circa 60.000 de euro.

”Magazinul Used Products din Cluj-Napoca a trecut pragul de un milion de euro încasări până în luna noiembrie a acestui an. De asemenea, și magazinul din Timișoara crește rapid, având deja vânzări mai mari de 350.000 euro. Este urmat de cel București, deschis în 2022, cu o cifră la fel de importantă – peste 250.000 euro în doar nouă luni. Și vânzările online sunt într-o continuă creștere, generând vânzări de aproximativ 250.000 euro în 2022, până în prezent, față de 157.000 euro în 2021”, mai spune Kun Norbert.

La modul general, din stocul de produse Used Products prezente în magazine fac parte produse din categorii precum: telefoane mobile, laptopuri, tablete, console de gaming, aparate foto și video, televizoare, echipamente audio, etc. Toate aceste produse comercializate în magazinele fizice se regăsesc listate și în platforma proprie a companiei, personalizată pentru România – www.usedproducts.ro.

Franciza Used Products este activă pe piața din Europa încă din 1997, promovând un concept ce are la bază refolosirea produselor aflate în stare perfectă de funcționare sau reciclarea lor, contribuind astfel la protejarea mediului înconjurător.

 

***

Despre Used Products:

Compania Used Products a fost fondată în urmă cu 25 de ani, în orașul Alkmaar din Olanda. Expansiunea la nivel internațional a avut în prim-plan francizarea, iar în rețeaua de magazine a retailerului sunt comercializate atât produse noi, cât și produse pre-folosite. Clienţii companiei pot cumpăra, vinde şi face schimburi de produse – de la telefoane şi laptopuri, pâsnă la ceasuri, biciclete și jocuri&console, atât online, cât şi offline, în magazinele fizice.

Premisele viitorului digital, analizate la Microsoft Ignite – Spotlight on Romania

Ultimele decenii au adus schimbări majore, iar lucruri pe care cei mai mulți dintre noi nu le-am fi crezut posibile în urmă cu zece, 20 sau 30 de ani se întâmplă astăzi, în jurul nostru. Tehnologia are puterea de a ne transforma viețile în bine, însă de noi depinde să îi valorificăm potențialul la cele mai înalte standarde.

Unul dintre sectoarele care s-au transformat puternic în toată această perioadă este cel de IT. Numărul firmelor din România care activează în acest domeniu depășește 20.000, iar cel al profesioniștilor (fie că sunt dezvoltatori de software, administratori de baze de date, ingineri, fie că au alte specializări) trece de pragul de 200.000. Și evoluția industriei locale de IT continuă, estimările arătând că, până în 2025, aceasta ar urma să aducă 10% din PIB-ul țării, marcând în acest fel o creștere de la aproximativ 7% din PIB (valoarea din prezent).

Bogdan Putinică - General Manager, Microsoft România

Acesta este contextul în care Microsoft România organizează, an de an, evenimentul Microsoft Ignite – Spotlight on Romania (cunoscut anterior ca Tech Day). Un număr de aproximativ 400 de participanți au participat la evenimentul care a avut loc ieri la Nord Events Center by Globalworth. Aceasta a fost, de fapt, cea de-a șasea ediție a acestui eveniment tradițional pentru piața locală de IT, care se va derula de acum înainte sub acest nou nume.

Microsoft Ignite – Spotlight on Romania a adus o nouă perspectivă asupra transformării digitale în România, prezentându-le participanților cele mai importante tendințe în dezvoltarea de soluții digitale inovatoare pentru diferite industrii și a marcat și o premieră pe plan local. Mai exact, România a fost prima țară din Europa de Est care a găzduit o sesiune locală a Microsoft Ignite (cel mai important eveniment anual organizat la nivel global de companie, dedicat profesioniștilor în IT și, mai ales, dezvoltatorilor de software).

Lucian Ungureanu - Azure Business Lead, Microsoft România

Bogdan Putinică – General Manager al Microsoft România, a vorbit în deschiderea evenimentului, atât despre complexitatea activității dezvoltatorilor de software, accentuând rolul pe care aceștia îl joacă în cadrul companiilor, cât și despre transformarea prin care a trecut sectorul local de IT în ultimii 30 de ani, devenind unul dintre cele mai promițătoare din regiunea Europei Centrale și de Est.

“În cadrul Microsoft, considerăm productivitatea ca fiind centrată pe oameni, nu pe aplicații sau dispozitive. Astfel, pe măsură ce forța de muncă de astăzi devine din ce în ce mai diversă și mai independentă de platformă sau de dispozitiv, iar munca dezvoltatorilor de software devine tot mai complexă, continuăm să facem investiții semnificative pentru a satisface cerințele acestora. Ne bucurăm că am avut ieri alături de noi câteva sute de specialiști în IT, dezvoltatori de software, administratori de baze de date și nu doar.  Microsoft Ignite – Spotlight on Romania este cel mai mare eveniment dedicat dezvoltatorilor, pe care noi îl organizăm anual, iar la ediția de anul acesta am adus în atenția comunității de profil peste 100 de inovații, produse și funcții noi din Microsoft Azure, precum: Microsoft Dev Box, Project Volterra sau Microsoft Intelligent Data Platform. Ne angajăm să contribuim și să sprijinim, în continuare, evoluția pieței de IT din România, care generează astăzi 7% din PIB-ul țării, depășind valoarea de 9 miliarde de euro”, a declarat Bogdan Putinică.

Microsoft Ignite - Spotlight on Romania 2022

Pe scena evenimentului a urcat și Daniel Rusen – Director de Marketing & Operațiuni al companiei, care a subliniat, încă o dată, importanța digitalizării pentru întreaga economie: “Trăim într-o eră în care tehnologia este unul dintre principalele motoare ale progresului și dezvoltării. Sectorul de IT din România – deja aproape trei generații de programatori, manageri, ingineri și alți profesioniști ai industriei – joacă un rol esențial în dezvoltarea economiei. Pentru asta, cred că merită toată recunoștința și mândria pe care o creează comunitatea noastră. Drumul însă nu se oprește aici, trebuie să fim pregătiți pentru o accelerare exponențială a acestui proces și ne bucurăm că Microsoft joacă un rol în a contribui la valorificarea potențialului imens pe care România îl are. Microsoft Ignite – Spotlight on Romania e primul eveniment din regiune care câștigă dreptul de a purta acest nume iconic pentru companie, și vine ca o recunoaștere a performanței locale, a oportunităților pe care România le creează și a rolului pe care industria IT îl are în dezvoltarea durabilă a țării.”

Daniel Rusen - Director de Marketing & Operațiuni, Microsoft România

Ulterior, participanții au avut ocazia să afle de la experți în domeniu (atât din cadrul Microsoft România, cât și ai unor companii partenere) modalitățile prin care pot să accelereze inovația și să creeze produse cu impact global real, utilizând tehnologia și resursele din Microsoft Azure. Prin prezentarea sa, Radu Vunvulea – Group Head of Cloud, Endava, a adus în atenția participanților noutățile din Microsoft Azure și avantajele pe care integrarea acestora le poate aduce în ceea ce privește reziliența afacerilor. La rândul lor, Raluca Mihăilescu – Principal Software Engineering Manager Microsoft și Vlad Cioabă – Senior Software Engineer Microsoft au vorbit despre accelerarea procesului de introducere pe piață a noilor produse, utilizând algoritmi de inteligență artificială și operațiuni de machine learning. Și Mihai Tătăran – General Manager Avaelgo a vorbit despre Microsoft Orleans, o platformă prin intermediul căreia pot fi dezvoltate aplicații distribuite și scalabile.

Acestea sunt doar câteva dintre subiectele discutate pe parcursul evenimentului, care aduce an de an în atenția publicului larg teme actuale, aplicate și provocări importante, de un real interes pentru participanți. Compania își propune să ducă tradiția mai departe, aducând în atenția comunității de business și ecosistemului de specialiști în IT din România premisele unui viitor digital mai bun pentru toată lumea.

Leroy Merlin organizează pentru al optulea an consecutiv campania de vânzare sustenabilă a brazilor naturali de Crăciun

București, 9 decembrie  2022 – Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, anunță lansarea campaniei de vânzare sustenabilă a brazilor naturali de Crăciun, pentru al optulea an consecutiv. Prin această inițiativă, devenită deja o tradiție în cadrul Leroy Merlin, compania se implică direct în diminuarea impactului asupra mediului înconjurător, încurajându-și clienții să returneze brazii uscați după sărbători pentru a fi transformați în produse prietenoase cu natura.

Pentru anul acesta, compania estimează vânzarea sustenabilă a peste 100.000 de brazi naturali. Clienții Leroy Merlin pot alege dintr-o gamă foarte diversă de tipuri de brad natural, în funcție de preferințele acestora în ceea ce privește înălțimea, soiul, desimea sau coroana. De asemenea, prețul pentru un brad natural tăiat, cu o înălțime cuprinsă între 100 și 130 cm pornește de la 32.99 lei. Brazii naturali pot fi cumpărați atât din magazinele fizice Leroy Merlin, dar și prin comandă online cu livrare la domiciliu în 1-3 zile lucrătoare sau prin serviciul Rezervă și Ridică.

Toți cei care achiziționează un brad natural de Crăciun din rețeaua de magazine Leroy Merlin sau din magazinul online www.leroymerlin.ro, au opțiunea să îl returneze în cel mai apropiat magazin al retailerului în perioada 05.01-15.01.2023, urmând a fi răsplătiți cu un voucher în valoare de 25 lei.

Voucher-ul poate fi emis după returnarea bradului uscat în cuvele special amenajate din curtea magazinelor Leroy Merlin, în baza cardului digital de client care atestă cumpărarea produsului. Acesta este valabil atât pentru cumpărături în magazinele fizice Leroy Merlin, cât și pentru produsele achiziționate prin serviciul Rezervă și Ridică, dar și pentru comenzi online în perioada 5.01-12.02.2023.

„De opt ani ne dorim să fim împreună cu clienții noștri responsabili și de Crăciun, prin returnarea bradului uscat în magazinele Leroy Merlin pentru a fi reutilizat în scopuri sustenabile. Îi încurajăm pe toți să fie parte din campania noastră cu rol în protejarea mediului, printr-un gest simplu, de a oferi o a doua șansă bradului și după Crăciun. Ne bucură că de la an la an numărul celor care se implică activ în inițiativa noastră crește semnificativ și le mulțumim tuturor celor care au făcut deja o tradiție în a returna bradul uscat la finalul sărbătorilor”, a declarat Frédéric Lamy, CEO Leroy Merlin România.   

Grija pentru mediul înconjurător este una dintre prioritățile Leroy Merlin România, astfel toți brazii comercializați de retailer provin din pepiniere special create pentru plantarea și creșterea brazilor de Crăciun. Pepinierele sunt amplasate exclusiv pe terenuri agricole întinse pe zeci de hectare, contribuind astfel la diminuarea emisiilor de dioxid de carbon prin însăși existența lor. Inițiativa de sustenabilitate a companiei se alătură seriei de acțiuni dedicate atingerii obiectivului Grupului ADEO, din care face parte retailerul, de a scădea cu 20% impactul emisiilor de dioxid de carbon până în 2025.

În luna ianuarie a acestui an, circa 40.000 de brazi uscați au fost colectați prin campania de reutilizare organizată de Leroy Merlin. Toți brazii colectați au fost mărunțiți și transformați în peleți (combustibil ecologic) și compost (îngrășământ pentru grădini sau terenuri agricole), devenind o alternativă importantă la combustibilii convenționali.

 

Despre Leroy Merlin

Leroy Merlin este liderul european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 90 de ani ca retailer specializat pe construcții, decorațiuni și grădinărit. Companie inovatoare din cadrul ADEO, Leroy Merlin deține 800 de magazine în 15 țări din Europa, Asia, Africa și America de Sud. Peste 115.000 de colegi fac parte din familia Leroy Merlin. Aflată într-un progres constant, compania ADEO a devenit cea mai mare companie franceză de pe piața internațională. În prezent, companiile grupului ADEO sunt recunoscute peste tot în lume prin numeroasele premii “Great Place to Work Institute”.

În România funcționează 20 magazine Leroy Merlin, cu peste 3000 de angajați în 14 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara, Oradea și Târgoviște.

1.8 tone de reziduuri colectate de McDonald’s în cadrul programului Voluntar@M

  • Programul de voluntariat a fost lansat în anul 2022, la nivel național.
  • Peste 300 de angajați McDonald’s au participat la acțiunile organizate prin intermediul acestuia.

 

 

București, 9 decembrie 2022 – McDonald’s în România anunță finalizarea primului an de program „Voluntar@M”. Peste 150 de angajați au luat parte toamna aceasta la 4 activități de igienizare, în timp ce alți 150 de angajați au participat la plantarea de copaci, activitate ce s-a petrecut în prima parte a acestui an.

Realizate cu sprijinul Asociației „Let’s do it, Romania!”, activitățile de igienizare au avut loc în zona Iași, Brașov, Constanța și Bușteni, fiind colectați 258 de saci de deșeuri, echivalentul a 1.8 tone de reziduuri dăunătoare pentru mediul înconjurător.

„Căutăm să ne implicăm activ în cauzele importante pentru noi și comunitățile în care suntem prezenți. Astfel, dezvoltarea într-o direcție sustenabilă și protejarea mediului înconjurător reprezintă factori esențiali în misiunea noastră de a deveni și mai responsabili din punct de vedere social. Încă o dată, colegii noștri și-au arătat dorința de a contribui la o schimbare pozitivă și la un viitor mai bun prin implicarea în programul Voluntar@M”, a declarat Paul Drăgan, Director General Premier Restaurants România.

Prima activitate din cadrul sesiunii de toamnă Voluntar@M a fost organizată la Iași, în vecinătatea Lacului Ezăreni. Următoarele acțiuni au avut loc la Târlungeni, județul Brașov, și Parcul Tăbăcăriei, Constanța, toate implicând angajați din restaurantele aflate în proximitatea ariilor ecologizate. Cea de-a patra acțiune s-a desfășurat la Cascada Urlătoarea, în apropierea orașului Bușteni, județul Prahova.

 

„Ne bucurăm că am putut fi alături de echipa McDonald’s și să susținem inițiativele derulate în această toamnă prin programul intern de voluntariat al companiei. Pentru noi, este important să identificăm zonele unde intervenția oamenilor este necesară, iar partenerii noștri de încredere joacă un rol cheie în acest demers. Prin puterea exemplului și prin încurajarea celor din jur să se implice în acțiuni de voluntariat, atât la nivel individual, cât și prin inițiative la nivel organizațional, fiecare dintre noi are posibilitatea de a construi un viitor mai curat și mai sigur”, a completat Anamaria Hâncu, Co-fondator Let’s Do It, Romania!.

 

Prin seria acțiunilor de ecologizare desfășurate, McDonald’s în România își reafirmă promisiunea de a contribui în mod activ la protejarea mediului înconjurător și la încurajarea spiritului civic în rândul tuturor angajaților săi.

Punând bazele unui cadru extins de voluntariat, programul Voluntar@M va continua pe parcursul anului 2023, cu scopul de a implica cât mai mulți membri ai echipei McDonald’s în acțiuni de voluntariat.

 

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 94 de restaurante în 28 de orașe, dintre care 48 restaurante cu McDrive și 51 de cafenele McCafé. Compania are o echipă de 5.300 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate. Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro.

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 170 de restaurante și are 9000 de angajați, servind peste 150 de milioane de clienți anual, în cele 6 piețe. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 10 țări și implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple.

 

 

POVESTEA CRĂCIUNULUI SE SCRIE LA PLAZA ROMÂNIA

Concert de Crăciun susținut de Elena Gheorghe, ateliere și multe surprize, în așteptarea sărbătorilor de iarnă

 

 

București, 8 decembrie 2022 – Plaza România deschide sezonul sărbătorilor de iarnă și invită întreaga comunitate să participe la concertul de Crăciun  susținut de cântăreața Elena Gheorghe, dar și la nenumăratele surprize pregătite pentru întreaga familie.

Pe 10 decembrie, Plaza România își așteaptă vizitatorii cu ateliere creative, concerte de colinde, spectacole de dansuri, teatru, dar și un spectacol susținut de artista Elena Gheorghe. Toate promit să recreeze atmosfera de Crăciun și să aducă bucuria și veselia specifică sărbătorilor de iarnă.

Începând cu ora 14:00, cei mici sunt așteptați să participe la „Atelierul Christmas Gift”, în cadrul căruia întreaga familie este invitată să dea frâu liber creativității și să confecționeze globuri și diferite decorațiuni pentru brad.

Totodată, în cadrul atelierului „Christmas Trend”, cei mici vor putea să-și creeze ținute de sărbătoare personalizate. Astfel, copiii sunt încurajați să picteze cu palmele brăduți pe tricouri și totodată își pot confecționa propriile ținute pentru a-l întâmpina pe Moș Crăciun.

Sub atenta îndrumare a specialiștilor, copiii vor fi ghidați și în arta fotografiei în cadrul atelierului „Christmas Foto”. Cei mici vor fi ghidați să realizeze fotografii și vor putea imortaliza momente speciale, iar ulterior vor pune într-o ramă cu tematică de Crăciun fotografia aleasă.

De asemenea, „Christmas Hand Made” le propune copiilor să își antreneze creativitatea și să-și folosească imaginația pentru a realiza cele mai minunate felicitări de Crăciun sau cele mai inedite picturi pe globuri, pe care ulterior le pot lua acasă.

În același timp, vor avea loc spectacole de dansuri tradiționale, dar și concerte de colinde care vor umple atmosfera cu spirit de sărbătoare. De asemenea, vizitatorii Plaza România se vor putea bucura și de o prezentare de modă, ce promite să aducă inspirație în alegerea ținutelor festive.

Farmecul sărbătorilor de iarnă va fi pusă în scenă și de piesa de teatru „Poveste de Crăciun”, de care cu siguranță cei mici, dar și cei mari vor fi încântați.

Seara se va încheia în forță de un concert minunat susținut de Elena Gheorghe, la care toți vizitatorii Plaza România sunt invitați să participe.

Evenimentele organizate de Plaza România în parteneriat cu Centrul Cultural European Sector 6 se vor desfășura la parterul centrului comercial, respectiv la etajul 1, în zona Rotondă, între orele 14:00 -20:00.

 

DESPRE PLAZA ROMÂNIA

Plaza România, centrul comercial  lansat de Anchor Grup în 2004, reprezintă o parte integrantă a comunității. În plus, Plaza România a trecut printr-un amplu proces de renovare și modernizare cu scopul de a revitaliza look-ul și funcționalitatea mall-ului, în linie cu tendințele actuale, cu nevoile comunității, menținând, în același timp, standarde ridicate în produsele și serviciile oferite clienților. Ca urmare a renovărilor, compania a realizat prima conversie a unei zone de retail într-un spațiu de birouri, lansând Plaza România Offices.