Ethereum, platforma pentru aplicații descentralizate al cărei promotor este Vitalik Buterin, începe să fie tot mai bine cunoscută în prezent datorită caracteristicilor speciale pe care le oferă userilor, persoane fizice și companii.
Marea găselniță a acesteia o reprezintă faptul că rulează aplicații bazate pe scenarii de tip „DACĂ – ATUNCI” pentru a executa anumiți termeni ai unui contract inteligent.
Un contract smart este acel contract care, dacă o anume cerință determinată se îndeplinește, atunci o clauză contractuală este și ea îndeplinită automat.
Pentru nespecialiști, putem spune că ele se aseamănă cu acele donații condiționate de tipul: „Dacă nepotul meu va termina medicina și rămâne în țară, îi donez mea casa de vacanță din Breaza.” Dacă respectivul pleacă în Franța după ce absolvă, condiția nu se mai îndeplinește, iar efectele contractului de donației nu se mai produc.
Contractele smart rulează pe blockchain-ul platformei Ethereum, deoarece este o cale sigură pentru a le urmări. Așa cum se întâmplă și cu toate schimburile de etheri (criptomonede specifice).
La punerea bazelor acestei tehnologii a contribuit și un dezvoltator român – Mihai Alisie, care este pasionat de poker online la nivel de profesionist.
Poate tocmai de aceea mulți useri ce folosesc Ethereum încearcă să dezvolte aplicații nu doar în domeniul schemelor investiționale complexe, dar și în cel al pariurilor sportive online.
Dacă ar fi să ne referim la tranzacțiile de etheri, deja există o piață foarte bine dezvoltată în acest plan, deși nu e chiar o moneda electronică globală de nivelul bitcoin.
BitWin este o platformă serioasă unde se pot face tranzacții cu criptovalute de către români.
Fiindcă piața de etheri mai are încă nevoie de consolidare, fiind în luptă directă cu platforma Bitcoin, ea a prezentat de la creare și până în prezent o volatilitate destul de mare, ce a dat destule emoții investitorilor prea entuziaști.
Participanții la schimburile de etheri au parte de adrenalină, precum se vede, dar asta este și frumusețea jocului de a fi trader, nu-i așa?
Există voci cu notorietate internațională care spun că ether, nu bitcoin, va fi moneda viitorului și că ar trebui să investim mai multă încredere în ea.
Cu toate acestea, a investi în criptomonede reprezintă totuși o acțiune riscantă, mai ales dacă ești începător. Prudența ar trebui să guverneze orice tranzacție.
Sub nicio formă nu trebuie să investești în astfel de monede imateriale mai mult de 5% din economiile tale, dacă nu te pricepi la cum funcționează sistemul acesta. Totul poate să cadă la un moment dat, să se spargă precum un balon.
Dacă însă îți place riscul, adrenalina, poți cumpăra etheri (ETH) de pe diversele platforme care se ocupă de tranzacționarea monedelor electronice, nu doar bitcoin (BTC).
E bine să verifici ce comisioane se percep pe fiecare dintre acestea și să investești doar acei bani de care te poți lipsi cu adevărat dacă criptomonedele ether sau bitcoin se vor prăbuși peste o zi, o lună sau un an.
Regula de aur spune să nu investești niciodată în criptomonede bani împrumutați sau banii personali necesari pentru nevoile curente, pentru că se poate să pierzi tot, iar atunci vei avea niște probleme cât se poate de reale, nicidecum unele virtuale.