Tintiti ce este mai bun!

Imi dau seama acum cat de paguboase au fost obiectivele mici, lipsite de pretentii si cat de mult m-au tras inapoi. De pilda nu va dati copilul la orice scoala, cand exista posibilitatea sa urmeze la cea mai buna dintre ele! Omul care se multumeste cu putin nu va ajunge niciodata pe Everestul social, metaforic vorbind.

Ne multumim cu putin, sa cochetam cu imprumuturi, sa facem refinantari peste refinantari pana le uitam numarul, cand avem posibilitatea sa ne angajam la cel mai bun studio videochat din Bucuresti si cu banii pe care ii castigam sa ne cumparam tot ceea ce ne este necesar pentru o viata linistita si confortabila. Omul care are o casa buna si nu se muta cu chirie in tot orasul este mult mai fericit decat cel stresat de faptul ca nu are unde sta si ca gazda il poate scoate oricand cu bagajele in strada.

Cum sa nu iti cumperi vila din Dorobanti sau din Herastrau, cand angajatorul te ajuta sa o cumperi avantajos de la dezvoltator la fel si apartamentul mobilat si decorat dupa cataloagele de specialitate?

Uite, epidemia de gripa ii infricoseaza pe multi. Esti multumita sa calatoresti in mijloacele de transport in comun sau te angajezi la cel mai bun studio videochat care te sustine sa iti iei o masina foarte buna in leasing?

In studioul cu cele mai moderne aparate si conditii premium, salariile permit ca modelul videochat sa aiba acces la cele mai bune produse si servicii. Mai bine nu folosesti cosmetice, decat sa cumperi produse dubioase! Fondul de ten adevarat costa de la 100 de lei in sus, rimelul foarte ieftin iti poate cauza infectii oculare.

Fii ambitioasa si aplica acum pentru un post de model videochat nu la orice studio de profil, ci la cel mai bun studio de videochat din Bucuresti. Multi evaluatori din afara au apreciat ca aceasta agentie are cele mai frumoase modele videochat din lume.

Pentru angajatele de aici se organizeaza sedinte foto-video si se face promovare intens ca fiecare sa ajunga la un salariu de cel putin 25 000 de dolari. In spatele fiecarei fete frumoase-frumoase sta echipa care se ocupa de machiaj, de costume, de vopsitul si aranjarea parului.

Fetele sunt ajutate si sa aiba o atitudine potrivita ocupatiei lor de modele videochat.
In studioul urias, fetele au un loc unde se pot aranja si sunt ajutate sa obtina o imagine perfecta si un loc unde pot sta de vorba intre ele la o cafea sau la un pahar de suc.

Camerele sunt securizate in sensul ca nimeni din afara nu poate patrunde inauntru si modelele nu sunt deranjate in timpul lucrului si angajatorul pastreaza confidentialitatea in legatura cu activitatea salariatelor.

Taxele si impozitele sunt achitate la zi, astfel ca salariatele au toate drepturile unui angajat cu acte in regula.

In concluzie, nu te angaja la orice studio videochat din Bucuresti sau din tara, ci aplica pentru un post la cel mai bun dintre ele, mai ales ca isi premiaza fruntasele cu premii fabuloase a caror valoare este cuprinsa intre 5 000 de euro si 200 000 de euro.

Honor are o nouă identitate vizuală Lansarea HONOR View20 marchează un nou capitol pentru e-brandul apreciat de tinerii din întreaga lume

București, 24 ianuarie HONOR, unul dintre e-brandurile de top de smartphone-uri, a anunțat oficial o nouă identitate vizuală, cu ocazia lansării globale HONOR View20, de la Paris. Noua identitate HONOR vine cu un nou logo, cu sloganul „HONOR MY WORLD” și cu noi parteneriate de brand cu MOSCHINO, VIVIENNE TAM și Fortnite.

„Performanța solidă a brandului HONOR în 2018 a înregistrat o creștere de 170% de la an la an. Acest lucru ne-a adus mai aproape de obiectivul nostru de a deveni un brand de smartphone-uri în top 5 la nivel global, în termen de trei ani. Ne propunem să devenim un brand tech apreciat de tinerii din întreaga lume. Pentru a satisface mai bine nevoile acestor tineri în ceea ce privește tehnologia, designul, exprimarea personală și implicarea în comunitate, venim cu o nouă identitate vizuală. Acest rebranding va marca următorul pas în dezvoltarea business-ului nostru la nivel global.”, a declarat George Zhao, președinte HONOR.

George Zhao, la lansarea globală HONOR View20 de la Paris cu noul logo

În primul an de expansiune pe piețele de peste hotare, obiectivul de a ajunge în top 5 a fost deja atins în multe țări. Potrivit celui mai recent raport GfK, HONOR se află pe locul al doilea în Rusia, pe al patrulea în Italia, Germania, Finlanda, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Ucraina și pe al cincilea în Franța, Marea Britanie și Republica Cehă.

Înțelegere, respect și conectare

HONOR își propune să devină un brand tech apreciat de tinerii din întreaga lume. Pasiunea acestora pentru un design unic îi motivează pe cei de la HONOR să caute noi surse de inspirație. Astfel, compania oferă o serie de produse: HONOR Magic 2, care simbolizează idealismul tehnologic, HONOR View 20, care înfățișează tehnologia de ultimă generație și HONOR 10, care reprezintă eleganța în tehnologie.

Conform cercetărilor realizate de World Youth Congress și Disruptive Creative, 52% dintre tineri se caracterizează ca fiind cetățeni globali. Tinerii doresc să se exprime mai mult și să interacționeze și mai mult. Ținând cont de acestea, HONOR construiește o adevărată comunitate care va conecta tinerii din întreaga lume. În cele 21 de cluburi de fani HONOR la nivel global, în 2018 s-au organizat peste 200 de evenimente. Până în prezent, numărul fanilor HONOR înregistrați a depășit 120 de milioane, un număr incredibil pentru un brand atât de tânăr.

Noul HONOR

Pentru a ține pasul cu tendințele globale în materie de design, HONOR a introdus un nou logo, trecând la majuscule, cu o cromatică în degrade, plină de dinamism. Această cromatică reprezintă entuziasmul, inovația și diversitatea culturii tinerilor. În același timp, design-ul creativ îi permite companiei HONOR să inoveze prin produse mai atractive pentru tinerii din întreaga lume.

HONOR își ia angajamentul să ofere o tehnologie și un design revoluționar, o experiență nouă și personalizată pentru utilizatori, un stil de viață digital gândit special pentru tineri și își dorește să stabilească tendințe inovatoare și un stil de viață modern. Conform noului slogan, „HONOR MY WORLD”, compania încurajează tinerii din întreaga lume să ia atitudine și să se bucure de fiecare moment al vieții lor.

Alături de tineri, cu branduri apreciate de ei

Prin colaborarea cu brandurile apreciate de tinerii din întreaga lume, HONOR încearcă să-și extindă granițele și să ofere produse calitative care să satisfacă nevoile acestora.

Zilele acestea, compania a anunțat parteneriatul cu MOSCHINO, un prim pas important pentru 2019. Această colaborare cu MOSCHINO reprezintă o convergență de fashion high-end și tehnologie high-end.

HONOR a început o colaborare și cu Vivienne Tam, designer internațional de modă. Prin introducerea filozofiei de design VIVIENNE TAM, HONOR demonstrează transformarea sa într-un brand tech trendy.

În plus, compania se străduiește să îmbunătățească experiența de utilizator și apreciază fiecare perspectivă care aduce mai multă satisfacție consumatorilor. Sărbătorind lansarea modelului HONOR View20, HONOR colaborează cu Epic Games pentru a duce experiența jocului Fortnite la nivelul următor. În cadrul acestei colaborări, deținătorii de HONOR View20 vor avea acces exclusiv la echipamentul HONOR GUARD din Fortnite.

Despre HONOR

HONOR este unul dintre e-brandurile de top de smartphone-uri. Brandul a fost creat pentru a satisface nevoile nativilor digitali, prin produse optimizate pentru internet care le oferă utilizatorilor o experiență superioară, îi inspiră, le dezvoltă creativitatea și îi încurajează pe tineri să-și urmeze visele. Pentru a reuși acest lucru, HONOR operează într-un mod diferit și curajos și face pașii necesari pentru a le oferi clienților săi tehnologii inovatoare.

Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați HONOR online la adresa www.hihonor.com sau urmăriți-ne pe:

https://www.facebook.com/honorglobal/

https://twitter.com/honorglobal

https://www.instagram.com/honorglobal/

https://www.youtube.com/c/honorofficial/

Logitech câștigă 10 premii GOOD DESIGN 2018

Lausanne, Elveția și Newark, California – 23 ianuarie 2019 – Logitech anunță o nouă reușită pentru companie, în 2018 câștigând 10 premii GOOD DESIGN pentru diferite categorii de produse. Momentul marchează cel de-al optulea an consecutiv în care produsele Logitech sunt recunoscute prin premiile GOOD DESIGN.

Produsele premiate sunt următoarele:

“Este o onoare să obținem premii GOOD DESIGN”, menționează Alastair Curtis, chief design officer la Logitech. “Celebrând designul pentru mai multe branduri, printre care Logitech, Ultimate Ears, Jaybird și Logitech G, aceste premii sunt dovada clară a atenției pe care o acordăm procesului de inovare desfășurat de Logitech, pentru realizarea unor dispozitive performante indiferent de brand. Concentrându-ne pe cerințele consumatorilor și menținând designul ca element central a tot ceea ce creăm, putem adapta fiecare experiență la nevoile și interesele lor unice și ne concentrăm să realizăm ceva cu adevărat special”.

GOOD DESIGN Awards este unul dintre cele mai prestigioase programe de premiere pentru design și inovație la nivel global. Realizat de Muzeul de Arhitectură și Design, Chicago Athanaeum și în colaborare cu Centrul European de Arhitectură, Artă, Design și Sudii Urbane, GOOD DESIGN Awards premiază în fiecare an cele mai noi inovații industriale, produse și idei de design.

Despre Logitech

Logitech concepe dispozitive care îşi găsesc locul în viaţa de zi cu zi a oamenilor, conectându-i la experienţele digitale pe care şi le doresc. În urmă cu peste 30 de ani, Logitech a început să-i conecteze pe oameni prin computere, iar în acest moment creează produse care îi aduc pe aceștia mai aproape prin muzică, gaming, video şi computing. Înfiinţată în 1981, Logitech International este o companie elveţiană listată la SIX Swiss Exchange (LOGN) şi la Nasdaq Global Select Market (LOGI). Mai multe informații despre Logitech se găsesc la www.logitech.com și pe blog.logitech.com.

Samsung Electronics stabilește noi niveluri de performanță pentru SSD-urile NVMe, odată cu lansarea 970 EVO Plus 970 EVO Plus oferă îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește performanța și eficiența energetică pentru aplicațiile care necesită un trafic ridicat de date

București, România – 23 ianuarie, 2019Samsung Electronics a prezentat Samsung 970 EVO Plus, cel mai nou accesoriu în portofoliul său SSD Non-Volatile Memory Express (NVMe). Cu performanță de vârf și cu o capacitate de până la 2 terabytes, Samsung 970 EVO Plus ridică standardele în ceea ce privește stocarea, permițând profesioniștilor din domeniul IT, pasionaților de tehnologie și gamerilor să gestioneze mult mai ușor volumul imens de date de pe PC-uri.

„Încă de la apariția primelor SSD-uri NVMe pe piață în 2015, Samsung a continuat să provoace barierele tehnice legate de designul și performanța SSD-urilor. Noul model 970 EVO Plus, produs de cea mai recentă tehnologie V-NAND, de generația a 5-a, vă va oferi de acum performanțe de neegalat, atunci când aveți de-a face cu sarcini solicitante, precum editare de conținut 4K, proiectare 3D, precum și gaming intens”, a afirmat Dr. Mike Mang, vicepreședinte al Brand Product Marketing, Memory Business din cadrul Samsung Electronics.

Prin integrarea celor mai avansate cipuri Samsung V-NAND cu firmware-ul optimizat, modelul 970 EVO Plus aduce îmbunătățiri semnificative când vine vorba de performanță – cu până la 57% la viteza de scriere[1] – precum și o eficiență energetică sporită față de predecesorul său, 970 EVO. Noua unitate oferă viteze de citire și scriere secvențială de până la 3.500 megabytes pe secundă (MB/s) și respectiv până la 3.300 MB/s, în timp ce vitezele aleatorii ajung până la 620.000 IOPS pentru citire și până la 560.000 IOPS pentru scriere[2].

Utilizatorii pot să-și îmbunătățească cu ușurință dispozitivele, deoarece modelul 970 EVO Plus vine într-un format compact M.2 folosind interfața PCIe Gen3 x4 care se găsește pe majoritatea computerelor noi. Sistemul 970 EVO Plus oferă de asemenea o garanție de cinci ani[3] sau până la 1200 de terabytes scriși[4].

Modelul 970 EVO Plus vine într-o varietate de opțiuni în ceea ce privește capacitatea; versiunile de 250GB, 500GB și 1TB sunt disponibile începând din luna februarie, iar cea de 2TB va fi disponibilă în aprilie. Prețurile de vânzare recomandate ale producătorului încep de la 459.9 lei.

Pentru mai multe informații, inclusiv detalii despre garanție, vizitați samsung.com/SSD sau samsungssd.com.

Specificații cheie

Categorie 970 EVO Plus 970 EVO
Interfață PCIe Gen 3.0 x4, NVMe 1.3 PCIe Gen 3.0 x4, NVMe 1.3
Form Factor M.2 (2280) M.2 (2280)
Memorie de stocare Samsung 9x-layer V-NAND 3-bit MLC Samsung 64-layer V-NAND 3-bit MLC
Controller Samsung Phoenix Controller Samsung Phoenix Controller
DRAM 2GB LPDDR4 DRAM (2TB)

1GB LPDDR4 DRAM (1TB)

512MB LPDDR4 DRAM (250/500GB)

2GB LPDDR4 DRAM (2TB)

1GB LPDDR4 DRAM (1TB)

512MB LPDDR4 DRAM (250/500GB)

Capacitate[5] 2TB, 1TB, 500GB, 250GB 2TB, 1TB, 500GB, 250GB
Citire/scriere secvențială Până la 3,500/3,300 MB/s Până la 3,500/2,500 MB/s
Citire/scriere aleatorie (QD32) Până la 620,000/560,000 IOPS Până la 500,000/480,000 IOPS
Software de Management Samsung Magician Software Samsung Magician Software
Criptarea datelor Class 0 (AES 256), TCG/Opal v2.0, MS eDrive (IEEE1667) Class 0 (AES 256), TCG/Opal v2.0, MS eDrive (IEEE1667)
Total Biți Scriși (TBW) 1,200TB (2TB)

600TB (1TB)

300TB (500GB)

150TB (250GB)

1,200TB (2TB)

600TB (1TB)

300TB (500GB)

150TB (250GB)

Garanție6 5 ani garanție limitată 5 ani garanție limitată

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie, a sistemelor LSI, a fonderiei și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

[1] O creștere în ceea ce privește performanța de până la 57% în viteza aleatorie de scriere, pentru versiunea de 250GB

[2] Performanțele pot varia în funcție de versiunea firmware a SSD-ului și a hardware-ului și configurația sistemului. Măsurători de performanță bazate pe IOmeter 1.1.0. Performanțele de scriere au fost măsurate prin activarea tehnologiei Intelligent TurboWrite. Performanțele de scriere secvențiale după regiunea Intelligent TurboWrite sunt: ​​400 MB / s (250 GB), 900 MB / s (500 GB), 1700 MB / s (1TB) și 1750 MB / s (2TB). Performanțele de scriere aleatorii după regiunea Intelligent TurboWrite sunt: ​​100.000 IOPS (250GB), 200.000 IOPS (500GB), 400.000 IOPS (1TB) și 420.000 IOPS (2TB).

* Configurația sistemului de testare: CPU Intel Core i7-7700K @ 4.2GHz, DDR4 2400MHz 32GB, OS-Windows 10 Construit 10240, Chipset-ASUS PRIME Z270-A.

[3] Cinci ani sau TBW, oricare dintre acestea survine mai întâi. Pentru mai multe informații despre garanție, găsiți documentul de garanție inclus în pachet.

[4] TBW din garanție pentru 970 EVO Plus: 150TB pentru modelul 250GB, 300TB pentru modelul de 500GB, 600TB pentru modelul 1TB, 1200TB pentru 2TB

[5] 1GB = 1.000.000.000 octeți de către IDEMA. O anumită parte a capacității poate fi utilizată pentru fișiere de sistem și pentru întreținere, astfel încât capacitatea actuală poate să difere de cea indicată pe eticheta produsului.

6 Samsung Electronics nu este răspunzătoare pentru nicio pierdere, inclusiv, dar fără a se limita la, pierderea de date sau alte informații conținute în produsul Samsung Electronics sau pierderea profitului sau a veniturilor utilizatorului. Pentru mai multe informații despre garanție, vă rugăm să vizitați site-ul samsung.com/ssd.

HONOR VIEW20 – NOI STANDARDE ÎN MATERIE DE SMARTPHONE-URI PRIN TEHNOLOGII DE ULTIMĂ GENERAȚIE • Colaborările cu National Geographic, Moschino și Epic Games scot în evidență poziția de lider a brandului HONOR în materie de fotografie, design și performanță.

23 ianuarie 2019 – HONOR, unul dintre e-brandurile de top de smartphone-uri, și-a lansat cel mai recent smartphone vârf de gamă, HONOR View20, pentru consumatorii din întreaga lume. În cadrul evenimentului de la Paris, HONOR a subliniat cinci funcții în premieră mondială ale HONOR View20, printre care: camera foto de 48MP, camera frontală de 25MP integrată în ecran, chipset-ul AI 7in Kirin 980, tehnologia AI Wi-Fi Triple-Antenna și designul cu nano-textură aurora. HONOR View20 a câștigat la începutul acestei luni numeroase premii la CES 2019 din Las Vegas datorită acestor realizări în materie de inginerie.

George Zhao, președinte HONOR, a declarat: „Smartphone-urile HONOR din seria View câștigă simpatia recenzenților profesioniști și fanilor din întreaga lume, oferind tehnologii de ultimă generație și cele mai bune performanțe din industrie. Fanii HONOR sunt incredibil de activi și dinamici și au nevoie de smartphone-uri care oferă performanță. HONOR View20 este conceput în funcție de nevoile acestora. Avem și recenziile de la CES 2019 și suntem încântați să oferim acest telefon must-have utilizatorilor din întreaga lume!”.

Camera foto, caracteristici speciale

Camera foto principală a telefonului HONOR View20 este alimentată de senzorul SONY IMX586 de 48MP, cu un CMOS de 1/2 inci și pixeli echivalenți cu 1,6μm în matricea Quad Bayer. Senzorul, amplificat de chipset-ul Kirin 980, suportă un nou mod AI Ultra Clarity la 48 MP care realizează fotografii cu detalii și claritate de neegalat.

Camera face mai multe fotografii de 48MP simultan și îmbină cele mai bune detalii din fiecare fotografie pentru a crea o singură imagine de 48MP. Procesorul Kirin 980 NPU dual procesează fotografia folosind un algoritm AI avansat – este evaluată calitatea fotografiei, detaliile din zonele întunecate sunt optimizate și culorile sunt ajustate pentru a fi mai vii.

Fotograful Robbie Shone de la National Geographic a testat noua cameră de 48 MP: „Apreciez claritatea excepțională și ușurința în utilizare a HONOR View20. Este un smartphone care poate surprinde momentele cele mai vibrante și mai prețioase ale vieții, în noi moduri interesante care te inspiră.”

Camera secundară 3D este capabilă să creeze o nouă dimensiune în fotografie și videografie, aducând o ușurință mai mare în utilizare și mai mult divertisment. Camera 3D colectează informații despre formele obiectelor în funcție de timpul de tranzit al semnalelor luminoase pentru a permite detectarea adâncimii, urmărirea scheletului și captarea în timp real a mișcării. Această cameră poate transforma HONOR View20 într-o consolă de jocuri controlate de mișcare, permițându-le utilizatorilor să joace jocuri de mișcare 3D mai mult ca niciodată. Acum, aceasta suportă Fancy Skiing și Fancy Darts.

O nouă dimensiune în design

Designul uimitor al telefonului HONOR View20 începe cu designul avansat al camerei frontale integrate în ecran. Ecranul inovator All-View, cu o cameră frontală de 25MP, oferă o experiență de vizionare fără decupaj și un raport uluitor ecran-corp de 91,8%. Inginerii HONOR utilizează un design avansat cu suport tampon pentru a plasa cu precizie camera frontală sub un orificiu transparent extrem de mic, de 4,5 mm, creat prin procese avansate de litografie. HONOR View20 depășește camerele concurente integrate în ecran, păstrând structura și rezistența ecranului și asigurând în același timp o mai bună utilizare și calitate a fotografiilor.

HONOR View20 este și primul smartphone care utilizează nanolitografia pentru a crea o nano-textură, un gradient de culoare viu și dinamic în formă de V, cu un efect strălucitor. Corpul curbat 3D integrat al smartphone-ului, cu un design arcuit elegant, are numai 8,1 mm grosime și este un amestec perfect de metal și textură de sticlă. Designul de ultimă generație este o interpretare îndrăzneață a brandului HONOR.

Marcând lansarea noului smartphone vârf de gamă, HONOR a colaborat cu brandul italian de modă de lux Moschino pentru a crea o gamă exclusivă de produse, incluzând un Moschino HONOR View20 co-proiectat, o husă ștanțată cu ursulețul Moschino și accesorii concepute special, un fashion-statement perfect pentru fashionistele pasionate de telefoane. Gabriele Maggio, director executiv al Moschino, a participat la lansarea de la Paris și a împărtășit abordări esențiale ce țin de importanța design-ului.

Performanță extremă cu tehnologii de ultimă oră

Sărbătorind lansarea modelului HONOR View20, HONOR colaborează cu Epic Games pentru a duce experiența jocului Fortnite la următorul nivel. În cadrul acestei colaborări, deținătorii de HONOR View20 vor avea acces exclusiv la echipamentul HONOR GUARD din Fortnite.

HONOR View20 dispune de următoarele funcții de ultimă generație: chipset AI 7in Kirin 980 cu NPU dual inteligent, sistem de răcire pe bază de lichid care poate disipa eficient căldura pentru o performanță mai bună, tehnologie AI Wi-Fi Triple-Antenna care previne slăbirea semnalului atunci când mâinile utilizatorului acoperă receptorul, baterie de 4.000 mAh pentru gaming neîntrerupt de lungă durată și memorie internă mare.

Tim Sweeney, fondator și director executiv al Epic Games, a declarat despre noul telefon: „Epic consideră că furnizarea unei experiențe de înaltă calitate precum Fortnite pe smartphone-uri este importantă pentru viitorul jocurilor. HONOR View20 dispune de un hardware remarcabil și prin această colaborare suntem încântați să anunțăm că Fortnite rulează pe Honor View20 la 60 de cadre pe secundă.”

În plus, HONOR și Epic Games au început o colaborare pentru a optimiza dispozitive Honor selectate pentru Unreal Engine 4, ca parte a angajamentului HONOR și Epic Games de a împinge limitele gaming-ului mobil cât mai departe și de a aduce o experiență de tip consolă gamerilor de pretutindeni.

Saltul către un mod de viață inteligent

HONOR View20 vine cu capabilități AI inovatoare care oferă experiențe personalizate și ușor de utilizat. Camera 3D și capabilitatea AI ale modelului HONOR View20 pot să identifice peste 100 de tipuri de alimente și să furnizeze informații despre calorii pentru a ajuta la menținerea unui stil de viață sănătos. AI poate identifica, de asemenea, peste 300 de repere faimoase și 100.000 de picturi din întreaga lume.

La lansarea de la Paris, HONOR a prezentat și noul HONOR Watch Magic/Dream, un nou ceas inteligent conceput pentru toate aspectele vieții de zi cu zi.

HONOR View20 va fi disponibil pentru achiziționare începând cu 22 ianuarie 2019 pe piețele selectate, printre care Franța, Regatul Unit, Germania, Spania, Italia, Finlanda, Cehia, Polonia, Rusia, Malaiezia, India, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită. Smartphone-ul este disponibil în patru culori: midnight black, sapphire blue, MOSCHINO co-proiectat (phantom blue și phantom red – în România va fi disponibilă doar varianta phantom red). Prețul este de 569 Euro pentru varianta de 6GB RAM + 128 GB ROM și 649 Euro pentru varianta de 8GB RAM+  256GB ROM.

HONOR Watch Magic/Dream va fi disponibil pentru achiziționare începând cu 22 ianuarie 2019. Seria HONOR Watch Magic este disponibilă în trei culori: lava black, dark blue și moonlight silver – în România fiind disponibilă în variantele lava black – preț recomandat de 179,90 Euro și moonlight silver cu prețul recomandat de 199,90 Euro. Seria HONOR Watch Dream este disponibilă în două culori: coral pink și white apricot.

Despre HONOR

HONOR este unul dintre e-brandurile de top de smartphone-uri, aparținând Huawei Group. Brandul se poziționează sub sloganul „For the Brave” și a fost creat pentru a satisface nevoile nativilor digitali, prin produse optimizate pentru internet care le oferă utilizatorilor o experiență superioară, îi inspiră, le dezvoltă creativitatea și îi impulsionează pe tineri să-și îndeplinească visele. Pentru a reuși acest lucru, HONOR operează într-un mod diferit și curajos și face pașii necesari pentru a le oferi clienților săi tehnologii inovatoare.

Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați HONOR online la adresa www.hihonor.com sau urmăriți-ne pe:

https://www.facebook.com/honorglobal/

https://twitter.com/Honorglobal

https://www.instagram.com/honorglobal/

https://www.youtube.com/honorglobal

NOILE TELEVIZOARE LG OLED PENTRU HOTELURI REDEFINESC LUXUL ȘI EXPERIENȚA CINEMATOGRAFICĂ WU960H oferă o experiență cinematografică pe un afișaj atât de subțire încât poate fi susținut de magneți, iar seria EU961H ajută hotelurile să ofere oaspetilor o experiență luxoasă

Mulți clienți ai hotelurilor se așteaptă la o experiență unică, într-o cameră care oferă calitate. Această așteptare este exact ceea ce face ca noua serie LG OLED Hotel TV EU961H să fie perfectă pentru orice hotel. Primul și cel mai bun TV OLED din lume primește un upgrade pentru hotelieri odată cu lansarea modelului WU960H. Designul elegant al afișajului ultra-subțire îmbunătățește orice stil de decor.

Televizorul WU960H OLED Wallpaper este proiectat pentru apartamente de lux, ecranul fiind complet plat și atât de subțire încât poate fi montat pe un cadru cu magneți, livrat împreună cu produsul. Cablul plat conectat la bara de sunet este ușor de ascuns și face ca TV-ul să pară că plutește. Bara de sunet subțire și elegantă conține comenzile televizorului, alături de difuzoarele de ultimă generație. Oaspeții beneficiază de o experiență unică de vizionare din combinația ecran OLED cu instrumente de sunet Dolby.

Cea mai vizibilă schimbare pentru hotelieri este funcționalitatea adăugată de sistemele webOS 4.0 și Pro:Centric Hotel Content Management. Chipset-ul îmbunătățit înseamnă că funcționarea este mai rapidă, atât în ​​fundal, cât și la schimbarea canalelor.

Seria EU961H impresionează de la prima vedere, ecranul subțire și suportul discret vor completa orice decor elegant. Tehnologia cu auto-iluminare OLED este renumită pentru nivelul ridicat de negru și pentru contrastul stelar, astfel încât afișajele oferă culori strălucitoare și o calitate incomparabilă a imaginii. Adăugarea tehnologiilor Dolby Vision și Dolby Atmos asigură oaspeților o experiență cinematografică de calitate.

Soluția Pro:Centric Direct de gestionare a conținutului sporeste experiența clienților, prin intermediul acestui sistem centralizat de management, hotelul poate configura și actualiza de la distanță televizoarele pe o bază de unități specifice. Acest lucru face posibilă oferirea de informații și servicii personalizate oaspeților, fără nevoia unui personal specializat sau expertiză IT.

Despre LG Electronics Business Solutions

LG Business Solutions oferă soluții profesionale în afișarea informațiilor, sistemul de aer condiționat, iluminatul și energia. Ca lider în inovarea B2B, LG Electronics Business Solutions își propune să ofere o soluție totală care să includă consultanță, instalare, întreținere și suport în colaborare cu partenerii săi de afaceri profesioniști. Vizitați http://www.lg.com/global/business.

Program educațional de smart learning, susținut de Allview

Elevii clasei a II-a de la Școala “Nae A. Ghica” din Rucăr descoperă de mai bine de un semestru un nou model de învățare, fiind asistați în permanență de o tabletă Allview, cu soft-uri special adaptate pentru a le fi acestora suport la cursuri.

Programul pilot a debutat la începutul anului școlar 2018-2019, când fiecare dintre micuții școlii din Rucăr a primit câteo tabletă Allview, ca premiu pentru participare în cadrul unui proiect de reciclare. Sub îndrumarea profesorului învățător, elevii au descoperit cât de utilă poate fi o tabletă în procesul de învățare și cum o aplicație poate substitui testarea clasică, cu care erau obișnuiți din manual.

“Elevii folosesc tableta la aproape toate materiile din programă, cu precădere la limba română și matematică. Cu ajutorul unor aplicații dedicate, aceștia fac exerciții care le solicită deopotrivă cunoștințele și creativitate. Clasa a II-a din școala noastră, înscrisă în acest program pilot, a înregistrat rezultate peste medie la testările considerate clasice, de tip Comper, iar elevii sunt foarte încântați de acest mod de învățare”, a spus Florin Bălan, directorul Școlii Gimnaziale “Nae A. Ghica” din Rucăr.

Pentru că s-a dovedit un succes, partenerii din cadrul programul iau în calcul extinderea acestuia. Vizate sunt în special unitățile de învățământ din mediul rural, unde accesul către zona tech se face cu mai mare dificultate decât la oraș.

“Smart learning-ul este o preocupare pentru noi, fiind un model educațional aplicat cu succes în toate țările dezvoltate ale lumii. De la vârste fragede, copiii pot fi stimulați și orientați de către părinții și dascălii lor către zona tech, prin smart learning. Aceasta este cea mai bună opțiune ca aceștia să descopere ce le oferă tehnologia dincolo de entertainment”, a explicat managerul general Allview, Lucian Peticilă.

Despre Allview

Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri şi tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tableta PC, a urmat în 2011 primul smartphone sub brand românesc. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluţie complexă de automatizare şi monitorizare a locuinţei. Brandul Allview este prezent pe pieţele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Republica Cehă, Malta, Cipru, Grecia, Lituania, Slovenia, Letonia şi Estonia. Allview se află într-un proces continuu de inovaţie şi dezvoltă tehnologii care oferă acces la cunoaştere, informaţie, la o viaţă mai bună.

Descoperă cu BenQ viitorul soluțiilor de afișare, la ISE 2019

București, România – Ianuarie 2019 – BenQ, companie recunoscută pe plan internațional pentru inovații în domeniul soluțiilor de imagine, va prezenta la ISE 2019 soluțiile sale hardware și software de ultimă generație, dedicate industriei AV. Acestea vor include gama completă a seriei de proiectoare laser, ecrane interactive și soluții Smart de afișare, lansarea celei mai noi soluții wireless pentru prezentări (InstaShow WDC20) și Google Jamboard.

InstaShow WDC20 este cel mai nou dispozitiv oferit de BenQ pentru prezentări wireless profesionale, ce oferă în plus față de WDC10 (modelul precedent) suport pentru dispozitive mobile, interactivitate mai mare și opțiunea de a împărți ecranul în patru zone. Este o soluție unică ce permite mai multor utilizatori să ruleze prezentări pe un singur dispozitiv, fără a fi nevoie de o conexiune prin cabluri. Fiind simplu de folosit, InstaShow WDC20 este viitorul pas necesar într-o companie pentru a îmbunătăți relațiile de colaborare în cadrul prezentărilor și a lucrului împreună.

Tot aici, va fi prezentată şi o serie de produse ce evidențiază angajamentul companiei de a oferi cele mai bune servicii clienților. Exemplele includ soluțiile cloud pentru segmentul IFP (Interactive Flat Panel), precum şi Google Jamboard, o tablă digitală interactivă bazată pe aplicațiile Google cloud, care permite utilizatorilor să creeze, să salveze și să își prezinte ideile simultan pe display-uri aflate în locații diferite. Pe lângă acestea, capabilitățile interactive ale produselor BenQ vor fi evidențiate cel mai bine pe gama de proiectoare laser UST (proiecție de la foarte mică distanţă), concepute pentru clienți ce necesită interactivitate touch sau pen: educație, business, săli de consiliu sau chiar muzee.

BenQ include pentru produsele prezentate o serie de aplicații software inovatoare care adaugă mai multă valoare la experiența de utilizare a clienților, dintr-un spectru mare de domenii. De exemplu, produsele BenQ Smart Signage și produsele de afișare tip ”Ultra-Wide bar type”, pot fi monitorizate și controlate de la distanță, dintr-o singură locație, cu ajutorul softului de management X-Sign, creat de BenQ. Acesta, poate fi utilizat pentru crearea, administrarea și afișarea conținutului pe display-uri aflate în locații diferite, fiecare (sau toate) cu propriul program și conținut. Programele includ şi informații necesare clienților: detalii tehnice ale produsului, video clipuri de prezentare, imagini și sunet, conținut interactiv. Toate aceste informații pot fi combinate într-un program zilnic/săptămânal/lunar setat în prealabil de manager pentru locațiile respective.

Softul EZWrite 5.0 disponibil pe noua serie RP de ecrane interactive (IFP), cu dimensiuni între 65”și 86”, permite utilizatorilor să creeze documente în cloud, acestea fiind în prealabil disponibile şi pe alte dispozitive conectate la platformă, sau de ce nu, pe alte ecrane IFP de la BenQ, rezultând astfel o colaborare ușoară în timp real în cadrul aceleași locații sau între locații diferite.

Noutățile BenQ la ISE 2019:

  • Lansarea InstaShow WDC20 – Soluție wireless pentru prezentări, ce oferă de acum suport pentru dispozitive mobile, opțiuni de interactivitate și împărțirea imaginii în patru.
  • Gama completă de proiectoare laser – Cu produse precum LW890UST, LW720 și LU9235, gama de proiectoare laser este potrivită pentru o varietate mare de domenii, de la săli de conferință, la educație sau chiar muzee.
  • Smart Signage și produse de afișaj Ultra-wide – Această gamă de produse, compatibile cu conținut 4K UHD, este completată cu softul proprietar X-Sign pentru management și administrarea conținutului. Luminozitatea mare și softul inclus, oferă un plus soluțiilor Smart, indiferent dacă ai un business mic, mediu sau mare.
  • Ecrane interactive (IFP)– Afișând conținut cu imagini ultrarealiste în rezoluție 4K UHD, IFP-urile BenQ de la ISE 2019 oferă utilizatorilor experiențe inedite de colaborare. BenQ oferă utilizatorilor soluția completă, prin hardware-ul livrat împreună cu softul de management, dar și cu pachetul de aplicații EZWrite 5.0 .
  • Google Jamboard – Conceput pentru clienții G Suite, Google Jamboard este o tablă digitală interactivă de 55”, care funcționează în cloud, oferind utilizatorilor săi toate aplicațiile de business într-un singur pachet.

Philips lansează cel mai ecologic monitor din lume

București, 14 ianuarie 2019 – MMD, partenerul licențiat al monitoarelor Philips, lansează monitorul Full HD Philips 241B7QGJ. Acest monitor LCD de 24 de inchi (23.8 inchi), noul etalon pentru monitoare ecologice, oferă profesioniștilor preocupați de mediu un instrument performant pentru sporirea productivității la locul de muncă. În completarea funcției de  eficiență a folosirii energiei electrice, prima de acest gen din industria producătorilor de monitoare, cutia de ambalare reciclabilă în totalitate și îndeplinirea multiplelor standarde ecologice internaționale, Philips 241B7QGJ oferă utilizatorilor o gamă largă de funcții ergonomice de înaltă performanță. Acestea includ panou IPS, rezoluție Full HD, tehnologiile SmartImage, SmartContrast și SmartResponse, USB-ul standard 3.0, difuzoare încorporate și baza SmartErgo, care împreună asigură confortul utilizatorului.

Cel mai ecologic monitor din lume

Monitorul 241B7QGJ sprijină angajamentul asumat pe termen lung de către Philips cu privire la durabilitate și protejare a mediului înconjurător. Cel mai ecologic monitor creat vreodată a fost conceput special pentru a avea cel mai mic impact asupra mediului. Compus din materiale ușoare, 85% din ele fiind plastic reciclat cu certificat TCO Edge, monitorul este complet lipsit de substanțe dăunătoare cum ar fi plumbul, mercurul, halogenul și PVC/BfR. În plus, toate componentele din plastic, părțile de metal ale structurii și materialele de ambalare sunt 100% reciclabile. Acest monitor sprijină astfel economia circulară, contribuind în același timp la reducerea consumului resurselor globale și a tuturor emisiilor asociate transportului. Consiliul Electricității Ecologice a acordat monitorului certificarea ecologică EPEAT, care atestă design-ul și performanța sa ecologică.

 

O cale sustenabilă pentru productivitate

Profesioniștii din toate industriile doresc tehnologii care să-i avantajeze, iar Philips 241B7QGJ este un vârf de gamă, care oferă calitate și confort în afară de sustenabilitate. Rezoluția Full HD și panoul IPS conferă imagini extraordinar de clare care pot fi observate din aproape orice unghi. Rama ultra-subțire asigură asamblarea fără efort, în timp ce tehnologiile SmartImage, SmartContrast și SmartResponse garantează calitatea maximă a imaginilor și a video-urilor în orice circumstanță. Și pentru că orele lungi în fața calculatorului sunt adesea asociate cu oboseala, monitorul este dotat cu soluții eficiente pentru maximizarea confortului ochilor. Acestea includ o suprafață de monitorizare antireflexie, funcțiile LowBlue și Flicker-free pentru o vizualizare mai bună, o bază ajustabilă SmartErgo și suport VESA pentru a permite utilizatorilor libertatea de a alege o poziție care să îi avantajeze.

Cel mai eficient monitor din lume din punct de vedere energetic

Eficiența energetică stă la baza asigurării unei amprente mai mici de carbon. Echipat cu o serie de tehnologii de economisire a energiei, monitorul Philips 241B7QGJ furnizează o reducere substanțială a consumului de energie – un beneficiu atât pentru mediu, cât și pentru bugetul utilizatorilor. Printre aceste tehnologii de înaltă performanță pentru reducerea consumului se numără PowerSensor, care determină prezența sau absența utilizatorului prin semnale infraroșii inofensive și reduce automat luminozitatea ecranului în consecință. Această inovație este responsabilă pentru până la 80% din economia de energie. Dar asta nu e tot – Philips 241B7QGJ oferă un nou design, cu iluminare redusă pentru o luminozitate optimă cu consum minim. Tehnologia LightSensor distinge lumina ambientală și reglează ecranul automat, iar comutatorul Zero Power stopează definitiv pierderile de energie care pot apărea la monitoarele convenționale chiar și când acestea sunt oprite. Consumul monitorului măsurat cu EnergyStar 7.0 este de 11 wați, iar gradul energetic A++ subliniază eficiența energetică de neegalat a monitorului Philips 241B7QGJ.

”Philips se dedică furnizării de tehnologii de înaltă performanță care îmbină inovația cu sustenabilitatea. Monitorul Philips 241B7QGJ este alegerea ideală pentru profesioniști care doresc să-și îmbunătățească productivitatea într-o manieră responsabilă, ecologică.”  – Stefan Sommer, Director de Marketing & Business Management Europe MMD

Monitorul Philips 241B8QJEB va fi disponibil începând cu luna ianuarie 2019 la un preț recomandat de 1.069,00 lei.

Mai multe informații despre monitoarele Philips pot fi găsite aici: https://www.philips.co.uk/c-m-pc/monitors

Despre MMD

MMD este o companie deținută de TPV înființată în 2009 printr-un parteneriat de brand cu Philips. MMD distribuie și comercializează exclusiv display-uri LCD Philips în întreaga lume. Combinând calitățile brandului Philips cu expertiza în producția display-urilor a TPV, MMD urmează o strategie rapidă și eficientă pentru a lansa produse inovative pe piață. MMD conduce piețele din Europa de Vest de la sediul central din Amsterdam. Estul Europei și CIS sunt susținute de la sediul din Praga. Prin rețeaua de parteneri locali, MMD colaborează cu toți marii distribuitori IT din Europa. Centrele de design și dezvoltare ale companiei sunt situate în Taiwan. www.mmd-p.com

Cum va arăta anul 2019 – predicțiile experților

Începutul unui nou an este un prilej bun pentru a aduce în discuție trendurile din tehnologie care vor domina viitorul. Samsung a rugat câțiva oameni din cadrul Samsung Next să vorbească despre previziunile lor în ceea ce privește avansul tehnologiei, despre cum se vor adapta consumatorii la noile schimbări, dar și despre cum vor evolua start-up-urile în viitor. Printre aceștia îi enumerăm pe: Amit Garg, Christina Bechhold Russ, experți în capitalul de risc, Raymond Liao, expert în privacy și Tareq Aljaber, expert în deep learning.

Fondurile de investiții

În ultimii ani, s-a înregistrat o creștere remarcabilă la nivel mondial în ceea ce privește fondurile de investiții alocate companiilor, ceea ce era de așteptat în contextul exploziei “unicornilor” (afaceri pornite ca start-up-uri care au depășit valoarea de un miliard de dolari) care influențează creșterea globală. În 2019 este de așteptat ca antreprenorii să concureze mai mult pentru a obține capital pentru afacerile lor. În 2017 și 2018 s-au înregistrat multe IPO-uri, iar experții anticipează că situația va fi la fel de bună și în 2019. Acest schimb de lichidități va ajuta start-up-urile să se dezvolte.

Smart cities

Pe măsură ce numărul dispozitivelor capabile să se conecteze la internet devine din ce în ce mai mare, creșterea rapidă în volum a datelor cere o lungime de bandă pe măsură. În 2019 se va accelera dezvoltarea rețelelor de tip 5G, în mod particular pentru studii de caz în ceea ce îi privește valoarea și modurile de folosință. Rețelele vor necesita noi mecanisme de direcționare a traficului de date – soluții computaționale de tip edge, precum și soluții de stocare. Deja există conceptul de casă inteligentă, dar și o varietate de distribuitori care oferă servicii independente. Ne așteptăm ca aceste soluții, care pot fi aplicate și în cazul orașelor, vor captiva interesul administrațiilor oraselor, dornice să implementeze tehnologia, dar care au acum dificultăți când vine vorba de implementare.

Descentralizare

Sistemele de stocare în cloud vor deveni supraîncărcate de cantitatea de date existentă și vor fi nevoite să lucreze în tandem cu edge computing. Stocarea în cloud își va menține scalabilitatea și puterea de procesare prin care poate gestiona cantități imense de date. Sistemul computațional de tip edge, fiind mai aproape de utilizator, va asigura alimentarea puterii de calcul cu prețul unei conectivități reduse, fără a presupune însă o securitate ridicată. În 2019 vom vedea cum blockchain devine tehnologia de bază pentru sistemele descentralizate. Prin asigurarea unui cadru comun de lucru bazat pe încredere, blockchain va permite cooperarea descentralizată și coordonarea dispozitivelor disparate de către tehnologia de tip edge într-o manieră scalabilă, fără ca un terț să centralize inutil datele.

AI/ Deep Learning

Deep learning este echivalentul unei cantități enorme de date, rezultate experimentale și cerințe intense de calcul. Cercetătorii de date petrec mult timp în principal cu partea operațională din proces în loc să se concentreze asupra competențelor lor principale. Este importantă dezvoltarea unei culturi de deep learning, care să se bazeze pe transparență și pe responsabilitate comună, astfel că în 2019, cultura DeepOps se va extinde, fiind vorba de colaborarea dintre inginerii de date și experții deep learning în vederea construirii unei rețele de deep learning eficiente.

Plăți

În domeniul plăților, dezvoltatorii vor lucra pentru a ușura cât se poate de mult experiența de plată a consumatorilor. Din ce în ce mai multe companii non-bancare își vor aduce contribuția la evoluția din domeniul plăților, acordând o prioritate din ce în ce mai mare experienței consumatorilor.

Sănătate

Jucătorii tech din industria sănătății vor lucra pentru a crea un sistem coerent care să includă pacienții, furnizorii de servicii medicale și farmaciile. Doar 10% dintre companiile de succes din industrie se adresează direct consumatorului. Acest trend va evolua în 2019, iar experții sunt de părere că restul de 90% se pot diferenția prin integrarea fluxurilor de muncă obișnuite și a regulamentelor din industrie, în așa fel încât o strategie coerentă îi va permite sistemului de sănătate să creeze programe mai eficiente.