Începe Bucharest Gaming Week, cel mai mare eveniment de gaming din România. Evenimentul central are loc la Palatul Parlamentului cu cei mai renumiți streameri, cele mai noi jocuri și concursuri cu sute de premii  

BUCUREȘTI, 6 octombrie 2023 – Bucharest Gaming Week are loc în perioada 7 -15 octombrie 2023,  în format hibrid, cu evenimente în diferite locații, dar și transmisiuni online. Evenimentul central va fi găzduit de Palatul Parlamentului, pe 14 și 15 octombrie, și îi pune în lumina reflectoarelor pe cei mai cunoscuți creatori de conținut de gaming din România, dar și cele mai noi jocuri video lansate în acest an.

În cele trei săli ale Palatului Parlamentului, Unirii, Take Ionescu și I.I.C Brătianu, gamerii se vor întâlni cu cei mai populari streameri și vloggeri din România, vor putea experimenta cele mai noi jocuri internaționale și vor concura în cadrul multor competiții cu sute de premii.

Printre creatorii de conținut anunțați la Bucharest Gaming Week se numără IHATEPINK, Theo Zeciu, Bercea, Lectură, Gannicus, Salbaticu’ Sebi, Ovvy, iSilent, Mădălin, Tudor Buțan, Andu, meitii, Luca Luk, Werty, Antonia, Bobospider, karinul, Adrii, IceManLucky și mulți alții. Aceștia vor organiza turnee demonstrative în jocurile preferate alături de membrii comunităților lor și vor participa la sesiuni de meet & greet în cadrul cărora vor povesti alături de fanii lor. 

Jocurile proaspăt lansate anul acesta pe care gamerii le vor putea juca la eveniment se numără Counter-Strike 2, Mortal Kombat 1, Baldur’s Gate III, Assassin’s Creed Mirage și multe altele. Nu vor lipsi nici cele mai urmărite jocuri ale momentului precum Minecraft, Stumble Guys, League of Legends, Fortnite sau Valorant.

“Sute de mii de oameni vor urmări Bucharest Gaming Week online iar alte mii de oameni vor veni fizic la Palatul Parlamentului să vadă noile lansări de jocuri, să-și întâlnească idolii, dar să și afle ce muncă creativă este în spatele jocurilor și cum pot accede în această industrie și ce studii trebuie să urmeze. Anul acesta, România găzduiește două mari evenimente de gaming, Bucharest Gaming Week având loc după Campionatul Mondial de Esports de la Iași. Asta arată că gaming-ul este din ce în ce mai prezent în România, captând atenția nu doar a unui public numeros, dar și a autorităților”, a precizat Tudor Dăescu, co-organizator Bucharest Gaming Week.

O săptămână plină de gaming

Bucharest Gaming Week începe cu o serie de streamuri transmise în direct în perioada 7-8 octombrie, unde unii dintre cei mai populari influenceri își vor provoca comunitățile cu misiuni în cele mai populare jocuri ale momentului. Gamerii din toată țara sunt invitați să-i urmărească online, printre mulți alții, pe Bercea, Lectură, Gannicus, Sălbaticu’ Sebi, Ovvy, Luca Luk, Antonia, karinul sau Adrii jucând Counter-Strike 2, EA Sports FC 24,  Minecraft și multe alte jocuri.  

În perioada 7-13 octombrie 2023, Bucharest Gaming Week oferă o multitudine de evenimente conexe care scot în față puterea creatoare și oportunitățile pe care le oferă industria de gaming, de la workshop-uri de game development pentru liceeni la conferințe pe tema cybersecurity.

Astfel, elevii liceelor Tudor Vianu și Mihai Viteazul din București vor participa la prezentări și workshop-uri organizate la studiourile Amber și Gameloft din București,  în cadrul cărora tinerii vor descoperi ce abilități sunt necesare pentru a construi o carieră în industria dezvoltatoare de jocuri video.

Pe 13 octombrie, în cadrul Bucharest Cybersecurity Conference, va avea loc o masă rotundă organizată în parteneriat cu Sigurantaonline.ro, DNSC și Poliția Română care atrage atenția asupra pericolelor la care sunt expuși jucătorii în spațiul online.

Bucharest Gaming Week s-a alăturat After x Image, primul festival de cultură vizuală din România, pentru a le oferi vizitatorilor oportunitatea de a încerca unele dintre cele mai populare jocuri video dezvoltate în România. Printre acestea se numără Door Kickers: Task Force North, dezvoltat de Killhouse Games, un inovator joc de strategie în timp real care te pune în fruntea unei echipe SWAT pentru a-i comanda în timpul unei intervenții tactice. Un alt joc popular este Interrogation, inspirat din filmele noir cu detectivi, care este construit în jurul unor subiecte deosebit de actuale precum radicalizarea și natura autorității, prezentând numeroase dileme morale și etice. After x Image MAIN STAGE va avea loc la Mindspace Business District pe 7 și 8 octombrie.

Nu în ultimul rând, punctele de întâlnire a comunității pasionate de jocuri, precum GeekHub București, 1UP Gamers Pub și Nexus Gaming pregătesc o serie de activități și concursuri în cadrul cărora por fi câștigate invitații la evenimentul central de la Palatul Parlamentului. Printre acestea se numără turnee de boardgames, watch party-uri, sesiuni de D&D, dar și concursuri de tip trivia.

Palatul Parlamentului, epicentrul Bucharest Gaming Week 2023    

Pasionații de jocuri video, cosplay, esports și nu numai sunt așteptați la Palatul Parlamentului, pe 14 și 15 octombrie, pentru două zile pline de premii, aventură și distracție neîntreruptă.

Explozia de energie și distracție sunt garantate de surprizele pregătite pentru cei mici și mari deopotrivă. Cei care se încumetă să intre în arenă se vor confrunta cu cei mai populari influenceri în turnee de excepție și concursuri incitante cu premii fabuloase.

Viitorul gaming-ului se dezvăluie în cadrul Arenei Virtual Reality, unde vizitatorii vor face parte din simulări uimitoare și vor trăi momente de neuitat în meciurile deadmatch sau pe echipe din jocurile Quantum Arena și Cops vs. Robbers. Spiritul competitiv va fi dus la cote maxime în Esports Zone, un spațiu epic cu peste 40 de calculatoare unde se vor da lupte intense în jocuri precum Fortnite, PUBG și Call of Duty: Warzone. Cei care preferă gaming-ul pe mobile, își vor putea demonstra abilitățile în cadrul Mobile Arena, participând la competiții organizate folosind cele populare jocuri ale momentului – Stumble Guys, Free Fire, Minecraft și Clash Royale. Pasionații de retro games vor putea juca Street Fighter si alte jocuri iconice lansate în anii ‘80 și ‘90 pe două cabinete arcade.

Arena de sim racing revine în cadrul evenimentului, după emoția generată la debutul de anul trecut. Programul de la Sim Racing Arena include turnee pentru amatori în Assetto Corsa și Assetto Corsa Competizione, perioade free to play, dar și evoluția sim racerilor de referință din țară în cadrul finalei Digital Romanian Endurance Series. Campionatul virtual a început în luna martie, oglindind în Assetto Corsa acțiunea de pe circuitele reale. Marea finală de la BGW se va desfășura, într-o premieră absolută, pe varianta digitală a circuitului Transilvania Motor Ring, transpus pe simulator de developerii Racing League Romania pe baza unei scanări laser de înaltă definiție. Marele premiu rezervat campionilor constă în experiențe de pilotaj pe circuit, chiar cu mașinile folosite de-a lungul anului în Digital RES: BMW 325i Cup și Dacia Logan Cup.

Evenimentul central Bucharest Gaming Week are loc sâmbătă și duminică, 14 și 15 octombrie, de la ora 10:00. Intrarea în Palatul Parlamentului se face din Piața Constituției.

Minorii sub 14 ani vor putea intra doar însoțiți de un părinte sau tutore, iar persoanele cu dizabilități beneficiază de acces liber pe baza certificatului medical.

Biletele pentru Bucharest Gaming Week pot fi achiziționate pe pagina iabilet.ro și direct de la fața locului.

Drumul spre Performanta – Cauciucuri All Season ca Optiune Inteligentă în Conducere

Atunci când planurile de călătorie se desfăşoară pe parcursul întregului an, adaptabilitatea vehiculului la variaţiile de vreme şi drum devine esenţială. O preocupare constantă a şoferilor este selecţia cauciucurilor, acele componente care asigură nu doar mobilitate, ci şi securitate în circulaţie.

Poveştile de Succes ale Şoferilor Inteligenţi

Cauciucurile all season s-au născut din necesitatea adaptării la un mediu rutier cât mai variat. Diverse poveşti de succes ale şoferilor au pus în lumină beneficiile şi flexibilitatea oferite de aceste cauciucuri, care au capacitatea de a naviga cu uşurinţă prin diferite tipuri de vreme şi condiţii de drum.

Nu este doar o chestiune de convenienţă, ci şi una de siguranţă. Află mai multe despre cum aceste cauciucuri all season pot face diferenţa în experienţa ta de condus, optimizându-ţi drumurile şi sporindu-ţi siguranţa la volan.

Economia în Contextul Practic al Conducerii

Investiţia în cauciucuri all season se reflectă nu doar în eficienţa imediată pe drum, ci şi în economii pe termen lung. Având în vedere că acestea elimina necesitatea schimbului sezonier de cauciucuri, costurile asociate acestui proces, precum şi uzura prematură a cauciucurilor, sunt reduse considerabil.

Un aspect adesea neglijat al utilizării cauciucurilor pentru toate sezoanele este eficienţa lor energetică. Unii producători au investit în tehnologie de vârf pentru a asigura că aceste cauciucuri oferă o rezistenţă redusă la rulare, ceea ce poate contribui la economisirea combustibilului.

Tehnologie şi Inovaţie în Evoluţia Cauţiucurilor

Inovaţia este motorul care alimentează evoluţia constantă a cauciucurilor all season. Dincolo de capacitatea de a face faţă diverselor provocări meteorologice, dezvoltările recente se axează pe optimizarea performanţelor, durabilităţii şi sustenabilităţii acestora.

Un articol detaliat despre tehnologia din spatele cauciucurilor poate fi explorat pe platforma MotorTrend, un portal de încredere în lumea auto, care aduce la suprafaţă cele mai recente ştiri şi inovaţii din industrie.

Încheiere

Indiferent dacă suntem vorbitori despre călătorii de afaceri, excursii de weekend sau deplasări zilnice, fiabilitatea şi adaptabilitatea cauciucurilor all season sunt caracteristici care contează enorm în alegerea acestora de către şoferi. Prin tehnologie, inovaţie şi un design meticulos, acestea îşi consolidează poziţia ca opţiune de încredere pentru deplasările în orice anotimp.

 

SSD-ul portabil Samsung T9 le oferă profesioniștilor performanțe excepționale și fiabilitate în stocarea datelor

T9 este primul SSD portabil Samsung cu o interfață USB 3.2 Gen 2×2, oferind o productivitate crescută datorită vitezelor de citire/scriere de până la 2.000 MB/s.

Fiind de două ori mai rapid ca modelele anterioare, utilizatorii pot transfera un clip video de 4 GB în două secunde.

Capacitatea maximă de până la 4 TB oferă spațiu de stocare amplu pentru conținut de calitate profesională.

Samsung Electronics, lider mondial în tehnologia avansată a memoriei, a anunțat astăzi lansarea celui mai recent produs din gama T, unitatea SSD (Solid State Drive) portabilă T9. Cu designul său elegant și portabil, T9 este construit pentru a păstra datele în siguranță în timpul deplasărilor, oferindu-le utilizatorilor viteze mari de transfer și spațiu de stocare amplu și asigurându-le fiabilitatea și confortul de care au nevoie.

„Având în vedere progresele înregistrate în domeniul fotografiilor de înaltă rezoluție și popularitatea în creștere a filmelor 4K, creatorii de conținut profesionist se confruntă acum cu necesitatea de a transfera cantități mari de date în mod frecvent”, a declarat Hangu Sohn, vicepreședinte al echipei Memory Brand Product Biz de la Samsung Electronics.  „T9 le oferă profesioniștilor o soluție pentru a atenua provocările gestionării datelor, iar Samsung va continua să ofere soluții de memorie optimizate care să le permită profesioniștilor să se concentreze pe deplin asupra atingerii potențialului lor creativ.”
Performanță superioară și capacitate de stocare uriașă
T9 oferă viteze maxime de citire/scriere secvențială de 2.000 megabyți pe secundă (MB/s) pe interfața USB 3.2 Gen 2×2. Fiind de aproximativ de două ori mai rapid ca modelul anterior, T7, vitezele înalte ale acestui dispozitiv le permit utilizatorilor să transfere un videoclip Full HD de 4 gigabyți (GB) în aproape două secunde.
T9 vine în trei variante diferite de capacitate pentru a se potrivi nevoilor fiecărui creator. Cu versiuni de 1 terabyte (TB), 2 TB și 4 TB, T9 permite transferurile rapide și frecvente, oferind în același timp un spațiu de stocare amplu pentru volume mari de date. Dimensiunea sa compactă, similară cu cea a unui card de credit, le permite creatorilor să-și poarte inspirația oriunde merg și să nu fie limitați în procesului lor creativ.
Lux și robustețe într-un singur dispozitiv
T9 oferă nu numai avantaje funcționale, ci și beneficii unice de design în cadrul conceptului de „lux și robustețe”, bazat pe designul „robust” al carcasei SSD-ului T7. Liniile diagonale curbate și textura de pe suprafața SSD-ului T9 conferă cauciucului o senzație textilă, precum un portofel de lux.
Fiabilitate și control termic de neegalat
Creatorii profesioniști depășesc limitele a ceea ce este posibil, iar datele lor sunt neprețuite. Rezistent la căderi de până la trei metri înălțime și prevăzut cu o garanție de cinci ani, SSD-ul portabil T9 are un design robust, creat pentru a păstra datele în siguranță, oferindu-le utilizatorilor fiabilitatea de care au nevoie și dându-le posibilitatea să își urmărească cele mai ambițioase proiecte.
Pentru creatorii care au nevoie să transfere fișiere mari în mod rapid și eficient, fără încetinirea vitezei, T9 este partenerul perfect. Protecția termică dinamică Samsung minimizează în mod eficient căderile de performanță care pot fi cauzate de supraîncălzire, asigurând viteze de transfer stabile și rapide. În plus, T9 este proiectat în conformitate cu standardul internațional de siguranță IEC 62368-1, ceea ce îl face o alegere ideală pentru o gamă largă de sarcini solicitante, cu transfer minim de căldură.
Administrarea SSD-ului T9 cu software-ul Samsung Magician 8.0
Software-ul Samsung Magician le oferă utilizatorilor o experiență îmbunătățită prin caracteristici precum repere de performanță, funcții de securitate, actualizări de firmware și verificarea integrității sistemului în timp real. Actualizarea firmware-ului este o caracteristică foarte importantă pentru produsele de memorie, iar software-ul Magician este pregătit să rezolve orice problemă de utilizare care ar putea apărea. Cu noua versiune 8.0 lansată în septembrie 2023, toate software-urile Samsung, cum ar fi instrumentul pentru migrarea datelor, software-ul PSSD, instrumentul de autentificare a cardului, vor fi integrate în software-ul Magician, iar compatibilitatea acestuia cu sistemele de operare va fi extinsă la Windows, Mac și Android.
Compatibilitate perfectă
Având experiență dovedită în compatibilitatea SSD-urilor portabile, Samsung a proiectat dispozitivul T9 pentru a satisface specificațiile de alimentare USB de tip C și pentru a sprijini fluxul de lucru neîntrerupt al creatorilor profesioniști. Acest lucru a îmbunătățit compatibilitatea cu sistemele de operare, cum ar fi Windows sau macOS, cu telefoanele inteligente și tabletele, consolele de jocuri și camerele profesionale de înaltă rezoluție. T9 vine, de asemenea, cu cabluri USB de tip C-la-C și USB de tip C-la-A.
SSD-ul portabil Samsung T9 va fi disponibil pentru consumatorii din întreaga lume pe 3 octombrie 2023.
SSD portabil Samsung T9 – specificațiile produsului
Interfață USB 3.2 Gen 2×2 (20 Gbps)
Informații Capacitate 1) 1 TB 2 TB 4 TB
despre hardware Dimensiuni 2) 88 x 60 x 14 mm
Greutate 2)  122 grame
Performanță Citire secvențială 3) Până la 2.000 MB/sec Până la 2.000 MB/sec Până la 2.000 MB/sec
Scriere secvențială 3) Până la 1.950 MB/sec Până la 1.950 MB/sec Până la 2.000 MB/sec
Durabilitate Rezistență la cădere 4) Până la 3 m
Securitate Criptare Criptare hardware AES 256-bit
Software 5)  Software-ul Samsung Magician
Compatibilitate Sistem de operare 6) Windows®, macOS®, Android™
Dispozitiv 6) PC-uri, laptopuri, tablete, smartphone-uri
Fiabilitate Temperatură 7) Funcționare 0 °C – 60 °C
Nefuncționare -40 °C – 85 °C
Umiditate Între 5% și 95%, fără condens
Șoc Nefuncționare 1.500 G, durată: 0,5 ms, 3 axe
Vibrație Nefuncționare 20 ~ 2.000 Hz, 20 G
Certificări CE, BSMI, KC, VCCI, RCM, FCC, IC, UL, TUV, CB, EAC, UKCA, BIS
Conformitate RoHS RoHS 2
Garanție 8) Garanție limitată de (5) ani

1) 1 GB = 1.000.000.000 byți, 1 TB = 1.000.000.000.000 byți. O capacitate mai mică poate fi înregistrată de computerul dvs. din cauza utilizării unui standard de măsurare diferit.

2) Greutatea și dimensiunile reale ale produsului pot varia în funcție de capacitatea produsului și de metoda de măsurare.

3) Performanța poate varia în funcție de configurația sistemului gazdă, de cablu și de variabilele de sistem ale utilizatorului. Pentru a atinge vitezele maxime de citire/scriere secvențială de până la 2.000 MB/s, dispozitivul gazdă și cablurile de conectare trebuie să accepte conectori USB 3.2 Gen 2×2, iar modul UASP trebuie să fie activat. *Configurația sistemului de testare: ASUS ROG STRIX Z590-E GAMING WIFI, Intel i9-10900K CPU @ 3,70 GHz, 3696 MHz, 10 nuclee, 20 de procesoare logice / DDR4 8 GB DRAM frecvență de 1132,3 MHz / Win 11 Pro.

4) Pe baza unui test intern de șoc la cădere liberă, efectuat în condiții controlate. Rezistența la cădere poate varia în funcție de condițiile de mediu. Daunele cauzate de cădere nu sunt acoperite de garanție. * Condiții de testare:Dispozitivul a fost lăsat să cadă liber pe o placă metalică de la înălțimea de 3 metri. ** Nu se oferă nicio garanție pentru daune fizice.

5) Software-ul Samsung Magician este disponibil pe Windows®, macOS® și Android™. Necesită Windows® 7 sau versiuni ulterioare, macOS® High Sierra (10.13.6) sau versiuni ulterioare, Android™ 5.1 (Lollipop) sau versiuni ulterioare. Este posibil ca versiunile mai vechi ale sistemelor de operare Windows®, macOS® și Android™ să nu fie compatibile.

6) Compatibilitatea cu dispozitivele gazdă poate varia. Unele sisteme de operare pot cere reformatarea SSD-ului T9. T9 este compatibil cu USB 3.2, USB 3.1, USB 3.0 și USB 2.0.

7) Tc (temperatura carcasei) este măsurată în cel mai fierbinte punct al carcasei. Se recomandă un flux de aer suficient de mare astfel încât dispozitivul să fie utilizat în mod corespunzător la o sarcină de lucru mai mare, în intervalul de temperaturi de funcționare specificate.

8) Componenta LED a T9 este garantată timp de cinci (5) ani de utilizare tipică, utilizarea tipică în sensul acestei garanții este definită ca patru (4) ore de funcționare pe zi la temperaturi de 40 ℃ sau mai mici. Pentru mai multe informații despre garanție, accesați https://semiconductor.samsung.com/consumer-storage/support/warranty

HUAWEI WATCH ULTIMATE DESIGN: Luxul cu elemente autentice din aur de 18K întâlnește tehnologia de ultimă oră


HUAWEI Consumer Business Group (CBG) lansează în România HUAWEI WATCH ULTIMATE DESIGN, primul dispozitiv HUAWEI smart din categoria wearables, care îmbină perfect finisajul autentic din aur de 18K cu tehnologia de vârf. Prezentat pe 14 septembrie la Barcelona, acest ceas luxos dar și extrem de funcțional se adresează tuturor vizionarilor de astăzi.

Realizat cu o atenție deosebită la detalii, HUAWEI WATCH ULTIMATE DESIGN introduce un nou etalon de top pentru gadgeturile inteligente, oferind o experiență de neegalat, care rafinează stilul și încurajează spiritul explorator al celui care îl poartă.

Ceasul inteligent se aliniază noii poziționări de brand, Fashion Forward, anunțată recent de HUAWEI, care arată interesul companiei de a dezvolta produse într-o direcție care se concentrează pe design.
Astfel, se trasează un nou parcurs pentru cele mai recente dispozitive din gama HUAWEI wearables, în care designul de top și măiestria se îmbină cu tehnologia de ultimă generație. După cum demonstrează WATCH ULTIMATE DESIGN, HUAWEI își propune să ofere utilizatorilor săi puterea de a-și personaliza drumul spre un stil de viață sănătos și activ, dar și în tendințe.

Flagshipul original WATCH Ultimate atins de Midas

Ultra-flagship-ul HUAWEI WATCH Ultimate, lansat la începutul acestui an, a primit multe evaluări superioare, fiind apreciat pentru capabilitățile profesionale dovedide la scufundare, un exemplu fiind rezistența la 10 atm. De asemenea, WATCH Ultimate a primit premiul EISA Awards 2023-2024 Premium Smartwatch acordat de către Expert Imaging and Sound Association (EISA). Odată cu ediția originală, care a pregătit scena pentru tehnologia de ultimă oră, HUAWEI a decis să treacă la un nou nivel și să lanseze primul său smartwatch în ediție de aur.

HUAWEI WATCH ULTIMATE DESIGN este realizat din aliaj de aur de 18K, cu un conținut de aur de 75%. Bezelul este alcătuit din șase secțiuni speciale din aur turnat, executate cu măiestrie într-o matriță ceramică încălzită la temperatură înaltă. Coronița și butoanele de pe corpul ceasului sunt de asemenea realizate din aliaj de aur de 18K.

Indecșii de pe bezel sunt placați cu aur, folosind tehnologia de placare PVD (Physical Vapor Deposition). După aceasta, se aplică un proces de gravare cu laser, în care caracterele ornate sunt gravate pe exteriorul smartwatch-ului printr-un proces laser în trei runde, la nivel de 5 microni, pentru a produce o textură mată fără cusur. După ce se adaugă aurul printr-o tehnologie de placare cu ioni în vid, se aplică un model de imprimare intaglio pentru a crea un efect de pudră aurie. Elementele aurii ale curelei sunt, și ele, placate cu aur.

O curea reglabilă adaptată perfect închieturii mâinii tale

Ceasurile de lux nu sunt dorite doar pentru funcționalitate, ci și pentru exclusivitate, personalizare și pentru serviciile excepționale oferite clienților. Acest lucru transformă HUAWEI WATCH ULTIMATE DESIGN în alegerea utilizatorilor interesați de tehnologie, care doresc tot ce este mai bun din ambele sfere: pe de o parte caracteristicile tehnice ale unui smartwatch și, pe de altă parte, experiența premium care vine odată cu achiziționarea unui ceas de lux.

HUAWEI WATCH ULTIMATE DESIGN are o curea reglabilă și ușoară, cu mecanism de închidere tip fluture, care poate fi ajustată cu ușurință în funcție de dimensiunea încheieturii utilizatorului.

Smartwatch-ul este dotat cu un cadran exclusiv. Acesta este ornat cu o hartă a lumii aurie și include un modul care afișează ritmul cardiac în timp real, oferind utilizatorilor o experiență personalizată superioară. În plus, utilizatorii pot alege din cele peste 25 000 de Watch Face-uri disponibile în magazinul oficial HUAWEI.

Tehnologia de ultimă oră și performanța care se integrează în orice stil de viață
HUAWEI WATCH ULTIMATE DESIGN vine cu o suită de funcții de sănătate și fitness pentru a veni în întâmpinarea unei diversități de plăceri și pasiuni. Cu ajutorul TruSeenTM 5.0+, ceasul permite utilizatorilor să monitorizeze diferite aspecte ale sănătății, de la sănătatea cardiovasculară la nivelurile SpO2 href=”#m_4244256571215172675_m_-1607465688926267650__ftn1″ [1].

Utilizatorii cu un stil de viață activ pot accesa 24 de activități pentru modul Sport profesional sau se pot bucura de modul Expediție atunci când simt nevoia de aventură. Alimentat de Precision Dual-Frequency Five-System GNSS, ceasul vine cu o precizie de poziționare L5 și este, de asemenea, potrivit pentru călătorii pe uscat sau pe mare. Ceasul beneficiază de standardul de rezistență la apă ISO 22810 precum și de standardul EN13319, aplicat echipamentelor de scufundări, suportând scufundări la 100 de metri adâncime, în 4 moduri diferite, fiind incluse aici scufundări tehnice și profesionale.

HUAWEI WATCH ULTIMATE DESIGN asigură, de asemenea, până la 2 săptămâni de viață a bateriei și vine cu o încărcare până la 25% din capacitatea bateriei în doar 10 minute href=”#m_4244256571215172675_m_-1607465688926267650__ftn2″ [2]. În plus, ceasul are un design modern, de ultimă generație, potrivit pentru ocazii formale precum întâlniri de afaceri și evenimente de top, oferind scenarii de utilizare mult mai diverse.

Pentru a menține HUAWEI WATCH ULTIMATE DESIGN în stare impecabilă, clienții beneficiază de servicii de întreținere și garanție internațională 2 ani, garanție de înaltă calitate timp de un an în țările în care produsul este disponibil, precum și de transport gratuit în cazul reparațiilor, alături de multiple beneficii VIP. Toate acestea asigură rezisteța ceasului în timp.

Disponibilitate

HUAWEI WATCH ULTIMATE DESIGN este disponibil în România pentru precomandă pe HUAWEI Store începând cu 2 octombrie 2023, la prețul de 14 999 lei.

De asemenea, achiziția din HUAWEI Store aduce clienților o serie de avantaje premium:

  • Garanție 3 ani
  • Livrare gratuită
  • Livrare personală din partea unui angajat HUAWEI și un scurt training despre cum se configurează smartwatchul și cum se poate conecta la telefon
  • Plata în 12 rate fără dobândă
  • 14999 puncte HUAWEI ce pot fi transformate în discounturi viitoare
  • Transport gratuit pentru trimiterea și aducerea din centrul de service

[1] Produsul nu este un dispozitiv medical și nu trebuie utilizat pentru a diagnostica, trata, vindeca sau preveni vreo boală. Toate datele și măsurătorile trebuie folosite doar pentru referință personală. Această funcție este acceptată numai în anumite țări/regiuni.

[2] Pe baza rezultatelor testelor de laborator HUAWEI. Utilizarea reală poate varia în funcție de discrepanțe între diferite modele, obiceiuri de utilizare și factori de mediu.

Totodată, datorită succesului înregistrat, oferta de precomandă pe HUAWEI Store pentru HUAWEI WATCH GT 4 se prelungește până pe 15 octombrie 2023.

Astfel, HUAWEI WATCH GT 4 poate fi achiziționat în continuare la pachet cu FreeBuds SE 2 cadou, dar și cu o serie de beneficii, precum:

  • 2% din valoare produsului înapoi în puncte HUAWEI – până la 37 lei în puncte HUAWEI, care pot fi transformate în discount la următoarele comenzi;
  • 12 rate fără dobândă;
  • livrare gratuită și rapidă.

Prețuri HUAWEI WATCH GT 4 precomandă:

  • HUAWEI WATCH GT 4 46 mm:

Black (curea din fluoroelastomer) – 1199 lei
Brown (curea din piele) – 1299 lei
Rainforest Green (curea verde din material reciclat, design GMT al bezelului) – 1299 lei
Grey (curea metalică, design tip unibody) – 1599 lei

  • HUAWEI WATCH GT 4 41 mm:

White (curea de piele albă) – 1199 lei
Light Gold (curea Milanese) – 1399 lei
Silver (curea metalică Piano Key) – 1899 lei

Despre HUAWEI Consumer BG

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări și sunt utilizate de o treime din populația lumii. Au fost înființate paisprezece centre de cercetare și dezvoltare în țări din întreaga lume, inclusiv Germania, Suedia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele trei unități de afaceri ale HUAWEI și acoperă smartphone-uri, computere și tablete, wearables și servicii cloud etc. Rețeaua globală a HUAWEI este construită pe o experiență de peste 30 de ani în industria telecomunicațiilor și este dedicată furnizării celor mai recente progrese tehnologice pentru consumatori din întreaga lume.

Pentru actualizări și informații constante despre HUAWEI Consumer BG, urmăriți:
Magazinul online: https://consumer.HUAWEI.com/ro/offer/
Facebook: https://www.facebook.com/HUAWEImobileRO 
Twitter: https://twitter.com/HUAWEIMobile
Instagram: https://instagram.com/HUAWEImobilero
YouTube: https://www.youtube.com/@HUAWEImobileromania9525
LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/10617746/

 

Zyxel – dezvoltarea parteneriatelor de afaceri

28 septembrie 2023 – Fiecare proprietar dorește ca afacerea sa să reușească. Partenerul sau aliatul potrivit, vă poate ajuta să vă creșteți profiturile și să vă extindeți clientela. La Zyxel Networks, apreciem relația noastră cu partenerii noștri. Când deveniți partener, beneficiați de o multitudine de instrumente și resurse pentru a spori profitabilitatea și succesul, inclusiv înregistrarea tranzacțiilor, reduceri, seminarii web de instruire, asistență tehnică, recomandări de clienți potențiali și acces la ingineri de vânzări.  Pentru furnizorii de soluții, cum ar fi furnizorii de servicii gestionate (MSP), revânzătorii cu valoare adăugată (VAR), integratorii de sisteme și furnizorii de servicii strategice, un factor critic atunci când se evaluează producătorii IT este amploarea și profunzimea programelor partenere pe care aceste companii le oferă. Elementele puternice, cum ar fi stimulentele financiare, asistența pentru vânzări și marketing, instruirea și certificarea, asistența tehnică și multe altele pot diferenția un furnizor și pot juca un rol cheie în stimularea creșterii pe termen lung a partenerilor.

Ce este ZAP?

Programul de parteneriat autorizat ZAP (Zyxel Authorized Partner Program) oferă revânzătorilor și furnizorilor de servicii cu valoare adăugată instrumentele și resursele necesare pentru a crea și vinde soluții de clasă enterprise, scalate pentru a satisface nevoile și bugetele pieței medii. De asemenea, vă puteți alătura programului nostru fără cerințe specifice la nivel de bronz.

Partenerii ZAP primesc asistență pe parcursul fiecărei etape a procesului de vânzare și li se atribuie un manager de cont de vânzări dedicat, care asistă la stabilirea prețurilor, escaladarea asistenței tehnice, coordonarea stocurilor și distribuției și consultarea aplicațiilor cu un inginer de sistem sau cu un manager de produs.

David Soares, onorat ca Channel Chief 2023 și Zyxel Networks Executive Vice President Channel Sales and Marketing America de Nord, a explicat: “Am făcut o prioritate din a ajuta revânzătorii noștri autorizați să rezolve deficitul lanțului de aprovizionare, găsind soluții disponibile pentru nevoile clienților lor.”

Cum se pot pregăti companiile pentru raportarea prin sistemul RO e-Factura

  • De la 1 ianuarie 2024, este de așteptat ca toate companiile din România să fie obligate să raporteze prin sistemul e-Factura toate facturile în relația B2B
  • Conform unei cercetări din luna august, 83% dintre companiile din România se declară nepregătite pentru a emite facturi prin sistemul RO e-Factura
  • Wizrom Software: există soluția de a reduce cu 90% timpul alocat operării e-facturilor

București, 28 septembrie 2023 – Digitalizarea și automatizarea proceselor în companiile românești devine pe zi ce trece o condiție aproape obligatorie pentru a face față costurilor operaționale în creștere și, implicit, concurenței pe o piață tot mai competitivă. Procesul va cunoaște o accelerare masivă în curând, după ce Guvernul va anunța public categoriile de operatori economici care vor fi obligați să emită facturi prin sistemul RO e-Factura și data de la care va intra în vigoare această obligativitate.

O recentă cercetare realizată de firma de consultanță Ernst & Young arată că un procent covârșitor – de 83% dintre companiile românești – nu sunt pregătite să înceapă emiterea de facturi prin sistemul RO e-factura de la 1 ianuarie 2024. Aceasta în ciuda faptului că anunțul așteptat al Guvernului este o chestiune de zile sau cel mult săptămâni. În cel mai comprehensiv scenariu –  Guvernul ar putea decide ca toate companiile din România, indiferent de domeniul de activitate sau de mărime, să fie supuse acestei obligații.

Sistemul RO e-factura a fost introdus în primă etapă anul trecut, pe 1 iulie, ca obligație de raportare, a facturilor pentru agenții economici care comercializează bunuri cu risc ridicat de evaziune fiscală, cât și în cadrul contractelor publice. De anul viitor însă, un număr mult mai mare de operatorii economici vor trebui să-și genereze facturile într-un document tip XML, care permite raportarea în sistemul RO e-Factură. Ceea ce până acum se făcea „de mână” va fi introdus în câmpurile obligatorii ale acestui document electronic, fapt ce va presupune un efort suplimentar pentru departamentele de contabilitate sau facturare ale companiilor și, implicit, va genera costuri de implementare.

Cum să economisești 90% din timpul și efortul alocat operării e-facturilor?

Ce pot face companiile care nu s-au pregătit din timp și vor risca neconformarea în termenul limită legal sau creșterea timpului și costurilor alocate operării facturilor? Una dintre cele mai rapide și eficiente metode este achiziționarea de soluții IT de automatizare a activităților companiei care, mai nou, integrează modulul de gestionare a e-facturilor.

„Avem clienți care raportează în sistemul Ro-eFactura peste 1500 de facturi pe zi, iar în cazul lor completarea și transmiterea manuală ar fi practic imposibilă. Imaginați-vă ce efort uriaș ar reprezenta pentru operatorii din contabilitate sau facturare să completeze zi de zi un asemenea volum de informații. Pentru toți clienții noștri care folosesc soluția de planificare a resurselor WizPro, am integrat încă de anul trecut modulul care generează aceste fișiere XML pentru a fi încărcate automat în sistemul e-Factura”, arată Dan Conete, product manager la Wizrom.

De asemenea facturile primite prin SPV (Spațiul Virtual Privat) se descarcă automat, informațiile referitoare la furnizor, articole, cantități, prețuri, completându-se automat, fiind necesară doar validarea din partea unui operator.

Astfel, introducerea facturilor primite se face mult mai rapid, cu costuri reduse de operare și, nu în ultimul rând, evitând erorile umane. „Munca unui operator poate fi foarte mult ușurată. Se evită greșelile de introducere a datelor și, mai ales, consumul inutil de timp. Aș putea estima că timpul alocat gestionării facturilor se reduce cu 80 – 90% comparativ cu metoda tradițională, de mână”, explică specialistul Wizrom.

Legat de cum ar trebui să se pregătească agenții economici pentru momentul în care vor fi obligați să raporteze în Ro e-Factura, Dan Conete indică faptul că, pe lângă introducerea detaliilor referitoare la clienți, care vor fi ulterior generate automat în fișierul XML, firmele trebuie să aibă în vedere și actualizarea nomenclatorului cu coduri CPV (codurile internaționale pentru produse și servicii) sau TARIC3 NC8 (codurile vamale din Nomenclatorul Combinat), lucru necesar inclusiv pentru raportarea SAF-T.

WizPro este unul dintre cele mai populare programe ERP utilizate în România, cu peste 600 de implementări. Cu ajutorul acestuia, companiile mari pot ține sub control și gestiona mult mai eficient toate activitățile financiar-contabile, de gestiune, logistică, vânzări, producție și gestiunea mijloacelor fixe. Wizrom a integrat modulul e-Factura în această soluție încă dinainte din prima etapă de operare a sistemului e-Factura, iar avantajul folosirii WizPro este faptul că e-facturile sunt gestionate în corelație cu toate celelalte operațiuni financiar-contabile, oferind o mai mare claritate și eficiență întregului proces.

Vestea cea bună este că, deși companiile noi care vor trebui să se conformeze vor avea nevoie de investiții în noi sisteme IT și în pregătirea personalului, Guvernul încă analizează posibilitatea ca implementarea la nivel general a sistemului e-Factura să decurgă în etape și să nu existe sancțiuni în primele luni pentru cei care nu vor reuși de la început o conformare perfectă.

RAZERCON 2023 PUNE PE JAR COMUNITATEA GLOBALĂ DE GAMING CU ANUNȚURI DE PRODUSE INOVATOARE ȘI PARTENERIATE EXCLUSIVE

În cadrul evenimentul semnat de Razer și prezentat de CEO-ul Min-Liang Tan, au fost dezvăluite noi produse de top, actualizări semnificative și noi colaborări cu parteneri de renume.

 

București, 22 septembrie 2023 (RazerCon 2023) – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a adus comunitatea globală de gaming în centrul atenției printr-un eveniment de anvergură, RazerCon 2023. În acest an, pe 21 septembrie, gameri din întreaga lume s-au conectat virtual, în timp ce CEO-ul companiei, Min-Liang Tan, într-o adevărată demonstrație a etosului „For Gamers, By Gamers” a dezvăluit o suită captivantă de lansări viitoare, inclusiv șase produse revoluționare și noi parteneriate prestigioase.

Evenimentul a fost co-găzduit de renumita grupare de gaming OTK, care a prezentat în amănunt noile produse Razer, a prezentat sisteme de gaming de invidiat și a împărtășit o mulțime de informații esențiale pentru gameri.

Păstrându-se fidel angajamentului față de sustenabilitate, transmisia RazerCon 2023 a fost alimentată încă o dată de surse de energie regenerabile, compania compensând totodată și emisiile generate de dispozitivele folosite pentru urmărirea show-ului, menținând astfel tradiția sa de streaming cu emisii neutre de carbon. Fanii Razer pot revedea întregul eveniment aici.

În cadrul RazerCon 2023, comunitatea globală de fani a primit primele detalii despre mai multe lansări viitoare de produse Razer, printre care mult așteptata tastatură Razer Huntsman V3 Pro, noul Razer Synapse, gama de produse Razer Gamer Room și noile scaune de gaming Razer Fujin, confecționate din material de tip mesh.

În plus, evenimentul a sărbătorit o fuziune între gaming și lux, aducând în prim-plan colaborări de design în ediție limitată cu titani din multiple industrii: Gillette, Dolce&Gabbana și Automobili Lamborghini.

Iată mai multe detalii despre produsele Razer și parteneriatele anunțate în cadrul evenimentului.

Gama Razer Huntsman V3 Pro – pentru Profesioniști

Câmpul de luptă a devenit mai periculos datorită noii game Razer Huntsman V3 Pro. Proiectată în colaborare cu jucători profesioniști, noile tastaturi de gaming oferă o combinație inegalabilă de inovație, precizie și fiabilitate.

Noile Huntsman V3 Pro se bazează pe Razer™ Analog Optical Switch Gen-2, care aduce un nou nivel de reactivitate în timpul jocului. Intervalul său de acționare complet reglabil, între 0,1 și 4,0 mm, permite gamerilor să-și personalizeze complet punctele de acționare dorite pentru fiecare tastă, ajustându-le nevoilor lor unice de gameplay. Fiecare switch de pe fiecare tastatură este calibrat cu grijă din fabrică pentru a oferi cel mai înalt grad de precizie, fiind în același timp imun la interferențele magnetice. Switch-urile sunt calibrate la o forță de acționare de 40 de grame, setare preferată de jucătorii profesioniști deoarece permite acțiuni rapide în scenariile intense de jocuri FPS.

Tastaturile Huntsman V3 Pro includ, de asemenea, și noul mod de acționare, Rapid Trigger Mode. Acesta îi permite unei taste să fie resetată exact în momentul în care începe să fie ridicată, aceasta fiind pregătită imediat pentru următoarea apăsare a tastei. Acest proces de declanșare rapidă este crucial pentru jocurile FPS, deoarece le permite jucătorilor să aibă mișcări mai rapide și o țintă mult mai precisă. Sensibilitatea poate fi ajustată în cel mai mic detaliu, chiar și folosind praguri ultra-fine de doar 0,1 mm.

Gama Huntsman V3 Pro este reprezentată  în primul rând de varianta de dimensiuni complete și de cea TKL (Tenkeyless), ce oferă un aranjament de 10 LED-uri ce simplifică atât ajustările distanței de acționare, cât și a Rapid Trigger Mode. Versiunea mini, deși compactă, datorită tastelor numerice elimină orice fel de compromis în personalizarea setărilor. Esențiale în lumea dinamică a sporturilor electronice, aceste tastaturi le permit gamerilor să ajusteze setările în timp real și să stocheze până la șase profiluri direct în memoria integrată a tastaturii. Astfel, setările de competiție sunt mereu la îndemâna jucătorilor. Razer Synapse amplifică și mai mult aceste posibilități, oferindu-le utilizatorilor un nivel și mai profund de personalizare.

Prin combinarea esteticii și a fiabilității, gama de tastaturi Huntsman V3 Pro reprezintă angajamentul Razer față de produse superioare. Tastele de tip Textured Doubleshot PBT și aspectul elegant al plăcii superioare din aliaj de aluminiu 5052 cu finisaj special au fost alese pentru fiabilitatea lor, asigurând funcționarea la capacitate maximă pentru o perioadă îndelungată de timp. Pentru a completa acest design solid, suportul de încheietură magnetic capitonat cu piele sintetică le oferă utilizatorilor confortul necesar pentru sesiuni extinse de gaming.

Dezvoltate în colaborare cu jucători profesioniști, toate caracteristicile au fost concepute cu mare atenție pentru a oferi performanțe competitive de top. „Datorită Rapid Trigger Mode și a forței reduse de acționare, reactivitatea acestei tastaturi este incredibilă. Simt că tastatura face parte din mine”, a declarat Kim „stax” Gu-taek, campionul VCT Korea din 2022 și jucător profesionist VALORANT pentru DRX.

Gama Huntsman V3 Pro este răspunsul Razer la cerințele în continuă evoluție ale gamingului competitiv. Combinând tehnologia de vârf, performanțele de top și calitatea superioară a construcției, noua tastatură este o unealtă indispensabilă pentru fiecare gamer profesionist

Pentru mai multe detalii despre gama Razer Huntsman V3 Pro line vizitați pagina Razer.com.

 Razer Huntsman V3 Pro
289,99 Euro

Disponibil acum la precomandă pe pagina Razer.com și în magazinele RazerStores.
Disponibil pe pagina Razer.com, în magazinele RazerStores și în oferta partenerilor autorizați începând cu octombrie 2023.
Pentru mai multe informații vizitați pagina Razer.com.

Razer Huntsman V3 Pro Tenkeyless
249,99 Euro
Disponibil acum la precomandă pe pagina Razer.com și în magazinele RazerStores.
Disponibil pe pagina Razer.com, în magazinele RazerStores și în oferta partenerilor autorizați începând cu octombrie 2023.
Pentru mai multe informații vizitați pagina Razer.com.

Razer Huntsman V3 Pro Mini

209,99 Euro
Disponibil acum la precomandă pe pagina Razer.com și în magazinele RazerStores.
Disponibil pe pagina Razer.com, în magazinele RazerStores și în oferta partenerilor autorizați începând cu octombrie 2023.

Pentru mai multe informații vizitați pagina Razer.com.

Noul Razer Synapse – Mai rapid, mai intuitiv, mai inteligent

Noua iterație a Razer Synapse rescrie regulile eficienței și impresionează printr-o arhitectură multi-threaded care este cu până la 30% mai rapidă* decât predecesoarea sa, Synapse 3. Cea mai recentă versiune a fost concepută meticulos pe baza sugestiilor a trei generații de feedback al utilizatorilor, reconfirmând că vocea fanilor Razer nu este doar auzită, dar reprezintă și punctul de pornire al inovațiilor.

Gamerii se pot aștepta la viteză, fluiditate și stabilitate de neegalat, combinate cu o interfață simplificată care le oferă utilizatorilor o experiență de navigare rapidă și care permite instalări independente și configurarea precisă a setărilor. Iar acum, cu o arhitectură ce permite gestionarea separată a fiecărui dispozitiv, actualizările individuale ale produselor sunt integrate fără a afecta dispozitivele aflate deja în utilizare.

Versiunea beta a noii iterații de Razer Synapse va fi disponibilă la sfârșitul anului pe pagina  Razer.com/Synapse-New.

* Specificații de performanță în comparație cu Synapse 3. Testele au fost efectuate de echipa tehnică a Razer în iulie 2023, folosind un sistem desktop echipat cu procesor Intel i5 8600K, 8GB RAM și NVIDIA GeForce GTX 1060 în condiții de utilizare standard. Performanța reală poate fi mai mică și poate varia în funcție de scenariul de utilizare, software, setările de consum de energie și alte condiții.

Noul Razer Chroma App – Mai mare, mai impunător, mai luminos

Razer a prezentat și noua aplicație Razer Chroma, acum o aplicație de sine stătătoare, care permite controlul complet al tuturor dispozitivelor de iluminare RGB de la diferite branduri. Gamerii pot alege acum să utilizeze Razer Synapse și Razer Chroma independent, beneficiind de control și funcționalitate îmbunătățită în cadrul ambelor aplicații. Cu peste 55 de parteneri terți care se ocupă de producția hardware și aproape 300 de jocuri integrate nativ cu Chroma, Razer Chroma RGB este cel mai mare ecosistem de iluminare pentru gaming din lume.

Cei interesați se pot înregistra pentru a participa la faza open beta a aplicației Razer Chroma vizitând pagina Razer.com/Chroma.

Razer Axon Create – Folosirea Inteligenței Artificiale pentru instantanee perfecte inspirate din jocuri

De la lansarea Razer Axon în cadrul ediției anterioare RazerCon, platforma s-a extins rapid pentru a le oferi utilizatorilor din întreaga lume imagini de fundal de înaltă definiție, integrate cu Razer Chroma. Gamerii au adus desktopurile la viață cu imagini de fundal de înaltă rezoluție pentru monitoare ultrawide și configurații de multiple monitoare, beneficiind din plin de colaborarea platformei cu artiști independenți, care, la rândul lor au avut posibilitatea de a-și prezenta creațiile direct utilizatorilor. Acum, Razer a dezvăluit Razer Axon Create, următorul stadiu în evoluția platformei, care le oferă utilizatorilor puterea de a crea propriile imagini de fundal de înaltă rezoluție și de a adăuga efecte Chroma folosind tehnologia AI, în trei pași simpli.

Prin intermediul unui simplu prompt de tip text, oricine poate genera imagini de fundal unice. Instrumentul de generare AI este alimentat de Leonardo.Ai, o platformă AI generativă sofisticată, creată având în vedere atât nevoile gamerilor, cât și cele ale artiștilor. Noua funcție Chroma Generate generează automat un set impresionant de efecte Razer Chroma pe baza culorilor de bază ale imaginii generate de AI și poate regenera în mod repetat multiple seturi de efecte până când creatorul este mulțumit. Chroma Generate are la bază un AI instruit să determine cea mai bună potrivire a culorilor și a efectelor Razer Chroma. Când sunt mulțumiți, creatorii pot aplica instant imaginea de fundal și efectele Razer Chroma pe desktopul PC-ului lor.

Pentru mai multe detalii despre  Razer Axon și Razer Axon Create vizitați pagina Razer.com/Axon.

Razer Axon Create este disponibil acum la nivel global.

Razer Gamer Room – Viitorul luminos al încăperilor de gaming  

Extindeți strălucirea Razer Chroma™ RGB dincolo de granițele PC-ului cu inovatoarele Razer Aether Lights. Create pentru a duce la următorul nivel orice setup de gaming, aceste lumini sunt echipate pentru a se potrivi oricărei stări, de la activitățile de zi cu zi până la experiențe captivante de divertisment RGB

Recunoscând că fiecare configurație de gaming este unică, gama Razer Aether oferă opțiuni diverse de iluminare adaptate oricărui stil. Vârful de gamă este reprezentat de Razer Aether Lamp Pro, echipată cu iluminare pe mai multe zone pentru a amplifica experiențele de gaming, de vizionare de filme sau de ascultare a muzicii, prin folosirea de efecte RGB spectaculoase. Controalele tactile îmbunătățesc și mai mult experiența de utilizare, permițând ajustarea ușoară a luminozității și navigarea rapidă prin efectele Chroma. În completarea acestui produs se află Razer Aether Lamp, care oferă iluminare funcțională și estetică plăcută, ideală pentru birouri și spații de gaming dedicate.

Iluminarea tradițională devine istorie odată cu lansarea becului Razer Aether Light Bulb, care conferă un farmec deosebit spațiilor de gaming. Razer Aether Light Strip, disponibil cu o lungime de 2 metri, oferă versatilitate în integrare, fie că este vorba de îmbunătățirea set-up-urilor de gaming, amplasarea în jurul dispozitivelor sau accentuarea elementelor din cameră. Pentru cei care doresc să-și extindă proiectele de iluminare, Razer Aether Light Strip Extender, disponibil cu o lungime de 1 metru, oferă acoperire suplimentară.

Razer Aether Lights este acompaniată de aplicația mobilă Razer Gamer Room, pentru controlul detaliat al spațiilor dedicate de gaming. Această aplicație le permite utilizatorilor să modifice setările, să creeze rutine automate și să asigure integrarea cu alte dispozitive inteligente. De remarcat este faptul că aplicația suportă dispozitivele certificate Matter, un standard open-source care unifică industria, dezvoltat de Connectivity Standards Alliance. Astfel, noile produse Razer se integrează cu ușurință și sunt compatibile cu ecosistemele caselor inteligente. Funcționalitatea de control vocal este, de asemenea, disponibilă prin intermediul Google Assistant sau Amazon Alexa, contribuind la crearea unui spațiu de gaming cu adevărat unificat și inteligent. Aplicația mobilă Razer Gamer Room va fi disponibilă începând cu trimestrul patru al acestui an în Google Play Store și iOS App Store.

Razer Aether Lamp Pro
149,99 Euro
Disponibil din trimestrul patru al 2023 – Pentru mai multe informații vizitați Razer.com.

Razer Aether Lamp
89,99 Euro
Disponibil din trimestrul patru al 2023 – Pentru mai multe informații vizitați Razer.com.

Razer Aether Light Bulb

59,99 Euro
Disponibil din trimestrul patru al 2023 – Pentru mai multe informații vizitați Razer.com.

Razer Aether Light Strip

149,99 Euro
Disponibil din trimestrul patru al  2023 – Pentru mai multe informații vizitați Razer.com.

Razer Aether Light Bulb Extender

34,99 Euro
Disponibil din trimestrul patru al 2023 – Pentru mai multe informații vizitați Razer.com. 

Gama Razer Fujin – Maxim de confort indiferent de situație

Fiind cel mai nou membru al gamei de scaune de gaming dezvoltate de Razer, Razer Fujin Pro este un scaun de gaming complet reglabil, confecționat din material de tip mesh, care oferă un confort excelent și respirabilitate, alături de caracteristici avansate pentru un suport lombar și un grad de personalizare de neegalat.

Având scopul de a le oferi utilizatorilor confort termic în timpul sesiunilor lungi de gaming, materialul de tip mesh super-respirabil fabricat din elastomer termoplastic este conceput pentru a asigura un flux de aer și o ventilație optimă, fiind în același timp foarte rezistent și elastic, pentru fiabilitate maximă. Datorită tehnologiei Synchro-tilt și a funcției Tilt-tension Control, scaunul oferă suportul lombar suprem, ajustând automat spătarul și baza scaunului în orice poziție de ședere în timpul mișcării. Fujin Pro este potrivit pentru gameri de toate dimensiunile, având un cadru din aliaj de aluminiu ultra-puternic, brațe 4D căptușite și o tetieră 3D conturată.

Razer Fujin oferă același nivel de confort și circulație a aerului ca și fratele său mai mare, datorită materialului de tip mesh ultra-respirabil. Acest model dispune de tehnologia Synchro-tilt cu înclinare de 130°, suport lombar reglabil pe înălțime și brațe căptușite 3D pentru a menține o postură perfectă chiar și pe durata celor mai lungi sesiuni de gaming.

Pentru mai multe informații despre gama Razer Fujin vizitați pagina Razer.com.

Razer Fujin Pro

1199,99 Euro
Disponibil din trimestrul IV al 2023
Pentru mai multe informații vizitați pagina Razer.com. 

Razer Fujin

699,99 Euro

Disponibil acum pe Razer.com, în magazinele RazerStores și în oferta partenerilor autorizați
Pentru mai multe informații vizitați pagina Razer.com.

Razer Blade 16 x Automobili Lamborghini Edition – Design. Performanță. Imaginație fără limite.

În cadrul unei colaborări explozive, Razer și Automobili Lamborghini și-au unit forțele pentru a crea Razer Blade 16 x Automobili Lamborghini Edition. Acest laptop de gaming de ultimă generație combină tehnologia de gaming de top a Razer cu designul legendar al Lamborghini. Limitată la doar 150 de unități la nivel global, această capodoperă se mândrește cu un șasiu personalizat prelucrat CNC, decorat cu portocaliul Arancia Apodis specific Automobili Lamborghini și un finisajul negru mat, etalând logo-ul bine-cunoscut.

Razer Blade 16 se bazează pe un GPU de laptop NVIDIA® GeForce RTX™ 4090 și pe procesorul 13th Gen Intel® Core™ i9 HX. Această combinație puternică promite experiențe de gaming de neegalat, producând imagini clare și asigurând un gameplay fără lag. Pentru a completa performanța vizuală, laptopul introduce primul și singurul Display Mini-LED cu mod dual din lume, oferind versatilitate datorită modurilor de redare: UHD+ 120Hz și FHD+ 240Hz.

Sistemul brevetat de răcire bazat pe camere de vaporizare garantează performanțe optime, în timp ce detalii și caracteristici precum porturile USB accentuate și secvența personalizată de pornire fac referire la moștenirea bolizilor Lamborghini.

Disponibilă exclusiv în SUA, această ediție limitată a Razer Blade nu reprezintă doar un laptop de gaming, ci este rezultatul combinației dintre elita industriei de gaming și prestigiul mașinilor de vis. Conceput pentru cei ce dau tonul în gaming și industriile de lux, Razer Blade 16 x Automobili Lamborghini Edition este rezultatul coliziunii dintre stilul de lux și gaming-ul de înaltă performanță.

Pentru mai multe informații despre Razer Blade 16 x Automobili Lamborghini Edition vizitați pagina Razer.com.

Razer Blade 16 x Automobili Lamborghini Edition va fi disponibil într-o ediție limitată de doar 150 de unități, exclusiv pe pagina Razer.com și în anumite magazine Razer din SUA, la prețul de 4.999,99 dolari.

Precomandă VIP exclusivă: Membrii programului Razer Rewards și utilizatorii aplicației Lamborghini din SUA pot precomanda acum această ediție specială.

Disponibil de pe 23 septembrie, 9AM PST.

Colecția Razer realizată în colaborare cu  Dolce&Gabbana

Făcând istorie, Razer a anunțat un moment revoluționar în lumea gaming-ului și a modei prin parteneriatul său cu Dolce&Gabbana. Prima dată prezentată în luna septembrie pe rețelele de socializare, colecția celebrează esența ambelor industrii, ducând limitele stilului și ale tehnologiei la un alt nivel.

Lansarea va avea două părți, iar monograma colaborării și printurile unice cu motive de zebra vor fi prezente pe toată gama. Colecția Dolce&Gabbana | Razer include articole de îmbrăcăminte atent selectate, cu piese statement și obiecte vestimentare esențiale și versatile deopotrivă. Colecția reprezintă reinterpretarea stilului gamerilor de către faimoasa casă de modă, folosind estetica nonconformistă a Razer. În același timp, selecția de hardware va prezenta periferice Razer premiate, inspirate de moștenirea de lux italiană și elementele de design artizanale ale Dolce&Gabbana. Cu doar 1.337 de unități disponibile la nivel global, colecția în ediție limitată va include și primul scaun de gaming Razer Chroma RGB din lume – Dolce&Gabbana | Razer Enki Pro – Chroma Edition – un concept inedit.

Colecția completă Dolce&Gabbana | Razer va fi disponibilă pentru perioada sărbătorilor de iarnă din 2023.

Pentru mai multe informații despre colecția Dolce&Gabbana | Razer vizitați pagina Razer.com.”

Razer își atinge ținta de sustenabilitate înainte de termen, pe cale să devină prima companie din industrie etichetată ca fiind complet ecologică

RazerCon fiind din nou o transmisie în direct neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, compania a anunțat angajamente suplimentare legate de obiectivele sale ”Net Zero” pentru 2030, alături de o nouă serie de inițiative pentru a crește gradul de educație a consumatorilor cu privire la impactul asupra și responsabilitatea față de mediul înconjurător. La sfârșitul anului 2022, 100% dintre sediile globale Razer erau deja alimentate cu energie curată sau regenerabilă, cu 3 ani înainte de data angajată de companie pentru 2025. În paralel cu acest efort, Razer este mândră să anunțe că a redus emisiile sale de carbon cu peste 90% începând din 2019, prin gestionarea proactivă a emisiilor sale de tipul Scope 1 și 2.

Razer nu se oprește aici și a prezentat planuri suplimentare de reducere a emisiilor de carbon. Compania va colabora cu partenerii săi pentru a obține o reducere cu 55% a intensității de carbon în lanțul de aprovizionare până în 2030. Acest lucru se va realiza printr-o serie de intervenții comprehensive la toate nivelurile, inclusiv reducerea emisiilor prin încorporarea de materiale reciclate în toate gamele de produse, optimizarea proceselor de fabricație, ambalarea și transportul produselor, precum și încurajarea și facilitarea unui grad mai mare reciclare când un produs ajunge la finalul duratei sale de viață.

Anul trecut, Razer a prezentat primele produse ale brandului validate de UL Solutions – DeathAdder V2 X HyperSpeed și Razer Ornata V3, care au în compoziție până la 40% materiale reciclate. Anul acesta, Razer lucrează pentru a anunța ceea ce ar putea fi primul Ecolabel de tip III din lume pentru produsele de electronice de consum, permițându-le gamerilor să facă alegeri mai informate atunci când cumpără un produs nou.

Asemănător cu etichetele de nutriție alimentară, noua etichetă de tip III nu detaliază doar amprenta de carbon a fiecărui produs, ci listează și consumul de apă, minerale și resurse fosile. Razer crede că aceste informații sunt cruciale pentru a oferi comunității transparență completă privind impactul produselor asupra mediului. Acest tip de etichetare stringentă, verificată independent și transparentă, este nu doar o premieră în industria de gaming, ci și în industria electronicii de consum.

Razer este angajat în inițiative autentice și eficiente care pot fi verificate și certificate independent. Astfel, Razer s-a alăturat inițiativei Science Based Targets, un grup internațional de companii dispuse să atingă cele mai înalte standarde privind conștientizarea și reducerea impactului asupra mediului. Razer s-a alăturat, de asemenea, programului Amazon Climate Pledge Friendly, cu scopul de a atinge emisiile nete de carbon zero până în 2040, cu un deceniu înaintea Acordului de la Paris privind schimbările climatice.

Pentru mai multe informații despre inițiativele de sustenabilitate derulate de Razer și despre programul  #GoGreenWithRazer vizitați pagina  Razer.com/Go-Green.

IMAGINI

Kit de presă RazerCon 2023

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptop-urile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

COLECȚIA DOLCE&GABBANA | RAZER

Primul scaun de gaming Razer Chroma din lume, articole vestimentare în ediție limitată și periferice de ultimă generație redefinesc moda inspirată din gaming la RazerCon 2023

 

BUCUREȘTI, 22 septembrie 2023 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, și Dolce&Gabbana, renumita casă de modă italiană de lux, au dezvăluit colecția lor mult așteptată în cadrul RazerCon 2023. Adusă în prim plan de Min-Liang Tan, CEO și Co-Fondator Razer, colecția revoluționară combină moda de lux cu tehnologia de gaming de ultimă generație, aceasta incluzând articole vestimentare, periferice de gaming și primul scaun Razer Chroma RGB din portofoliul companiei.

“Razer este deja bine-cunoscută pentru ambiția sa de a seta noi repere în gaming și în lumea modei, așa cum o dovedesc colecțiile vestimentare proprii și parteneriatele noastre din lumea modei. Suntem entuziasmați să luăm parte la crearea unei noi linii de articole de îmbrăcăminte și periferice hardware care se adresează deopotrivă comunității de gaming și pasionaților de modă”, a declarat Addie Tan, șeful diviziei de Lifestyle al Razer. “Colaborarea Dolce&Gabbana | Razer reprezintă un salt curajos spre viitorul interconectat al gamingului și modei. Fiecare piesă din această colecție este o dovadă a sinergiei unice dintre tehnologie și design, atrăgând gusturile pretențioase atât ale pasionaților de gaming, cât și ale iubitorilor de modă.”

Încorporând culorile distincte verde acid și auriu ale celor două branduri, colecția îmbină cu succes estetica de gamer specifică Razer, cu inovația și dragostea pentru măiestrie a Dolce&Gabbana, ridicând uniunea dintre gaming și modă la înălțimi fără egal.

“ Colaborarea noastră cu Razer ne-a inspirat atât din punctul de vedere al creativității, cât și din cel al inovației”, a declarat Davide Sgherri, șeful diviziei New Media al Dolce&Gabbana. “Prin îmbinarea armonioasă a energiei dinamice a gaming-ului cu stilul iconic Dolce&Gabbana, am creat o colecție care depășește limitele tradiționale ale modei. Este o fuziune remarcabilă ce surprinde esența ambelor lumi, oferind o gamă extraordinară de produse. Tradiția și inovația au fost întotdeauna în centrul filozofiei noastre încă de la început. Acesta este un nou și captivant moment în călătoria noastră.”

Moda funcțională, ridicată la un alt nivel

Colecția Dolce&Gabbana | Razer prezintă o gamă atent selecționată de articole vestimentare, care includ piese statement, dar si obiecte esențiale și versatile, care îmbrățișează viitorul modei, în timp ce aduc un omagiu esteticii elegante și îndrăznețe a gamerilor.

Domenico Dolce și Stefano Gabbana au creat o colecție specială unisex, extrem de ușor recognoscibilă, alcătuită din tricouri supradimensionate, pantaloni cargo și hanorace nonconformiste ce combină culorile reprezentative ale Razer și Dolce&Gabbana. Personalizate cu logourile ambelor branduri și fragmente de coduri de programare, colecția simbolizează căutarea constantă și fără sfârșit a inovației.

Moda de lux întâlnește performanța de top

Căștile Dolce&Gabbana | Razer Barracuda impresionează prin silueta lor elegantă, împodobită cu emblematicul logo Razer Triple-Headed Snake și monograma Dolce&Gabbana, purtând un finisaj elegant, placat cu aur de 24K și completat de un detaliu inedit – imprimeul zebră pe cupe.

Datorită difuzoarelor TriForce Titanium de 50mm și a tehnologiei audio THX de la Razer, aceste căști oferă un sunet detaliat și puternic, asigurând o experiență captivantă în timpul oricărui joc. Bentița FlowKnit Memory Foam și cupele capitonate garantează un grad ridicat de confort pe termen lung, transformând sesiunile extinse de gaming într-o adevărată plăcere.

Scaunul de gaming Dolce&Gabbana | Razer Enki Pro redefinește excelența ergonomică și rafinamentul artistic, prezentând integrarea perfectă a elementelor grafice Triple-Headed Snake și Dolce&Gabbana într-o monogramă remarcabilă, împreună cu sigla Dolce&Gabbana placată cu aur de 24K. Echipat cu un spătar arcuit în zona umerilor, extins la 110 grade, o bază de șezut ultra-lată de 21 de inch, o funcție de înclinare la 152 de grade, un suport lombar încorporat și tapițerie luxoasă din piele Alcantara pentru spătar și baza scaunului, acest scaun de gaming reprezintă simbolul confortului și luxului.

“Făcând istorie în gaming, Dolce&Gabbana | Razer Enki Pro – Ediția Chroma este primul scaun de gaming Razer Chroma RGB, un prototip inspirat de versiunea aurie spectaculoasă. Cei care optează pentru a achiziționa Scaunul de gaming Dolce&Gabbana | Razer Enki Pro cu accente aurii se pot lăuda că dețin o piesă de lux rară din lumea gaming-ului.

Colecția Dolce&Gabbana | Razer în ediție limitată va fi disponibilă în perioada sărbătorilor de iarnă din 2023, cu doar 1.337 de unități disponibile la nivel global pentru produsele hardware. Această colaborare marchează un moment revoluționar în lumea gaming-ului și a modei, aducând o colecție care celebrează esența ambelor industrii, în timp ce împinge limitele stilului și tehnologiei.

Pentru mai multe informații vizitați LINK.

IMAGINI

LINK

DEPSRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptop-urile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

Inovații în Tehnologia Anvelopelor de Iarnă – O Călătorie spre Siguranță și Performanță

Sezonul rece aduce cu sine noi provocări pentru șoferi, indiferent dacă ești un începător sau un expert al drumurilor. Când temperaturile scad și zapada începe să cadă, este crucial să avem echiparea adecvată pentru mașină. Central în acest efort sunt anvelopele de iarnă, iar în ultimii ani, tehnologia din spatele lor a evoluat considerabil.

Avansări recente în tehnologia anvelopelor de iarnă

Inovațiile în tehnologia anvelopelor de iarnă nu se opresc doar la compoziția chimică a cauciucului. Cercetătorii din industria auto s-au concentrat pe crearea unor profiluri și modele de rulare la anvelope iarna care să maximizeze aderența și să minimizeze riscul de acvaplanare. În plus, unii producători au introdus senzori în anvelope pentru a informa șoferii despre starea lor și necesitatea înlocuirii.

Anvelopa de iarnă de astăzi este concepută pentru a rezista în condiții meteorologice diverse, de la drumuri umede și reci, la drumuri acoperite de gheață sau zăpadă. Profunditatea și modelul de rulare s-au adaptat pentru a oferi cea mai bună tracțiune, în timp ce materialele folosite în producție asigură flexibilitate la temperaturi scăzute.  Prin folosirea acestor anvelope iarna, șoferii pot fi încrezători în siguranța lor pe drum.

Tehnologia de viitor – Ce ne rezervă viitorul?

Conform AutoWeek, una dintre cele mai de seamă reviste de mașini, viitorul anvelopelor de iarnă se îndreaptă către autonomie. Se lucrează la anvelope care să poată schimba automat profilul de rulare sau rigiditatea în funcție de condițiile meteo, fără intervenția șoferului. În plus, cu dezvoltarea mașinilor electrice și a celor autonome, cerințele pentru anvelope vor fi, de asemenea, diferite, punând accent pe eficiență și durabilitate.

Sfaturi pentru alegerea corectă a anvelopelor

Deși tehnologia continuă să evolueze, esențial în alegerea anvelopelor de iarnă rămâne înțelegerea nevoilor specifice ale mașinii și ale zonei geografice în care conduci. Consultă manualul mașinii pentru recomandări și informează-te despre caracteristicile diferitelor modele de anvelope iarna disponibile pe piață.

Concluzie

Pe măsură ce tehnologia avansează, și anvelopele de iarnă evoluează. Este uimitor să vedem cum această componentă esențială a mașinii noastre se adaptează pentru a ne oferi mai multă siguranță și o performanță mai bună pe drumurile de iarnă. Cu cercetare și atenție la detalii, poți fi sigur că vei alege cele mai bune anvelope pentru nevoile tale.

În România, peste 50% dintre companii se confruntă cu dificultăți în recrutarea specialiștilor IT. Huawei lansează cea de-a zecea ediție a programului Seeds for the Future, dedicat studenților pasionați de tehnologie

București, 19 septembrie 2023

În România, peste 50% dintre companii se confruntă cu dificultăți în recrutarea specialiștilor IT, ușor sub media UE, conform unui raport Eurostat. Cu scopul de încuraja tinerele talente să fie interesate de domeniul ICT și să contribuie pe plan local Huawei a lansat cea de-a zecea ediție a programului Seeds for the Future, dedicat studenților pasionați de tehnologie.

Ediția din 2023 va avea loc în perioada 18-25 septembrie la București, iar programul a fost deschis tuturor studenților universitari și tinerilor absolvenți pasionați de știință și tehnologie din România și Republica Moldova.

Ediția din acest an promite subiecte relevante la nivel local, mentori din domenii conexe cu tehnologia și ateliere practice pentru studenți care să-i ajute pe aceștia să-și dezvolte cunoștințele antreprenoriale, de sustenabilitate, inteligență artificială și VR, public speaking și cybersecurity. Mai mult decât atât, studenții vor avea ocazia să descopere cultura și civilizația chineză, parte esențială a programului care se derulează de un deceniu.

„Zece ediții Seeds for the Future stau mărturie a multor drumuri profesionale deschise, de care noi, echipa Huawei, suntem foarte mândrii. Mai departe de a susține educația prin ateliere și cursuri practice, în direcția pregătirii pentru piața muncii, mă bucur că putem planta sămânța curiozității în rândul studenților care se înscriu în fiecare an și care își dau interesul să fie parte din noua generație de tineri inovatori care vor aduce plus valoare industriei prin pasiune și dedicare pentru tehnologie.  Lor le urez să pășească în programul de anul acesta cu ochii și cu mințile deschise și să îmbrățișeze fiecare provocare pe care o vor întâlni”, spune  Victor Zhou, Director de Public Affairs și Comunicare, Huawei România.

Programul ”Seeds for the Future”, dezvoltat de compania de tehnologie Huawei, a debutat în anul 2008 și se desfășoară în prezent în 139 de țări din întreaga lume, inclusiv în România. Programul se adresează studenților și tinerilor absolvenți din domeniul TIC, iar scopul acestuia este de a identifica tinerele talente în domeniul tehnologic și de a contribui la formarea și dezvoltarea profesională a acestora.

În România, programul ”Seeds for the Future” se derulează din 2014, contribuind până acum la formarea a peste 300 de studenți pasionați de tehnologia informației și comunicațiilor. Programul reprezintă pentru studenții înscriși o oportunitate extraordinară de a învăța și de a-și perfecționa atât abilitățile tehnice, cât și pe cele personale, având un rol important în debutul lor din punct de vedere profesional după absolvirea studiilor.
Despre Huawei

Huawei este un important furnizor global de infrastructură de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor (TIC) și dispozitive inteligente. Compania are 194.000 de angajați și operează în peste 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată deținută integral de angajații săi. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – s-au angajat să aducă tehnologia digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume inteligentă, complet conectată.  

Portofoliul complet de produse, soluții și servicii Huawei este competitiv și sigur. Prin colaborarea deschisă cu partenerii ecosistemului, creează valoare de durată pentru clienți, fac eforturi pentru a oferi oportunități oamenilor, pentru a îmbogăți viața de acasă și pentru a inspira inovație în organizațiile de toate formele și dimensiunile. La Huawei, inovația se concentrează pe nevoile clienților. Compania investește masiv în cercetarea de bază, concentrându-se pe descoperiri tehnologice care duc lumea înainte. Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online pe www.huawei.ro sau urmăriți-ne pe:

 

http://www.linkedin.com/company/Huawei 

http://www.twitter.com/HuaweiEUNews 

http://www.facebook.com/HuaweiRO 

http://www.youtube.com/Huawei