Cursurile noastre deschid noi orizonturi personale și profesionale

ALP Edu Pro, licențiat de The Open University din Marea Britanie aduce acces celor interesați de management cele mai bune și de calitate programe de pregătire în management și management de proiect disponibile în România. Compania perfectă de care ai nevoie când ai un business și mai ales dacă vrei să îți începi business-ul tău.

Cursurile noastre deschid noi orizonturi personale și profesionale

Cursurile Open University, autorizate de ANC, au pregătit peste 25.000 de manageri din România în ultimii 22 de ani. Știm cât de importante sunt visele pe care vrei să le aduci la realitate și mai știm și cât de mult îți dorești să faci pasul care va aduce schimbarea. Prin intermediul cursurilor ALP Edu Pro vei acumula toate cunoștințele necesare pornirii și menținerii propriei tale afaceri într-un mod profesional. Credem și vrem să ne ajutăm cursanții să își schimbe în bine modul în care își administrează afacerea, atingând obiective dorite de aceștia într-un mod cât mai eficient.

Acest program de MBA, este o combinație optimă între cadrul teoretic, studiile de caz și exerciții de rezolvare a problemelor bazate pe exemple din viața reală a unor corporații bine-cunoscute. Oferim o valoroasă posibilitate de networking precum și facilitarea învățării „de grup” care este de mare ajutor pentru manageri în consolidarea unui comportament managerial instinctiv, bazat pe metode structurate, practice și testate.

Programele ALP Edu Pro se caracterizeaza prin: Interactivitatea – cursurilor și workshop-urilor pe care le oferim; Flexibilitate – sesiunile cu cursanții putând fi plasate și susținute după nevoile acestora; Profesionalism – tutorii și trainerii sunt experimentați și cu vaste expertize în domeniul managementului și al proiectelor. Diferențiatorul trainerilor noștri este acela că aceștia au alături de ei și o bună perioadă de practică în domeniul pe care vi-l predau dumneavoastră.

Pentru noi noțiunile de cursanți și traineri nu sunt cele clasice, vrând să stabilim un raport de parteneriat. Acest parteneriat înseamnă de fapt crearea unui grup de lucru între specialiştii noştri şi organizaţia client cu scopul de a lucra împreună pentru a realiza un program de instruire de succes, cu rezultate măsurabile.

Petreceri de neuitat numai cu animatorii Paradisul Personajelor in Bucuresti

Lumea micutilor este construita din vise si dorinte, mai ales dorinta de a se intalni cu unul dintre personajele preferate si de a trai o poveste de neuitat. Fiecare parinte poate contribui la indeplinirea acestui vis daca isi doreste cu adevarat sa le ofere copiilor o surpriza de neuitat. Este important sa se intample asta, pentru ca cel mic sa creasca in armonie, devenind un adolescent responsabil.

O modalitate de a-i antrena pe cei mici, de a le stimula imaginatia si de a-i ajuta pe acestia sa invete lucruri noi sunt petrecerile organizate de echipa de animatori Paradisul Personajelor. Acesta echipa din Bucuresti s-a facut cunoscuta de-a lungul anilor prin petrecerile de neuitat pe care le-au oferit de fiecare data sarbatoritilor, dar si celorlalti copii care au participat.

Cine sunt cei de la Paradisul Personajelor si ce servicii ofera?

Cei ce alcatuiesc acesta echipa sunt tineri pasionati de actorie, ce au un talent deosebit in imitarea diverselor personaje din desene animate sau din povesti. Iscusinta cu care reusesc sa patrunda in pielea personajelor pe care le imita este demna de invidiat. Acestia reusesc cu succes sa ofere cele mai deosebite spectacole, dar si sa desfasoare, impreuna cu copiii, cele mai antrenante activitati.

Aceste activitati au rol educativ si sunt planificate astfel incat toti micutii sa isi aduca contributia, sa se implice si sa isi dea interesul. Este imposibil ca in cadrul unei petreceri organizate de Paradisul Personajelor cei mici sa nu plece intotdeauna cu zambetul pe chipuri.

Asadar, aceasta echipa deosebita de animatori detine nu numai experienta necesara pentru a oferi petreceri inconfundabile, ci si talentul de a captiva atentia copiilor. Astfel de activitati pot avea un rol deosebit in dezvoltarea armonioasa a acestora, acest lucru fiind valabail chiar si pentru micutii mai inchisi in sine, care nu obisnuiesc sa socializeze sau sa isi faca noi prieteni.

Fiecare membru al echipei stie ca ceea ce aud copii este foarte important pentru ca totul patrunde in subconstientul lor. Din acest motiv, datoria lor este de a selecta cu grija replicile, de a le spune ceva cu folos pentru ei. Este cea mai buna modalitate prin care cei mici pot sa se distreze, dar, in acelasi timp, si sa se dezvolte ca personalitate.

Petrecerile aniversare nu sunt niciodata mai reusite decat atunci cand participa personajele Disney preferate ale celor mici. Parintii au posibilitatea de a inchiria caracterele pe care stiu ca cei mici le adora, pe care stiu ca isi doresc din toata inima sa le intalneasca. Astfel acestia pot alege dintre diversitatea de personaje disponibile: Ariel, Spiderman, Rapunzel, Aurora, supereroii Spiderman, Batman, Peter Pan si Tinkerbell, Alba ca Zapada, Belle, Mickey si Minnie, Clown si Clownita, dar si alte personaje indragite care sunt prezentate pe site.

Pentru petrecerile de botez, Paradisul Personajelor ofera serviciile ursitoarelor magice, care, ca si celelalte personaje, pot fi inchiriate la preturile cele mai atractive. Acestea reusesc sa ofere intotdeauna un spectacol de neuitat, transformand fiecare botez la care participa intr-o adevarata reusita. De altfel, acest lucru este si de dorit, mai ales atunci cand toti cei mici care iau parte la botez sunt captati de aceste zane magice.

Beneficiile de care au parte cei care se decid sa opteze pentru serviciile oferite de Paradisul Personajelor sunt nenumarate. Atat pentru cele mentionate, cat si pentru celelalte servicii suplimentare, cei interesati sunt invitati sa acceseze site-ul paradisulpersonajelor.ro.

Cum asiguri siguranta si confortul celui mai bun prieten patruped al tau? Cele mai practice solutii oferite de www.petshopsalon.ro

Cu siguranta ca stapanii animalelor de companie vor admite ca un prieten patruped este nu doar cea mai placuta companie, ci si o adevarata binecuvantare, in viata oricarei persoane. Atunci cand vine vorba de caini, acestia sunt cea mai buna cale de a te ajuta sa te relaxezi, dar, totodata, cele mai recente studii dovedesc ca au o influenta semnificativa in diminuarea starilor depresive.

Asa cum acestia sunt atenti la nevoile noastre si ne ofera maximum de iubire si afectiune, asa si orice persoana care face parte din categoria stapanilor de animale trebuie sa poata sa ii ofere cainelui sau un nivel inalt din punctul de vedere al sigurantei.

Siguranta unui caine nu este formata doar din aspectele de ingrijire propriu-zisa, ci de asemenea si in cazul unei calatorii. Asadar, specialistii din domeniul veterinar, de la www.petshopsalon.ro , pun la dispozitia tuturor celor interesati o gama varianta de produse, precum este cusca transport caine. Acest accesoriu nu trebuie sa fie doar pe cat se poate de sigur pentru transportul animalului, ci totodata, trebuie sa ii ofere acestuia un grad inalt de confort pe tot parcursul drumului.

Ce aspecte trebuie avute in vedere atunci cand se doreste achizitia unei custi de transport a unui caine?

Asa cum presupune orice achizitie, alegere celei mai bune custi pentru un caine trebuie sa tina cont de o serie de detalii, asa cum este prezentat in cele ce urmeaza:

Materialul din care este confectionata cusca: acest aspect poate varia in functie de necesitatile stapanului privind calatoria ce urmeaza sa o desfasoare. In cazul unei scurte plimbari, pentru a lua in vedere confortul animalului de companie, specialistii recomanda acele modele realizate din materiale textile. Astfel, cainele nu doar se va simti in siguranta, ci va beneficia si de conditii de drum foarte confortabile. De asemenea, calatoria poate presupune o distanta mai lunga de parcurs, recomandat fiind ca proprietarul sa opteze pentru acele astfel de accesorii confectionate din plastic, siguranta animalului fiind mult mai bine asigurata in felul acesta.

Modul de deschidere / inchidere: aceasta poate varia in functie de marimea cainelui pentru care se achizitioneaza cusca de transport caine. Se observa ca in situatia in care cainele este inca in crestere, adica nu este foarte mare ca marime, cele mai recomandate modele sunt cele care prezinta acel element sub forma unui capac. In cazul in care animalul deja atinge dimensiuni suficient de mari (peste 30 de cm), atunci sistemul de inchidere cel mai utilizat este cel din lateralele custii, fiind mult mai confortabil pentru catel.

Dimensiunea patrupedului: pentru a spori gradul de comoditate al animalului ce urmeaza sa fie transportat, cusca nu trebuie sa fie nici prea mica, dar nici de dimensiuni mult prea mari. In cazul in care cusca va fi mult mai mare decat cainele, exista riscul ca acesta sa fie lovit la transport, iar in celalalt caz, mentionat ceva mai des, apare problema pusa de faptul ca patrupedul va fi ingramadit (fortat sa incapa in interior).

Cainii sunt acele animale care provoaca mereu bucurie stapanilor, fiind extrem de atasati de acestia, de aceea majoritatea persoanelor isi doresc sa se poata bucura de compania lor atunci cand pleaca in vacante sau concedii. Din acest motiv, alegerea cele mai potrivite custi de transport poate pune in dificultate unele persoane, cel mai recomandat fiind sa se apeleze la ajutorul specialistilor, asa cum sunt cei de la www.petshopsalon.ro.

La faza nationala a competitiei Sci-Tech Challenge 2017 – au participat 110 elevi din Constanta

• Pentru finala europeana, organizata in data de 21 martie a.c., elevii constanteni vor concura cu elevi din Belgia, Italia, Franta, Olanda, Norvegia si Marea Britanie
• Cele mai bune trei echipe nationale vor particpa la Grand Finale – Sci-Tech Challenge 2017
110 elevi din Constanta au participat la competitia Sci-Tech Challenge 2017 – faza nationala
Constanta, 4 martie 2017 – 110 elevi din Constanta au participat la competitia Sci-Tech Challenge 2017, organizata de Junior Achievement (JA) Romania cu sprijinul ExxonMobil Romania. Aflata la cea de-a V-a editie in Romania, competitia incurajeaza tinerii sa isi aplice cunostintele in domeniile Stiintei, Tehnologiei, Ingineriei si Matematicii (STEM) si sa isi dezvolte creativitatea si aptitudinile antreprenoriale.
Anul acesta, elevii constanteni au fost provocati sa conceapa solutii inovative pentru autoritatile locale, in vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera provenite de la autoturisme, cu 40%, pana in 2040.

Transportul in comun mai dezvoltat si realizat cu autobuze electrice, modificarea suprafetei de transport pentru a genera energie, promovarea mersului pe bicicleta, suplimentarea motoarelor existente cu alte surse de energie verde au fost doar unele dintre ideile castigatoare ale elevilor constanteni.

Finalistii de la liceele constantene care vor reprezenta Romania la finala europeana sunt: Constantinescu Adriana-Didona de la Liceul Teoretic Decebal, Balan Andreas de la Liceul Teoretic Ovidius, Costea Andrei de la Colegiul National Mircea Cel Batran, Cojocaru Andreea de la Colegiul National Pedagogic Constantin Bratescu, Bului Dan Andrei de la Liceul Teoretic Decebal.

„Participarea la competitie m-a facut sa invat sa lucrez sub presiunea timpului, sa imi adun informatia intr-un timp cat mai scurt, sa comunic cu alte persoane si sa-mi transmit ideile astfel incat sa se integreze cu ceea ce au si ceilalti de spus. Competitia iti poate deschide noi perspective in legatura cu foarte multe domenii si poti invata multe lucruri. Realizezi ca poti ajuta societatea si afli care sunt capacitatile tale creative, cat de departe poti sa iti duci ideile intr-un timp cat mai scurt si cum sa evoluezi in diferite domenii”, a declarat un elev finalist.

Programul isi propune sa motiveze elevii cu varste cuprinse intre 15-18 ani sa ia in considerare matematica, stiinta si tehnologia in alegerea viitoarei lor profesii, sa creasca gradul de constientizare cu privire la importanta matematicii, a stiintei si a tehnologiei si la modul in care acestea pot fi aplicate in afaceri pentru a raspunde provocarilor viitoare.

„Ii incurajez pe elevi sa participe la cat mai multe activitati extrascolare, competitii si concursuri. In cadrul competitiei Sci-Tech Challenge, organizata de Junior Achievement in Constanta, copiii invata sa isi foloseasca competentele acumulate in cursul activitatii scolare intr-un mod cat mai creativ. Am observat ca elevii care au participat la astfel de competitii devin mai siguri pe ei. Este important ca un elev in clasa a X-a sau a XI-a sa fie ghidat spre cat mai multe optiuni profesionale iar competitia Sci-Tech Challange ii motiveaza si ii ajuta in privinta optiunilor pentru cariera lor profesionala”, a declarat profesoara Andreescu Aliss, de la Colegiul National Mircea cel Batran.

Evenimentul a atras 110 elevi de la 16 licee din Constanta, pasionati de stiinta, tehnologie si antreprenoriat. Ei au fost repartizati in echipe formate aleatoriu, au interactionat si si-au pus in valoare cunostintele, creativitatea si abilitatile de prezentare. Pe parcursul competitiei, tinerii au fost mentorati de angajati voluntari ai companiei ExxonMobil Romania, care le-au oferit explicatii si sfaturi privind aspectele tehnice, financiare si elementele de marketing asociate proiectelor lor.
„ExxonMobil isi asuma un rol activ in formarea generatiilor viitoare. Credem ca raspunsul la provocarile energetice se bazeaza pe evolutia tehnologica, iar programul tinteste sa ii incurajeze pe tinerii liceeni sa ia in considerare o cariera profesionala in aceste domenii”, a declarat Dana Daraban, Director de Comunicare si Relatii Publice pentru ExxonMobil Romania.

Elevii castigatori vor ajunge in finala europeana a competitiei Sci-Tech Challenge, care se va desfasura pentru a doua oara online, in data de 21 martie a.c. Elevii constanteni vor concura impotriva castigatorilor finalelor nationale din celelalte sase tari participante: Belgia, Italia, Franta, Olanda, Norvegia, si Marea Britanie.

Informatii pentru editori

Despre Junior Achievement Romania

Junior Achievement Romania este o organizatie non-profit, avand ca misiune dezvoltarea in Romania a programelor internationale JA de educatie economica, antreprenoriala si financiara, de etica si responsabilitate sociala, de sanatate si viata activa. In prezent, 39 de tari din Europa si 123 de tari din toata lumea urmeaza programele JA. In Romania, activitatile JA sunt urmate gratuit de un sfert de milion de elevi din 1.400 de scoli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice si prin sustinerea financiara din partea comunitatii de afaceri.

Web: www.jaromania.org | www.facebook.com/JuniorAchievementRO

Despre ExxonMobil Romania

ExxonMobil are o lunga istorie in Romania, fiind prima companie petroliera americana care a functionat in Romania prin intermediul Standard Oil Company din New Jersey (Compania Romano-Americana, 1903-1948). Din noiembrie 2008, ExxonMobil a revenit in Romania in sectorul upstream, desfasurand operatiuni in zona de apa adanca din Marea Neagra. In sectorul downstream, ExxonMobil este prezent in Romania din 1992.

Pentru mai multe informatii, accesati http://www.exxonmobil.com/corporate/

Pentru mai multe informatii, va rugam sa ne contactati:

Dorin Calin

Senior Program Manager JA Romania

Tel.: 0730 330 883

dorin.calin@jaromania.org

Dana Daraban

Public and Government Affairs Manager

Tel.: 0722 101 939

dana.daraban@exxonmobil.com

TRANSYLVANIAN BARISTA ACADEMY – o nouă academie dedicată cafelei și bariștilor

În luna februarie 2017, a fost inaugurată „Transylvanian Barista Academy”, o academie cu aromă de cafea din zona Transilvaniei, în Târgu Mureș.
Academia oferă cursuri de pregătire și specializare în meseria de barista, în mod deosebit celor care sunt la început de drum în această meserie, managerilor de cafenea, dar și nespecialiștilor – persoane care vor să afle mai multe despre particularitățile cafelei și ale băuturilor diverse pe bază de cafea. În plus, se pot organiza prezentări și workshopuri pentru companii.
TBA se adresează în principal orașelor din Transilvania: Târgu Mureș, Cluj, Sighișoara, Timișoara, Arad, Oradea, Bistrița, Brașov, Alba, Deva, Sibiu, Harghita, Covasna, Satu Mare și Baia Mare.

TRANSYLVANIAN BARISTA ACADEMY – o nouă academie dedicată cafelei și bariștilor
Barista este cel ce desăvârșește drumul pe care îl parcurge bobul de cafea de la plantație până la consumatorul ceștii de cafea.
Laurențiu Ștefan

Inaugurarea academiei, din luna februarie, s-a făcut în prezența trainerului școlii, Laurențiu Ștefan, dublu campion național barista în 2013 și 2014, care a făcut o demonstrație a câtorva dintre cele mai spectaculoase metode de preparare a cafelei.

Cursurile se organizează lunar, iar în martie sunt disponibile 3 sesiuni: 16-17, 18-19, 20-21 martie 2017.

CE ÎNSEAMNĂ MESERIA DE BARISTA?

„Barista este atât o meserie, cât și o artă. Un adevărat barista începe prin a cunoaște meseria, experimentând toate cotloanele ei, iar apoi o duce la nivel de artă jonglând cu gusturile și aromele din boabele prăjite.

Un barista adevărat trebuie să aibă cunoștințe vaste – pornind de la planta de cafea până la prăjirea bobului. Barista este cel ce desăvârșește drumul pe care îl parcurge bobul de cafea de la plantație până la consumatorul ceștii de cafea.

Această meserie necesită o învățare permanentă, deoarece procesele tehnologice dezvoltă mereu metode noi de preparare a cafelei, iar fluxul de informații care apare zilnic este foarte mare.” – declară Laurențiu Ștefan, trainerul școlii.

CINE ESTE LAURENȚIU ȘTEFAN?

Laurențiu este dublu campion național barista în 2013 și 2014. Având peste 10 ani de experiență în domeniul cafelei, este în prezent trainer și consultant de business pentru cafenele și prăjitorii de cafea.

Are în portofoliul său de activități peste 600 de traininguri din 2012 până în prezent. Lucrează cu începători și specialiști din industria sa, dar face cursuri și cu persoanele care doresc să afle mai multe informații despre lumea fascinantă a cafelei.

Laurențiu a reprezentat România la campionatele mondiale de barista din Melbourne, Australia, în 2013; Rimmini, Italia, în 2014; a obținut locul 7 internațional la competiția Angel in Us Barista, în 2014, la Seoul, Coreea de Sud; a participat la Milano Latte Art Challenge, în Italia, 2015.

De-a lungul anilor, a organizat peste 20 de competiții regionale de barista și 3 campionate naționale în cadrul SCAE România.

CINE SUNT FONDATORII TBA?

Fondatorii TBA sunt Dorin Ogleja și István Zsigmond, absolvenți ai facultății „Petru Maior” din Târgu Mures, specializarea Științe Economice. Dupa absolvire, ambii au trecut prin experiența multinationalelor, unde au activat aproape un deceniu.

Înclinația către antreprenoriat și plăcerea pentru cafeaua de calitate au mers mână în mână în viața lor. Așa a luat naștere Office Caffe, în urmă cu 4 ani, un brand prin care și-au propus încă de la început să creeze posibilitatea ca cei care lucrează full time la birou să aibă acces la cea mai buna experiență a cafelei.

Tot ei au lansat și primul Coffee Bike din Târgu Mureș. Bicicleta a luat parte la proiecte sociale, ca „Breackfast for bikers”, proiect unic în țară, dar a bucurat și simțurile studenților de la UMF Târgu Mures și a celor care au întâlnit bicicleta la celelalte evenimente unde a fost prezentă.

Dorin și István lansează acum un nou proiect, Transylvanian Barista Academy, prin intermediul căruia doresc să pună la dispoziția tuturor iubitorilor de cafea posibilitatea de a atinge excelența în domeniu prin acumulare de noi cunoștințe teoretice și practice. Li s-a alăturat în demersul lor trainerul Laurentiu Stefan, al cărui capital de cunoștințe și experiență va fi pus la dispoziția viitorilor cursanți.

DESPRE CURSURILE TBA

La trainingurile TBA, cursanții vor obține elementele de bază cu modulul „Barista Basic”, vor deprinde tehnica desenelor în cafea la trainingul de „Latte Art” și vor învăța despre metodele alternative de preparare a cafelei și procesul de râșnire în cursul intitulat „Brewing & Grinding”.

Cafeaua este pe locul al doilea în comerțul mondial și e băutura care ne acompaniază în fiecare dimineață și pe parcursul zilei, așadar ne aflăm într-o industrie competitivă și foarte dinamică. La TBA, un adevărat „laborator” de preparare a cafelei prin toate metodele disponibile în prezent, participanții la curs vor afla cum pot să facă performanță în meseria lor, să își fidelizeze clienții și să aibă parteneri de business mulțumiți.

Spațiul este gândit special pentru a dezvolta aici programe educative, care să stimuleze imaginația și creativitatea bariștilor, a personalului calificat din industria horeca, cu scopul de a crește standardul de calitate al meseriei și al produselor pe bază de cafea.

DE CE O ACADEMIE DEDICATĂ CAFELEI?

„Fiind cel mai important tabiet al omului modern, cafeaua a devenit un partener în viața noastră de fiecare zi. Academia își propune să crească nivelul de înțelegere al consumatorilor și preparatorilor de cafea, prin împărtășirea noilor tehnici de preparare și degustare a cafelei. Învățând ce gust trebuie să aiba cafeaua, vom ințelege și dacă aceasta a fost preparată corect. Preparând o cafea bună și folosind cele mai moderne tehnici și ustensile, bariștii contribuie la dezvoltarea acestui domeniu.

Ca orice meserie ce se ocupă de prelucrarea unui produs care nu crește la noi în țară, meseria de barista necesită o înțelegere foarte bună a termenilor de specialitate și practică zilnică. Există o diversitate excepțională de soiuri de cafea și metode de preparare, astfel că a apărut necesitatea unui loc dedicat acestui domeniu, un spatiu specializat în care informațiile sunt asimilate mai bine și oferă, sub îndrumarea noastră, siguranță și încredere celui care le folosește.

Până la urmă, ceea ce este special în această meserie e faptul că pregătirea teoretică și practică se îmbină cu arta de a binedispune oamenii și de a le oferi doza de energie zilnică.” –au declarat fondatorii și trainerul academiei.

CONTACT

Informații și înscrieri la cursuri: office@officecaffe.ro | 0740.558.446 | 0743.079.466

Relații cu presa: pr@officecaffe.ro | 0723.270.430 | Adresa TBA: strada Nirajului nr. 6.

Chat Chat Chat – o comedie moderna despre agatatul pe internet

Miercuri, 22 martie, la ora 20:00 va avea loc, la Cinema Pro, premiera spectacolului Chat Chat Chat (www.ChatChatChat.ro) – o spumoasa comedie moderna care aduce pe scena in mod eminamente comic scenarii cu care se pot confrunta un barbat si o femeie care isi cauta cu disperare sufletul pereche folosind arme digitale… Intrebarea de o suta de puncte este: Il vor gasi?

In Chat Chat Chat, agatatul pe internet e comedie pura!

In Chat Chat Chat, agatatul pe internet e comedie pura!

 Chat Chat Chat este o piesa moderna care trateaza o tema mai putin abordata in dramaturgie, si anume pericolul pe care il implica relationarea cu persoane necunoscute pe internet. 

Ricard Reguant, regizor

Modalitatea de a gasi un partener s-a schimbat atat de mult in ultimii ani incat in prezent a devenit o chestiune de cateva minute. Desi pare neverosimil, noile forme de socializare si retelele sociale au facut posibil ca orice persoana din orice loc sa poata lua legatura cu cineva de sex opus …sau chiar de acelasi sex, depinde de preferinte.

Chat Chat Chat este una dintre cele mai succes comedii spaniole din ultimii ani, jucandu-se pe taramuri ibeice de doi ani cu casa inchisa. Regia este semnata de Ricard Reguant, regizorul Muzicalului Chicago si al comediei TOC TOC si premiat Broadway Worldin 2015.

Distributia reprezentatiei din 22 martie ii include pe: Anca Turcasiu, Andrei Duban, Andrei Mateiu si Gratiela Duban.

Adevarul este ca in noua era tehnologica s-a trecut de la socializarea in pasi de cha cha cha la socializarea prin chat chat chat. Inainte lumea mergea in baruri si discoteci ca sa asculte muzica, sa danseze, sa bea ceva si mai ales sa agate. Da, chiar asa, sa agate! Insa in zilele noastre, datorita noilor tehnologii, facem toate astea de acasa. Bine, de dansat adevarul este ca nu se prea mai danseaza. Mai degraba iti pregatesti o bautura, pui muzica, te tolanesti pe canapea sau in fotoliu si odata instalat comod… dai drumul la laptop.

Comedia Chat Chat Chat reflecta aceasta schimbare sociala in care au fost abandonate locatiile de petrecere a timpului liber ca punct de intalnire pentru a socializa si a-ti gasi un partener in favoarea internetului. Si daca aceasta reprezinta modalitate mai rapida si mai comoda, ea este in acelasi timp si o modalitate mai impersonala si mai rece.

Chat Chat Chat cuprinde toate aceste idei si le infatiseaza publicului prin intermediul aventurilor unor protagonisti care, in incercarea de a-si gasi partenerul ideal prin intermediul chatului, se vor confrunta in mod inevitabil cu situatii si personaje (unul mai sarit de pe fix ca altul) care tin mai degraba de in cosmar decat de o poveste romantica

Pe de alta parte, regizorul Ricard Reguant atrage atentia ca „Chat Chat Chat este o piesa moderna care trateaza o tema mai putin abordata in dramaturgie, si anume pericolul pe care il implica relationarea cu persoane necunoscute pe internet.

Chat Chat Chat este o piesa foarte distractiva care foloseste tehnici moderne si inovatoare de regie si actorie si care poate fi considerata chiar material didactic pentru cei tineri si care, in mod cert, nu va lasa indiferent pe nimeni.

Biletele s-au pus in vanzare online pe www.ChatChatChat.ro, pe bilet.ro, in agentiile TUI Travel din mall-uri, la kiosk-ul BiletFan de la statia de metrou Unirii 1. Biletele au preturi cuprinse intre 50 si 70 de lei. La acest spectacol s-au pus in vanzare si 32 de locuri VIP de 100 de lei, situate central in primele randuri si care vor primi cate un cadou surpriza din partea organizatorilor si a sponsorilor.

Mai multe informatii despre spectacol pot fi consultate pe pagina web oficiala www.ChatChatChat.ro si pe pagina oficiala de facebook www.facebook.com/ChatChatChatRomania

Despre ASOCIATIA AVANGARDIA

Avangardia este o asociatie culturala non-profit, un ONG care se vrea un ambasador al culturii si divertismentului de calitate intr-o lume in care actele de cultura pot deveni un liant la nivelul comunitatii, in care actele de cultura pot consolida si pot duce la dezvoltarea unei comunitati.

Avangardia vine cu o abordare moderna, ancorata in realitatea globala a zilelor nostre, in ceea ce priveste relatia dintre arta si societate. Traim intr-o lume in care viata pare sa fie pusa pe fast-forward, in care oamenii incep sa se alieneze atat de ei insisi cat si de cei din jur.Arta nu mai poate fi tratata si prezentata ca o experienta pasiva. Consumatorul de arta nu mai este un simplu consumator ci un participant activ, iar produsul artistic trebuie vazut ca ceva care trebuie impartasit cu comunitatea, nu ca ceva ce trebuie impus de sus.

In viziunea Avangardia, un produs artistic nu este cumparat ci experimentat.

Carucioarele Evo II: cele mai dorite modele de carucioare Graco le gasesti SIGUR la Babyboom!

Carucioarele Evo II: cele mai dorite modele de carucioare Graco le gasesti SIGUR la Babyboom!
Graco Evo II : Usor ca o pana (doar 7 kg), ultra-chic, simplu de manevrat, cu maner reglabil pe inaltime, Evo II este cu siguranta caruciorul la moda anul aceasta. Evo II este varianta premium in gama carucioarelor Graco si te va cuceri cu siguranta prin materialele speciale si manevrabilitatea deosebita.

Carucioarele Evo II: cele mai dorite modele de carucioare Graco 3 in 1 le gasesti SIGUR la Babyboom!

Graco Evo II : Usor ca o pana (doar 7 kg), ultra-chic, simplu de manevrat, cu maner reglabil pe inaltime, Evo II este cu siguranta caruciorul la moda anul aceasta. Evo II este varianta premium in gama carucioarelor Graco si te va cuceri cu siguranta prin materialele speciale si manevrabilitatea deosebita.

Aceeste modele de carucioare 3 in 1 sunt prevazute cu landou ultraconfortabil, scaun auto cu prindere in ISOFIX si accesorizate cu husa de ploaie si sac de picioare. Acestea sunt doar cateva din motivele pentru care carucioarele Graco Evo II reprezinta tot ce poti oferi mai bun bebelusului tau in materie de siguranta si confort.

In plus, materialele premium si designul Wow! al noii versiuni de carucioare Evo vor atrage toate privirile pe strada sau in parc!

Alege unul din modelele clasice de Evo: Chilli, Sand sau Charcoal sau modelele cutezatoare ale anului 2017: Navy Sand, Bretton Stripe sau Black Grey.

Indiferent de alegere, caruciorul tau va fi cu siguranta un Evo!

Stii unde gasesti Graco? Simplu: intri pe usa mare de la Babyboom, cobori treptele si te uiti in dreapta! Si evident, acolo unde vezi caruciorul Evo II pe care il cautai, o sa gasesti toate modelele de caucioare Graco din colectia 2017

Ghid pentru alegerea hidroforului potrivit

Alegerea unui hidrofor pentru alimentarea cu apa a gospodariillor sau a altor spatii poate ridica diverse probleme. Pentru ca modelul ales sa functioneze la capacitate maxima si sa ofere randamentul dorit, acesta trebui sa prezinte anumite caracteristici.

Pentru ca investitia facuta sa fie una de durata, specialistii magazinului online shop-einstal.ro ofera cateva sfaturi utile de care ar trebui sa tina cont cei care doresc sa cumpere un hidrofor. Astfel incat pompa detinuta sa poata fi utilizata, este nevoie de un hidrofor adecvat.

In vederea informarii privind care este cel mai potrivit dintre hidrofoarele profesionale pentru alimentarea cu apa disponibile pe site-ul shop-einstal.ro, clientii trebuie sa isi adreseze o serie de intrebari cum sunt:

Care este debitul de apa necesar?Ce nivel trebuie sa atinga presiunea apei?Care este modelul cel mai potrivit de hidrofor?Este necesar un hidrofor echipat complet sau numai o pompa de hidrofor separata?
Consumatorii trebuie sa stie ca exista un anumit debit pe care hidroforul trebuie sa fie capabil sa il ofere in functie locuintei care folosesc pe baza consumului de apa: masina de spalat, furtunul de gradina, robinetul de apa, toaleta, aspersorul, dusul etc.

Hidroforul trebuie ales dupa consum, adica dupa numarul de persoane care locuiesc intr-o locuinta. Debitul va fi mai mic atunci cand cantitatea de apa consumata va fi redusa. De asemenea, se poate tine cont si de tipul de hidrofor utilizat anterior, de randamentul pe care il oferea acesta, de neajunsurile pe care le prezenta si multe alte neajunsuri ale sale. Presiunea normala care este necesara in gospodarie este cuprinsa intre 2,5 si 5 bari.

Pentru a afla care este presiunea pe care trebuie sa o prezinte hidroforul astfel incat sa raspunda corespunzator nevoilor proprietarilor, exista anumite intrebari ce trebuie sa si le puna fiecare, ca si in cazul debitului:

Ce distanta exista intre pompa si punctul de consum cel mai inalt?Care este distanta de adancime dintre pompa si luciul apei?Ce fel de teava se utilizeaza si care este lungimea acesteia?Care este presiunea necesara la robinet?Ce sursa de apa se foloseste?Care este tipul de alimentare electrica utilizat si care este puterea acesteia?
De fiecare data cand un utilizator doreste sa cumpere un hidrofor profesional de la Shop Einstal, insa nu detine raspunsuri complete pentru intrebarile de mai sus, reprezentantii acestui magazin online stau la dispozitia clientilor privind toate informatiile necesare.

Care sunt motivele pentru care alternativa achizitionarii unui hidrofor profesional de la Shop Einstal este cea mai avantajoasa?

Cei care fac alimentarea cu apa dintr-o fantana, un rezervor sau o alta sursa din care aceasta trebuie sa fie aspirata, ar trebui sa se orienteze dupa un hidrofor complet echipat. Cea mai mare parte a acestora este autoamorsanta.

In situatia in care adancimea existenta intre pompa si luciul apei este una mare, atunci se considera ca debitul apei sa fie unul scazut. Hidrofoarele profesionale de la Shop Einstal sunt necesare in acest caz, chiar daca uneori pot produce un zgomot mai neplacut decat alte produse de acest gen.

Tinand cont de toate cele mentionate mai sus, fiecare utilizator ar trebui sa fie capabil sa alega modelul de hidrofor potrivit, care sa raspunda cel mai bine nevoilor privind alimentarea cu apa a tuturor tipurilor de sisteme ce o folosesc. Pe site-ul shop-einstal.ro, articolele sunt insotite de toate specificatiile tehnice care ar putea prezenta interes sau care ar putea fi factori decisivi in alegerea modelului ideal.

S-a lansat Digital Report 2017

Miercuri, 1 Martie, în cadrul evenimentului Social Media Summit Bucureşti, Revista Biz a lansat un nou proiect editorial, Digital Report 2017, cu sprijinul Zelist Monitor şi Screen Native.
Raportul reuneşte informaţii despre agenţii de digital din România, tendinţe şi evoluţii ale pieţei de digital, liste cu cele mai relevante nume din blogosfera românească, clasificate în funcţie de domeniile pe care le acoperă, top 50 cei mai urmăriţi vloggeri români, top conturi de Instagram, precum şi top bloggeri cu care au colaborat cel mai bine agenţiile de comunicare şi top agenţii cu care au colaborat bloggerii în 2016.
Digital Report
Digital Report
Pornind de la creşterea importanţei business-urilor din domeniul digital, proiectul reuneşte profile ale principalelor agenţii şi divizii de digital şi mobile marketing, cu date despre serviciile pe care acestea le oferă, portofoliul de clienţi, campanii, acţionariat, date financiare şi echipele de management.

Şi pentru că digitalul nu înseamnă doar agenţii, ci şi canale de comunicare online, social media şi mai ales blogosfera, au fost colectate o serie de liste cu cei mai activi bloggeri, structurate în funcţie de domeniile pe care ei le acoperă.

În plus, deoarece la momentul de faţă, unui profesionist al industriei de comunicare nu îi mai este suficient să fie familiarizat cu blogosfera, ci trebuie să cunoască vlogosfera – fenomenul online al anului 2016, care continuă să ia amploare pe zi ce trece, suplimentul editorial publică topul vloggerilor români, dar şi cele mai urmărite conturi de Instagram.

Proiectul prezintă şi opinii ale specialiştilor din industria de comunicare, care radiografiază cele mai interesante tendinţe ale momentului în domeniul digital.

Venind în ajutorul profesioniştilor care lucrează în domeniul comunicării şi care vor să înţeleagă lumea online-ului, Digital Report prezintă:

• 50 cele mai influente bloguri generaliste (lista alfabetică)

• 50 cei mai influenţi vloggeri

• 50 cei mai influenţi instagrameri

• 50 cei mai influenţi bloggeri – vedete şi jurnalişti (lista alfabetică)

• Cele mai vizibile bloguri de tehnologie/food/fashion&beauty/travel/marketing şi digital/ parenting/relaţii şi cuplu/cinema, teatru şi cărţi

• Top agenţii care au lucrat cel mai bine cu bloggerii în 2016

• Top bloggeri cu care au lucrat cel mai bine cu agenţiile în 2016

Listele şi topurile vor putea fi regăsite integral în ediţia tipărită Digital Report, ce poate fi comandată de pe site-ul evenimentului: http://www.revistabiz.ro/smsbucuresti2017/comanda-anuarul-digital-report/. Pentru alte informaţii, va rugăm să ne contactaţi la lelia.petrescu@revistabiz.ro

Torturi aniversare in arome savuroase de la artdessert.ro

O petrecere aniversara este completa doar atunci cand tortul ales este pe gustul tuturor. Fiecare poate sa faca din ziua de nastere cel mai reusit eveniment din an, daca ia deiciziile potrivite. Pe langa toate elementele legate de decor si meniu, alegerea unui tort de aniversare potrivit poate fi o adevarata provocare.

Multi lasa pentru ultimul moment acest aspect, iar deciziile luate in ultima clipa nu sunt intotdeauna cele mai potrivite. Pentru a avea siguranta ca tortul ales este cel mai delicios si va lasa un gust dulce invitatilor, pe site-ul artdessert.ro sunt disponibile cele mai diversificate sortimente, special pentru a intampina toate preferintele.

Criterii de selectare a tortului de aniversare ideal

Atunci cand se doreste alegerea unui tort aniversare potrivit, este necesar sa se tina cont de anumite aspecte. Apostol Irina, cofetar cu nenumarate diplome si distinctii, ofera cateva sfaturi pe care ar trebui sa le ia in considerare cei care doresc sa aleaga cel mai deosebit tort. De asemenea, cei interesati sunt asteptati in cadrul paginii mentionate pentru a alege dintr-o diversitate de produse de cofetarie si patiserie delicatese pentru toate gusturile.

Design-ul: de dorit ar fi ca tortul ales sa se incadreze in decorul salii. Asadar, cei care doresc ca totul sa iasa ca la carte, ar trebui sa tina cont si de acest aspect. Desigur, asta nu inseamna ca totul se raporteaza la felul cum va arata tortul. Este deosebit de important ca gustul acestuia sa fie cat mai deosebit pentru ca, in final, acesta este rolul principal, de a satisface papilele gustative ale invitatilor.

Compozitia pe care o are tortul ales este importanta in aceeasi masura cu design-ul. Aceasta trebuie sa fie cat mai placuta, dar si usoara. Pentru ca tortul este ultimul servit, in urma nenumaratelor feluri de mancare ce pot fi destul de greu de digerat, Art Dessert face cele mai pufoase si delicioase torturi, cu diverse creme si arome.

Gustul reprezinta cea mai mare provocare. Acesta trebuie sa fie ales astfel incat sa placa tuturor. Exista si arome mai selecte pentru care se poate opta, astfel ca fiecare invitat sa plece complet satisfacut de la petrecere, iar pe site-ul artdessert.ro sunt oferite cele mai deosebite si savuroase torturi de acest fel.

Cantitatea necesara pentru o petrecere trebuie gandita din timp, astfel ca momentul in care soseste tortul sa nu reprezinte un esec. Este mai bine ca acesta sa fie putin mai mare si sa mai ramana, decat sa nu fie suficient. In situatia in care clientii nu pot aprecia care ar fi cantitatea potrivita, pot solicita ajutorul cofetarilor. De asemenea, trebuie sa se tina cont de ingredientele folosite, precum si de consistenta tortului. In final, este bine sa se adauge deci o marja de aproximativ 15% pentru situatiile neprevazute ce pot aparea.

Acestea sunt numai cateva dintre aspectele de care trebuie tinut cont pentru a obtine un tort aniversare cat mai special. Desigur, aceleasi criterii sunt valabile si in situatia in care se doreste comandarea unui tort pentru nunta sau pentru alte evenimente. Indiferent de numarul de etaje al acestuia, de arome si consistenta ori de alti factori, fiecare trebuie sa fie sigur ca alegerea facuta este cea mai potrivita. In asta sta reusita oricarei petreceri, iar cofetaria Art Dessert este mereu la dispozitia celor care doresc sa achizitioneze cel mai reusit tort.