Studiu: un consum moderat de alcool poate avea efecte benefice asupra sănătății pentru persoanele de peste 40 de ani

București, 29 august 2022: Consumul moderat de alcool, în cazul persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani și care nu prezintă alte probleme de sănătate, ar putea reduce riscul de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral și diabet, arată rezultatele unui studiu realizat recent în cadrul Universității Washington din Seattle. Totodată, studiul concluzionează că tinerii trebuie să evite consumul de alcool, deoarece se confruntă cu riscuri mai mari privind sănătatea, comparativ cu adulții.

În studiul publicat în The Lancet, s-a estimat că aproximativ 1,34 miliarde de oameni au consumat cantități dăunătoare de alcool în anul 2020, conform unei analize a obiceiurilor de consum, realizată în 204 țări. De asemenea, s-a constatat că 59% dintre cei care au băut cantități nocive aveau vârsta cuprinsă între 15 și 39 de ani, persoane pentru care alcoolul nu a oferit niciun beneficiu. Trei sferturi dintre consumatori erau bărbați.

CSBSN_Fotoo

În cazul berii, Organizația Mondială a Sănătății încadrează consumul moderat de bere la 330 ml pe zi pentru femei și 660 ml de bere pe zi pentru bărbați. Bineînțeles, integrată într-un stil de viață sănătos și pornind de la o alimentație echilibrată. În plus, datorită ingredientelor sale 100% naturale – peste 90% apă, cereale, hamei și drojdie – berea poate oferi mai multe beneficii organismului.

„Un studiu realizat chiar sub egida Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție în 2018 a confirmat faptul că berea consumată moderat contribuie la scăderea incidenței bolilor cardiovasculare. În cadrul studiului, factorii implicați în menținerea echilibrului fluido-coagulant al sângelui au fost influențați, ceea ce poate produce un efect benefic asupra sănătății inimii și a vaselor de sânge. Important este însă ca berea să fie integrată într-o dietă echilibrată, care să includă alimente bogate în nutrienți, din toate grupele de alimente majore, fructe și legume cât mai colorate, cereale integrale, grăsimi sănătoase și proteine ​​slabe”, spune dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Screenshot 2022-08-30 104254

Berea, sursă de antioxidanți

Cerealele, în special orzul, reprezintă o sursă importantă de proteine, fibre și vitamine. Fiind o băutură 100% naturală, în condițiile unui consum moderat, berea poate stimula puterea antioxidantă a organismului, în special datorită hameiului și cerealelor.

Berea, sursă de vitamine de tip B

Datorită cerealelor (orz, grâu) și drojdie, berea poate fi o bună sursă de vitamine de tip B (B3, B6, B12), atunci când este integrată într-un stil de viață sănătos. În plus, datorită malțului din cereale, hamei, drojdie și apă, berea conține minerale, vitamine, fibre și polifenoli care pot avea o contribuție pozitivă la dieta alimentară. Biodisponibilitatea vitaminelor B din bere a fost confirmată și de cercetări științifice care au arătat un nivel crescut de absorbție al vitaminelor B în cazul unui consum moderat.

Despre Centrul de Studii despre Bere Sănătate și Nutriție

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție este o entitate cu caracter științific, rezultat al demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF “Dr. Carol Davila”, căreia îi revine și calitatea de Președinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă și consultant în probleme de nutriție, deținând calitatea de Secretar general, și dr. Mihaela Begea, doctor în științe inginerești.

Înființat în luna decembrie a anului 2011 și lansat oficial în data de 7 martie 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii științifice și diseminarea informațiilor în domeniu în rândul comunității medicale și a publicului larg.

Pentru a contribui activ la promovarea domeniului cercetării de la noi din țară, Centrul finanțează anual studii de cercetare în

domeniu, sub forma de burse acordate studenților, masteranzilor, doctoranzilor sau cadrelor universitare, indiferent de vârstă. Toate detaliile privind structura și componența Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție pot fi găsite la adresa:

www.beresanatatenutritie.ro.

Camere fixe de tip mini-dome cu invatare profunda, pentru o supraveghere discreta si detaliata

Axis Communications anunta lansarea a trei camere de tip mini-dome care ofera o calitate excelenta a imaginii, chiar si in conditii de luminozitate redusa. Designul compact si discret al camerelor suporta sisteme avansate de analiza bazate pe invatarea profunda la marginea retelei.

axis-m3085-v-dome-camera-en-US-367999

Modelele AXIS M3085-V, AXIS M3086-V si AXIS M3088-V* ofera o calitate excelenta a imaginilor cu o rezolutie de 2 MP, 4 MP si, respectiv, 8 MP. Datorita tehnologiei WDR integrate, acestea asigura o claritate a imaginilor, chiar si atunci cand scena contine atat zone luminoase, cat si zone intunecate. In plus, modelele AXIS M3085-V si AXIS M3086-V includ tehnologia Axis Lightfinder, care ofera imagini in culori vii, chiar si in conditii de luminozitate redusa.

axis-m3085-v-dome-camera-en-US-360745

Aceste camere compacte de tip mini-dome ofera suport pentru sistemele de analiza inteligente bazate pe invatarea profunda la marginea retelei. Acest lucru permite furnizarea de metadate valoroase, facilitand utilizarea rapida, usoara si eficienta a functiilor de cautare in cadrul inregistrarilor si transmisiunilor video live.

Camerele au preinstalata aplicatia AXIS Object Analytics, care permite urmarirea obiectelor de interes – totul adaptat la nevoile specifice ale momentului. In plus, suportul pentru platforma ACAP adauga valoare sistemului prin utilizarea de aplicatii personalizate.

Caracteristicile principale includ:

  • O calitate excelenta a imaginii, cu o rezolutie de pana la 8 MP;
  • Design compact si discret;
  • Interval dinamic larg (WDR) pentru conditii de luminozitate dificile;
  • Suport pentru sisteme de analiza cu invatare profunda;
  • Caracteristici de securitate cibernetica integrate;

Aceste echipamente dispun de o gama larga de accesorii de montaj, pentru o instalare flexibila si discreta. In plus, includ tehnologia Axis Zipstream cu suport pentru H.264/H.265, care ajuta la reducerea latimii de banda si capacitatii de stocare necesare. Stocarea datelor la marginea retelei face posibila inregistrarea direct pe un card de memorie integrat in echipament, iar functia Axis Edge Vault protejeaza identificatorul dispozitivelor Axis si simplifica autorizarea acestora in retea.

*Camera AXIS M3088-V va fi disponibila la sfarsitul acestui an.

axis-m3085-v-dome-camera-en-US-368004

Despre Axis Communications

Axis contribuie la dezvoltarea unei lumi mai inteligente si mai sigure, prin crearea de solutii inovative, care ajuta la imbunatatirea securitatii si ofera noi moduri de dezvoltare a afacerilor. Ca lider al industriei de echipamente video de retea, Axis ofera produse si servicii de supraveghere si analiza video, control acces si sisteme audio complete. Axis are peste 3.000 de angajati in peste 50 de tari si colaboreaza cu parteneri din intreaga lume pentru a oferi solutii. Fondata in 1984, Axis este o companie cu sediul in Suedia, listata la bursa NASDAQ Stockholm sub numele de AXIS. Pentru mai multe informatii despre Axis, vizitati site-ul: www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/

Festivalul International Vara Magica se incheie pe 31 august

Ultima seara de vara va fi Magica: pe 31 august, la Ateneul Roman, un concert extraordinar sustinut de Orchestra de Tineret a Frantei.

 

Bucuresti, 29 August 2022 – Festivalul International Vara Magica a inceput pe 6 iulie si se va incheia miercuri, 31 august, cand ne va aduce bucuria intalnirii cu Orchestra Nationala de Tineret a Frantei, avandu-l ca dirijor pe Michael Schønwandt. In program vor fi doua piese celebre din repertoriile marilor orchestre ale lumii: Claude Debussy, cu Preludiul la dupa-amiaza unui faun si Gustav Mahler – Simfonia nr. 5.

Precum un buildungsroman, Festivalul Vara Magica s-a deschis cu un concert al Orchestrei Nationale de Tineret a Romaniei, continuand cu artisti si orchestre cu reputatie la nivel international, incheierea revenind Orchestrei Nationale de Tineret a Frantei.

VaraMagica_2022-08-03-recital-alexandru-tomescu

“Am mizat intotdeauna pe tineret, pe promisiunile si sperantele pe care ni le ofera acesta si trebuie sa va marturisesc nu atat o surpriza, cat mai degraba o mare bucurie confirmata in cadrul Festivalului Vara Magica: noile generatii au o sete si o dragoste de cultura care ma fac sa cred cu tarie ca, pana si in cele mai tulburi contexte, cultura adevarata are o sansa, are un viitor. De la an la an avem o medie de varsta tot mai scazuta: anul acesta, de exemplu, am constatat o reducere cu circa 5-7 ani a mediei de varsta a publicului caruia ne adresam si pe care cu bucurie il regasim in sala de concert”, a declarat dl. Dorin Ionita, directorul Lanto Communications, organizatorul Festivalului Vara Magica.

VaraMagica_2022-07-13-gala-de-opereta

De-a lungul lunilor iulie si august, Festivalul Vara Magica a reunit artisti de renume international si a oferit publicului o serie de premiere si surprize notabile: prima gala de opereta la Ateneul Roman cu cei mai apreciati solisti si Orchestra Teatrului de Opereta si Musical ”Ion Dacian”, un recital de pian sustinut de Sinziana Mircea si soprana Laura Tatulescu intr-un format inedit si cu o productie unica, auditia in premiera a Ansamblului Cameral al Filarmonicii George Enescu si multe altele, fiecare dintre serile din festival venind cu un element de unicitate. Mai mult decat atat, spre incantarea publicului, festivalul a prezentat la Ateneul Roman trei faimoase viori Stradivarius, cu virtuozitate manuite de violonisti celebrii precum: Alexandru Tomescu, Rebekka Hartmann si Alexander Sitkovestki.

VaraMagica_2022-08-31-poster-franta

“In aceasta vara, am inregistrat o crestere semnificativa la nivel de bilete vandute, chiar daca oferta de evenimente culturale estivale a depasit cu mult peisajul anilor anteriori. Desigur, comparam rezultatele acestui an, nu atat cu ultimii 2 ani, Festivalul  continuand si in perioada de pandemie, infruntand dificultatile de desfasurare in spatiu liber in 2020 sau limitarea la 50% a gradului de ocupare in 2021, ci mai degraba cu 2019 si anii care au precedat intervalul de restrictii”, a mentionat dl. Dorin Ionita, directorul Lanto Communications, organizatorul Festivalului Vara Magica. “Incheiem, plini de speranta, inca o editie a festivalului Vara Magica, iar pana la editia viitoare, vom continua seria evenimentelor artistice cu Serate muzicale la Palatul Camerei de Comert si Industrie al Municipiului Bucuresti, precum si concertele de gala ”Iarna magica”, care au loc an de an inainte de Craciun la Ateneul Roman. Ramanem astfel alaturi de iubitorii de muzica clasica si ne mentinem promisiunea de a face toate eforturile necesare pentru a le oferi concerte si spectacole de cea mai inalta calitate”, a completat domnul Dorin Ionita.

VaraMagica_2022-07-20-recital-sinziana-mircea

Festivalul International “Vara Magica” este unul dintre evenimentele culturale estivale marcante ale Europei si una dintre putinele manifestari de acest gen care aduce in prim-plan capitala Romaniei in perioada estivala. Editia a XI-a a Festivalului ”Vara Magica” a inclus 9 concerte inedite, cate unul in fiecare saptamana, in perioada 6 iulie – 31 august, la Sala Mare a Ateneului Roman. Programul complet al Festivalului Vara Magica – editia a XI-a este disponibil pe www.varamagica.ro.

Partenerii Festivalului Vara Magica catre care se indreapta multumiri si recunostinta pentru sustinerea constanta a culturii: Oscar, Borsec, Luxten, Niro Investment Group, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, ARCUB, Senia Music, Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucuresti si Primaria Capitalei, in coproductie cu: TVR2, Radio Romania Muzical si partenerii media: Radio Romania Cultural, Radio Trinitas, Revista Cariere, HR Manager, Bucurestii Vechi si Noi.

VaraMagica_2022-08-03-recital-alexandru-tomescu-1

Biletele pentru concertele din cadrul Festivalului Vara Magica au fost disponibile online pe www.bilete.ro si www.myticket.ro, precum si la casa de bilete a Festivalului ”Vara Magica” deschisa la Ateneul Roman, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni pana vineri, intre orele 14:00 si 19:00.

Despre Lanto Communicatios

Lanto Communication a aparut in urma cu peste un deceniu. Inca de la inceput, initiatorul sau, Dorin Ionita, si-a propus ca unic scop sa arate lumii ca Romania, prin tinerii ei, a pastrat intacta sclipirea diamantina a geniului muzical al locuitorilor acestor locuri stravechi. Festivalul Vara Magica este un proiect al Lanto Communication ajuns la a X-a editie si 100 de concerte oferite publicului roman in sezonul estival.

Aparitia Asociatiei Lanto Magia Muzicii a adus un spor substantial de calitate si a inlesnit crearea unor parteneriate benefice culturii nationale. Asocierile cu mediul de afaceri, cu entitati institutionale – fie ele locale sau guvernamentale, in cele din urma cu oameni care au acelasi scop al promovarii binelui si frumosului, au adus tuturor celor implicati notorietate si respect. Detalii pe www.lanto.ro

Proiectele artistice ale Lanto Communication si Lanto Magia Muzicii constituie, in egala masura, garantia unui act artistic de calitate, dar si a unei vizibilitati social-culturale si comunitare ridicate.

Mai multe detalii si datele urmatoarelor concerte din cadrul festivalului Vara Magica le puteti consulta la: varamagica.ro, precum si pe pagina de Facebook.

 

RE/MAX deschide 5 noi francize și ajunge la 75 de birouri în România

București, 29 august 2022

RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, anunță extinderea rețelei cu încă cinci birouri: RE/MAX Prestige – București, RE/MAX Town and Country – Sighetu Marmației, RE/MAX Sky – Florești, RE/MAX Value – Chiajna și RE/MAX Premium – Onești. În prezent, portofoliul companiei cumulează un total de 75 de birouri active la nivel național și peste 950 de membri.

Maria Negulescu, Broker/Owner RE/MAX Prestige din București, a decis să-și deschidă un business în domeniul imobiliar, în rețeaua RE/MAX, la începutul acestui an. Deși avea în plan această schimbare a traiectoriei profesionale, după 19 ani de activitate în domeniul bancar, nu a fost hotărâtă să abordeze industria real-estate până la întâlnirea cu RE/MAX, din postura de client vânzător.

„Cochetam cu ideea unui business în domeniul imobiliar, însă am fost convinsă că RE/MAX este alegerea cea mai bună datorită profesionalismului de care a dat dovadă agenția cu care am colaborat, în calitate de client, respectiv echipa de management, în urma interacțiunilor din postura de posibil francizat”, a declarat Maria Negulescu, B/O RE/MAX Prestige.

Până la finalul anului curent, antreprenoarea  își propune să construiască o echipă formată din 10 agenți și un recrutor, urmând ca anul viitor să se încheie cu cel puțin 20 de agenți în cadrul RE/MAX Prestige.

Adriana și Vasile Faur sunt B/O RE/MAX Town and Country, birou deschis în Sighetu Marmației. Înainte de a decide să investească într-o franciză, Vasile Faur a fost director de vânzări la o firmă de piese auto, mai bine de 10 ani.

REMAX

„De ceva timp începeam să nu mă mai simt împlinit pe plan profesional și am decis că este momentul pentru o schimbare. Aveam nevoie de un mediu de lucru mai dinamic, în care să fiu mereu în legătură directă cu oamenii și care să fie legat de partea de vânzări. După ce am analizat care sunt opțiunile și domeniile în care aș putea să activez, am ajuns la concluzia că investiția într-o franciză RE/MAX este cel mai potrivit mod de a evolua în carieră”, a declarat acesta.

Potrivit declarațiilor sale, există o cerere continuă în piața imobiliară din Sighetu Marmației, iar ceea ce va aduce un suflu nou în oraș și va schimba percepția oamenilor despre imaginea agentului imobiliar este un un model de business transparent și organizat, precum RE/MAX.  Conectarea Maramureșului istoric cu restul țării și lumii,  în piața imobiliară, reprezintă unul dintre obiectivele RE/MAX Town and Country.

Andrei Miron și Paul Prodan, B/O la RE/MAX Sky din Florești, Cluj, au luat decizia de a se implica în industria de real-estate ca urmare a unor experiențe personale neplăcute cu unele agenții din piața locală, observând că această piață complet nereglementată are nevoie de oameni de încredere, care își doresc să facă diferența.

„Am ales RE/MAX pentru că vrem să jucăm în liga mare și să oferim servicii premium, nu doar să mimăm o meserie care e deja rău famată. Ne-am dorit de la început să avem lângă noi un partener puternic, un lider cu standarde înalte de calitate, așa cum este RE/MAX. Sperăm ca avantajele acestei asocieri să fie resimtite cel mai puternic de client, care va avea parte de o experiență premium de tranzacționare și va simți valoarea reală a consultanței imobiliare de calitate”, a declarat Andrei Miron, B/O RE/MAX Sky.

Specializarea celor doi B/O, de peste 20 ani în vânzări și management, în roluri ce implică multă relaționare umană și consultanță profesională, reprezintă, în opinia lor, o experiență relevantă și utilă pentru o agenție imobiliară ce are ca scop să-i ajute pe oameni să beneficieze de avantajele unei tranzacții imobiliare eficiente și corecte. Obiectivul acestora este de a deveni un etalon în consultanță imobiliară pe piața din Cluj.

Pentru Adelina și Claudiu Drăgănescu, B/O RE/MAX Value din Chiajna, decizia de a alege RE/MAX ca partener a fost direct influențată de pachetul educațional dedicat celor care doresc să deschidă un business în real-estate, fără experiență în domeniu. Anterior, cei doi au activat în industrii precum transporturi sau servicii.

„Cu ajutorul echipei regionale sperăm să punem pe picioare o afacere cât mai prosperă, iar prin programele de instruire oferite să reușim să formăm o echipă de profesioniști în domeniu”, menționează Claudiu Drăgănescu, B/O RE/MAX Value.

Principalul obiectiv de business al RE/MAX Value este deschiderea celui de-al doilea birou, în București, pe parcursul următorului an, respectiv atingerea unui număr de trei birouri, cu cel puțin 15 agenți, în următorii doi ani.

Primul birou al rețelei în Onești, RE/MAX Premium este deshis de Alexandru Lupică și Andreea Fichioș, doi tineri antreprenori fără experiență anterioară în real-estate. Cu o specializare și activitate de cinci ani în domeniul farmaceutic, Alexandru Lupică a decis să demareze un business într-un domeniu total nou sesizând nevoia de servicii premium pe piața imobiliară din oraș. Colaborarea cu RE/MAX vine ca o necesitate în acest sens, întrucât poate beneficia de avantajele unei rețele naționale și suportul oferit de către echipa de management.

„Suportul oferit, brandul recognoscibil și profesionalismul regăsit în rețela m-a determinat să deschid propriul birou RE/MAX. Pe lângă oferirea de servicii de top pieței imobiliare din Onești, ne propunem să empatizăm cu clienții și să schimbăm imaginea agentului imobiliar”, a declarat Alexandru Lupică, B/O RE/MAX Premium.

###

Despre RE/MAX

În România, RE/MAX este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de  agenți imobiliari, având, în prezent, peste 70 de francize și peste 900 de membri. RE/MAX este recunoscut ca fiind cel mai puternic brand național în imobiliare. Planul de extindere la nivel național al RE/MAX România vizează, până în 2023, 110 birouri francizate și peste 1.000 de agenți imobiliari.

La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înființată în 1973 în Denver, are astăzi peste 140.000 de agenți afiliați, în 8.300 de birouri, aflate în peste 110 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 40 de țări, cu peste 2200 birouri și 29.000 de agenți, continuând să se extindă. Pentru mai multe detalii accesați: www.remax.ro

Începe a treia ediție BREC REAL ESTATE ACADEMY

  • Primul program de educație integral privat din sectorul imobiliar românesc are loc în perioada Septembrie 2022 – Mai 2023

 

  • 12 module de curs, 48 de ședințe practice, studii de caz, analiza celor mai complexe proiecte imobiliare din România

 

  • Noutatea ediției a treia: Dezvoltare sustenabilă mixed-use
  • Înscrieri până la data de 7 septembrie 2022

București, 29 august 2022 – BUCHAREST REAL ESTATE CLUB (BREC) anunță startul înscrierilor pentru cea de-a treia ediție a programului REAL ESTATE ACADEMY, primul program 100% privat de educație în sectorul imobiliar din România.

BREC ACADEMY acoperă întreg spectrul educațional privind piața imobiliară locală și se desfășoară în perioada septembrie 2022 – mai 2023. Programul se derulează asemenea unui masterat, conținând 12 module de studiu – cele mai importante subiecte de interes privind piața imobiliară: dezvoltare rezidențială, clădiri și parcuri de birouri, retail, parcuri logistice, investiții imobiliare, hoteluri, finanțare imobiliară, legal real estate, brokeraj & consultanta imobiliara, asset management, property marketing & comunicare. Noutatea acestui an o reprezintă modulul de dezvoltare sustenabila mixed-use.

REA - 04.11.2020 (072)

Cursurile sunt susținute de manageri și antreprenori de succes, cu experiență în piața imobiliară, precum Tatian Diaconu, CEO, Nhood Romania, Antoanela Comșa, Președinte Gran Via, Sînziana Pardhan, Managing Director pentru România – P3 Logistic Parks, Alina Alpaslan, Finance Director, Skanska Property Romania, David Canta, Principal, Romania & Czech Republic – Avison Young,  Mircea Drăghici, Managing Director – EST Hospitality Consulting, Răzvan Testa, Partner, Țuca Zbârcea și Asociații, Despina Ponomarenco, Președinte BREC și Managing Director Verbio.

REA - 02.11.2020 (002)

Modulele de studiu acoperă o perspectivă practică și utilă privind realitățile segmentului imobiliar: studii de caz și analize pe proiecte imobiliare cunoscute din piață, simulări financiare sau cele mai frecvente probleme cu care se confruntă un dezvoltator sau investitor în realitatea românească a pieței imobiliare. Cursurile se desfășoară în format fizic, două ședințe săptămânale.

Cine se poate înscrie la BREC REAL ESTATE ACADEMY:

  • Profesioniști care activează deja în piața de real estate sau alte sectoare de activitate (banking, fonduri de investiții, servicii de consultanță sau brokeraj imobiliar, etc.), care doresc să își consolideze cunoștintele cu o perspectivă integrată  asupra pieței imobiliare locale.
  • Reprezentanți corporate ai diverselor departamente ale companiilor din domeniul de real estate sau cu activități adiacente, care doresc să își completeze cunoștințele.
  • Absolvenți ai universităților de stat sau private de orice profil sau studenți în ani terminali (anul 3 sau 4 de studiu)care doresc să își construiască o carieră în real estate sau să își completeze cunoștințele cu o perspectivă practică asupra domeniului.

Înscrieri și costuri:

Cererile de înscriere se primesc până la data de  7 septembrie 2022 prin e-mail la bucharest@brec.ro și trebuie să conțină o scurtă descriere a celor mai recente studii absolvite și a profilului profesional al candidatului.

Taxa de înscriere este de 2.000 EUR și se achită în 2 tranșe: 1.000 EUR până la 15 septembrie 2022 și 1.000 EUR până la 8 ianuarie 2023. Pentru plata integrală până la 15 septembrie a.c. se aplică o reducere de 5% la taxa de participare.
Un număr total de 56 de participanți au absolvit primele două editii ale BREC REAL ESTATE ACADEMY, absolvenții fiind preponderent manageri activi în piață – în companii de dezvoltare sau fonduri de real estate, birouri de arhitectură, companii de construcții, consultanță și bănci, ce au dorit să își completeze cunoștințele cu subiecte adiacente celor în care activează.

SF Corporate (mici) - 10.06.2021 (002)

Mai multe informații -> https://brec.ro/real-estate-academy-2022/

BUCHAREST REAL ESTATE CLUB (BREC – www.brec.ro ) este principala platformă de promovare a pieței locale de real – estate, atât pe plan intern cât și pe piețele internaționale. Misiunea principală BREC este îmbunătățirea imaginii pieței imobiliare și dezvoltarea de programe care să contribuie la dezvoltarea potențialului pieței și creșterea volumului de investiții străine în sectorul imobiliar din România.

Companiile membre BUCHAREST REAL ESTATE CLUB sunt investitori majori, locali și internaționali, în economia României, activi pe segmentele proiectelor de regenerare urbană, clădirilor de birouri, parcurilor logistice și industriale, parcurilor de retail, rezidențial.

Samsung Electronics și Prime Video aduc la viață ‘The Lord of the Rings: The Rings of Power’ în format 8K

Fanii vor putea accesa conținut exclusiv din noua serie pe televizoarele Samsung Neo QLED 8K, pentru o experiență ca la cinema, direct din sufrageria lor

 

București, România – 26 august 2022 – Samsung Electronics, de 16 ani consecutivi cel mai important producător de televizoare din lume, anunță o nouă colaborare cu Prime Video. Prin aceasta, fanii J. R. R. Tolkien au posibilitatea de a accesa conținut exclusiv din mult așteptata serie ,,Lord of the Rings: The Rings of Power” („Stăpânul Inelelor: Inelele Puterii”) în variantă 8K pe televizoarele Samsung de ultimă generație, înainte de premiera oficală de pe 2 septembrie.

Pe 25 august Samsung a găzduit la New York un eveniment privat în cadrul căruia participanții au putut viziona în premieră 25 de minute extrase din primele două episoade ale seriei. Acestea au fost redate pe un perete video LED înalt de trei etaje la Samsung 837, renumitul centru experiențial al companiei. Începând cu această săptămână, oamenii vor putea vedea clipuri din noua serie Stăpânul Inelelor: Inelele Puterii pe o serie de ecrane Samsung digitale amplasate în diverse zone de referință precum Times Square din New York, Piccadilly Circus din Londra și Piazza del Duomo din Milano,

SG22

Samsung este prima companie care oferă acces fanilor lui J. R. R. Tolkien la conținut exclusiv din viitoarea serie la rezoluție 8K prin intermediul unei vizionări în premieră. Urmăritorii vor putea trăi experiența incredibilă a universului creat de autor în profunzime și cu lux de amănunte de pe televizoarele Samsung Neo QLED 8K, dar și pe televizoarele modulare cu tehnologie MicroLED „The Wall” 8K. Chiar și trailerul noii serii va putea fi vizionat în format 8K prin diverse mijloace ce vor fi anunțate în curând.

„Astfel de colaborări marchează o etapă importantă în atingerea obiectivului nostru de a aduce tehnologia 8K, cea mai premium de până acum, mai aproape de utilizatori. Pentru prima dată, fanii pot experimenta povestea uimitoare din <<Stăpânul Inelelor: Inelele Puterii>> pe televizoarele Samsung Neo QLED 8K”, a declarat Simon Sung, vicepreședinte executiv și șef al echipei de vânzări și marketing a diviziei Visual Display de la Samsung Electronics. 

Atunci când vine vorba despre a reda o experiență cu adevărat captivantă fanilor din întreaga lume și a-i introduce în lumea din <<Stăpânul Inelelor: Inelele Puterii>>, tehnologia și ecranele Samsung sunt o alegere firească. Atenția pentru detalii, abordarea în profunzime a lucrurilor și pasiunea incredibilă pentru serial pe care o are Samsung au fost factorii determinanți care au dat startul acestei călătorii uimitoare împreună – una pe care abia așteptăm să o descopere și publicul”, a declarat Jennifer Verdick, președinte al diviziei Partnerships, Synergy și Consumer Events în cadrul Prime Pideo.

2022 VD LOTR KV_H

Samsung este în prezent lider în dezvoltarea tehnologiei 8K, iar seria de televizoare Neo QLED 8K, având un procesor cuantic neuronal 8K, sunet Dolby Atmos și funcția Object Tracking, menită să sincronizeze multi-direcţional sunetul cu dinamica imaginilor în mişcare de pe ecran, oferă consumatorilor cea mai captivantă experiență de entertainment de acasă disponibilă pe piață.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați www.samsung.com.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Despre Stăpânul inelelor: Inelele puterii

Stăpânul Inelelor: Inelele Puterii aduce pe ecrane pentru prima dată legendele eroice ale celei de-a doua epoci fabuloase din istoria Pământului de Mijloc. Acțiunea din noua serie are loc cu mii de ani înainte de evenimentele  povestite de J.R.R. Tolkien în Hobit și Stăpânul Inelelor și va duce spectatorii înapoi la o epocă a puterilor împărțite ilicit, a regatelor căzute în ruină, a eroilor neașteptați trecuți prin diferite probe de curaj, a speranțelor firave și a celui de temut personaj negativ construit de Tolkien care amenință că va acoperi întreaga lume în întuneric. Seria începe într-o perioadă de pace relativă și urmărește viața unor personaje, unele familiare, altele noi, în timp ce se confruntă cu reapariția de temut a răului pe Pământul de Mijloc. De la cele mai întunecate adâncimi ale Munților Misty, la pădurile maiestuoase ale elfilor din Lindon, la Regatul magic insular Númenor, până la cele mai îndepărtate colțuri ale hărții, aceste regate și personaje devin legendare.

Mai multe informații despre noua serie, aici www.amazon.com/lotr.

HONOR țintește o poziție fruntașă în clasamentele europene de tehnologie, prin investiții majore în calitate și inovație

București, 25 august 2022 – După recenta clasare în topurile pieței din China, brandul de tehnologie HONOR își propune să câștige o poziție fruntașă în clasamentele europene, printr-o prezență mai intensă și mai dinamică pe această piață. HONOR, care investește atât în calitate, cât și în inovație, va prezenta la ediția IFA de anul acesta propunerea sa cuprinzătoare pentru un ecosistem integrat, ca urmare a investițiilor sale în resurse umane și în cercetarea și dezvoltarea tehnologiilor de vârf.

Bazându-se pe capabilitățile globale de cercetare, dezvoltare și inovare, HONOR are peste 6000 de ingineri, 6 centre de cercetare și dezvoltare și peste 100 de laboratoare inovatoare.

În plus, HONOR și-a unit forțele cu centre universitare pentru a construi laboratoare de cercetare, pentru a studia domenii de perspectivă și pentru a cultiva capabilități de înaltă tehnologie și talente rare. Un exemplu este “Intelligent Devices software Development Technology Joint Laboratory”, construit împreună cu Universitatea Fudan sau “Scientific Movement Joint Laboratory”, dezvoltat alături de Universitatea Shanghai Jiao Tong.

honor-hq

Angajamentul față de calitate  

HONOR insistă pe calitate în procese, compania stabilind standarde stricte în fiecare etapă a procesului de dezvoltare a produselor, cu peste 600 de standarde de calitate care acoperă toate aspectele legate de proiectare, dezvoltare, materiale și fabricare. Fiecare smartphone HONOR este supus unor controale stricte de calitate și trebuie să treacă mai mult de 400 de teste de produs și peste 20 de standarde globale de certificare înainte de lansare.

honor-factory

HONOR Intelligent Manufacturing Industrial Park este prima fabrică auto-finanțată a brandului. 75% din linia de producție este realizată prin automatizare, din care mai mult de 40% a fost dezvoltată de echipa proprie de cercetare și dezvoltare HONOR. Linia de producție automatizată HONOR permite unui smartphone să părăsească linia la fiecare 28.5 secunde. Sinergia dintre cercetare, dezvoltare și producție asigură o calitate constantă a produselor la nivel global.

Bazându-se pe inovare, compania HONOR a dezvoltat colaborări strategice cu partenerii din lanțul de aprovizionare la nivel mondial, stabilind peste 30 de parteneriate cu cei mai importanți producători la nivel internațional.

 

 IFA 2022 Keynote  

Prezența din acest an a HONOR la IFA 2022 este un eveniment important pentru companie, aceasta urmărind să își împărtășească viziunea pentru noua eră și, în același timp, angajamentul său față de o lume conectată, cu tehnologii care vizează îmbunătățirea vieții de zi cu zi a utilizatorilor.  Mai multe informații vor fi anunțate în curând.

 

Despre HONOR

HONOR este un furnizor important de dispozitive inteligente la nivel global, care își propune să devină un brand global emblematic de tehnologie și să creeze o nouă lume inteligentă pentru toată lumea prin produsele și serviciile oferite. Cu accent ferm pe cercetare și dezvoltare, HONOR se angajează să dezvolte tehnologii care să permită oamenilor din întreaga lume să se autodepășească, oferindu-le libertatea de a realiza ce și-au propus și de a face chiar mai mult decât atât. Oferind o gamă largă de smartphone-uri de calitate, tablete, laptopuri și dispozitive purtabile de înaltă calitate pentru a se potrivi fiecărui buget, portofoliul HONOR de produse inovatoare, premium și fiabile permite oamenilor să devină o versiune mai bună a lor înșiși.

Mai mult decât un ecran, un monitor cu care poți interacționa: MSI prezintă MEG381CQR Plus

MSI, unul din cei mai mari producători inovatori de dispozitive în domeniul tehnologiei de gaming și de creație, prezintă primul monitor din seria MEG: MEG381CQR Plus.

Fiind cel mai mare monitor de gaming de la MSI (38”), MEG381CQR Plus are o rezoluție de 3840 X 1600 și un raport de aspect 21:9 pentru a oferi o imagine cu lățime foarte mare pentru muncă sau jocuri. Cu o rată de refresh de 175Hz, timp de răspuns de 1ms și G-SYNC ULTIMATE, acest monitor va oferi o experiență foarte bună în jocuri. Pentru că este un monitor din seria MEG, acesta dispune de funcțiile GameSense și HMI (Human Machine Interface). GameSense nu numai că reglează iluminarea RGB, dar ajută și la prezentarea informațiilor din jocuri. HMI ne poate ajuta să interacționăm cu monitorul și să executăm comenzi rapide fără a deschide tone de opțiuni de setare în sistem.

Experiența HDR + G-SYNC ULTIMATE

HDR este activat pentru a afișa mai multe niveluri între luminozitate și întuneric, astfel încât imaginile vor avea detalii mai vii. Modelul MEG381CQR Plus este echipat cu HDR600 și G-SYNC ULTIMATE. G-SYNC ULTIMATE face față oricărui joc fără tearing, stuttering, flickering și oferă jucătorilor un gameplay cu latență redusă, HDR realist și culori cinematografice.

Cu toate acestea, pentru a juca jocuri HDR, atât jocurile cât și monitoarele trebuie să suporte HDR. Cu câteva luni în urmă, Microsoft a afirmat că Windows 11 suportă Auto HDR, ceea ce permite ca unele jocuri care anterior nu suportau HDR să fie redate în HDR.

Imaginea de mai jos arată efectul activării HDR și diferența dintre HDR activat și dezactivat. Datorită HDR, cerul este mai luminos, iar norii au mai multe detalii.

*(Stânga: HDR dezactivat, dreapta: HDR activat)

GameSense

MEG381CQR Plus are un ecran de 38 de inci care poate oferi o viziune mai amplă jucătorilor. Dacă jucătorii cu care concurați se joacă pe monitoare de 27 de inci cu un raport de aspect 16:9, puteți să vă detectați inamicii înainte ca ei să vă vadă pe dvs.

Deși un monitor obișnuit cu ecran mare poate oferi un câmp amplu de informații, va trebui să vă mișcați ochii sau gâtul pentru a urmări informațiile de pe ecran, cum ar fi sănătatea, numărul de inamici împușcați, muniția etc. Este nevoie de timp pentru a obține informațiile. Când arunci o privire în colțul ecranului, s-ar putea să pierzi jocul.

Acesta este motivul pentru care MEG381CQR PLUS include GameSense. Acesta permite utilizatorilor să personalizeze lumina LED și să folosească culoarea pentru a afișa informațiile din jocuri. De exemplu, de la stânga la dreapta sunt prezentate sănătatea, armura, muniția, banii și inamicii uciși în CS:GO. Când jucați, puteți urmări modificarea culorii pentru a urmări ce se întâmplă în jocuri. Indicatoarele LED sunt amplasate sub centrul ecranului pentru o mai bună vizibilitate. GameSense nu este folosit doar în CS:GO, existând mai multe aplicații care pot beneficia de această funcționalitate, inclusiv Discord, League Of Legends, Minecraft și multe altele.

HMI

În acest moment putem obține cu ușurință informații despre joc prin intermediul GameSense. Cu toate acestea, atunci când unii gameri se joacă jocuri, aceștia doresc să cunoască și performanța sistemului PC-ului lor. Aceștia pot descărca unele aplicații pentru a-și monitoriza sistemul, dar este incomod, iar datele de sistem afișate pe ecran interferează cu experiența de joc. Pentru a rezolva această problemă, MEG381CQR Plus este echipat cu HMI și un display mic. Acest lucru permite ca procesul de monitorizare a informațiilor de sistem să fie mai practic și mai intuitiv prin cooperarea dintre Gaming Dial și un display secundar.

Puteți utiliza HMI pentru a monitoriza informațiile de sistem precum temperatura CPU, utilizarea GPU, viteza pompei etc. De asemeni, puteți utiliza HMI pentru a controla setările OSD, inclusiv iluminarea RGB, ajustarea volumului sonor, crearea de comenzi rapide etc.

Cum se utilizează HMI?

  • Pentru a face HMI să funcționeze, conectați între monitor și sistemul dumneavoastră cablul cu conectori tip-A / tip-B furnizat împreună cu monitorul și pe care îl puteți găsi în cutia monitorului. Conectorul tip-A se conectează la sistem, iar conectorul tip-B se conectează la monitor.
  • Instalați MSI Center

După ce l-ați configurat cu succes, puteți vedea MEG381CQR Plus afișat în Gaming Gear:

MEG381CQR Plus_mysticlight

Faceți click pe Optix MEG381CQR Plus Gaming Dial:

Aici puteți alege ce funcție doriți să utilizați prin intermediul HMI:

Alegeți modul de afișare RGB preferat:

Alegeți ce date doriți să monitorizați:

De asemenea, puteți crea comenzi rapide care vă permit ca atunci când monitorul este pornit să utilizați HMI pentru a  deschide aplicațiile pe care le doriți:

Monitorul MEG381CQR Plus poate fi achiziționat în România de aici: https://bit.ly/3wpE2N1

MSI continuă să lanseze actualizări și produse noi. Pentru mai multe informații vă rugăm să urmăriți canalele oficiale MSI și să verificați paginile produselor pentru actualizări BIOS.

MSI GAMING: https://www.msi.com/

MSI Facebook: https://www.facebook.com/MSIGaming

MSI Instagram: https://www.instagram.com/msigaming/

MSI YouTube: https://www.youtube.com/user/MSIGamingGlobal

MSI Twitter: https://twitter.com/msitweets

Xiaomi inclusa in raportul Forbes China ESG 50 pentru 2022

Forbes China a inclus compania Xiaomi în lista “China ESG 50” pentru anul 2022, raport care oferă recunoaștere organizațiilor care aderă la cele mai bune practici ESG (Environmental, Social, Governance).

Xiaomi consideră managementul ESG ca fiind fundamental pentru strategia sa corporativă. Compania a redus consumul de resurse și a minimizat impactul produselor sale asupra mediului de-a lungul întregului ciclu de viață al acestora, valorificând progresul tehnologic și optimizând procesele de producție.

Informații suplimentare se găsesc pe linkul de mai jos:

https://www.mi.com/global/discover/article?id=2764

EA SPORTS™ NHL® 23 oferă jucătorilor cea mai bună experiență de interacțiune socială și introduce jucătoare în Ultimate Team, începând cu 14 octombrie

Jucătoarea Echipei Naționale a Canadei, Sarah Nurse i se alătură jucătorului-fenomen al Anaheim Ducks, Trevor Zegras, devenind astfel prima jucătoare de hochei care apare pe coperta NHL

 

Cea mai personalizabilă versiune NHL devine și mai accesibilă pentru fanii francizei

 

Trailer-ul oficial al NHL 23, aici

București, 25 august 2022 – Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) reunește fanii hocheiului cu ajutorul EA SPORTS™ NHL® 23, cea mai autentică și imersivă versiune a NHL de până acum, disponibilă pentru PlayStation®5, Xbox Series X|S, PlayStation®4 și Xbox One, începând cu 14 octombrie 2022. NHL 23 este mai distractiv atunci când este jucat împreună și va aduce un nou nivel de interacțiune prin introducerea opțiunii de matchmaking cross-platform, în noiembrie 2022 – jucătorii cu console din aceeași generație vor avea posibilitatea să joace împreună în modurile World of Chel și Hockey Ultimate Team (HUT). Cu ajutorul motorului grafic Frostbite, NHL 23 le oferă fanilor noi niveluri de autenticitate, cu actualizări în materie de gameplay care includ peste 500 de animații de playmaking în ultimele momente ale meciului, arene dinamice și atmosferă, opțiuni avansate de personalizare și noi moduri de a juca HUT, incluzând aici introducerea Echipelor Naționale feminine IIHF în HUT, cei mai buni jucători, atât ale echipelor feminine cât și masculine alăturându-se line-up-ului.

EA SPORTS NHL 23 (1)

De asemenea, EA SPORTS a dezvăluit doi sportivi care vor apărea pe coperta NHL 23, reprezentând noua generație a talentelor din hochei – jucătorul-fenomen al Anaheim Ducks, Trevor Zegras și jucătoarea Echipei Naționale a Canadei, Sarah Nurse, prima femeie care apare pe coperta EA SPORTS NHL.

„Este o onoare să fiu prima femeie de pe coperta francizei EA SPORTS NHL. Hocheiul este un joc pentru toată lumea și mă bucur că NHL 23 recunoaște diversitatea și inclusivitatea acestui sport. Sper ca reprezentarea femeilor într-un sport atât de popular va ajuta fetele din întreaga lume să realizeze că își pot găsi locul și în hochei.”, a spus Sarah Nurse, membră a echipei naționale de hochei a Canadei.

„Din perspectiva cuiva care a jucat EA SPORTS NHL încă de mic, este un vis devenit realitate să fiu pe coperta din acest an, alături de Sarah”, menționează Trevor Zegras, Anaheim Ducks. „Abia aștept să joc ediția din acest an alături de prieteni și coechipieri și să văd că fanii folosesc mișcarea mea Michigan flip pass, pe care echipa EA SPORTS a introdus-o în joc.”

În premieră, membrii echipelor naționale feminine ale Federației Internaționale de Hochei pe Gheață pot concura alături de jucătorii masculini în Hockey Ultimate Team – fanii își pot crea echipa de vis, alcătuită din cei mai buni jucători de hochei. După introducerea în joc anul trecut, echipele naționale vor continua să dețină un rol important în NHL 23, întrucât jucătorii echipelor naționale vor avea atât carduri de bază, cât și carduri master încorporate în evenimentele HUT. Mai mult, jucătorii pot concura într-o multitudine de teme noi care alternează în modul HUT Rivals. NHL 23 introduce și trei secțiuni suplimentare de Premii HUT Rivals, bazate pe victorii sau serii de victorii.

„Având în vedere că jocul în echipă este focusul principal, franciza NHL a fost mereu mai distractivă alături de prieteni, iar ediția din acest an va aduce jucătorii împreună în noi moduri.”, menționează Mike Inglehart, Creative Director în cadrul EA Vancouver. „De la prezența mai multor jucătoare în joc la introducerea opțiunii de matchmaking cross-platform, NHL 23 reflectă comunitatea din ce în ce mai mare a hocheiului și subliniază faptul că este un sport de echipă.”

Pentru al doilea an consecutiv, EA SPORTS NHL este dezvoltat cu ajutorul motorului grafic Frostbite™, și dispune de un nou nivel de imersiune la nivel vizual. De la ovații electrizante precum OT Winner, Hat Trick sau Shootout, la stadioane zgomotoase cu niveluri revizuite de Crowd Awareness și Moment to Moment Reactions, NHL 23 redă cea mai autentică atmosferă in-game din istoria francizei. O nouă serie de animații de degajare a pucului în ultimul moment al meciului (Last Chance Puck Movement) adaugă și mai mult dinamism în joc, cu peste 500 de noi animatii de abordare, tactici de recuperare a pucului și un AI îmbunătățit pentru poziția portarului.

NHL 23 devine una dintre cele mai bune experiențe sociale prin introducerea opțiunii de matchmaking cross-platform, programată pentru luna noiembrie 2022. Lansarea acestei opțiuni pentru consolele din aceeași generație, pentru modurile World of Chel și HUT va reduce timpul de așteptare și va crea mai puține loturi de jucători, astfel încât fanii să aibă mai multe opțiuni să se confrunte pe gheață.

De asemenea, modul Franchise revine în NHL 23 cu o varietate de opțiuni de personalizare, mai multe ca niciodată, adăugând un nou nivel de flexibilitate jocului, printre care modificări ale numărului de echipe, meciuri jucate, divizii, conferințe, runde de playoff, un plafon al salariilor din ligă și multe altele.

EA SPORTS NHL va continua să suporte migrarea conținutului HUT, pentru a le oferi jucătorilor o experiență fără probleme la schimbarea consolelor de diferite generații. În urma actualizării din noiembrie, jucătorii care încep să joace NHL 23 pe PlayStation®4 sau Xbox One vor avea opțiunea de a-și transfera echipa HUT și progresul realizat până în acel moment, pe platformele next-gen, PlayStation®5 sau Xbox Series X|S.

Fanii care precomandă NHL 23 vor primi conținut in-game bonus. Ediția EA SPORTS NHL 23 X-Factor include versiunile jocului pentru PlayStation 4 și PlayStation 5 sau Xbox One și Xbox Series X|S, trei zile de acces timpuriu, 4600 de Puncte NHL, un pachet HUT X-Factor Player Choice, un Starter Pack HUT X-Factor Power-Up, un Choice Pack X-Factor Women’s HUT, cinci deblocări World of Chel X-Factor Zone Ability, două deblocări Be A Pro X-Factor Slot, XP Boost și bonusuri Trait Points, dar și un tricou World of Chel, semnat de Sarah Nurse. Mai multe informații, aici.

Membrii EA Play pot beneficia de mai mult conținut NHL 22 cu acces timpuriu și recompense destinate membrilor, întreg sezonul. Pentru mai multe informații despre EA Play, vizitați. https://www.ea.com/ea-play.

Dezvoltat de EA Vancouver și EA București, NHL 23 va fi disponibil pe 14 Octombrie 2022 pe PlayStation®5, Xbox Series X|S, PlayStation®4 și Xbox One. Pentru mai multe informații despre EA SPORTS NHL vizitați www.easports.com/NHL.

Trailerele și videoclipurile sunt disponibile pe canalul de YouTube. Alăturați-vă comunității EA SPORTS NHL pe TikTok și Instagram sau Twitter – @easportsnhl.

Despre Electronic Arts

Electronic Arts (EA) este lider global în materie de divertisment digital interactiv. Compania dezvoltă și furnizează jocuri, conținut și servicii online pentru toate tipurile de platforme conectate la internet, de la console, la dispozitive mobile și computere personale.

EA are sediul în Redwood City, California, iar compania este recunoscută la nivel global pentru un portofoliu de mărci apreciate de critici, ca EA SPORTS™ FIFA, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, Need for Speed™, Titanfall™, Plants vs. Zombies™ și F1™.Mai multe informații despre EA sunt disponibile la www.ea.com/news.

EA SPORTS, Frostbite, Battlefield, Need for Speed, Apex Legends, The Sims și Titanfall sunt mărci Electronic Arts Inc. John Madden, NFL, FIFA și F1 sunt proprietatea deținătorilor mărcii și este utilizată cu permisiunea lor.

 

 

Despre NHL

Liga Națională de Hochei (NHL), înființată în 1917, este formată din 32 de cluburi membre. Fiecare listă de echipe reflectă structura internațională a Ligii cu jucători din peste 20 de țări reprezentate, toți concurând pentru cel mai prețuit și important trofeu în sporturile profesioniste – Cupa Stanley.

NHL și NHL Shield sunt mărci înregistrate ale Ligii Americane de Hochei. © NHL 2021

Despre Asociația Jucătorilor Ligii Naționale de Hochei

Asociația Jucătorilor Ligii Naționale de Hochei (NHLPA), înființată în 1967, este o organizație sindicală ai cărei membri sunt jucătorii din Liga Națională de Hochei (NHL). NHLPA lucrează în numele jucătorilor în diverse discipline, cum ar fi relațiile de muncă, licențierea produselor, marketingul, hocheiul internațional și relațiile cu comunitatea, toate în continuarea eforturilor sale de promovare a membrilor săi și a jocului de hochei. Pentru mai multe informații despre NHLPA, vă rugăm să vizitați www.nhlpa.com.

NHLPA, National Hockey League Players’ Association și sigla NHLPA sunt mărci comerciale înregistrate ale NHLPA și sunt utilizate sub licență. © NHLPA. Toate drepturile rezervate.