IEAS 2017 lansează concursul „Premiile Studențești pentru Inovare Tehnică”

Compania DK Expo, organizator al expoziției International Electric & Automation Show, ajunsă la cea de-a XIII-a ediție, lansează concursul „Premiile Studențești pentru Inovare Tehnică”, parte integrantă a noului concept IEAS.
Platforma de business propusă de IEAS în 2017 reunește patru direcții fundamentale: conectivitate, networking integrat, brand management și parteneriatul universități – companii. Competiția de inovație este asociată ultimei direcții, alături de alte manifestări ce includ conferințe, workshop-uri și sesiuni de innovation pitching.
Competiția se adresează tuturor studenților și masteranzilor din Universitățile acreditate în România și urmărește premierea rezultatelor cercetării pentru următoarele domenii: automatizări, inginerie electronică, robotică, Internet of Things, construcții, instalații, arhitectură, software și hardware industrial, nano-tehnologii sau Smart City.
IEAS 2017 lansează concursul „Premiile Studențești pentru Inovare Tehnică”
„Educația și inovarea reprezintă direcții esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă a unor industrii strategice, așa cum sunt cele ale energiei, automatizărilor și echipamentelor electrice. Revoluția informațională și mai ales fenomenul Internet of Things ne obligă să regândim interacțiunile dintre mediul academic, tinerii specialiști și companiile din industrie. Ne dorim să dăm o șansă la afirmare pentru cercetarea și inovarea de excelență.
Cătălin Neamțu, Președintele DK Expo.

Lansarea apelului pentru proiecte va începe la data de 1 iunie 2017. Înscrierea în concurs se va face pe baza trimiterii unui Abstract de maximum 500 de cuvinte, în care să se propună o temă de cercetare – inovare în aria descrisă, pe adresa premiistudentesti@dk-expo.ro, până la data de 31 iulie 2017. Proiectele pot fi depuse atât individual, cât și de către echipe de cercetare, formate din studenți și cadre didactice universitare.

Competiția cuprinde două secțiuni: Start Up și Inovare Tehnică. În cadrul secțiunii Start Up pot fi depuse propuneri de inovare pentru domeniile țintă, iar în etapa finală se va organiza o galerie de postere. Pentru secțiunea Inovare tehnică, propunerile trebuie să se concretizeze sub formula unui prototip sau a unei tehnologii cu grad ridicat de interactivitate: program software, HMI sau Smart Technologies.

Vor fi acordate premii în valoare totală de 5.000 Euro.

Gala Premiilor Studențești pentru Inovare Tehnică va avea loc în prima zi a expoziției IEAS 2017 (19 septembrie 2017), dedicată educației și inovării.

Mai multe detalii și regulamentul oficial al concursului sunt disponibile pe http://www.ieas.ro/premii-competitii.

Premiile Studențesti pentru Inovare Tehnică se derulează sub egida unor centre universitare prestigioase, printre partenerii instituționali ai evenimentului numărându-se: Universitatea de Construcții București, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca și Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică a Universității Politehnice București.

Cum facem față amenințărilor cibernetice?

Societatea percepe adesea serviciile cu infrastructura critică ca fiind: energie electrică, alimentare cu apă, gaze și energie termică, comunicații, baraje și altele. Ca urmare, furnizorii de infrastructură critică se confruntă cu responsabilitatea de a lua măsuri de securitate atât pentru a-și proteja propria afacere cât și pentru a proteja serviciile critice oferite către societate, măsuri care pot sau nu să fie impuse prin legislație.

Pe 14 iunie, Torsten Noack va susține două prezentări în cadrul evenimentului – Cum facem față amenințărilor cibernetice, la care vă invităm să participați. În prima prezentare, “De ce nu avem un sistem de Cybersecurity eficient”, Torsten va explica ce trebuie să facă societatea și comunitatea cybersec pentru a crea un mediu mult mai sigur, precum și beneficiile serviciilor MSS (Managed Security Services) pe care Fox-IT le oferă. A doua prezentare, “ICS Cybersecurity”, are în prim plan Fox DataDiode și provocările cibernetice generale cu care se confruntă piața ICS, studii de caz și nu în ultimul rând subiectul pe care cei mai mulți dintre noi l-am abordat în ultima vreme – WannaCry.

AGENDĂ:

10:00 – 10:30 – Înregistrarea participanților

10:30 – 11:15 – De ce nu avem un sistem de Cybersecurity eficient

11:15 – 11:30 – Pauză de cafea

11:30 – 12:15 – ICS (Industrial Control Systems) Cybersecurity

12:15 – 12:30 – Sesiune Q&A

12:30 – 13:30 – Sesiune Networking & Lunch

LOCAȚIE: Grand Hotel Continental – Calea Victoriei 56, 010083, București, Romania

DATA: 14 iunie 2017

INTERVAL ORAR: 10:00 – 13:30

INVITAT SPECIAL: Torsten Noack, Fox-IT Field Account Executive

Participarea la eveniment este gratuită! Numărul de locuri este limitat, pentru o bună desfășurare, vă rugăm confirmați prezența, trimitând email cu detaliile participanților la eveniment la adresa ana.ciopata@romsym.ro, până la data de 13 iunie 2017! Accesul la eveniment este permis doar pe baza confirmării primite de la un reprezentant Romsym Data sau Fox-IT!

Eficienta energetica in unitatile de invatamant – provocari si avantaje pentru autoritatile locale

Asociatia Environ organizeaza miercuri, 31 mai 2017 începand cu ora 10.00, la Hotel Novotel, Conferinta „ Eficienta energetica in unitatile de invatamant – provocari si avantaje pentru autoritatile locale”.
Conferinta este parte integranta a Proiectului „50/50 – Cresterea eficientei energetice in unitatile de invatamant”, program inițiat de Asociația Environ în parteneriat cu Unabhängiges Institut für Umweltfragen (Institutul Independent pentru Probleme de Mediu) (Germania) cu sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania la București.
Eficienta energetica in unitatile de invatamant – provocari si avantaje pentru autoritatile locale
Evenimentul reuneste reprezentantii Ministerului Educatiei Nationale, ai autoritatilor locale care sustin proiectul – Primaria Sectorului 3, Primaria Tg. Mures si Primaria Corunca, ai unitatilor de învatamant implicate în Project , ai Departamentului pentru tineret al Primariei Orasului Berlin, Unabhängiges Institut für Umweltfragen – UfU, precum si ai Ambasadei Republicii Germania la Bucuresti.

Tema centrală a Conferinței o reprezintă actiunile concrete pe care autoritatile locale le pot implementa cu implicarea directa a cadrelor didactice si a elevilor în aplicarea unui set de masuri practice vizand utilizarea eficienta a resurselor prin cresterea eficientei energetice a unitatilor de învatamant ceea ce contribuie atat la reducerea amprentei de carbon cat si la rentabilizarea costurilor bugetare ale comunitatii.

Conferinta isi propune sa prezinte si rezultatele inregistrate in unitatile de invatamant in care Proiectul Fifty Fifty a fost déjà implementat si efectele acestor rezultate asupra intregii comunitati.

Printre vorbitorii prezenti in cadrul panelurilor de discutii se numara pe dl. Wolfgang Schwarz, reprezentantul Senatului orasului Berlin, Primarul Sectorului 3 al Capitalei, dl. Robert Negoita, Primarul Comunei Corunca, Dl. Tacacs Istvan, d-na Magdalena Iuga, Director adjunct al directiei Utilitati Publice din Cadrul Primariei Capitalei care vor incerca impreuna cu reprezentantii Ministerului Educatiei Nationale, cu elevii si profesorii prezenti in sala sa creioneze cateva masuri de sustinere a transferului de bunel practici in domeniul eficientei energetice si de implementare extinsa a Proiectului.

Scurta descriere:

Programul “50/50 – Cresterea eficientei energetice” reprezinta cel mai mare proiect educational la nivel european cu adresabilitate majoritara catre elevi, reunind aspecte ecologice, economice si sociale si oferind o privire amanuntita asupra procesului de producere si utilizare a energiei, atat din punct de vedere economic, cat si din punct de vedere ecologic. “50/50 – Cresterea eficientei energetice” este un proiect de implicare activa, continutul nu se preda si nu se abordeaza într-un mod teoretic, ci se aplica în mod practic.

Aspectul social este evidentiat în special prin tematizarea utilizarii eficiente a energiei, comportamentul de consum si transpunerea acestora în comunitate, un alt aspect pozitiv fiind posibilitatea elevilor de a îsi cunoaste scoala dintr-o noua perspectiva, relationand mult mai puternic cu aceasta si cu mediul lor.

Pentru ca proiectul sa îsi atinga scopul de modificare a perceptiei si comportamentului populatiei în ceea ce priveste utilizarea eficienta a resurselor, este necesara si implicarea activa a autoritatilor locale în ceea ce priveste promovarea informatiei si a metodelor practice de crestere a eficientei energetice în randul comunitatii. In acest sens autoritatile locale sunt invitate sa se inscrie in acest demers prin care vor beneficia de expertiza germana in implemantarea unor masuri concrete ce se traduc in scaderea facturii de energie prin masuri simple, fara investitii.

Pentru detalii privind obiectivele si rezultatele proiectului accesati site-ul proiectului http://www.fifty-fifty.org sau pagina de Facebook https://www.facebook.com/Fifty-Fifty-Project

Asociatia Environ este o organizatie colectiva ce instituie în Romania principiul european al raspunderii extinse a producatorului în domeniul deseurilor de echipamente electrice, promovand activ conceptele de colectare selectiva, reciclare si economia circulara în tara noastra.

Acest proiect este finantat prin Programul de Asistenta Consultativa pentru protectia mediului in tarile din Europa Centrala si de Est, Caucaz si Asia Centrala si în alte tari vecine ale Uniunii Europene a Ministerului Federal German de Mediu(AAP).

Acest proiect este supervizat de Ministerul Federal German de Mediu si de Agentia de Mediu din Germania (UBA).

Responsabilitatea pentru continutul acestui comunicat de presa revine autorilor.

Metatools susține campionii!

Compania Metatools, unul dintre cei mai importanți furnizori de echipamente și utilaje tehnologice, pentru domeniul industrial şi al construcţiilor din țară, susține tinerii care duc sportul la rang de performanță.
Emilia la sediul Metatools, alături de Alexandru Androne și Mircea Androne
Emilia la sediul Metatools, alături de Alexandru Androne și Mircea Androne
Este și cazul Emiliei Coman, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional “Al.I.Cuza” din Ploieşti și multiplă campioană naţională la șah. Atrasă de sportul minții încă din copilărie, Emilia a cucerit trofee și medalii în cadrul competițiilor interne și internaționale la care a participat, primele premii fiind obținute în anul 2009. Pentru a-și completa palmaresul de excepție, Emiliei nu îi mai lipsește decât titlul mondial pe care ar vrea să îl cucerească în luna septembrie a acestui an.

“Atunci când întâlnim un talent, este obligația noastră să îi dăm acestuia ocazia de a ajunge acolo unde îi este locul – în rândul campionilor mondiali. Ne dorim să contribuim la realizarea unui vis, la susținerea copiilor excepționali. Acesta este și motivul pentru care compania Metatools a hotărât să îi ofere Emiliei sprijin financiar pentru a ajunge la Campionatul Mondial de Șah din Uruguay, ce va avea loc în luna septembrie.”, a declarat Mircea Androne, Director Comercial Metatools.

Rezultate sportive în 2017:

*Locul I – campioană naţională, medalie de aur – Campionatele Naţionale Individuale pentru copii, juniori şi tineret, categoria fete 18 ani (Băile Felix februarie 2017);

*Locul I- şah rapid (campioană naţională – medalie de aur) – Campionatele Naţionale Individuale pentru copii, juniori şi tineret, categoria fete 16 ani (Băile Felix februarie 2017);

*Locul IV -blitz , locul IX șah clasic – face parte din lotul naţional la categoria fete 16 ani în anul 2017;

*Locul I la feminin la semifinala Campionatului Național de Șah pentru Seniori București, ianuarie 2017.

Pe lângă sprijinirea sistemului universitar din România, compania Metatools se implică activ în susținerea financiară a tinerilor talentați, dar și în acțiuni ce au ca scop protejarea mediului înconjurător sau promovarea unui stil de viață sănătos.

BASF contribuie la construirea sustenabilă a celei mai mari centrale solare din lume, în Maroc

– Soluții specializate pentru a securiza construcția celei mai mari centrale solare din lume
– Master Builders Solutions® contribuie la asigurarea unei durate îndelungate de viață a centralei solare Noor
At around 2,635 kWhm2, the site in Ouarzazate has one of the highest levels of annual solar irradiance in the world
At around 2,635 kWhm2, the site in Ouarzazate has one of the highest levels of annual solar irradiance in the world
În cazul celor mai multe proiecte de anvergură, clienții beneficiază de experiența extinsă și de schimbul de informații continuu între experții noștri din Africa și Europa și primesc un pachet cuprinzător de servicii și sfaturi. Acest demers simplifică procesul de construcție și asigură finalizarea la termenul stabilit, chiar și în cazul proiectelor cu deadline strâns.
Adil El Maaiche, Admixture Systems Manager, la BASF, în Maroc

Prima dintre cele trei etape ale proiectului de construcție a celei mai mari centrale solare din lume – complexul de energie solară Noor – a fost demarată în luna februarie a anului 2016. Soluțiile ingenioase, bazate pe cunoștințele globale și pe experiența Diviziei BASF de Substanțe Chimice pentru Construcții sunt utilizate pentru realizarea sistemului de energie solară concentrată – un sistem mai complicat de instalat decât răspânditele panouri fotovoltaice.

Astfel, BASF participă proactiv la producerea de energie suficientă pentru a alimenta peste un milion de locuințe, până în 2018, reducând, în același timp, emisiile de carbon. La finalul construcției, complexul va acoperi o suprafață de aproximativ 30 de kilometri pătrați și va produce energie în valoare de aproximativ 500 megawați.

Pentru construcția acestui proiect s-au utilizat mai multe produse BASF, precum: amestecuri de beton, glet, mortar, materiale de etanșare, materiale de etanșare rezistente la apă, pentru îmbinări.

Stabilitate structurală mai bună pentru centrala solară Noor

Cerințele pentru construcția celei mai mari centrale solare din lume au fost variate și foarte precise. Materialele utilizate trebuia să fie conforme cu specificațiile de construcție și să ofere o dezvoltare rapidă a rezistenței S-a ținut cont, de asemenea, de zona de deșert în care complexul este construit, și anume de nisip, de argilă și de temperaturile ridicate. În plus, din perspectiva siguranței, s-au impus niște criterii stricte privind rezistența și durabilitatea finală a betonului întărit. “Aceste provocări pot fi depășite foarte eficient folosind portofoliul extins de produse și soluțiile flexibile ale Master Builders Solutions, dezvoltate de Divizia de Substanțe Chimice pentru Construcții a BASF, produse care s-au dovedit a fi foarte avantajoase pentru proiectele complexe din întreaga lume”, spune Cristophe Xavier Chuche, director BASF Construction Chemicals, Maroc.

Cu soluții personalizate pentru cerințele proiectului Noor, divizia de Substanțe Chimice pentru Construcții a BASF a propus atât produse de beton cu performanțe ridicate, cât și gleturi. Superplastifiantul BASF MasterGlenium® Sky 671 oferă o nouă generație de beton, cu manevrabilitate extinsă la temperaturi ridicate, care asigură forță și stabilitate structurii de oglinzi. Datorită stabilității și rezistenței bune ale produsului la condițiile mediului exterior și a reacției la nisip, acesta păstrează peformanța mecanică ridicată a complexului de energie solară concentrată.

Soluțiile de glet BASF MasterFlow® protejează bazele panourilor solare de vibrații și de alte condiții aspre, oferind un ciment extrem de solid, rezistent la surmenaj, făcând proiectele de energie solară mai eficiente din punctul de vedere al costurilor de instalare, mai durabile și mai sigure pe parcursul întregii durate de viață.

În cooperare cu BASF, s-au realizat teste speciale pentru a selecta atât cel mai eficient tip de beton și de glet, cât și cea mai potrivită metodă de aplicare a produselor folosite în construcția complexului de energie solară. “În cazul celor mai multe proiecte de anvergură, clienții beneficiază de experiența extinsă și de schimbul de informații continuu între experții noștri din Africa și Europa și primesc un pachet cuprinzător de servicii și sfaturi. Acest demers simplifică procesul de construcție și asigură finalizarea la termenul stabilit, chiar și în cazul proiectelor cu deadline strâns”, spune Adil El Maaiche, Admixture Systems Manager, la BASF, în Maroc.

Despre divizia de Substanțe Chimice pentru Construcții

Divizia BASF de Substanțe Chimice pentru Construcții, care aparține de brandul global Master Builders Solutions, oferă souții chimice avansate pentru construcția, întreținerea, reparația și renovarea construcțiilor. Brandul este clădit pe mai mult de 100 de ani de experiență în industria construcțiilor. Portofoliul nostru extins cuprinde amestecuri de beton, aditivi pentru ciment, soluții chimice pentru construcții subterane, sisteme impermeabile, materiale de etanșare, sisteme de reparație și protecție pentru beton, mortar performant, sisteme de pardoseli performante, sisteme de fixare a gresiei, expansiunea balamalelor și sisteme de control și soluții pentru protecția lemnului.

Cei aproximativ 6.000 de angajați ai diviziei de Substanțe Chimice pentru Construcții formează o comunitate globală de experți în domeniul construcțiilor. Pentru a rezolva provocările de construcție individuale ale clienților noștri, de la faza de concepție, până la finalizarea unui proiect, apelăm la cunoștințele noastre specializate, la expertiza regională și la experiența dobândită în nenumărate proiecte de construcții din toată lumea. Profităm de tehnologiile globale ale BASF și de cunoștințele detaliate despre nevoile locale de construcții pentru a dezvolta inovații care îi ajută pe clienții noștri să aibă succes și să realizeze construcții sustenabile.

Divizia are unități de producție și birouri de vânzări în peste 60 de țări și a realizat vânzări în valoare de aproximativ 2,3 miliarde euro în 2016.

Riscuri si sanctiuni pentru cei care nu au instalate detectoare de gaze – Solutii pentru protejarea populatiei

Asociatiile de proprietari risca amenzi daca in spatiile de care raspund, nu instaleaza detectoare de gaz. Obligativitatea masurilor impuse printr-un ordin al ANRE apare ca o consecinta a pericolelor la care se expun locatarii.
Riscuri si sanctiuni pentru cei care nu au instalate detectoare de gaze – Solutii pentru protejarea populatiei
Tot mai des, canalele mass-media difuzeaza stiri despre producerea unor evenimente dramatice cauzate de scurgerea gazelor.

Din pacate, de prea multe ori, asemenea incidente se soldeaza cu victime omenesti, ce pot suferi arsuri de gradul III si IV. In cazurile grave, leziunile pot fi permanente ori se inregistreaza decese.

Prevenirea tragediilor se poate face instaland detectoare de gaze

In societatea actuala, populatia traieste intr-un ritm alert si are prea putin timp sa ia in seama problemele cu adevarat importante. Neglijand starea de sanatate, siguranta familiarilor si a bunurilor detinute, se concentreaza mai mult, de exemplu, pe problemele de serviciu.

Un fapt real este ca majoritatea tragediilor cauzate de pierderile de gaze au la origini neglijenta. Oamenii trebuie sa fie constienti de pericolele ce-i pandesc si sa incerce sa le previna printr-o informare corecta.

Dar atata timp cat cetatenii continua sa se invarta in acelasi con de umbra, alte stiri anuntatoare de dezastre vor lua cu asalt mediile offline si online.

O parte din responsabilitate cade si in seama autoritatilor, abilitate in acest sens prin dispunerea unor prevederi cu caracter obligatoriu. Practic, solutiile impuse, foarte simple si la indemana oricui, consta in montarea de detectoare de gaze naturale si in verificarea lor sistematica.

Ce spune legislatia romaneasca vis-a-vis de aceasta problema?

Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (pe scurt, ANRE) se face auzita prin cateva precizari pe subiectul respectiv. Intr-o nota informativa din data de 7 iunie 2016, publicata pe website-ul institutiei, anunta ca:

”Incepand cu anul 2008, este obligatorie montarea detectoarelor automate de gaze naturale pentru incaperile in care sunt aparate de utilizare a gazelor naturale si suprafetele vitrate necesare, conform prezentelor norme, sunt partial sau in totalitate constituite din geamuri cu grosimea mai mare de 4 mm sau din geamuri de constructie speciala (securizat, termopan etc.).”

Acelasi comunicat publica si adresa transmisa in anul 2010 de catre IGSU (Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta) spre ANRE. Aici apare mentionata solicitarea cu ”echiparea tuturor spatiilor unde se afla aparate de preparare a hranei cu detectoare automate de gaze, indiferent de grosimea si tipul geamului (securizat, tip Thermopan etc.) folosit in aceste incaperi, pentru realizarea unui nivel de securitate ridicat”.

Care sunt obligatiile consumatorilor finali?

In responsabilitatea clientului-consumator final nu intra doar instalatia de utilizare a gazelor naturale de proprietate privata. Obligativitatea sa se extinde pana la protejarea spatiilor folosite in comun.

Astfel, utilizatorul (consumatorul final) are datoria sa dea curs demersurilor necesare pentru a duce la bun sfarsit aceste conventii.

Una dintre conditii presupune ”montarea de detectoare automate de gaze cu limita de sensibilitate de cel putin 2% metan (CH4) in aer, dotate cu sisteme de semnalizare optica sau alarmare acustica la atingerea concentratiilor periculoase si cu comanda inchiderii automate a alimentarii cu gaze naturale”.

Cu alte cuvinte, dispozitiile autoritatilor se ”traduc” prin necesitatea securizarii in intregime a coloanei de gaze aflate in scara blocului, nu numai a portiunii localizate in aria locuita.

In cazul nerespectarii legii, se poate vorbi despre sanctiuni?

Potrivit unei instiintari venite direct de la corpul de control al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei, acesta poate dispune aplicarea unor pedepse legislative de tipul amenzilor contraventionale.

Dupa caz, printre ”destinatarii” sanctiunilor se numara asociatiile de proprietari sau diversi operatori economici care nu s-au conformat prevederilor in vigoare.

Ce solutii exista momentan pe piata?

Pentru solutionarea situatiilor de aceasta natura, rezolvarea vine din partea echipei Division Gas Solutions. Compania propune una dintre cele mai inteligente strategii. Pe de o parte, masura este orientata pe evitarea aspectului contraventional, iar pe de alta, pe prevenirea evenimentelor tragice.

Pentru inceput, Division Gas Solutions aduce pe piata romaneasca modelul Inogas, unul dintre cele mai inovative si eficace detectoare de gaz. Ulterior, lanseaza modulul Finder, un dispozitiv atasat de electrovalva centrala, pozitionata pe instalatia comuna de gaze.

Modulul actioneaza prin sistarea alimentarii cu combustibili gazosi imediat ce detectorul Inogas identifica o scurgere sau o alta problema. Practic, la cel mai mic semnal de alarma, display-ul electronic afiseaza numarul apartamentului cu pricina.

Multumita tehnologiei implementate de producator, furnizorii de gaze, precum si autoritatile de urgenta au posibilitatea sa intervina la scurt timp de la declansarea alarmei, astfel incat sa evite producerea unor eventuale tragedii.

In vederea protejarii sigurantei populatiei si bunurilor de proprietate, recomandam actualizarea asociatiilor de proprietari in legatura cu distribuitorii de gaz cu care au contractat serviciile.

Scopul informarii se refera la implementarea corecta a dispozitivelor de detectare a pierderilor de gaze si are ca obiectiv siguranta locatarilor membri in asociatie si evitarea sanctiunilor.

Lansarea noului site Voltech.ro

Voltech.ro lanseaza un nou site care vine in sprijinul clientilor ce isi doresc sa apeleze la produse si servicii specializate.
Voltech – panouri solare si fotovoltaice
Voltech – panouri solare si fotovoltaice
Compania ofera cele mai bune solutii in materie de energie alternativa, adaptabile in zone si regiuni diverse. Brandul se bazeaza pe incredere si transparenta, astfel ca ofera cele mai bune solutii la problemele consumatorului.

Cu experienta vasta in domeniu, Voltech ofera consultanta utilizatorilor care se afla in cautarea variantei ideale pentru investitia intr-un sistem de panouri solare. Compania ofera echipamente de inalta performanta, asigurand implementarea prompta si rapida a solutiilor necesare, dar si mentenanta pentru lucrarile efectuate si proiectele finalizate. Noul site voltech.ro ofera toate datele necesare pentru a initia un astfel de proces.

In august 2016, peste 50% din totalul necesar de energie electrica din Romania era suportat de generatoarele hidrocentrale si de centralele eoliene, in timp ce modelele electrice si cele pe baza de carbune acopereau doar 18%, iar ponderea furnizata de reactoarele nucleare de la Cernavoda a fost de 16,5%.

Desi Romania are rezerve insemnate de petrol si gaze, depozite consistente de carbune, varianta energiilor alternative a inceput sa fie din ce in ce mai acceptata si adoptata de utilizatorii fizici sau juridici. Energia electrica este controlata in principal de stat, desi exista si companii private care exploateaza minele de carbune.

In ulimii ani, Romania a inceput sa puna din ce in ce mai mult accent pe energiile regenerabile si, de aceea, capacitatea de generare a energiei electrice din surse regenerabile a ajuns la 4,690 MW la sfarsitul lunii iunie 2016, potrivit datelor oficiale, furnizate de operatorul de retea Transelectrica. Parcurile eoliene au contribuit cu 2,959 MW, panourile fotovoltaice (energie solara) cu 1,312 MW, micro-hidrocentralele cu 316 MW, iar proiectele bazate pe biomasa cu 103 MW.

Specialistii prevad o crestere a influentei surselor alternative de energie, iar Guvernul Roman ofera stimulente pentru producatorii de energie regenerabila . Echipele specializate care se ocupa cu astfel de servicii primesc asa numitele certificate verzi, prin care Guvernul le recunoaste dreptul de a comercializa astfel de energie.

Tara incepe sa atraga investitii uriase in sectorul energiei regenerabile. Potrivit raportului oficial, publicat in anul 2016, investitorii au investit peste 6 miliarde de euro in sectorul energiei alternative in Romania. Specialistii din domeniul politicii energetice internationale considera ca Romania are nevoie de investitii uriase in acest tip de energie verde .

Printre produsele oferite de marile companii din Romania se numara panourile fotovoltaice, cele solare, cele hibride sau turbinele eoliene.

Conferința deschisă EU-MERCI: bune practici, măsuri cheie și rolul ESCO au fost principalele subiecte dezbătute

Roma, Februarie 2017 – Punctele cheie ale Conferinței Deschise: Bune Practici privind Eficiența Energetică în procesele industriale din Europa, care a avut loc la Roma la sfârșitul lunii Februarie, au fost: nevoile industriei și politicile în domeniu, bunele practici și transferul tehnologic.
În UE, sectorul industrial este responsabil pentru 26% din consumul final de energie. De aceea principalii piloni ai proiectului EU-MERCI sunt: utilizarea rațională a energiei, utilizarea potențialului neexploatat de Eficiență Energetică, implementarea Directivei privind Eficiența Energetică, imbunătățire politicilor.

EU-MERCI a publicat un ”Raport comparativ privind particularitățile tehnice ale schemelor obligatorii de eficiență energetică (EEOs) și măsuri alternative pentru Directiva privind eficiența energetică (EED)”(28 state membre UE + Norvegia). În cadrul celor 29 de țări au fost identificate 71 de măsuri cheie astfel: 16 țări au implementat scheme obligatorii privind eficiența energetică (EEO) în industrie, majoritatea fiind combinate cu măsuri alternative. În 5 țări (Danemarca, Ungaria, Lituania, Luxembourg și Polonia) schemele obligatorii privind eficiența energetică (EEO) sunt singura măsură relevantă privind eficiența energetică în industrie. Doar 13 țări au implementat măsuri alternative.

Un exemplu interesant privind măsurile aplicate, este schema obligatorile de Certificate Albe din Italia, cel mai relevant pentru promovarea eficienței energetice. Este o schemă de comercializare și nu este selectivă în ceea ce privește tehnologiile sau entitățile care pot primi plăți. Această schemă este bazată pe obligația, asociată distribuitorilor de energie electrică si gaz natural cu mai mult de 50.000 de clienți, de a atinge o țintă fizată de economisire a energiei annual (TEP). Sunt de asemenea și entități care pot obține certificate albe în mod voluntar: companiile ESCO certificate, companiile care au numit un manager energetic (în conformitate cu legea italiană) sau care au implementat un sistem de management al energiei ISO 50001, distribuitorii de energie electrică și gaz natural cu mai puțin de 50.000 de clienți. Certificatele albe atestă atingerea economiilor de energie la consumatorul final prin implementarea măsurilor de eficiență energetică în sectorul industrial, rezidențial și public și aceste certificate se pot comercializa.

Cele mai relevante măsuri alternative care au fost implementate sunt: informare/pregărite (12 țări), fiscale (9 țări), legislative/de reglementare și acorduri voluntare.

Dintre toate măsurile alternative, cele financiare sunt cele mai folosite deși prezintă mai multe probleme pe partea de monitorizare și raportare.

Monitorizarea schemelor obligatorii privind eficiența energetică (EEO) în majoritatea țărilor are loc anual sau în diferite momente (sub formă de audituri energetice sau rapoarte): de exemplu în Grecia la fiecare 6 luni, în UK la fiecare 2 ani, în Suedia la fiecare 4 ani, în Ungaria și Polonia la fiecare 4 ani, în Franța au loc controale aleatorii.

Pe parcursul conferinței au apărut mai multe subiecte importante.

Companiile tip ESCO sunt un jucător important pe piața eficienței energetice, și propun o abordare integrată și adaptată oferind suport profesioniștilor și operatorilor în ceea ce privește eficiența energetică.Principalul scop este susținerea companiilor și organizațiilor crearea și implementarea proceselor și sistemelor necesare prentru creșterea eficinței energetice. Implicarea unei companii tip ESCO aduce următoarele beneficii: know-how tehnic specializat, reducerea imobilizărilor financiare, disponibilitatea subvențiilor, monitorizare și implementarea Sistemului de Management al Energiei.

Majoritatea industriilor din sectorul de producție îmi îmbunătățesc eficiența energetică prin implementarea serviciilor companiilor tip ESCO, pentru a-și reduce costurile cu energia.

Majoritatea companiilor au fost certificate ISO 50001, folosesc indicatori de performanță energetică și au numit un manager energetic.

Un exemplu de bune practici din Italia, evidențiat în cadrul EU-MERCI a fost din sectorul producției de ciment. Proiectele care susțin reducerea consumului de combustibili fosili sunt: înlocuirea arzătoarelor pentru a putea folosi mai multe tipuri de combustibil, utilizarea biomasei pentru a evita folosirea morilor pentru măcinarea cocsului de petrol, folosirea biomasei (resturi de biomasă) în secțiile de uscare a materiilor prime și de pregătire a combustibililor, utilizarea materiilor prime secundare.

Bunele practici nu sunt neapărat cele care economisesc cea mai multă energie, ci uneori pot fi considerate bune practici cele care sunt cele mai prietenoase cu mediul, cele mai fezabile din punct de vedere economic sau cele mai fezabile/replicabile din punct de vedere tehnic.

În timpul conferinței, vorbitorii au ilustrat unele exemple preluate din sectorul industrial italian. Sectorul industrial italian constă în peste 4 milioane de întreprinderi, aproape 20% din sectorul producător la nivelul UE 28. Energia este un factor cheie crucial și deși sectorul industrial traversează în acest moment o perioadă dificilă, eficiența energetică va cunoaște o dezvoltare deosebită.

Pentru fiecare sector industrial s-a creat un index comparativ al profitabilității privind eficiența energetică, index care ia în considerare producția, competitivitatea și aspectele de mediu.

Indexul comparativ al competitivității crește odată cu creșterea consumului de energie, dar sectoarele industriale se comportă diferit în funcție de mărimea companiilor.

Eficiența energetică ar putea deveni un motot al competitivității în industria agrioalimentară italiană care are nevoie de multă energie pentru încălzire, răcire, înghețare, transport și iluminat. Principalele direcții de acțiune pentru creșterea eficienței energetice sunt: răspândirea celor mai bune tehnologii (BAT) privind managementul resurselor de energie, participarea în diverse scheme naționale privind eficiența energetică, evaluarea potențialului de producere a energiei în sistem de cogenerare, trigenerare și poligenerare, transferul către tehnologii de refrigerare care sunt mai puțin agresive cu stratul de ozon, diversificarea mix-ului de energie prin folosirea surselor regenerabile, pentru a crește procentul energiei produse în sistem propriu, în principal din biomasă sau biocombustibili de origine animală sau vegetală.

O altă zonă interesantă unde ar putea avel loc creșteri ale eficienței energetice este sectorul metalurgic, unde se poate interveni pe partea de reducere a pierderilor metalice, reducerea pierderilor de energie, reducerea cantității de apă de răcire, precum și îmbunătățirea recuperării energiei de la gazele de ardere și de la alte produse secundare fierbinți.

În cadrul conferinței, principalii vorbitori au fost: Giorgio Franchioni (RSE), Vlasis Oikonomou (JIN), Marcus Hofmann (AEA), Anna Realini(RSE), Alex Farsan (Carbon Trust), Dario Di Santo (FIRE), ClemensRohde (ISI-Fraunhofer – EEFig Project), Domenico Rotiroti (GSE), Corine Nsangwe Businge (RSE), Filippo Cirilli (Centro Sviluppo Materiali S.p.A.), Massimiliano Boccardelli (FEDERALIMENTARE), Dimitra Mintsidis (FEDERESCO).

NUTRACEUTICA & DIET FOOD Salonul International de Alimente Functionale si Nutritie isi deschide portile celei de a 2-a editii!

NUTRACEUTICA & DIET FOOD – Universul alimentelor si bauturilor speciale si functionale, al suplimetelor alimentare, dar si al sectorului de wellness si turism de sanatate, da startul celei de-a doua editii, organizate in perioada 7-9 aprilie la Romexpo!
NUTRACEUTICA & DIET FOOD Salonul International de Alimente Functionale si Nutritie isi deschide portile celei de a 2-a editii!
NUTRACEUTICA & DIET FOOD – Universul alimentelor si bauturilor speciale si functionale, al suplimetelor alimentare, dar si al sectorului de wellness si turism de sanatate, da startul celei de-a doua editii, organizate in perioada 7-9 aprilie la Romexpo!

La granita dintre aliment si tratament, expozitia NUTRACEUTICA & DIET FOOD aduce prin intermediul celei de-a doua editii ultimele noutati in ceea ce priveste alimentatia specifica intolerantelor, beneficiile suplimentelor alimentare si alimentelor functionale, dar si noile inovatii din sectorul de wellness si turism de sanatate. Astfel putem descoperi la standurile expozitionale:

– alimentele speciale – fara gluten, fara lactoza, fara zahar, fara alergeni

– alimentele functionale: cereale cu aport de omega 3 care mentin sanatatea inimii, uleiuri de masline sau rapita care scad riscul de boala coronariana, paine integrala sau ovaz integral ce contribuie la mentinerea normala a glicemiei

– suplimentele pentru cresterea imunitatii, buna functionare a metabolismului, functionarea normala si detoxifierea aparatului digestiv, ameliorarea tensiunii nervoase, cresterea capacitatii de memorare, a potentei sexuale, mentinerea vederii normale

– diete pentru mentineriea echilibrului greutatii corporale

– centre detox & SPA

Evenimentul are si un puternic caracter stiintific, zeci de prezentari ale unor produse inovative si cercetari de ultima ora facand subiectul de dezbatere al seminariilor si demonstratiilor care au loc pe parcursul celor 3 zile expozitionale.

Menirea acestora este, pe de o parte, in a trage un semnal de alarma asupra incidentei tot mai mari a intolerantelor alimentare si a carentelor de vitamine, minerale, absolut necesare unei dezvoltari echilibrate si armonioase, iar pe de alta parte, in a informa si educa asupra administrarii alimentelor si suplimentelor menite sa acopere aceste carente sau intolerante.

Un capitol aparte il constituie cel dedicat demonstratiilor si cooking show-rilor din zilele de 8-9 aprilie, care vor aduce in atentia vizitatorilor cele mai eficiente diete de detox si de mentinere a greutatii, dar si retete adaptate diverselor intolerante alimentare. Toate aceste demonstratii vor fi sustinute de catre specialisti si dieteticieni cu inalta pregatire si notorietate in domeniu.

„Receptivitatea de care au dat dovada expozantii primei editii, ne-a incurajat in organizarea editiei NUTRACEUTICA. din acest an.De aceea am dedicat evenimentului un spatiu de aproape 2500 mp, in care organizam atat standuri expozitionale cat mai ales Sali de conferinta si scene demonstrative.

Ne dorim ca sa prezentamsi categorii noi precum turismul balnear cu specificitatea tratamentelor de detoxifiere si echilibrare, ofertele de wellness, dar si produse bio sau branduri noi, chiar start-upuri care pot gasi la NUTARCEUTICA o rampa de lansare.” declara Victoria Lupu, Director al evenimentului NUTRACEUTICA.

Denumire: NUTRACEUTICA

Data de organizare: 7– 9 aprilie 2017

Locatia: Romexpo Bucuresti, Romania

Categorii participante: Nutritie si Dietetica, Pharma, Suplimentealimentare, Alimente Speciale, Alimente si Bauturi functionale, Plante medicinale si aromatice, Produse Bio, Beauty, Wellness si SPA, Medici specialisti,Nutritionisti, alte servicii conexe.

Organizatori: Distinct Image.

Persoana de contact: Saveluc Andreea – Client Service Departmet

Telefon: 0040 740227481 Mail: office@nutraceutica.ro Site: www.nutraceutica.ro

Am deschis un nou magazin Metatools în Pitești!

Compania Metatools, unul dintre cei mai importanți furnizori de echipamente și utilaje tehnologice, pentru domeniul industrial și al construcţiilor din țară, a deschis un nou magazin în Pitești.
Metatools Pitești
Metatools Pitești
Cu o suprafață de peste 540 mp, showroom-ul Metatools, situat pe Strada Depozitelor, nr. 12, oferă piteștenilor aceleași game de produse profesionale și servicii de înaltă calitate cu care ne-am obișnuit clienții. Showroom-ul Metatools Pitești oferă soluții avantajoase, prin intermediul unei game vaste de echipamente și brand-uri recunoscute la nivel internațional, dar și servicii integrate prin intermediul cărora identificăm soluții punctuale.

Continuarea planurilor de extindere Metatools se concretizează prin intermediul noilor puncte de lucru din Buzău și Pitești, după ce anul anul 2015 a însemnat relocarea diviziei de service/service mobil într-un nou sediu, extinderea showroom-ului din Ploiești și actualizarea spațiului vizual la standarde europene.

De asemenea, clienții beneficiază de servicii cu acoperire națională precum: service scule electrice și utilaje, service mobil, închirieri scule electrice, utilaje și grupuri electrogene.

Compania Metatools este service autorizat pentru reparațiile efectuate la sculele și echipamentele profesionale: Bosch, Makita, DeWalt, Black&Decker, Stihl, Pramac, Kaeser, Fiac, Esab, Telwin, Ridgid, Rems, Rothenberger, Agt, Honda, plus multe alte branduri de renume mondial.

Aprecierea şi recomandările clienţilor noştri reprezintă cea mai importantă certificare a calităţii. Prin urmare suntem mândri că produsele şi serviciile noastre sunt preferate de peste 5000 de clienţi.

Te așteptăm să descoperi unul dintre cele mai mari magazine de scule electrice profesionale, utilaje pentru construcții și grădinărit din țară și să beneficiezi de reduceri atractive la toată gama de produse și servicii.